Zbor spre înălțimi

Auzi-ne, Nichita!

„Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi tâmpla de stele”

Așa visa Poetul care purta în sine,
O împletire-naltă a lumilor-culori,
Când sub arțari zburdând, senin copil ca mine,
Văzu pe Marte zeul cu fulgeru-i de-orori…

Murea copilăria ca-n ceruri, curcubeul,
Deasupra-mi zburau păsări ce împroșcau cu foc,
Trunchiuri de om, de arbori se înălțau ca zmeul
Ce-l ridicase tata, spre soare-n tandru joc.

Ce caut eu, copilul, într-un oraș ce arde
Când tata n-are mâna ce-a înălțat pe zmeu,
Când secetă-i la pieptul la care-mi țipă frate,
Când trenul pribegiei ne pare-un Elizeu ?!

Sub pas izbit de cizme și vuiet de șenile,
Fug basmele în file inchise din povești,
Cât hidra urii, chipul ‘și-arată către fire,
Spre cimitir se-nșiră zburdări copilărești!…

Am vrea să ”șuieri luna”, prefă-o în iubire,
”Leoaică” care mușcă din inimi de stăpân,
Oprește derapajul spre vis de-mbogățire
Cu porumbeii minții și ramuri de măslin!

Patosul din versuri, ”flăcări roșii-nalță”
Urcă-ne-n vibrația-ți de proroc distins,
Ajută-ne, stigmat să punem pe-acea față
Ce nu e lumânare, Ochiului nestins!…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Eu n-am vrut să fiu rege

Eu n-am vrut să fiu rege,
Cu sceptru și tiară,
Dar n-am putut alege
O viață mai ușoară.

Căci, la-mpărțirea vieții
Când așteptam cuminte,
Eu n-am văzut isteții
C-au luat-o înainte.

Și rupți de lăcomie,
Până să-mi vină rândul,
Mi-au mai lăsat și mie
Tristețea și cuvântul.

Chiar de atunci din ele
Am început a-mi drege,
În nopțile cu stele,
Veșmintele de rege,

Armura cea de zale
Și roib suflând fierbinte.
Și mi-am mai dres o cale
Să ducă înainte.

Tristețea când, vreodată,
M-a cotropit haină,
S-au priceput legată
Cuvintele s-o țină.

I-au năvălit în pântec,
În sângele de fiară,
Și au făcut-o cântec
Pe strune de vioară.

Și astfel de-mpletire
Avea să mă-nsoțească,
Cât va să se înșire
Povestea mea regească.

Acum pot înțelege
Că prin singurătate
E musai să fii rege,
Ca să o poți răzbate.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

DRUMURI

„Ti amo!”, spun de fiecare dată,
Atras de viața ta inconsecventă;
Totuși, răpit de-a ta adiacentă
Intru cu rima, deschizând erată

Amiezelor sortite să îți creadă
Neînsemnate virgule opuse
Atâtor puncte ancorate-n radă.
Miracolele ce se vor incluse

Acestor versuri, nu mă duc spre vară!
Nemaicrezând într-o idee calpă
Elimin umbra, rămânând povară
Atâtor drumuri ce le car pe talpă…

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

UN VIS RĂSĂRIT DIN UITARE

Nici nu-mi mai amintesc câte ierni mi-au căzut pe gânduri
Și câte au troienit a inimii bătaie
Nu-mi mai amintesc nici câte veri s-au înecat în prunduri,
Nici câte primăveri cernut-au pe umerii mei ploaie.

Nici nu-mi mai amintesc câte cărări de suflet am străbătut desculță
Și câte pietre mi-au stat pe drum de gând
Nu-mi amintesc nici când din vise a încolțit sămânță
Și nici dacă, vreodată, s-aștept norocul m-am așezat la rând.

Nici nu-mi mai amintesc de m-am născut, vreodată,
Sau sunt doar o închipuire a unei vieți absurde
Nu-mi amintesc nici de-am pus lacăt pe-a sufletului poartă
Și cheia am aruncat, nici eu nu știu pe unde.

Nici nu-mi mai amintesc de timpul a trecut
Sau a înghețat în iarna din visele furate
Nu știu nici dacă veșnicia cu ziua s-a întrecut
Sau doar secundele într-un tic-tac stau astăzi adunate.

Îmi amintesc doar c-am renăscut într-o privire
Și-o stea a strălucit pe-un cer negru, tăciune
Îmi amintesc doar clipa scăldată în marea de iubire
Și-un vis ce-a răsărit din câmp cu flori, purtând pe buze un nume.

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Și iarăși simt ură…

Las ochii să cearnă
Din gene de iarnă
Doar lacrimi de ură
Pe-a sorții măsură.

Nu-i nimeni să știe
Cum mor deși-s vie
Și numai tăcerea
Îmi simte durerea.

Prin haos de gânduri
Aștern niște rânduri
Pe val de speranță
Cerșind toleranță.

Dar marea e crudă
Nu vrea să m-audă,
Speranța dispare
Și-un gâde apare.

Se uită spre mine
Cum ard în ruine,
Apoi ia securea
Și-mi taie pădurea.

Pădurea de vise
Cu flori de narcise,
Și pomii cu stele
De șoapte rebele.

În care de-o vreme
Văd dorul cum geme
Și-mi scutură clipa
Rupându-mi aripa.

Și iarăși simt ură
Pe viața mea dură
Iar răul veghează
Să n-am nicio rază!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Aprindeți candele pe cer

Mă duc cu drag pe-un drum râzând,
Și tot pe el mă-ntorc plângând,
De multă sărăcie,
Că-nlănțuite suflete,
Vânându-se a foamete,
Se zbat ca-n colivie.

Dar colivia-i nu-știu-cum,
Perdea-ntr-o jariște de fum,
Şi pâclă-necăcioasă,
Și tot mai mulți se rătăcesc
În haos de surghiun lumesc,
Pe drumul către casă.

Cu val de val, s-au smuls pe rând,
Simțiri din suflet și din gând,
De îndumnezeire,
Si-n locul lor, s-au pripășit,
Nu înzecit, ci înmiit,
Gheene de-amăgire.

Legați iar Cerul de pământ
Şi vă sfințiți din Duhu-i Sfânt!
Atâta putem face…
Că parcă nu a fost nicicând
Ca azi, pământul mai flămând,
De dragoste și pace.

Aprindeti candele pe cer,
Că ni-i pământul prea stingher,
Și prea fără de tihnă!
Și cu iubire, dați-i lui,
Precum e-n Cerul Tatălui,
Răgaz pentru odihnă.

🖋maria-apăvăloaie-lungu 22. 02. 2022
( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dumirire

Cât poți fi de liber, oare, cât de îndrăzneț?
Fericirea, pentru tine, are-un magic preț?
Inimi agere se-nvoltă până pe o stea…
Ba din flori îmi furi sărutul, ba din catifea!

Să îți știu mijind prin preajmă… dorul, mi-aș dori,
Să colind hai-hui prin sensuri, poate m-aș feri…
Lasă-mă în ritmul propriu, nu mă rătăcesc,
Într-un spațiu preedenic, lung… mă dumiresc!

Am o slobodă uimire să-ți tresar în piept,
De ce harul tânăr doarme, de ce nu-i deștept?
Vreau să-mi cânte printre ramuri de salcâm vioi,
Să-nflorim a doua oară, să fim doar noi doi!

Noi și Universul însuși, într-un fin extaz!
Mi se înfioară gândul, rumen în obraz…
Mă-nfășor în tonuri simple, nu te-ademenesc,
Doar îți cer tot cerul vieții, plin de nelumesc!

Să-l alint în graiuri dalbe, ca pe-un mult iubit,
Lumi să se înalțe-n slavă de la răsărit
Până-n miezul nopții… mistic, de atât frumos,
Nu-i așa că n-ai cunoaște… joc, mai prețios?

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Numai poezia!

Străin și călător pe-acest pământ
Destul am încercat să schimb ceva…
Am fost, voi fi și sunt ceea ce sunt,
Prefer s-o spună poezia mea!

Nu neg nimic, nu le afirm pe toate,
Dar nici nu sunt creștin de mucava…
Și când iubesc cu milă și dreptate
Vă sunt dator cu poezia mea!

Trăim în lumea sfintelor păcate,
Virtuțile nu mă mai pot salva…
Și chiar de-ar fi să le adun pe toate
Am să le frâng prin poezia mea!

Refuz mirajul fructului oprit,
Miracolul ce n-am să-l pot afla…
Dar când în taină l-am descoperit
Vi-l dăruiesc în poezia mea!

Nu pizmuiesc sau cer despăgubire
Când cei ca voi m-au vitregit cândva,
Sunt menestrel crescut în mănăstire
Și-am să vă iert cu poezia mea!

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Colind

Izvorul cântă dintr-un șes când munții se închină
La ceru-n frunți de nori cules, Lumină albă, lină.
Din foșnet dulce de stejar, mai cade câte-o pânză
Pe tâmpla unui vechi altar, de-ngălbenită frunză.

La ieslea cu surâs divin, un cor de îngeri cântă;
Crăciun cu sufletul hain, în mâini povești frământă.
Cu ochi de plânsul cristalin, al împlinirii sfinte,
Maria frânge în suspin durerea de părinte.

-Marie, prunc neprihănit în tine e născutul,
Cu ochi de cerul înflorit și glasul, absolutul!
-Marie,-n sâni izvoare-ți curg și Fiul tău le-adună
În trupul crud de demiurg și-n palmele de tină!

Când magii Fiul ți-au văzut, cu toți se închinară;
Și s-au mirat, și au crezut, și imnuri îi cântară.
Isus, născut în trup de om, cu Dumnezeu ființă
Culege roadele din pom, când fapta-i o căință.

Director editorial: Camelia Corina Boț

După incursiunea foarte interesantă prin poezia domnului Gabriel Feresuaru, iată-ne în cea de-a şaptea zi! O experienţă inedită care

ne ajută să descoperim poetul, dincolo de cuvinte!
Şi pentru că maratonul literar se încheie în această seară, vă invit dragii mei să-l
privim pe protagonistul nostru şi dintr-o altă perspectivă! Drept pentru care am ales poezia „Îndemn”. Consider că în aceste versuri se concretizează toate dorurile şi toate aspiraţiile „pământeanului” Gabriel Feresuaru!

Îndemn…

CARTEA MEA-I FIULE O TREAPTĂ!
Iar gândul către tine mă îndreaptă!
Pășește apăsat spre nemurire
Cu drag de treptele ce duc la împlinire…

Dacă greșesc, băiatul meu, mă iartă
Drumul spre ADEVĂR ți-e scris în soartă!
CARTEA MEA-I FIULE O TREAPTĂ!
Urcușul hotărât e-a vieții artă…

Nu voi lăsa destinul să omoare
Sufletul meu, pierdut în infinit…
De tine, fiul meu săpat în piatră…
Nu ezita! Urcă spre-o lume-n care

CARTEA MEA-I FIULE O TREAPTĂ…

Director editorial: Camelia Corina Boț