Dorel Rotariu

Dragobete și Dochia

La poale de Ceahlău, o fată ca o zână,
În înghețat pârâu, albește-un ghem de lână,
Ca lacrima-i pârâul, dar lâna-i ca ceaunul
Și nerănit mai are din degete, doar unul…
I-a dat Dochia lână ca smoala, s-o albească,
De vrea cu Dragobete destinul să-și unească.
Durerea ea o-ndură, c-al Dochiei fecior,
Cu un sărut ca focul, i-umplu pieptul de dor.

Cât Dochia-i pribeagă prin negura pădurii,
Căci Traian împăratul vrea să-i răpească nurii,
La poale de Ceahlău, din brazii cei mai tineri,
C-un trandafir în mână se-arată Sfinta Vineri
Și floarea când o pune alăturea de ghem,
Se-albește-ndată lâna de negrul său blestem,
Dar dragu-i Dragobete, de mamă-i însoțit,
E Dochia ce-n nouă cojoace s-a-nvelit…

Ea-ncearcă să răzbată spre măgura din munte,
C-atâtea vitregii, Traian n-o să înfrunte…
Crezând că trandafirul e semn de primăvară,
Urca, lăsând cojoace, să fie mai ușoară…

Ajunsă-n vârf, în ie, prin crivăț și troiene,
O preschimbă în stâncă, noianul de blesteme.
Fecioru-i drag ajunse spre vârfuri mai târziu,
Din ochi, mărgăritare spun dragostea-i de fiu…
Și-ar vrea din trupul stâncii să crească un lăstar,
Cu dragoste de mamă, prin păr să-i umble rar…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Costina Tănasă

Vine primăvara

Se-nseninează cerul și cât se vede-n zare
Pământul încă poartă al iernii alb veșmânt,
Și-a descheiat reverul ca razele solare
Să-i încălzească pieptul ce freamătă în vânt.
Pulsează seva-n vene și brațul primăverii
Se-ntinde să-l cuprindă cu-n pâlc de ghiocei,
Pe ridurile aspre, broboanele-nvierii
Tămăduiesc ca mirul, hrănind noi mugurei.
Se-aud bătăi la ușa pământului ce-i gata
Să-și schimbe haina albă cu alta, mai vioaie,
E primăvara care și-alungă iar surata,
Aduce cu ea păsări, mult verde, flori și ploaie.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Elena Neacșu

Întoarcere la matcă

Râde tăcut ţărâna
Pe care-o calci ! Nu vezi?
Şi iarba se hlizeşte
La tine cu ochi verzi.

Iar doina şi-o-mpleteşte
Mălinul la fântână;
Pătrunde-i glasul tainic
Când dorul greu te mână.

Mai calcă prispa casei
Fără fiori şi teamă,
Cenuşa parcă-n vatră
Se zvârcole’, te cheamă.

Fă-ţi palmele căuş
Şi strânge-o preacurată,
De vântul jucăuş
Cum fuse vânturată!

Ce trist îţi pare jocul
Acum de-a veşnicia,
Te-a-mbrobodit norocul,
Te năvăli mânia.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Enda Zura (Irina Poto)

Așteptare…
Fragment din romanul în lucru,,Eu, Victoria”
I.peto

Așteptarea avea miros de ploaie rece pe asfalt și gust de cafea băută prea târziu. În fiecare seară, când orașul își stingea luminile una câte una, ea rămânea cu fereastra deschisă, ca și cum aerul nopții ar fi putut aduce până la ea respirația lui. Distanța nu era doar un număr de kilometri. Era o tăcere între două bătăi de inimă. Era diferența de fus orar dintre dor și mângâiere. Învățase să trăiască în spațiul acela suspendat, unde mesajele sosesc cu sunet scurt și pleacă încărcate de tot ce nu poate fi atins. Îl iubea în felul în care iubești marea când locuiești departe de ea — știind că există, că respiră, că te cheamă, chiar dacă nu îi simți sarea pe piele. Îl iubea în detalii mici: în felul în care îi rostea numele rar, ca pe un secret; în fotografia în care zâmbea doar pentru ea; în promisiunea nerostită că, într-o zi, drumurile vor obosi să îi mai țină separați.
Uneori, așteptarea o durea fizic. Îi cobora în umeri, îi încorda palmele, îi umplea ochii de lacrimi pe care nu voia să le lase să cadă. Dar era o durere blândă, ca o rană care știe că va fi atinsă cu grijă. Pentru că, dincolo de toate, iubirea lor nu se măsura în prezență, ci în rezistență. În nopțile cele mai grele, își imagina clipa întâlnirii. Nu o făcea grandioasă. Nu vedea aeroporturi, nu auzea aplauze, nu simțea priviri curioase. Își imagina doar mâna lui căutând-o pe a ei, fără ezitare. Își imagina liniștea care se așază când două doruri se anulează reciproc. Și atunci înțelegea că așteptarea nu este o pedeapsă, ci o formă de credință. În fiecare zi în care nu era lângă ea, iubirea creștea ca un copac subteran, nevăzut, dar puternic. Rădăcinile îi legau, pe sub mări, pe sub orașe, pe sub toate lucrurile care păreau să îi despartă. Și poate că lumea ar fi spus că e nebunie să iubești așa, fără atingeri, fără siguranțe. Dar ea știa adevărul simplu: unele iubiri nu ard repede. Ele veghează. Așteaptă. Rezistă. Și, într-o zi, în loc să mai numere orele, va număra pașii care îi despart pentru ultima oară…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Iancu Cătălin

Sunt…

Sunt doar o frunză rătăcită-n vânt,
Corăbier pe-o mare în furtună,
Sunt lacrima ce curge în cuvânt,
Sunt un nebun dansând sub clar de lună.

Sunt ploaia ce pământul îl sărută,
Sunt un Luceafăr prăbușit în hău,
Sunt un străjer de veghe la redută,
Un fulg de nea căzut în părul tău.

Sunt un izvor cu apă cristalină
Din care Unicornii se adapă,
Sunt condamnatul fără nicio vină,
Sunt un apus pe-ntiderea de apă.

Sunt albatros cu aripile frânte,
Un călător prin zările străine,
Un trubadur menit să vă încânte,
O umbră rătăcind printre ruine.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Constantin Mosor

„Nec pluribus impar”

Cine știe unde șade
Bunul Simț, acela care,
Nu mergea doar la parade?
Amintirea lui mă doare!

Oameni cu puțină carte,
Îl hrăneau cu gânduri bune,
Și-l lăsau pe mai departe,
Când plecau spre a apune!

Bunul Simț ștergea omături,
Inimilor fără soare!
Îl găseai mereu alături
De Cuvântul de Onoare!

Erau, când aici, când colo…
Amândoi aveau renume!
Astăzi, bieții umblă solo!
Puțini vor să și-i asume!

Nici Cuvântul de Onoare,
Și nici Bunul Simț n-au viață
Precum razele de soare,
Printre suflete de gheață!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nina Tărchilă

Te-aş fi oprit

te-aş fi oprit dacă-ai fi vrut să-mi fii
timp fără capăt, pernă căpătâi –
te-aş fi ţinut în braţe înc-un ceas
chiar de-ar fi fost tot ce mi-a mai rămas.
te-aş fi privit în ochi şi ţi-aş fi spus
că nici-un vis nu-mi poate fi de-ajuns
până nu vii, până nu curgi în mine
într-un limbaj reinventat de tine,
într-o pulsare-a tâmplei dezgolite
sub palma ta, sub ochii tăi, iubite!
sub foşnetul luminii ţi-aş fi prins
inima-n palme, ochiul tău desprins
dintr-o durere-a vieţii fără sens,
de lacrimi şi regrete l-aş fi şters –
sub pasul tău prelung m-aş fi făcut
cărări cu flori şi soare, de-ai fi vrut,
din aşteptări ţi-aş fi ţesut poveşti
să-ţi fie felinar spre căi cereşti
întrun vârtej ireversibil, infinit.

te-aş fi oprit … dacă m-ai fi iubit.

Mai târziu …

mai târziu vor ninge geruri
peste zări desperecheate
și secunde-ncremenite
sub vreun tragic semn de noapte
torturant, cu-nfrigurare,
căuta-vor printre stele
gânduri vechi, nepieptănate,
șiruri albe de mărgele
deșirate a uitare,
conturându-ți amintirea
pe un colț de cer, pe-o frunză,
pe un zbor cât nesfârșirea.
mai târziu va bate vântul
prin cuvintele nespuse
și-om ascunde-adânc în inimi
toamnele demult apuse.
dar acum … zâmbește-mi! haide!
minte-mă rostind: „mereu”!
și-o să uit că veșnicia
e doar pentru Dumnezeu.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Elena Caseriu

DOR DE PRIMAVARĂ

Aștept ca să curgă verde crud,
Și ramurile viu să înverzească,
Din nou ciripit de păsări să aud,
Raze de soare să strălucească.

Când penelul din sufletul meu,
Imi pictează amintiri de neuitat,
Florile de măr apar instantaneu,
Prin anotimpul ce-i neschimbat.

Eu aș vrea să fiu un fir de iarbă,
Ca să simt cum vântul mă alintă,
Iubirea sufletul să-mi absoarbă,
În timp ce inima să nu mă mintă.

Si gândul zboară printre cuvinte
Sufletul din bucăți se întregește,
Primăvara prin aducerile-aminte
Aduce inimii bucuria că trăiește.

Iar când primăvara mult dorită,
Va călca peste câmp de ghiocei,
Viața ne va zâmbi divin însorită
Cu simfonii de iubire printre ei.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Radu Iorgulescu

Așteptări

Tu poți să stai de mână cu trecutul,
la mine clipa este de-mprumut,
trăiesc în datorii de la-nceput,
sperând să-ți fur cu buzele sărutul.

Când steaua mea, spre tine prea curată,
deși tăcută, încă o ascult,
că n-a ajuns la tine mai demult,
îmi dojenesc secunda vinovată.

Greșeli mai vechi clepsidra o răstoarnă
iar timpul curge astăzi spre apus;
eu mă întorc în loc să mă las dus,
dar șuieră-ntre noi un vânt de iarnă.

Poate cândva târziu frigul va trece,
dar amintirea mea va fi tribut,
și numai tu vei ști ce n-am știut,
când eu o să te-aștept pe bolta rece.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioan Popoiu

SEOLAN

Motto:
aș dori să mă topesc într-o lacrimă,
și-n ea să-și oprească soarele razele
și să plâng la capătul luminii…
(Emil Cioran)

cum să-ți vorbesc despre ceea ce nu pot exprima/ despre ceea ce abia pot gândi / ce să spun despre ceea ce simt ce se petrece cu mine / când inima abia îți dă putere să fii/ ce cuvinte să inventez strălucite poate de aur / pentru a exprima ceea ce nu e decât o stare/ tu care vii de pe alt tărâm prințesă care nu-ți pasă de titlu/ nu știi nu dorești decât să fii / frumusețea o porți cu tine ca ceva tainic neștiut/ sentimentul se naște spontan viu doar prin privire / strălucirea e prea puternică pentru a fi percepută/ o frumusețe care topește ființa până la lacrimi/ tu atât de fragilă și aleasă / ca o apariție fină vaporoasă venită de departe / miracol evanescent scânteietor ca un porțelan oriental / care nu vrei să știi de tine trăiești doar în șoaptă/ ce simt ce trăiesc cum să te exprimi când porți o taină/ cum să te-apropii când se află în tine / cum să porți o o frumusețe care părunde și te dizolvă/ și simți cum ființa ta e o metamorfoză / nu mai ești pur și simplu/ ființa este doar o stare / separată de tine fără suportul fizic / nu mai exiști real material / doar starea există interiorul incandescent / arderea aflată dincolo de cuvinte/ dar nu este ceva abstract nicidecum /este generată de o entitate o ființă necunoscută de frumusețea însăși/ despre care nu poți vorbi aproape fără nume/ ceva nedefinit care îți frânge ființa/ ești străpuns nevăzut ca într-o incizie / fulgerat de o lumină uriașă/ care pătrunde adânc în tine/ ești ars până la temelie/ nu mai rămâne decât cenușa/ dar sub ea în afara ei se află ceva cineva/ care aprinde această flacără nevăzută…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț