Manuela Munteanu

Poet nepereche, mai naște-te-o dată!

Tu, umbră-aurită pe cer și-n poeme,
Ce încă-ți preumbli toți pașii prin vreme,
Adie-ți minunea din larga ta lume
Și chaosul morții, de-acolo, ni-l spune!

Ți-e trupul Luceafăr și ochii făclii,
Eterne topaze prin negre stihii?
Ți-e sufletul pana ce-atinge Pământul,
Când caută Domnul să-și scrie cuvântul?

Tu încă mai cugeți că viața-i deșartă,
Că-i numai o clipă, cu numele ,,soartă”?
De-i guști cu dorință vremelnica-i miere,
Întreg Universul, din mână, ți-o cere?

Hyperion, ție vecia ți-e dată
Lumini și-ntuneric, cu zbor, să răzbată,
S-aprindă și pâcla, să-ncingă tot focul,
Când strigă, cu stihuri de aur, norocul

Că-n anii cei limpezi, de stea muritoare,
Băut-ai cu sete-a iubirii licoare,
Că-n brațe cu trupul șăgalnicei muze,
Prădat-ai cu gura dulcețuri din buze.

Ai râs de-a ta viață, iubind peste poate,
Ai plâns, rătăcit în păduri argintate.
Pesemne, cerneala din slova-ți măiastră
E lacrima scursă în floarea albastră.

Poet nepereche, mai naște-te-o dată!
Din sânul genunii răsari și ne-arată
Că dragostea-i zee ce-n palme ne ține
Prin vremea ce trece, prin vremea ce vine!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

George Ceaușu

DOR DE EMINESCU

Te-am căutat ieri, bădie,
Acasă, la Ipotești…
Mirosea a iasomie
Și a mere dulci, domnești.

Și pre nume te-am strigat,
Așa cum era firescu’,
Codrul a reverberat:
EMINESCU! EMINESCU!

Mai departe, mai departe,
Lângă lacul argintiu
Un scatiu îți ținea parte:
EMINESCU este viu!

Și-au răspuns apoi și teii,
Ei, custozii tăi de suflet
Într-un cor cu porumbeii:
Domnu-i prin stele în îmblet!

Mulțumit de constatarea
Că ești mult iubit, bădie,
Încheiat-am preumblarea…
Degustând o razachie!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angela Petre

Învăț îmbătrânirea

Mă-nmuguresc să-nvăț îmbătrânirea
Cafeaua de o vreme-o beau amară
Simplific tot, nu mă pierd cu firea
Și-ador s-ascult balade la chitară.

Cu toleranța fac prietenie
Mă voi ierta de toate câte-n stele
Voi râde mult, voi scrie poezie
Lăsând deoparte gândurile mele.

Va-mbătrâni și trupul meu cu timpul
Accept ireversibila schimbare,
Și florile se trec cu anotimpul
Plecând-și capu-n brazda roditoare.
.
Am să accept că viața e visare
Am să învăț să navighez spre Marte
Și-am să mă culc târziu la țărm de mare
Să-mi șteargă valul urmele deșarte.

Vreau să-mi privesc sfârșitul printre gene,
Senină, fără pic de întristare,
Să nu-mi înghețe sângele în vene
Când voi pleca hai-hui spre Ursa Mare…

Înmuguresc din nou pentru-a renaște
Scriu poezie la apus de soare
Și-n altă viață mă veți recunoaște
Căci versurile-mi sunt nemuritoare!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Alexandru Ioan Filip

Iarnă în gutui

Privesc cum curge iarna din gutui
când gura sobei spune o poveste
cu Dumnezei în țara nimănui
și cu iubirea care nu mai este

Pierdut în păsări sinucise-n zbor
copilul și-a pierdut copilăria
când se vindeau cuvintele-n obor
și se scumpeau cerneala și hârtia

Iar mai târziu ca un blestem de mamă
te-ntrebi și tu,în țara nimănui
de ce când viața-n sine se destramă
îți pasă că e iarnă în gutui ?

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mira Minu

Mistuire de gând
– Mira Minu-

Am ierni de nerostit în suflet, mă ninge nemurirea lor,
Voi cumpăra de-un vers tăcere, s-aștern în ea nămeți de dor!
Voi vinde-apoi toată uitarea nebunilor ce nu mai plăng,
Să-i văd gonind prin zări, de foamea ietărilor, ce greu se strâng!

Mă tot petrec, la ceas de soartă, mirările, ce cad, pe rând
Pe frontul vânturat de visuri, când noi idei vin prea curând…
Dar nu mai stau în drumul lumii, mă tot desprind de umbra ei,
Voi face loc din nou luminii, mai sorb doar umbra unui tei!

Mă învelesc cu fir sihastru, țesut din taina stelelor
Și chem doar lebedele-n șoaptă, să-mi dea puteri din albul lor!
De-ar fi să mă cobor în neguri, mă țin de stâlpul roditor,
Ce-mi arde marginile firii, de câte ori m-așez să mor!

Mi-e flacăra un mir albastru din zestrea marilor porunci,
Un vârf de foc să urc în noapte, mai pur ca lacrima din prunci!
Nisipuri mari vor fi în urmă, în față găndul mistuit,
Doar bucuria-mi va fi trează, cu totu-n mine rânduit.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Lupu

PĂMÂNT SACRU
Nicoleta Lupu
(Poezia zilei, 14 ianuarie 2024)

Amintiri despre un trecut zbuciumat, când tot românul era animat de Credință și de patriotism, când singurul țel al tuturor era de a-și păstra „pământul sacru”, de a nu-l lăsa pe mâna prădătorilor, de a lupta pentru libertate și independență. Mulți oameni și-au dat viața în timpul atacurilor dușmane, care ne râvneau pământurile și astfel mormintele s-au înmulțit, îmbrăcând „făclii de jale” iar lacrimile au curs „pâraie” peste acele morminte. Poeta invocă amintirea unor eroi din vechime, precum Mihai, Ștefan și Corvin, îi strigă pe nume să le spună cât am devenit de lași și cum „Ne vindem precum Iuda pe-arginți din mâini străine” și ne pierdem pământul fără a opune vreun pic de rezistență. Autoarea este convinsă că în morminte „se răsucesc străbunii”. Tocmai de aceea îl invocă pe Dumnezeu să facă El „o minune, să mai renască unii”, „cu crez în Dumnezeu”, așa cum au fost și acei eroi, la amintirea cărora apelează acum. Adevăruri dureroase, cu care ne confruntăm tot mai mult în aceste vremuri atât de tulburi, când parcă toate merg anapoda.
Felicitări, Nicoleta Lupu, pentru mesajul transmis!
          Florentina Savu

Pământ sacru
Nicoleta Lupu

Aveam cândva pe soclu un țel întemeiat,
Când pâinea frământam cum frământam țărâna,
Pământul era sacru, cu mâna modelat,
Că Dumnezeu și muma se contopeau în una.

Când ne călcau dușmanii pământurile-ntinse,
La miază-zi curgeau secatele izvoare,
Mormintele-mbrăcau făclii de jale aprinse,
Bolboroseau pâraie de lacrime amare,

PRIVIȚI MĂREȚE UMBRE, MIHAI, ȘTEFAN, CORVINE,
și-aduceți deșteptarea, văzându-ne cum noi,
Ne vindem precum Iuda pe-arginți din mâini străine,
Dăm glia sfântă a țării la furi și la ciocoi.

Ce jale, în morminte se răsucesc străbunii,
Povara e prea mare, e lutul mult prea greu,
Fă , Doamne, o minune, să mai renască unii,
Ștefan,  Mihai, Corvin, cu crez în Dumnezeu.

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Bogdan Florin Boitan

Valurile

Se-nalţă dânsele,
Din ele însele,
Lovesc întrânsele,
Împietăţi.

Cu fruntea velele,
Agaţă stelele,
Se-aprind candelele
Peste cetăți.

De mal pioasele,
Îşi reazem oasele,
Cântând icoasele
În pietăți.

În largul mărilor,
Se-nchină zărilor
Și depărtărilor
Pustietăți.

Trecând ca vântul,
Purtându-mi cântul
Peste Pământul,
Serenităţii.

În țărm, cuvintele
‘şi-ngroapă sfintele,
Adânc mormintele
Umanităţii.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Camelia Corina Boț

Stella cadente

Ti ho visto in un
angolo di cielo frastagliato,
con il fuso di ricordi fra le mani,
filavi tutti quei momenti
aggrappati alle tue trecce grigie.

Le lacrime invisibili e amare,
annodate al lungo filo della vita,
intracciate in una corona,
baciavano i tuoi occhi
di regina senza il suo diadema.

La tua voce cristallina,
risuonava con grazia
e raccoglieva le stelle
in un mazzo di fiori d’oro,
il vento li ricamava nel
tuo strascico sorretto dagli angeli.

Eri una stella cadente
scivolavi verso di me
in una scintilla abbagliante,
ti ho presa tra i miei capelli,
sarai la mia quida di notte
e il mio raggio di sole di giorno.

Stea căzătoare

Te-am zărit într-un
colț de cer zdrențuit,
cu fuiorul
amintirilor în mână,
torceai clipele
agățate de pletele-ți
cărunte.

Iar lacrimile amare
și mărunte,
înodate-n firul
lung al vieții,
așezate-n cunună,
îți sărutau privirea
de regină fără
a sa diademă.

Glasul tău cristalin,
răsuna grațios
și-aduna stelele
într-un mânunchi de flori
aurii, iar vântul ți le
broda în trena ta
purtată de îngeri.

Erai o stea căzătoare
ce-alunecai spre mine
pe-o scânteie
fermecătoare,
mi te-am prins în
păr să-mi fii călăuză-n
noapte
iar ziua rază de soare.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rîpă Paul Andrei

Porumbelul păcii
Paul Ripa Andrei
(Poezia zilei, 11ianuarie 2024)

Dorința de libertate, de zbor, de pace a existat și va exista mereu în sufletul și în gândurile noastre. Parcă tu, copil fiind, când descoperi înțelesul și importanță vieții ți-ai dori, asemenea unui porumbel, cu vise albe și curate, să evadezi cu forță, precum lava unui vulcan în timpul erupției acestuia, în spațiul liber în care nimeni nu-ți poate limita nici gândurile, nici zborul, nici visurile, în care nimeni nu te poate ajunge pentru a-ți zdrobi aripile îndrăznelii și în care nici „suferința” și nici „speranța ștearsă” nu își vor afla locul.
Puterea dragostei este mult mai mare decât gândurile negre ale oamenilor cu suflet negru și prin această putere a iubirii vei deveni acel simbol al păcii, bucurând întreg pământul. Astfel, sufletul tău va cânta acel cântec al izbânzii și vei simți cum „reflexia porumbelului alb/ Se-ndreaptă către sufletul” tău, „rămânând pentru totdeauna acolo.” Speranța este cea care ne oferă zborul, credința, iubirea și binele permanent.
          Florentina Savu

Porumbelul păcii

Așez ochii
pe vârfurile picioarelor.
Se deschide un gol,
prin care țâșnesc
precum magma unui vulcan:
suferința,
speranța ștearsă,
acel mâine care nu va veni niciodată.
Deodată
aripile frânte ale visurilor mele
coboară din cer plutind,
formând un porumbel alb,
simbol al păcii.
Pământul
începe să se bucure,
pătrunzând natura
cu cântecul ei.
Încet, încet
vidul începe să se umple,
în ochii mei
reflexia porumbelului alb.
Se-ndreaptă către sufletul meu
rămânând pentru totdeauna acolo.

Paul Andrei Rîpă

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Radu

LUMEA NOUĂ
Georgeta Radu

Lumea nouă se-nvechește înainte de-a se naște.
Aparențele-i „mărețe” nu pot fi deloc salvate.
Se cufundă-n indolență, roabă-a patimilor-moaște,
pe vecie tatuate în păcate conservate.

Lumea nouă își ascunde fricile-n bravade goale.
Când o-nfruntă Adevărul, grabnic vrea să-l ocolească,
inventează noi derute, consfințite-n protocoale,
încercând, cu disperare, revolte să potolească.

Lumea nouă nu suportă ce e bun din lumea veche,
(-aer pur, apă curată, sănătate sufletească,
rugăciune spusă-n șoaptă, scrisă în Cartea străveche-)
vrând să spulbere credința, răul doar să răspândească.

Lumea nouă-i simulare de sfârșit de lume veche,
falsul ce se străduiește-a imita originalul,
ca-ntr-o piesă muzicală, cântată „după ureche”,
interpretul „urecheat”, mai afon decât măgarul.

Noi, cei vechi din lumea nouă, ne-ntrebăm unii pe alții
ce se-ntâmplă de nu știm să ne „acordăm” la vreme,
intrăm (încă) în biserici, când slujesc la strană psalții
și rugăm, în ascultare, Duhul Sfânt să ne rezeme.

Lumea nouă nu dorește decât să tooot cotropească…
Lucifer își pune-amprenta peste tot, pozând în zeu.
Discipolii-l osanează, dispuși prețul să-i plătească,
uitând toți că peste toate e stăpân doar Dumnezeu.

Director editorial: Camelia Corina Boț