Zbor spre înălțimi

ADIO

Nu mi-a fost dat să-ți înțeleg plecarea,
Nici nu am căutat să înțeleg,
Cum nu-nțelege țărmul de ce marea
Duce-n adânc tot zbuciumu-i întreg.

N-am alergat plângând în urma ta,
Deși izvor de lacrimi necurmat
Mi-s ochii. Ce mai folosea,
Să știi ce mare-i dorul meu turbat!

Nu ți-am mai scris apoi nici o scrisoare,
N-am mai vorbit de tine nimănui.
Am îngropat iubirea-aceea mare,
În sufletu-mi. Iar astăzi, îl încui.

Nu vei mai ști ce dor îmi e de tine,
Cum număr zilele ce trec pe rând.
Atât mă rog: să-ti fie ție bine,
Și te mai mângâi doar la mine-n gând.

Atâtea lucruri par neînsemnate,
Dar pentru noi, neprețuit odor.
Hai, sterge-ți lacrima acum, bărbate,
Așa-s iubirile, se nasc și mor…

Ne vom purta durerea separat,
Ne vom vorbi în gând de toate cele,
Vei locui în gândul meu curat,
Vei fi tot timpu-n visurile mele.

Cât te-am iubit! Cât m-ai iubit! Știu bine,
Că ți-am fost dragă neînchipuit!
Plecăm la drum cu inimile pline,
Când ceasul despărțirii a sosit.

Adio, omul meu atât de drag!
Adio, partea mea de fericire!
Prind astăzi în al inimii șirag
Cea mai frumoasă perlă de iubire.

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Enigmă

Am răsărit, dar nu din întâmplare,
ci din apusul meu, din coborâre
m-a ridicat o forţă în picioare
lăsând în urmă-o viaţă printre dâre,
nu-mi amintesc exact ce-am fost odat’,
dar simt c-am făcut salt spre infinit
şi-n urmele de viaţă ce-am lăsat
stă adn-ul din care-am pornit.
Trăim în vis, sau visul ne trăieşte
acest mister ce nu e dezlegat?
ce forţă din neant oare trezeşte
din altă viaţă, omul, de moarte secerat?

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

existență asimptomatică

am sărit peste-o geană de lună
am plivit un fir de lacrimă nudă
am tors un fus de nor alungat
şi umărul într-o subțioară mi l-am surpat
am cusut ploaia de cer şi de pământ
legământ pe viață că sunt şi nu sunt
şi-am deschis un oblon înspre nu vreau să fiu
când un flutur s-a pus pe genunchiu’-ncă viu
într-un valău de lemn an încrustat o hartă
să mă găsească apa cea stearpă şi moartă
nu am cruțat nici opaițul de stingere
dar nici aşa lumina nu m-a scutit de atingere
am fiert într-o căldare de tuci dulceața plecării
şi m-a izbit în nări mirosul neuitării
ca să simt negreşit că toate îmi trebuie
şi nu pot decât să le las să se vremuie
iar eu pe lângă toate să fiu a nu fi
şi asimptomatic să exist zi de zi

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Fără tine

Cerul mă condamnă la răscruce,
Unde vara a-nflorit iluzii,
Nu știu de e rătăcire sau mi-e cruce,
Toamna-mi vine fredonând confuzii.

Mi te caut în tăcerea nopții,
Am albastrul tot în buzunar,
Vreau să îl plantez în fața porții
Și te strig în gândul meu hoinar.

Vreau să mă auzi ca pe un clopot,
Ce îți bate-n piept, cu stânci și sare,
Să mă simți, ca pe al ploii ropot,
Vreau să mă privești ca pe o zare.

,,Vreau să mă miroși ca pe-o fereastră”
Și să guști felii din anotimpuri,
Să îți fiu, în zori, o floare-albastră
Ce tresare-n macii de pe câmpuri.

Nenuntită-i clipa ce se pierde
În aleanul vieții, fără tine,
De îți sunt albastrul, tu-mi ești verde,
Ce zvâcneste-n macii din coline.

Fără tine, iarna-i prinsă-n ghețuri,
Ghioceii stau pe sub troiene,
Primavara-și etalează prețuri,
Vinde amăgiri cotidiene.

Fără tine, timpul mi-este stâncă,
Pasu-i greu și pragul fără flori,
Viața mi-e prăpastie adâncă,
Clipele-au tăcut, fără culori.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Bumerang…

Nu am averi și nici palate…
De mică am învățat ce înseamnă a răbda
Chiar de mereu m-au tot lovit săgeți înveninate,
Eu Tată, am lăsat să fie voia ta!
Acelora ce socotesc cu pizmuială
De ce primesc răsplată făr” să cer,
Am vărsat râu de lacrimi, zeciuială,
Dar m-a ținut de mână Tatăl, să nu pier!

Se întorc pe rând și roțile rotunde, și pătrate…
Și fiecare va primi înapoi ce-a dat!
De-ai aruncat venin pe suflete nevinovate,
Să nu crezi că destinul ți-i cruțat!
Căci nu te pot scăpa închinăciuni, nici rugăciune!
De-ai asuprit cu vorba-ți grea și ticăloasă,
Pe-acel ce lăcrima-n genunchi, cu suflet ars, tăciune
Ce-avea răbdarea temelie și iertarea casă!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Împărțire

Am să-ți mai spun două cuvinte la final
Sau poate trei de luna mă inspiră
Și am să strig cărunt, avid și colosal
In timp ce-njunghii cerul cu o spiră

Tu vei privi cum curge bolta printre noi
Tiptil cu remușcare fuge-albastrul
Se-imparte cerul și pământul tot la doi
In mine și în tine stă dezastrul

Tu ești o simplă surdo-mută eu un orb
Ce-au devenit subiecți de poezie
Pe-un alb imaculat al filei zace-un corb
Cu aripi lungi stârnind o erezie

Din trupul nostru ies vulturii de pradă
Căci suntem arca acestui Dumnezeu
Oamenii și păsări, spectacol de estradă
Ce-așterne praful adus de alizeu

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pe-al vremii fus se rotesc toamne

Se lasă vara dusă greu
Chiar dacă toamna-i bate-n poartă,
Iar noi, de gât cu-aceeași soartă
Trăim alt anotimp mereu.

Se duce anul ca o zi
Și ziua trece ca și-o clipă,
Când noi, pe-a timpului aripă
Nu știm de mâine vom mai fi.

Cât viețuim pe-acest pământ,
Suntem doar picături de rouă,
Pe care-n palmele-amândouă
Le ocrotește Tatăl Sfânt.

Dar un destin purtăm în noi,
Și-acela ni l-ai dat Tu, Doamne!
Pe-al vremii fus se rotesc toamne,
Nu ne lăsa străini și goi…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

E toamnă

Soarele colțos zâmbește,
Frunzele foșnesc în vânt,
Natura îngălbenește,
Schimbă fața la pământ.

Trandafirii, rând pe rând,
Toți își scutură cununa.
Apele, învolburând,
De la cer își cer arvuna.

Vremea picură în suflet
Nostalgii demult apuse,
Potolite doar prin umblet,
Pe cărările ascunse.

Vântu-n părul meu se joacă.
Vrea să-mi prindă în cunună
Frunze ruginii…și-ncearcă
Un liant de voie bună.

Dunărea ascultă glasul
Gândului și clipocește.
Legănat, îi joacă valsul
Toamnei, ce se unduiește.

„-Tu, adevărată doamnă,
Îmbrăcată-n strai bogat,
Ai venit draga mea toamnă,
Cu parfum aristocrat.

Fii blândă și parfumată
Și revarsă peste noi
Frumusețea ta bogată,
Fără griji, fără nevoi!”

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

POETUL E MINERUL

Poetul e minerul de cuvinte,
E cel care le consideră sfinte,
Le extrage din adâncul ființei sale
Cu bucurie, cu trudă
Și uneori cu jale,
Este căutător de aur și de comori,
Cuvintele sunt pentru el
Ca niște flori.

Poetul este truditorul
Cu lămpaș și târnăcop,
Care știe să treacă răbdător
De orice hop.
Lămpașul său e mintea ascuțită,
Dorința lui cea mai neprihănită,
Iar târnăcopu-i pixul fermecat
Care pe coli veline
Mereu a lunecat!

Poetul e mereu de muză dependent,
Mesajul său întotdeauna
E concludent,
E aspru cu sine în zidire,
Fiindcă vrea să-i iasă totul
Cât mai bine,
Că, dacă zidul nu-i de calitate,
Ci din cuvinte
La-ntâmplare aruncate,
Se va prăbuși cu siguranță
Și atunci
Unde va mai fi prestanță?
Cum să mai aduni
Cuvintele din sine,
Cum să le mai ordonezi
Cu strălucire?
Cum să mai poți fi mulțumit
De tine?

Cuvântul va fi cheie de cetate,
Uzină de atâtea nestemate,
Trăiri și sentimente
La cote cât mai înalte…
Cuvântul nu-i joacă
Nici pe departe,
El este amprenta artei tale,
A inimii și-a minții cu adevărat,
Cuvântul e divină libertate,
Trudă, și lacrimă, și zâmbet
Și ..de toate!
Scrii, mototolești hârtii
Și-arunci atâtea visuri
Care îți par necizelate
Și…blazate

Ești aspru cu tine
Și cu munca-ți din adâncuri,
Trebuie să sapi tot mai mult
Și tot mai în profunzime,
Cu dăruire,
Trebuie să dai de aurul cel mai pur
Și poezia ta să curgă șnur,
Să aibă sunet, strălucire
Și chiar filon de nemurire…

Sapă, poete, miner de cuvânt,
Semnează cu el
Cel mai fidel legământ!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț