Elena Coca Mahalu

Și mi-e dor…
Autor: Elena Coca Mahalu

Și mi-e dor, când iese luna
Printre stele, diafană,
Parc-ar vrea să-mi spună-ntruna
Că sunt de tată, orfană.

Lacrimile reci și crude
Tunele-au sădit pe obraz,
Trivial, dând să sugrume
Al amintirilor răgaz.

În al umbrei întuneric
Flacăra-i mistuitoare,
Izvorăște sub generic
Scris de luceferi, în zare.

Voluptos, se zbate-n chinga
D-azur, a nopții perfide,
Nevrând să asculte ruga
Simțămintelor fluide.

Născător de gânduri frânte
Lasă durerea post-scriptum
Dorul, cu amintiri sfinte
Și în suflet, scrum și zbucium…

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Cristina Ghindar Greuruș

Dor nebun
Autor: Cristina Ghindar Greuruș

Sădit în suflet îmi e dorul
Și cu durere izvorăște.
Nu vrea să-și ia din mine zborul…
Să mă sugrume se trudește.

Crude sunt nopțile când singur
Mă zbat în flacăra-i aprinsă.
Privesc spre stele trist, nesigur,
Ștergându-mi lacrima prelinsă.

El mușcă voluptos din mine,
Din inima înlăcrimată
Și trivial, printre suspine,
Mă bântuie ca niciodată.

Iubirea-mi sfântă, diafană,
M-a condamnat la suferință,
Că trupu-ntreg îmi e o rană,
Dor născător de neputința!

Cu ochii ascuțiți, de vultur
Și cu zvâcniri amețitoare,
Se ‘nalță înspre căi d-azur
Și se va contopi în soare.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

George Ceaușu

DOR DE DOR
Autor: George Ceaușu

Dor îmi e de paparude
Cu trupuri crude și nude
Ce invocau trivial
Fenomenul pluvial.

Dor de-un munte născător
De cascadă, de izvor,
Ce din pântec izvorăște
Și spre câmpie tot crește.

Dor de vocea diafană
A mamei ce cânta-n strană,
La Paști, dar și la Crăciun
Și mi-a sădit un gând bun…

Azi, privind cerul d-azur
Fără de niciun cusur,
Văd un șoim ce vrea, nu-s glume…
O pasăre să sugrume.

Flacăra-i să nu se stingă
Iau arma cu țeava lungă
Și pușc fără a-l da jos
Pe șoimul cel voluptos.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Madiana Domnita Lascu

Melancolie
Autor Madiana Domnita Lascu

Şi uite c-am mai prins o varã,
E clar, mã-ncearcã iar melancolia,
Mã-ntreb pentru a nu ştiu câta oarã;
Cât va mai ține oare reveria?

Şi bucuria mea e pământească,
În mine s-a aprins o licărire,
E doar speranța care e fireascã
Şi poate cea mai mare fericire!

Cât farmec se ascunde într-o varã,
În răsărit e multã mãreție
Şi în albina ce nectaru-şi cară
Şi greierele cânt-o simfonie.

Şi deodatã-n minte vine teama,
Da, vara asta n-am s-o dau uitãrii,
Cã timpul, totuşi, trece şi-mi dau seama,
Este târziu în faptul înserãrii.

Ce lesne-i sã-nțelegi cã iar e noapte,
Nimic nu poți sã schimbi; pãmântu-a adormit,
Miroase-a fân cosit şi merele-s răscoapte,
Cu sufletul vibrând aştept alt rãsãrit.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Mirela Șoimaru

O grea melancolie
Autor: Șoimaru Mirela

Ai sufletul rănit… Nu mai ceri din rai porunci,
O grea melancolie cu zorii să se nască!
Ce ​ lesne-i dai uitării fiorii de atunci!
Tu te dezbraci cu-ncetul de zarva pământească…
​
Și parcă stai pe rug sau, poate, sub o cruce,
De te dezmiardă surd o neliniște cerească!
Ai sufletul cernit și stai la o răscruce…
Deodată-n ​ somn ți-apare o umbră părintească!
​
Ce ​ farmec au fiorii dulci ai tinereții!
O grea melancolie te-apasă,te apleacă…
Schimbi înfățișarea cu haina bătrâneții,
Tot ce-ai iubit vreodată te-a jefuit sau pleacă!
​
Te chinuiești înfrântă! Merele-s răscoapte,
Precum e uscăciunea din grea melancolie…
Și mi te pregătești să traversezi o noapte,
Așa de-ntunecată, precum o colivie!
​
Din lacrimile tale se naște-un răsărit?!
O vagă licărire în ordinea lumească?!
Doar ochiul tău se-nchide și pare adormit,
O ​ grea melancolie în aură să-ți crească!

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț
​

Anca Man

Melancolie
Autor Anca Man

În noapte, gândul meu hoinar,
Străbate căi fără hotar
Și se întoarce ostenit,
În zori de zi, la răsărit.

Iar sufletul, ca valul mării,
Neliniștit, ar vrea uitării
Să mi te dea… însă nu poate
Și singur e, în miez de noapte.

Melancolie-l iscodești
Și în tristețe-l învelești…
În tainic farmec ne-nțeles,
Răscoapte temeri îi dau ghes.

În suflet firav, adormit,
O licărire s-a ivit…
Deodată-n el se-aprinde viață
Și o fărâmă de speranță.

O rază caldă, îngerească
Mi-aduce pacea pământească,
Că lesne-i să schimbi a ta stare,
Pentru iubire și iertare.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lidia Stan

Toamna vieții mele
Lidia Stan

Pleacă-ncet prin miriști
Vara, spre apus
Prăfuită toată
Și cu gândul dus

Din culcuș de ceață
Dimineți se scoală
Cu ochi-nroșiti
Și privirea goală

Două vaci, alene
Negre cum e mura
Părăsesc în silă
Adormite, șura

Câinele din lanț
Dă încet din coadă
Merele prea coapte
Cad trist în livadă

Vântu-agață lin
Frunze prin fuștei
Albine-ncărcate
Se-ntorc în știubei

Și foșnesc popșoaie
Într-un câmp vecin
Boabele de vie
Se coc în ciorchin

Prin otava crudă
Pe furiș, se-ntoarce
Toamna cânepie
Ce fuioru- și toarce

Liniște, prin rouă
Sun-un clopoțel
Și o buburuza
Urcă pe-un cârcel

Caut o umbrelă
Se adună norii
Țipăt de adio
Ne lasă cocorii

Clatină din cap
Maica mea bătrână
Cu broboadă groasă
Și bățul în mână

A venit iar toamna
Grele-s toate cele
Nu-i doar toamnă, aceasta-i
Toamna vieții mele

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Adrian Vasile Iftime

Efemer

Mă freamătă de tine timpul,
Acestei clipe care ni s-a dat,
Să cucerim doar astăzi amintirea,
Alunecării noastre sfinte in păcat.

Sunt vii piroanele pe tâmple,
Și judecata aspră-a vinului aprins,
Pornit ca un tâlhar la o răscruce,
Să-mi fure anii mei definitiv.

Și simt cum soarta ma-nconjoară,
Peste răstimpul meu pierdut din lut,
Și nu voi fi nicicând ca prima oară,
Când nu știam iubirea de-imprumut.

Vom fi amprente peste lujeri tineri,
Vom fi o pată pe un colț de cer,
O lacrimă ce se sfiește să mai curgă,
Peste-un atac de cord, mult prea stingher.

Trec ospătari cu fețele prea ninse,
Să ne refacă nota la final,
Și noi, doar locatarii unor chipuri stinse,
Și dansatorii ultimului bal.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Paul-Andrei Rîpă

Viaggiatore

La madre Terra
sembra una fornace:
il suo calore
sale piano piano,
mi attraversa,
raggiunge i miei occhi,
li sento bruciare
come carboni ardenti.
Divento cenere
fra le mani di mia madre.
Di là il vento caldo
mi libera.
Io,
un viaggiatore
fra le stelle.

Călător

Mama Terra
pare că este un cuptor:
căldura ei
urcă încet încet,
trece prin mine,
ajungându-mi ochii,
le simt cum ard
precum cărbunii incinși.
Devin cenușă
între degetele mamei mele.
De acolo, vântul cald
mă eliberează.
Eu,
un călător
printre stele.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Flori Comboș

Pe 8 iulie se sărbătoreşte Pricopul (Amuţirea cucului sau Ziua Lupului), o străveche divinitate agrară, care veghează la coacerea grânelor şi are grijă de cei care lucrează pământul.
În satele de pe Valea Mureşului, oamenii denumeau sărbătoarea „Pricopul” pentru că, spuneau ei, „astăzi se pricopseşte grâul de vară”.
Ei aveau credinţa că în această zi nu se lucrează pentru ca „Sfântu’ şi slugile sale, lupii, le vor răpi copiii, iar pe casele lor or da cu tunet şi foc”.
În tradiţia populară, Sfântul Pricopie este cinstit pentru că veghează coacerea semănăturilor, apără recoltele şi casele de fulgere, trăsnete şi grindină.
Tot el ar avea puterea de a face câmpurile să rodească, iar grindina o transforma în picături de apă înainte de a cădea pe pământ.
Pentru a nu îl supăra pe Sfant, femeile făceau pâine şi colăcei pe care-i împărţeau copiilor pentru a nu avea boli tot timpul anului.
O parte din colacii copti se lăsau în holdă, drept ofrandă Sfântului Pricopie, pentru ca grânele să nu se usuce înainte de vreme.
Tradiţii şi obiceiuri identificate şi promovate în cadrul campaniei de comunicare online ”Cultura şi tainele pâinii”, derulate de Russenart Communications şi Gold Maya.
(Reprodus de Flori Gomboş)

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț