Zbor spre înălțimi

SCRISOARE FĂRĂ ADRESĂ

Ți-ai dus părinții la azil,
Îi vizitezi din an în Paște
Până-ntr-o zi când un copil
bătrân nu te mai recunoaște.

Le-o fi fost foame, frig și sete,
Dar, mai ales, le-o fi fost dor,
Un dor mușcând pe îndelete
Din inima și mintea lor.

Întreabă-i pe specialiștii
În inimi frânte ce au scris
La diagnostic despre triștii
Ochi ai bătrânilor proscriși!

Ce medicație, ce leac,
Stimate ,,aparținător”
Le-au dat de suferă și zac
De boala grea numită dor?

E prea târziu să-i iei acasă?
Nu-i loc destul în casa ta?
N-ai scaune de-ajuns la masă?
Sau e mai simplu a uita.

Da, uită!… A uita, uitare,
Un verb … E la infinitiv…
Îi pui un semn de exclamare
Și îl repeți imperativ!

Te rog, nu mai păstra albumul
Cu poze vechi, du-l la azil!
Poate și-or aminti de drumul
Spre casă… cheamă-i din exil!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cerbul

Pe lângă recea șoaptă de izvoare,
Ce curge drept, c-apoi să se întoarne,
S-a înălțat un rămuriș de coarne,
Cu neclintirea lui cutezătoare.

Scrutează într-o lungă contemplare,
Întregul crâng, învăluit în pace,
Ca susurul de ape din răstoace
Să nu ascundă pândele de fiare.

Adulmecând tăcerea cea pustie,
A îndrăznit să-i lege fricii frâul,
Iar setea-i grea a cotropit pârâul
Și bea prelung răcoarea alburie.

Îl cheamă doina ce-o foșnește vântul
Prin brazii care duc în spate cerul
Și saltă să îi caute misterul,
Dar umbra lui acoperă pământul.

Aleargă ca un rege în poveste,
Încoronat și gata să înfrunte
Adâncul râpelor din trup de munte
Și al pădurii-ntinse peste creste.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Aproape atingeri

Poate ne-am fi iubit, de n-ar fi fost timpul,
Poate ne-am fi uitat, de n-ar fi fost trupul,
Trupul si inima se-mbină cu duhul
Duhul cu lacrima, oprindu-ne-avântul.

Tu ești un vis din rai, eu sunt nevisarea,
Mă chemi, dar nu-ți pot da, de dor, alinarea.
Ai venit prea târziu, cu toată ardoarea,
Nu poți să-mi fii, să-ți fiu, în zori, fremătarea.

De ce ne-am mai găsit, mă-ntrebi deodată.
A mai rămas ecou… din viața uitată…
Poate că nu mai crezi, dar timpul ne-așteaptă
S-atingem cu lumini… în inimi… o treaptă.

Deși e-un gol acum, te-mbie deplinul,
De ploi se scutură, înfloare seninul,
Fără de pernă dorm, mi-ajunge puținul,
Dorul pot să ți-l duc, mi-e dulce pelinul.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Viziune

Seară-mbrăcată-ntr-un gri obosit,
din camera pustie privești copacii uscați,
portrete vechi, atârnate de pereții decojiți
și-o ultimă carte necitită mai stă pe masă…
înghițindu-și cuvintele.
Tristețea închisă-n dulap urlă nebună,
sufletu-ți imploră natura, se vrea de cristal
în carnea care doare, rostind cuvinte;
rămâi ancorat în acea dimensiune,
ca un fluture
ce și-a lipit aripa de geamul timpului.
Privești cum te desprinzi de trup și suferi;
în ochii incolori,
stă timpul care va veni,
plutești în derivă…îți taci cuvintele,
îți negi sinele,
te vezi căzând în brațele întunericului…
O voce îmi spune
că-n fiece seară de gri ponosit,
tu ești în lumea ta,
în tine întâiul cuvânt a murit,
așa te-ai dus,
precum lumea din lumea ta…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

De-am fi avut o şansă!

Târziu, am adormit visând la tine
Şi se făcea că ora-n loc a stat…
Arc peste timp se întindea spre mine
Şi-o nouă şansă-n viață ni s-a dat!

Nisipul din clepsidră dispăruse
Şi viața o luam de la-nceput,
De-acolo unde firu’ se-ntrerupse
De-acolo unde clipa ne-a durut!

Secundele erau doar ale noastre
Doar noi aveam să ne-ntâlnim din nou,
Să nu mai fie suflete sihastre
Şi fericirea să ne-o dăm cadou!

Să ne croim o viață mai frumoasă,
Multe greşeli aveam să îndreptăm…
Şi cu mult drag să ne-aşezăm la masă
Şi dragostea să nu ne-o mai trădăm!

Cu braţe-ntinse alergam spre tine
Şi-o ceață deasă parcă s-a lāsat…
Tu fericit parcă zburai spre mine
Şi-atunci din visul meu m-am deşteptat!

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

1)

LUMINĂ SAU VINĂ…

Între ce putea să fie
și ce mi s-a întâmplat,
atâtea puncte de vedere umblă
intersectate, paralele ori
cu capul spart.
În dat, așa a vrut Înaltul sădindu-mi
copacul.
Tu ce-mi vrei, azi, drept stea în frunte,
lumină
sau vină
când, din toate aceste puncte, mâi spre mine
punte?!

Din noul proiect: RONIZÂND CODRENIT

2)

Din aburii ceȘtii…

Frângându-mi drumul,
mi-ai tăiat picioarele…
Uneori, cu nud de noapte,

de-ți bate ramu-n geam,
nu te speria,
e inima ologului,
adusă de vânt în cârcă,
și te mângâie pe suflet…

3)

Prin aburii ceȘtii…

Vorbind despre îndumnezeirea stării de a fi rude,
se postulează mereu
că sângele nicicând n-are să se facă apă.
Dar când tace, plecând printre stele, omul
își lasă sângele pe pământ
unde devine lut, apoi, prin batere
de vânt,
prin ere efenere, ajunge piatră
în care poeții sapă,
tot sapă fântâni
care-i adapă…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Casa din ceruri

Copila se arată în visul nestins
de când întunericul a întredeschis
o rază curată, pribeagă, de soare
peste ramuri și frunzișuri pictată
de ploaia vremelnică, a norilor șoaptă.
El stă în ascuns –
neatins, nemărginit, nepătruns.

Rochia ei răcoroasă solară,
din mătăsuri și lumina de vară,
precum aripa străvezie și clară,
în rugă coboară seară de seară,
împreună cu crestele munților senini,
spre toate piscurile din rădăcini.
Îl așteaptă să ducă în noapte
potirul de ape netulburate.

Dar văile-s pustii în amurg,
iar albul firului de cenușă adus
se preface în firul de rouă și dor
odată cu cântecul amintirilor.
Departe, „ÎN VALEA DE CENUȘĂ
E-UN LAC CU APĂ VERDE”, apă vie,
potirul ei se va umple ușor
ca un inel de logodnă odihnind
bulgării de pământ din pridvor
pentru casa din ceruri, veacul viitor.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

La Putna

De ești la Putna pelerin,
În calea ta, sfios, cireșii
Balade parcă murmurând,
Înșiră ferm, precum plăieșii,

Și străjuiesc în stânga ta
Întinse măguri, punți spre soare,
Cu ochii-n cer, cerșesc izvoare
Un cerb frumos, spre-a-l adăpa.

Sunt codrii caier de cărări
Și o stafie toate duc,
Pe Darie viteaz haiduc,
Ce stăpânea sus în “Cămări”
Sau se-ascundea sub “Solotruc”.

În drepta obcini adormite:
În „Podirei” poieni de otavă,
Urmând „Bobeica” apoi „Plopii”,
Conturul lor mângâie ochii
Parcă rostind un cânt de slavă.

De Dragoș Vodă ctitorită,
Biserica din Volovăț
Din stejar trainic șleifuită,
Ștefan o-ntinse pocrovăț
La mănăstirea-i mult dorită!

Cristalul apei din Vețău,
Chiliei lui Daniil oglindă,
E martor că un om, nu zeu
Ne-o zămisli din recea stâncă.

Sosind în curtea mănăstirii
Te va primi chiar Eminescu,
Tăcut, dar piatra-i cântă versu’
Cu ce-i dorea el României!…

Și plânge clopotul lui Buga,
A fost lipit și-i plin de-amar,
Că nu e Ștefan pe hotar,
Că nu ascultă Cerul ruga
De re’ntregire, din altar!

În dreapta, gătit de război
Sub marmura-i de la Carara,
Ștefan e trist că nu-i cu noi
În vremi ce ne ciuntiră țara!

Sihaștrii Putnei cei vestiți:
Sila, Natan și cu Paisie,
De dor de țară, mistuiți,
Spun de-a lui Ștefan, sfântă misie!

De ești la Putna pelerin
Azi rănile mai tare dor,
Însă noi știm că-n somnu-i lin
Ștefan veghează mai cu spor!…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Caii

Sunt Dumnezeul cailor de lemn
Din caruselul bâlciurilor sparte
Si nu mai știu ce vreau și ce însemn
Si câtă viață este după moarte
Câți îngeri mă urmează decăzuți?
Căte lumini se sting în ochii mei?
Si cum mai poți icoane să săruți
Când iadul e prea plin de Dumnezei?

Dintr-un album cu poze ruginite
Mă tot privesc părinții și-mi fac semn
Arunc spre ei cuvintele obosite
De călăritul cailor de lemn

Dar tu iubito mă așteaptă trează
Poate auzi cum caii mei nechează.

Redactor: Viorel Poenaru(Relu Popescu)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț