Constantin Mosor

VOCEA CLIPELOR

Vocea clipelor albastre
Poate să aducă ploi,
Fiindcă drumul dintre astre
Nu-i chiar umbra unui joi!

Vocea clipelor nu doare!
Noi o-mpingem spre dureri
Și îi dăm peste picioare
Cu tristețile lui ieri!

Vocea clipelor bolnave,
Așteaptă înveseliri!
Așteptările firave,
Rareori zidesc iubiri!

Vocea clipelor frumoase,
Unge strune de viori…
Note-nalte, note joase,
Azi ne dăruiră flori.

Vocea clipelor albastre,
Nu cântă precum vrem noi!
Hai cu mine printre astre
Să luăm zâmbetu-napoi!

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Daniel-Petrișor Dumitru

VISUL PROMIS

Frumoasă și dulce Femeie,
Altar de virtuți și de chin,
Venit-am din calea lactee,
La tine, în pat, să mă-nchin!

Să-ți mângâi cu sete tot trupul,
În ochii-ți suavi să mă pierd.
Oprească-se-n drum însuși timpul,
Când în baldachin te dezmierd.

Căci sfântă e dragostea noastră
Și trupul ce-avem este sfânt.
Privind prin fereastra albastră,
Doar Unul ei văd pe Pământ.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Marilena Răghinaru

Epistolă de Mărțișor

Iubite, fi-va iarăși primăvară,
Dar azi parcă-am uitat să ne iubim,
Lăsăm nedrept iubirea să ne doară,
Doar pe cărări pierdute rătăcim.

Nu mai putem, cu gingași ghiocei,
Să dăruim surâsuri inocente
Ci doar ne risipim fără temei,
Zdrobiți de-nverșunate sentimente.

Cât aș fi vrut, cu flori de liliac
Să mă alini, apoi să-ți ceri iertare,
Să mă privești cu zâmbetul buimac,
Spunându-mi că o umbră trecătoare

S-a strecurat parșivă între noi
Dar nu au reușit să ne doboare
Nici ea și nici torente ce-n șuvoi
Ne chinuiau cu ploi sâcâitoare.

Croiește puntea către împăcare
Pătruns de ești de-al dragostei fior,
Vino cu un buchet de lăcrămioare
Și c-un sărut în zi de Mărțișor!

Marilena Răghinaru

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Florin Dediu Suceceanu

Din naștere romantic
de Florin Dediu Suceveanu


Cu insistență, Muzei i-am tot cerut poeme,
Din tot ce are viața să pună cîte-un strop,
Să doară, să aline, s-alunge și să cheme,
Să-ntrebe și să afle răspunsuri la dileme
Și inima s-o pună-n al calului galop!
.
Eram sătul de cei ce fac din minciună artă,
Părînd că simt cu plebea vînau simțirea ei,
Într-o societate nici vie și nici moartă,
În care adevărul și cinstea, gură spartă,
Sînt doi indezirabili și veșnic derbedei.
.
Ce vise infantile!… prea slabele-mi mijloace…
Nu pot să fac cu ele nici miere, nici oțet,
Ce leg cu sentimentul, cu slova se desface,
Ce-aș vrea să înspăimînte se gudură și place,
Ce-aș vrea să placă însă e fals ori desuet.
.
Din naștere romantic, vulgarizat de viață,
Alienat de patimi și îngrozit de toți;
Sclipiciul cu-eleganță de pe-orice suprafață
Să-l șterg, să se arate adevărata față,
Rîd curcile de mine: „nu poți! nu poți! nu poți!…”
.
Dar nu vreau nici cuvinte ce-ar umili o muză
Ce iartă îndrăzneala, dar nu obrăznicia;
Stau nopți întregi de vorbă cu mine și m-amuză
Cînd un cuvînt mă scuză și zece mă acuză
Și orice clipă crede că a urnit vecia.
.
Cînd inima dă-n clocot scriu versuri căldicele,
În fața colii albe stau nopți în meditare,
Mă trag prin ascuțișul lor gîndurile mele,
Cu mai puțin din mine mă reîntorc din ele,
Furtuna lasă-n urmă o ploaie de sudoare.
.
Privighetori…dar toate au aripile frînte,
Scăpate de prin lațuri ce-au împînzit decorul,
Scîncesc în noua limbă dacă le cer să cînte,
Iar de le cer să zboare încep să se-nspăimînte,
Că păsării rănite îi e pedeapsă zborul!

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Dorel Rotariu

În umbra Luceafărului
Autor Rotariu Dorel


Când genar din cingătoare
Scutura a nopții haină,
Dans vrăjit de ursitoare,
Din divin amăgea taină:
Dintr-o stea îndepărtată
Noaptea asta cristalină
Va lăsa lin să răzbată
Duh împrăștiind lumină…
Avea chip, izvor de farmec,
Frunte ‘naltă, visătoare,
Pe cuvânt, harul său darnic
Nins-a cu polen și soare!…
A cutreierat de-a lungul
Si de-a latul draga-i țară,
Doină poleind trecutul,
Veac de aur să-i răsară.
Și căta în codrii lacul
Visurilor de iubire,
Geniul însă, urma sacru
Calea sa spre nemurire…
Ascundea sub pălărie,
Pe albastra-i, dulce floare,
Nimenea să nu mai știe
Cum se fur-o sărutare!…
Aprinzând prea tare dorul,
A zburat ‘napoi la stele,
Dăruindu-ne izvorul
Din lumina-i ce nu piere!…
Noi luceferi își cer zorii
Iscusit tocmindu-și versu’,
Ei rămân doar… epigonii,
El,…luceafărul măiestru!…

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Luminița Trăistaru

Ție, bărbatului

Aceste versuri îți dedic
Ție,bărbatului perfect,
Ție…iubit,soț sau tătic,
Tu meriți dragoste,respect.

Ție, bărbatul ocupat,
Care muncești zilnic din greu
Și multe nopți nu dormi în pat,
S-agonisești leu după leu.

Familia îți e altar
Și-ai face pentru ea orice,
Îți pui și zilele-n cântar,
În schimb ,tu vrei doar dragoste.

Când în sfârșit acasă vii
Cu geanta de cadouri plină
Și-n mâna ta o floare ții,
În jurul tău aduci lumină.

Aceste versuri ți le scriu,
Știu că le meriți pe deplin,
Poate nu știu eu să descriu
Ce sacrificii îți revin.

Iar lângă versuri, mulțumiri
Din partea unei jumătăți,
Să fii nins numai cu iubiri,
Să-ți rupă greul în bucăți!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Silviu Bacuiani

= Toleranță =

S-a ajuns și la nivelul în care,
Dacă între proști cutezi să gândești,
Să fii acuzat de discriminare,
Condamnat daune să le plătești!

Ți se cere din plin astăzi toleranță,
În incultura proprie să nu-i lovești,
Să nu-i atingi nici măcar prin ignoranță,
Ca nu cumva demnitatea să le strivești!

Sunt cetățeni europeni și-au drepturi,
Chiar mai multe decât tine uneori,
Dreptul la carieră și la posturi,
Nu îi poți considera inferiori!
©️Silviu Bacuiani, 12.02.2022
http://www.silviubacuiani.ro

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Mugurel Pușcaș

PATIMĂ, VIS ȘI MÂNGÂIERE
(…Femeie )

Ce eşti, femeie ?… Totu-mi eşti !
Patimă, vis şi mângâiere…
Cu mers celest, pe căi lumești,
Păşeşti prin gândurile mele.

Ai chip frumos şi obosit
De-atâtea adieri de gheaţă,
Eşti dulce înger la zenit,
Rătăcitor pe căi de viaţă.

Ochii ţi-s verzi şi visători,
Privirea ta-i lumină dulce,
Te-aş ridica de subţiori,
Spre zări cu tine-n zbor m-aş duce.

Te-aş invita la o cafea
La ceas târziu, în miez de noapte,
Cu glasul fin de catifea,
Auzul să-mi dezmierzi cu şoapte.

Să-ţi rezemi capul pe-ndelete
La pieptul meu, pentru odihnă,
Eu să te mângâi lin pe plete,
Să te veghez blajin, în tihnă.

Să-mi fii apoi ce nu îmi eşti !…
Ca vinul bun să-mi curgi prin vene !
Să te alint, să mă iubeşti,
Acum şi-n clipele eterne.

Ascultă-ţi inima cum bate
La unison cu-a mea simţire,
Nu-i amăgire… Ce se zbate
E dor, e tainică trăire.

Să-ţi fiu, ce nu ţi-am fost, femeie !…
Trup, suflet, aripă, ursită,
Un tot ! A nemuririi cheie
Pentru-o iubire nesfârşită.

Mugurel Puscas

( Liga Scriitorilor din România )

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Teodor Dume

MASCĂ DE OM
Autor: Teodor Dume

Cel ce te urăște îți va da
bună-ziua mereu
dar niciodată
nu te va îmbrățișa
cu mâinile sale de om
ci te va aștepta
la răscruce deghizat

…în chip de om

ACASĂ printre iedera urcată peste horn
(Autor: Teodor Dume)

Cerul se topeşte în mine
ca un fulg
mă descompun în trup de îndrăgostit
liniştea îmbracă imagini
văd casa în care
am copilărit
o mângâi din priviri
şi aştept
mama trebuia să iasă în prag
să mă cheme la masă apoi
să-şi răsfire degetele
prin păru-mi cârlionţat
dar…
tristeţea îmi torturează privirea
mă uit la buruienile ce-au
invadat pridvorul şi la
ochiul de apă înecat în fântână
lampa s-a înnegrit
sub grindă
un păianjen obosit
îşi devorează prada

nimic nu seamănă cu ce a fost

ca un condamnat îmi descifrez vina
apoi îmi împreunez palmele pentru iertare.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Domșa Lucian

Fragment din romanul recent apărut ,,MĂRIUCA”

(…) Băiatul a continuat s-o privească pe Rubina, care se îndepărta împreună cu ceilalți țigani. La un moment dat, ea s-a oprit. S-a întors și i-a făcut un semn cu mâna. El a ridicat din umeri a mirare, iar fata i-a zâmbit. S-au îndepărtat, cărând în spinare sacii burdușiți de hainele căpătate. Hans a rămas mult timp uitându-se după ei, până când au dispărut pe deal în jos. Și-a amintit că îi era o foame de ar fi mâncat chiar și bolovani. Cuprins de o veselie pe care nu și-o putea explica, a pornit-o spre bucătărie. A căutat-o după câteva zile, la ceasurile înserării. I-a trebuit mult curaj ca să se ducă. A stat mult timp pe gânduri dacă să o facă sau nu. Încerca să-și imagineze cum va fi și cum va apărea el acolo, între ei. S-a hotărât într-un final să meargă pentru că nu-și putea scoate din minte chipul ei frumos. Simțea că trebuia neaparat s-o vadă. A coborât prin praful drumului dorindu-și să nu se-ntâlnească cu nimeni. Doar o muiere în vârstă, ieșită la poartă, i-a dat binețe, iar el a fost musai să-i răspundă. Când câmpia s-a întins dinaintea lui, s-a oprit și a tras aer în piept. Căruțele erau înșirate una după alta la umbra unor arini, iar în spatele lor, oamenii erau adunați în jurul unui foc. Și-a continuat drumul, pân-a întâlnit o țigancă bătrână care l-a întrebat unde se duce. „O caut pe Rubina!”, i-a zis el, cu o jumătate de gură. Piranda s-a întors cu spatele și i-a strigat ceva pe limba ei unei alte femei ce ședea lângă foc. Aceasta s-a ridicat și s-a apropiat de un bărbat care era întors cu spatele. I-a șoptit ceva la ureche. Omul s-a răsucit, l-a privit pe Hans și i-a zâmbit. Bulibașa Tobar a scos pipa din gură și i-a făcut semn băiatului să se apropie. Apoi a strigat o singură vorbă, scurtă, pe limba lor, iar ceilalți țigani din jurul lui s-au împrăștiat care încotro. Rubina a apărut din spatele unei căruțe, parcă mai frumoasă decât a văzut-o în urmă cu câteva zile. Hans a rămas cu gura căscată. A vrut să-i dea „zâua bună”, însă cuvintele nu voiau nicicum să se lase rostite. A privit-o fascinat cum trecea pe lângă el, cu fustele foșnind, lăsând în urmă miros de iasomie. „Ce coți pe la noi, Don’șoru’?” l-a întrebat Tobar pufăind din pipa cea lungă. Băiatul a surâs, neștiind ce să spună. Rubina s-a apropiat de el și i-a zâmbit. „Vrei să-ț’ ghicesc în palmă?”, l-a întrebat. Hans a dat din cap, fericit. „Da, vreau!”, a murmurat el. Fata s-a așezat pe o ridicătură de pământ și l-a invitat lângă ea. „Întinde palma, Conașule!” Atunci el a simțit pentru prima dată în suflet o căldură și un sentiment de bine pe care nu și-l putea explica. Inima-i bubuia în piept de parcă ar fi vrut să iasă afară. Îi venea s-o ia pe Rubina de mână și s-o ducă în locul în care să fie doar ei doi și...

„Conașule! Întinz’ palma?” Vocea ei l-a trezit din visare. I-a privit ochii verzi și a surâs. A întins palma. Degetele subțiri ale fetei i-au urmat conturul liniilor din palmă, făcându-l să se înfioare. Nu-și putea dezlipi ochii de pe chipul ei frumos. „Vino cu mine!” i-a șoptit el vrăjit. „Se vede acilea drum lung, conașule…”, i-a zis ea, privindu-i palma. El a tăcut, sorbindu-i fiecare cuvânt. „Drum de oase…”, a adăugat Rubina fără să-și ridice ochii din palma feciorului. „Hai cu mine!” a insistat el.
O țigancă în vârstă a trecut pe lângă ei ținând un copilaș în brațe. Bulibașa Tobar a tușit și i-a strigat ceva femeii, care s-a oprit și i-a privit pe cei doi. Rubina i-a strâns palma lui Hans și s-a ridicat dintr-o dată. El a tresărit. „Când o să te mai văd?” Fata i-a zâmbit. „O să mă mai vezi…”, i-a șoptit ea, îndepărtându-se.
Ca la un semn au apărut toți, într-o forfotă plăcută, asemenea unui mușuroi. Seara s-a pogorât dintr-o dată, trimițând la culcare soarele toropit de căldură. Băiatul a rămas câteva clipe privindu-i și dorindu-și să facă parte dintre ei. Să doarmă sub cerul liber, iar Rubina să fie a lui și numai a lui…

(VA URMA)

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț