Nicoleta Lupu

Am flori de măr

Am sufletul lumină în cripta întunecată,
Port flori de măr pe gene, în loc de lacrimi,
Am soarele pe cer şi luna o bucată
E pasul rătăcit , scăldat în râu de patimi,

Mai port şi azi în suflet un țipăt de condor,
Pribegind asupra mărilor albastre,
Zarea mă încântă cu aripi de cocor
E labirint ce duce spre stelele sihastre,

Îți port acum pe buze, strigăt printre valuri,
Te cheamă marea-n noapte şi luna diafană,
Mă plouă regăsirea, între două maluri
Se scaldă apusul, în florile din geană,

Şi toate ne sunt clipe, când vom primi răspuns,
În umbra ce se zbate să prindă rădăcină,
Un felinar din inimi muribunde, oprite în apus
Sub cerul în flăcări, o veşnică lumină.

23.02.2022 Nicoleta Lupu

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Mariana Blaj

Formând poezia
-Mariana Blaj-

Tremurând mâna,
tocul printre rânduri,
Îngrijorarea izgoni
însușirea.
Cuvinte cernite,
șterse cu uitarea,
Falnică-i vraja,
dispare sclipirea….
Limpede-i mintea,
imaginea apare,
Gândul s-așterne
la vedere,
Revine memoria,
așternând pe hârtie,
Prinsă ideea,
tocul rescrie.
Scrierea cugetă,
hotărât ducând,
Treaptă cu treaptă,
citate în gând.
Ninsă e foaia,
penița scriind,
Litere cernite,
cuvinte pe rând.
S-aștene privirea,
versuri croind…
Formând poezia,
un titlu primind.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Georgeta Radu

REGĂSIRE
Georgeta Radu

Te așteptam zâmbind, fără să știu că doar pe mine m-așteptam.
În ore, zile, ani răbdarea se stingea, de „noi” mă-ndepărtam.

Te așteptam cântând și nu înțelegeam de ce nu simți să vii,
să iei IUBIREA-n dar, să scapi de dor, nicicând de el să nu mai știi.

Când nu mai așteptam și singură eram mai mult ca niciodat’,
în prag îmi apăreai, mă-mbrățișai spunându-mi cât m-ai căutat.

Nimic din ce durea nu-mi aminteam, să pot să-ți dau pe loc răspuns,
dar Dorul ce-ai citit în lacrimi dulci de fericire-a fost de-ajuns.

Te-am așteptat oftând, m-ai căutat plângând, ne-am alintat în gând,
pustii și-nfrigurați, sleiți de fără rost și ne-am iubit, pe rând.

Uimiți, am înțeles atunci că mult mai repede ne-am fi găsit,
dacă nu te-așteptam, și nu mă căutai, și doar… ne-am fi iubit!…

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Eugenia Calancea

El și ea în lumini de noapte


Neliniștea e cea ce dă din nou fiori,
vor de la tine un buchet de flori,
ție Doamne-ți cad mulți la picioare,
că ești pentru toți ființa creatoare.
Tu înconjori pământul de multe ori
și ne privești de sus de printre nori,
aduci soarele mare cu raze stârnind
văzduhul albastru cu nori aburind.
Când seara se ivește, pășind pe-ale sale urme,
se vede marea învolburată cu valuri-n spume,
ce răsună-n larg cu cerul plin de stele,
iar luna falnică se ivește încununată de ele.
Se văd apoi raze cu multe scântei de gheață,
asupra unui tânăr ce e trist la față,
privind la mare cu ochii mari ș-albaștri,
cu gândul la ea-n luciul apei apar aștri.
Are părul negru, lung ce zboară-n noapte,
ca o zână apare, iar ceasul greu mai bate
și vine-o lumină ce tainic sclipește,
piatra prețioasă din păr pe el îl orbește.
Fata încet suspină, iar dorul din vis o roade,
iar dimineața vine, schimbând visul de noapte,
dar el în vis se teme că fata iar dispare,
când luna-ncet apune și soarele răsare.
Domnul trecând pe ape le-aduce un fior,
îi ia ușor de mână și-i duce încetișor,
spre viața ce aprinde-n suflete noroc,
lor le va fi bine, trezindu-se pe loc.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Marin Rada

SPERANȚE

Când ai plecat
s-au răsucit pumnale
în pieptul meu,
de umbre-nzăpezit
și, lăcrimând,
cu lacrimile tale,
un gând în gândul meu
s-a-nveșnicit…

Când ai plecat
s-au năruit cuvinte
și stelele din cer
s-au stins,
pe coapsa ta
se unduiau fierbinte
flăcări-fâșii
din focul neatins,

Tu arzi în el
ca o faclie albă,
pe buze, șoaptele
ți-au înflorit
și de va fi
să vină primăvara,
vom înflori și noi
în infinit…

Când ai plecat
s-au răsucit pumnale
în pieptul meu,
de umbre-nzăpezit
și, lăcrimând,
cu lacrimile tale,
un gând în gândul meu
s-a-nveșnicit…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Paula Abiculisei

Fire de nisip

S-a stins demult
Focul în sobă
Și mama și tata
În negura timpurilor
Pe vatra vremii tăcută
Au rămas doar tăciunii
negri
Și cenușa vieților arse
În graba clipei
Au plecat și frații
Fire de nisip în calea vremii
Mereu se strecoară
În clepsidra timpului
Nepăsătoare
Fire de viață
Vin și trec peste noi
Lăsând urme adânci
Păsări călătoare
Cu aripi frânte
Încercând să zboare
Spre înălțimi
Spre larga zare
Și cad înfrânte
Peste noi plouă
Amintirile udă
Lacrimi curg pe obraz
O dimineață fără soare
Fără speranțe
Ma strecor printre gânduri
Alerg desculță
Pe prispa copilăriei
Se crapă de ziuă
De atâta singurătate
Cu ramuri negre plânge
Cireșul amar
În grădina copilăriei
Bătrân și uitat
Cu ușile închise
Storurile trase cu grijă
Peste fereastra sufletului
Cerceveaua-i coșcovită
de dor, de sete și singurătate

Paula Abiculesei

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Mihail Janto

Cât înseamnă…

Când înseși toamne cad în agonii,
iar drumul sorții-mi pare mai străin,
apusuri reci și brumele târzii,
mă fac să simt că timpu-i mai puțin.

Cândva purtam doar primăveri în gând,
parc-a fost un ieri, sau cine știe,
îmi văd iubirea și te văd râzând,
credeam atunci că totu-i veșnicie.

M-am zbătut ca valurile mării,
făr-a simți cum totu-i trecător,
astăzi stau pe banca întâmplării,
cu sufletul cuprins de-un aprig dor.

Multe ne-au rămas potop de vise
și buzele au parcă gust de toamnă,
câte mai rămân poate nescrise
și-o viață oarecare, cât înseamnă…?

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Laurențiu Cristian Gherase

De-aș fi nemuritor…

De-aș fi nemuritor, o mie de-ani aș plânge,
Să văd cât pot să ducă ochii-mi pământii,
Din clipe adunate pe-o lacrimă ce curge,
S-aștept deșertăciunea celorlalte mii.

De-aș fi nemuritor, o mie de-ani aș duce,
Patimile lumii pe propria-mi coloană,
Să nu mai văd tristețe pe fețe ce străluce,
Sub neguri amețite pe-aceeași, grea, icoană.

De-aș fi nemuritor o mie de-ani aș merge,
Să plimb câte un zâmbet pe fețe întristate,
Să caut ape line pe care să alerge,
Duioasele surâsuri, prin neguri, exilate.

De-aș fi nemuritor, mi-aș plânge nemurirea,
Cernând în sita bolții neghinele de lacrimi,
Să-ndrept lumina-i frântă, curbând în mine firea,
De-a fi nemuritorul… blestemurilor patimi…

O mie de-ani aș curge de-aș fi nemuritor,
Rupând în cale bolta pășunilor regești,
O mie de-ani aș plânge… rugându-mă să mor,
Să-nvăț a fi un zâmbet… curtat de mări cerești.

Tu stai și rabzi pământul cât el te-a mai răbda…
Crezând că tot ce mișcă, acum îți aparține,
Dar inima-ți naivă de mult e o marda,
Zăcută pe mormântul ce-n brațele-i te ține.

Gherase Laurențiu Cristian

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Vasile Halici

LA CE MI-AR AJUTA ….?

La ce mi-ar ajuta răsăritul
sau roua dulce a dimineții?
Dacă n-aş fi primit în dar iubitul
şi pe tine, bucuria vieții.

La ce mi-ar ajuta azurul
unui cer nesfârşit?
Dacă n-aş fi primit în dar conturul
unui chip frumos, desăvârşit.

La ce mi-ar ajuta amurgul
cu stele sclipind în lumină?
Dacă n-aș fi primit belşugul
iubirii, ce pe veci o să-mi aparțină.

La ce mi-ar ajuta visul
în noaptea neagră şi păgână?
Dacă n-aş fi primit promisul
că inima ta pe veci o să-mi aparțină.

La ce mi-ar ajuta să adun
zile cu soare pline?
Dacă n-aş fi primit dreptul să spun
că te iubesc doar pe tine!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Georgeta Giurea

DRAGOSTE SI RĀZBOI
de Georgeta Giurea

Hai! Tu nu vezi cā-i primāvarā ?
Se scurg izvoare reci, puhoi.
Chiar de durerea ne doboarā ,
Vom trece si de-acest rāzboi !

Ne sângereazā necuvântul…
Prin inimi, schije s-au oprit.
Pe-alocuri plânge greu pāmântul
Si-n altele, a înflorit.

Tot suflā-n tâmple, vântul rece.
Grābite pāsāri stau sā moarā.
Astept un tren ce nu mai trece…
Hai, spune-mi cā e primāvarā !

Nu vezi? Pe drumul cu ruine,
Ar vrea iubirea sā-ncolteascā,
Dar tropāiesc soldati ca tine,
Trecând spre patria cereascā.

Ne plâng zāpezile sub talpā,
Prin muguri, versul dāntuieste,
Hai, zii-mi cā totul o sā treacā
Si cā iubirea noastrā creste !

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț