Premiul Special al Zilei 13 Noiembrie ~ Anatol Covalli ~

Prea târziu
Anatol Covalli

Am dorit să dezleg o enigmă :
să-nţeleg de ce viața a vrut
să devină în ea paradigmă
ţelul meu cu picioare de lut.

Cum puteam să exult în contrarii,
când în ramuri uscate de timp
mi-au tot ros cu obsesie carii
fiecare plăpând anotimp?

Cum să zbor cu arìpi de şindrilă?
Cum să lupt şi-n final să înving
cu nopţi care pretind că sunt zile,
iar în ani ţese-al morţii paing?

Prea târziu m-am trezit … Cum să birui
când şi îngerul meu plin de şarm
mă alungă de vreau să îmi mirui
fruntea rece sub care-i vacarm?

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Premiul Special al Zilei 11 Noiembrie ~ Elena Coca Mahalu ~

Te duci, omenire…!
Elena Coca Mahalu

Săgeți otrăvite cu viruși și-amar
Îți sfârtecă trupul plăpând ce se zbate,
Veninul îl sorbi din ultim pahar
Cuvântul ți-e mut, dușman ți-e-al tău frate.

Îmbraci, omenire, o haină a morții
Ai negru pe ochi și-n suflet tăciune,
Iar răul și-arată precum hiena, colții,
Tu pleci și în urmă-ți rămâne cărbune.

Bogații pășesc călcând pe cadavre
Și foamea de bani le e căpătâi,
Din lacrimi străine fac munți de smaralde
Plătind cu ele, un perfid loc întâi.

Te duci, omenire, pe drum rătăcit
Pierdută îți e pe veci bunătatea,
Mă doare pământul, că-i prea sărăcit,
Cuprinsă de ură e însăși demnitatea…
Tristețe și cruci, ce cruntă-i realitatea!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Premiul Special al Zilei 10 Noiembrie ~ Ionuț Pande ~

Epilog
Ionuț Pande

Un dans sprințar pe cer cu aripi,
Un cer senin, de soare stins,
Pe cap de zări, în raze, cocuri,
Mai sus, o scară spre abis.

Și mii parfumuri are viața,
Cu fiecare, altui scop,
Iar plânsul este doar prefața,
Nefirea, epilog de op.

Când dorul de abis adie
A veșted și a mucegai,
Mă-ntind senin pe-a toamnei glie,
Cu Dumnezeu cântând la nai.

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Premiul Special al Zilei 9 Noiembrie ~ Dalia Alina Moldovan ~

UN SUFLET TRIST DE OM

Am vrut să-nchid fereastra, simțeam că e prea rece,
Dar m-am oprit la geam, ploaia voia să plece,
Și ochii mei țintise spre banca de la poartă,
Un trecător stătea… se ascundea de soartă.

Era pierdut, pe gânduri, cu creștetul în palme
Și nu-i păsa că n-are, pentru o ploaie arme,
Și nici că vântul bate și că e frig afară…
Avea durerea-n suflet și n-avea cui să ceară

Nici un cuvânt de bine, nici umărul să plângă.
Părea, că tare-ar vrea pe cineva să strângă
La pieptul lui… și nu știu…m- am întristat deodată…
Vedeam prin el povestea cu „a fost odată”.

Și-atunci în mintea mea eu am gândit că poate,
Dacă treceam ca el prin clipe blestemate,
Voiam doar un cuvânt… un semn… ceva, să știu
Că pe pământul ăsta mai are rost să fiu.

M-am gândit să ies la banca de la poartă
Să îl întreb ce-l doare, durerea de-o suportă,
Dar am ieșit târziu… deja era departe,
Un suflet trist de om se pierduse- n noapte.

Dalia Alina Moldovan

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Premiul Special al Zilei 8 Noiembrie ~ Marin Rada ~

SOMNUL CUVINTELOR
Marin Rada

Cuvintele mele
vor să se culce
într-o lacrimă
sau într-un poem,
înserarea
va face somnul
mai dulce,
de săgețile soarelui
nu mă tem…

Asfințitul
pictează în icoane,
tăcerea,
pe pământ
mai rămâne
un petec de cer,
un luceafăr
între stelele nopții
se pierde încet,
în mister…

Doar somnul
vibrează în trupuri,
visarea
e un zvon de raze
rămase-n câmpie,
cuvintele mele
vor să se culce
într-un vis,
sau o lacrimă
dintr-o carte
de poezie…

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Premiul Special al Zilei 7 Noiembrie ~ Ion Sorescu ~

Poetul
Ion Sorescu

Pe sub pleoape-i curg cuvinte.
Sfâşiate-i sunt de gene.
Împletindu-le-n catrene
Jurăminte.

Universu-i pare scamă,
Prinsă-n fagurele minţii.
Gândul îşi ascute dinţii
Şi-o destramă.

Inima-nfrunzeşte gerul.
Sună caldă, ca vioara,
Când o despleteşte seara
Lutierul.

Dezrădăcinând cuvântul,
Îl alintă cu sfială.
Rob ce-adună cu migală
E poetul.

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 8 Noiembrie ~ Mira Minu ~

Fior de înserare
Mira Minu

Mă recompui din dor și mângâiere,
Urc încântari în valuri de mătase!
Te întâlnesc la margini de tăcere,
M-ademenești cu umbre luminoase!

Te simt, fior, prin dulce înserare ..
Cu inima arzând îți port ìn șoapte,
Ca flacăra din rouă visătoare,
Ce ìți dezmierd numai în plină noapte!

O dragoste ce nu-mi încape-n minte,
Un verb semeț ce nu-mi încape-n vers ..
Te regăsesc fugind din gând cuminte,
Mă porți cu tine dincolo de sens!

Extaz curat îmi flutură prin gene …
Un roi de roibi frumoși ca în povești
Aleargă pe un plai de sânzâiene …
Mă-ntorc din Sunt acolo unde Ești!

Redactor coordonator: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 9 Noiembrie ~ Georgeta Giurea ~


LUMINĀ LINĀ…

Cu destinul stau la masā…
Nopți de-a rândul scriu poeme,
Despre vremuri, despre vreme,
Despre toamna cea frumoasā .

Cade chiciura din stele,
Peste clipa de ruginā.
La icoanā se închinā
Gândul dulce-al vieții mele.

Pe o creangā, încā treazā,
Frunza ultimā și tristā,
Cu ochi roșii, în batistā,
Sub zāpadā se viseazā.

Într-un ceas cu lunā plinā,
Arde candela-n fereastrā,
Noapte sfântā, noapte-albastrā,
Noapte cu luminā linā…

Georgeta Giurea

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 7 Noiembrie ~ Marilena Răghinaru ~

Toamnă, aș fugi de tine!

Aș fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.

Toamnă, aș fugi de tine,
Mi-aș zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.

Aș fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.

Toamnă, aș fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ți răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.

Aș fugi de tine, toamnă,
Oricând, știu, a ta surată
Va putea, așa, deodată,
Grele-omături să aștearnă.

Toamnă, aș fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.

Marilena Răghinaru

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 23 Noiembrie ~ Anatol Covalli ~

Spre larg
de Anatol Covalli

La proră stau bătut de val
pe-o-nfuriată mare
şi-s fericit că niciun mal
nu se zăreşte-n zare.

Cel de pe urmă ideal
e să nu am hotare,
să navighez către final
fugind de debarcare.

Mă-ndrept necontenit spre larg
şi râd de bucurie
în timp ce munţi de valuri sparg.

Nu-mi pasă ce-o să fie
când pe al meu înalt catarg
nu-i doar un steag, ci-o mie.

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț