Premiul special al zilei 29 Ianuarie ~Marian Florentin Ursu~

ZĂPEZI ÎN AMURG
de Marian Florentin Ursu

Eu te aştept şi-acum sub felinarul stins,
Cât de străină-mi este iarna fără tine !
Şi mi-amintesc doar umbra ta cu părul nins
Şi timpul dispărând opac printre ruine

Îţi desenam conturul într-un alb decor,
Absenţa ta-ngheţa prin geruri ucigaşe
Şi te-nveleam cu zborul ultimului nor,
Cu fumul care se-nălţa de prin oraşe

Şi te pierdeam acut în frigul dintre zări
Iar rănile-mi creşteau sub lovituri de hamuri
Dar te iertam bătând la porţi de depărtări
Cu bulgări de-orizont, cu mugurii din ramuri

Acum te iert din nou, rememorând tăceri
Când ne lăsăm ninsorii şi patimilor pradă
Dar port pe trup stigmatul păcatului de ieri
Şi tropotul de cai cu aripi de zăpadă

Când norii cenușii din ochii tăi dispar,
Un zgomot ancestral prin noapte mai străbate
Doi oameni de zăpadă aprind un felinar,
Și un amurg în noi, şi focuri în cetate

Iubirile apun pe margini de gheţar
Și mi-e definitivă iarna fără tine
Şi–aş vrea să ne mai ningă tiranic şi polar,
Când te aduc ofrandă, zăpezii asasine !

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia zilei 29 Ianuarie ~Maria Poiană~

Toate trec
(din volumul în lucru, LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Toate trec… Ca spuma mării.
Vieți, regate, constelații.
Se perindă peste veacuri,
Visuri, nații peste nații…

Urma lor în palma vremii
E doar pulbere în vânt.
Puf firav de păpădie
Ne e viața pe pământ.

Sclavi trăgând ca la galeră
Pe o mare-nvolburată.
Biciuiți de valul vieții,
Sângeră secunda toată.

Nu că-i valul vârf de lance
Ce străpunge trupul tău.
Ci că-n prea-mărita-ți viață
Nu e loc de Dumnezeu.

Cu sulimeniri de vorbe
Fade în meșteșugire,
Crezi că scoți din smoala Gheenei
Raze de Dumnezeire.

Din arhivele minciunii,
Scoți sonate care dor.
Glasul melodiei sale
E chimval zăngănitor.

Fă altar sfințit din suflet,
Când vorbești de Dumnezeu:
Cerul și pământu’ or trece.
Dar nu și cuvântul Său.

maria poiană 28. 01. 2022 București

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Nicolae Toma

xxxx

te uiţi la o femeie frumoasă
ca la o floare şi toate credinţele acestei lumi
în necunoştinţă de viaţă
te pedepsesc pentru pofta de trup
îndemnând să distrugi rădăcina ei

vinovat pentru stârnirea instinctelor primare
ţi se va scoate ochiul tău drept
iar mâna care a îndrăznit să mângâie trup fraged
de femeie înflorită-n mai
spre folosul tău va fi tăiată fără milă

nu uita singura cale
iubeşte ce ţi se oferă
trăieşte în aşa fel ca nici o zi să nu fie la fel
de parcă s-ar sfârşi pământul

Nicolae TOMA

11.01.2022. Toate drepturile sunt rezervate autorului.

Redactor șef: Camelia Boț

Premiul special al zilei 28 Ianuarie ~Petre Vatuiu ~

Femeie!

de Petre Poștașu’

Mi-e dor de vremea de atunci,
De când ardeam de dor prin lunci
Cu patimile mele
Iar tu-mi sopteai palavre dulci,
Femeie cu sprâncene lungi
Și ochi aprinşi, de stele!

Sclipirea stelelor de ieri,
Fiorul primei noastre seri
Și părul, grâu de vară,
Au fost amarnice plăceri…
Zăcând sub praf de lungi tăceri,
Sunt azi doar o povară.

Și sub povara unui gând,
Sunt sclavul unui foc arzând,
Aprins de nepăsare
Că nu mi-ai spus nici un cuvânt
Femeie! când te-ai dus călcând
Iubirea în picioare

Picioare lungi, pentru poeți,
Bătăi aprinse-ntre băieți,
Te-ndepărtau, străină.
N-ai vrut o clipă, să aștepți
Și mi-ai lăsat adânci tristeți
Și nopți fără lumină.

Că de lumină-am fost orbit
În prima zi, când mi-ai zâmbit
Femeie cu de toate!
Și m-aș întoarce negreșit,
Să-ți număr nopți ce n-am dormit
Și lacrimile toate!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia zilei 27 Ianuarie ~Constantin Nicolae Gavrilescu~

ALERG…


Alerg
prin zăpada albă
cu vântul după mine,
culeg
în barbă,
miezul iernii ce vine.
Rămâne
clipa de bucurie
a sufletului
s-adune,
frânturi de euforie,
din gânduri nebune.
Alerg
printre fulgii de nea
cu mâini ridicate,
culeg
din rafale vremea,
printre-a vântului şoapte.

Constantin Nicolae Gavrilescu

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Marilena Răghinaru

Ploaia de Bobotează

Este încă întuneric, dar nu dorm, demult sunt trează,
Mă îndrept către fereastră, ochii mei ar vreaa să vadă,
Iscodind prin depărtări, straturi groase de zăpadă
Albă, moale, ne-ntinată într-o zi de Bobotează.

Însă n-a dorit să vină, doar torente reci de ploaie
Zămislite din furtuni, prin grădină se strecoară,
Mă îmbie surâzând să păşesc uşor pe-afară,
De nu ies, m-or mângâia păşind în a mea odaie.

Tot mai tare mă înfurii, vreau al Bobotezei ger
Să-mi brodeze cu migală flori suave, de cleştar.
Picuri grei, căzând frenetic, nu am cum să îi compar
Cu omături de poveste. Tristă azi mă uit spre Cer.

Îmi doream o zi cu neaua prăvălită în troiene,
Uliţe cu mulţi copii făcând oameni de zăpadă,
Săniuţele pe drumuri, ca în timpuri de-altădată,
Neaua cristalină-n zare s-o admir când se aşterne.

Ploaia, vrând să mă aline, îmi zâmbeşte-mbietoare:
Ştiu că tare te-am mâhnit, lasă-mi stropii să te spele
Izbăvindu-te prin ei, alungând păcate grele,
Cheamă-n suflet Bucuria, azi, de Sfânta Sărbătoare!

Marilena Răghinaru

06/01/2021

Redactor șef: Camelia Boț

Mihaela Avram

DESPĂRȚIRE

Cât timp se zbate amarnic și ultima-ți plecare?
Prin depărtări alerg, pierit în al meu glas
O pleoapă rătăcită cerșind o îndurare,
Căzută fără milă, pe bolta unui ceas.
O urmăream cu gândul și o găseam ascunsă
După zăbrele vechi, pe-un drum fără de capăt
O umbră-n pribegie, de lacrimă pătrunsă
Pierdută pe vecie în plânsul unui lacăt.

Departe sunt de tine și grea e îndurarea…
Cât timp rămâne-n viață, sărutul cel dintâi?
Un semn de spaimă-i trupul, departe de cărarea
Pe care ne plimbam și-ți tot șopteam..,, Rămâi!,,

Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Camelia Lungu

MENESTRELUL
autor
Camelia Lungu

Am fost cândva un menestrel
Ce-și vântura pletele-n lună,
Recitam sub balcon rondel,
M-aplauda o-ntreagă lume.

Cântam celor nevinovate
June și flori îmi aruncau.
Un Romeo păream în
toate,
Fetele mă îmbrățișau.

Strângeam la piept mândre focoase
Ascunse după o perdea,
Seara urcam tiptil terase,
Prin câte patimi mai treceam…

Prin cârciumi halbe nebăute
Mă-nconjurau,eram sedus,
Cântam mulțimilor mărunte,
Dar toate astea…au apus.

Toate sunt amintiri pe care
Aș vrea din nou să le trăiesc
Chitara ce cânta, nu are
Nici coardă, nici același vers.

Acum sunt doar un biet hoinar
Cu haina ruptă-n buzunare,
Nu mai sunt mândrul menestrel
Ce recita poezioare.

Redactor șef: Camelia Boț

Concursul „Trioletul, un smarald al poeziei” 29 Ianuarie

Bine v-am regăsit, grup frumos!
Vă prezentam clasamentul etapei a doua a concursului „TRIOLETUL, UN SMARALD AL POEZIEI”

Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile.

Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.

  1. Monica David și Peteleu Alex

Monica David:
Sertarul

Scrisori din timpul de demult
Într-un sertar încă păstrez,
Mi-e dor în gândul meu s-ascult
Scrisori din timpul de demult.
Când le citesc ușor exalt
Și-n suflet te îmbrățișez,
Scrisori din timpul de demult
Într-un sertar încă păstrez.

Eu mistuit de al tău dor
Cuvântul tău îl recitesc,
Apoi mă pierd în al meu zbor
Eu mistuit de al tău dor.
Dar uneori tot mai cobor
Sertarul să îl răscolesc,
Eu mistuit de al tău dor
Cuvântul tău îl recitesc.

Alex Peteleu:

Chef de glumă

Câte scrisori eu ți-am trimis
Și totuși nu te-ai sinchisit
Măcar un rând să îmi fi scris!
Câte scrisori eu ți-am trimis,
Zac în sertarul tău închis,
Iar eu visez ca un tâmpit!
Câte scrisori eu ți-am trimis
Și totuși nu te-ai sinchisit.

  1. ~Felicia Percec

Flori de gheață

Flori de gheață sunt ochii mei,
Înfloriți din lacrimi scurse,
Prin tumultul anilor grei.
Flori de gheață sunt ochii mei,
Poartă strălucirea în ei,
Strânsă din dureri ascunse.
Flori de gheață sunt ochii mei,
Înfloriți din lacrimi scurse.

Au culoarea cerului
Și a mării-nvolburate,
Liniște aducând oricui.
Au culoarea cerului,
Iar în preajma omului,
Emană seninătate.
Au culoarea cerului
Și a mării-nvolburate.

  1. Cristina Ghindar Greurus
    Timpul

Timpul nu ne păsuiește,
Timpul, iată, nu ne iartă.
Trecutul ne urmărește;
Timpul nu ne păsuieste,
Amintiri ne dăruieste
Și cu amintiri ne ceartă.
Timpul nu ne păsuiește,
Timpul, iată, nu ne iartă…

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Silviu Bacuiani

= Ascunși după zâmbet =

Ne ascundem după un zâmbet fiecare,
Numai sufletul știe ceea ce ne doare.
Doar ochii niciodată nu pot minți,
Ei spun adevărul, de știi a citi.

În adâncurile lor ochii reflectă
Ca-ntr-o oglindă, imaginea corectă,
Cicatrici sau pe suflet zgârieturi,
Cele mai mici ale vieții tăieturi.

Zâmbetul e doar praful ce se mai lasă
Intenționat pe oglinda neștearsă.
Curăță-i zâmbetul cu o sărutare,
Să poți vedea de ce sufletul îi doare.

Doar când împreună vor străluci,
Zâmbetul deodată cu ochii,
Numai atunci sufletul e vindecat
Și ale lui răni i s-au cicatrizat.
©️Silviu Bacuiani, 28.01.22

Redactor șef: Camelia Boț