Lasă să te laude faptele bune și nu cuvintele goale. ~Camelia Boț ~
Ai nevoie de înțelepciune ca să rămâi în liniște, mult mai multă decât ai pune în cuvinte. ~Camelia Boț~
Și soarele ar vrea să guverneze cerul în deplină libertate, dar, uită de existența norilor. ~Camelia Boț~
Când uităm de cei dragi, Dumnezeu plânge de mila noastră. ~Camelia Boț ~
Lasă soarele să-ți mângâie chipul, ca umbra să-ți cadă dincolo de umeri. ~Camelia Boț~
Prietenia, un măr ce-ți fură ochii, deseori, având gustul de pelin. ~Camelia Bot~
Când îmi lipsești, îmi pun mâna la inimă să simt bătăile inimii tale. ~Camelia Boț~
Perseverența apei șlefuiește orice piatră și nu forța ei. ~Camelia Boț ~
Timpul îți va îmbătrâni trupul, gândul îti va albi părul, doar în tine stă puterea de a-ți păstra sufletul tânăr. ~Camelia Boț ~
Oamenii, fie ei oricât de mici, dar dacă fapta lor e măreață, vor străluci precum un diamant. ~Camelia Boț ~
Acceptarea eșecurilor este un act de curaj, conștientizarea slăbiciunilor este un act de sinceritate, în ambele situatii e nevoie de înțelepciune. ~Camelia Boț~
Cu cât piedicile se înmulțesc cu atât îți descoperi propriul curajul de-a le înfrunta. ~Camelia Boț~
În micimea ta, caută să fii soarele pe care cu toții îl caută. ~Camelia Boț ~
Aranjează cu grijă totul în sufletul tău încât să încapă toată frumusețea din acest univers. ~ Camelia Boț ~
Milioane de priviri nu vor vedea niciodată ce văd doi ochi care mă privesc cu iubire. ~Camelia Boț ~
Și soarele ar vrea să guverneze cerul în deplină libertate, dar, uită de existența norilor. ~Camelia Boț ~
Dacă nu m-ar durea gândul și ochii nu mi-ar lăcrima a vreme trecută, sufletul mi-ar fi o oază de liniște infinită. ~Camelia Boț ~
Caută-mă, acolo unde timpul s-a oprit în loc, unde amintirile au devenit vise, unde sărutul tău este magie, iar iubirea are glasul tău. ~Camelia Boț ~
Condamnare proprie: să ai creier și să nu știi să-l folosești. ~Camelia Boț ~
Învăț să-mi iubesc singurătatea, fiindcă a avea companie, a devenit un lux pentru buzunarul sufletului meu. ~Camelia Boț~
Priveștete-n oglinzile întâlnite pe drumul tău, pentru a te descoperii pe tine însăti/însuți! ~Camelia Boț ~
Respectă spațiul celui de tine, pentru a nu-ți simți sufletul îngrădit. ~Camelia Boț ~
Dorința de negare vine din urmă lipsei de sinceritate. ~Camelia Boț ~
Agresivitatea își are rădăcinile înfipte bine în întunericul tău propriu. ~Camelia Boț ~
Dacă vrei să transformi pământul intr-un cimitir, ucide iubirea! ~Camelia Boț ~
Fericirea mă saltă, mă frământă din nou, Din munți albi ca misterul, îmi ajunge ecou … Păsări mari zboară-n aștri, e un zbor fermecat, Într-un ritm al tăcerii, deseori amânat.
Ce comori de albastru mă răsfiră ușor Cu puteri ce emană un impuls creator, De mă simt inspirată să trezesc dimineți Dintr-o veche-amorțire a uitatelor vieți?
Rosturi noi se ridica din pământul mirat, Năvălesc ghioceii, un zefir sărutat De o mie de zâne dintr-un cor liniștit, Printre-o mie de stele deodată-i vestit!
Soare sfânt duce raza ca pe-un înger vioi, Muguri roz se frămantă, înflori-vor apoi … Nu e doar înflorire, e-un asalt iubitor, Semn ca cerul e-aproape, ne veghează cu dor!
De-aș avea doar o liră de magii aurii, Aș cânta într-o seară pentru sfinții cei vii! Lumea-ntreagă să fie un lucid paradis, Printre ploi de ambrozii să se-ntoarcă din vis!
Mă simt atât de tristă… atât de obosită… De tine-un gând tot vrea să se agațe, Mi-e inima pustie, răvășită… Mai lasă-mă s-adorm la tine-n brațe!
Ca să visez că iar e primăvară Și că mă ning suave flori de măr… Tu, murmurând un cânt… nu-ntâia oară, Să-mi treci alene mâinile prin păr.
Și să-mi strunești un dor, ce nărăvaș, În pieptul meu aleargă și nechează Și-ți scrie, netrimis, câte-un răvaș, În nopțile în care te visează.
Primește-mă în brațe… mă-nvață iar să zbor, Albastrul cerului să-l ating iară… Mă-neacă lacrima-n priviri și-mi este dor… Mi-e dor de tine… și de primăvară…
E primăvara-n floare, iubire unde ești? Se-aștern flori pe cărare, roz-albe de cireși. Iar zumzetul de-albine îmi dă de știre- n zori Că-i primavară…însă, în suflet am fiori.
Te caut dar ecoul se pierde-n urma ta, Căci ai plecat femeie, n-ai vrut să fii a mea! Te-ai dus spre-o altă lume fără griji și nevoi Te caut dar ecoul se-ntoarce înapoi.
Nu te-ai gândit că puiul ce plânge-acum în prag E rodul fericirii când ne iubeam cu drag. E mic și nu-și dă seama ce e acum cu noi, Va crește și-o să-ntrebe -de ce suntem doar doi?
Căci soarta nemiloasă te-a smuls și plâng în pumni. Nu vreau să creadă puiul că suntem doi străini. M-ai subjugat și pașii abia îi mai târăsc, Căci te-am iubit femeie….și încă te iubesc.
Să te sărut din când în când să pot … mii de sărutări pătimașe până-n zori și buzele-ți de sânge, sânul copt, să le iubesc cum le-am iubit de atâtea ori. Prin brațele-mi te pierzi nălucă cu inima în pumn te-ascunzi în mine, m-aștepți acolo unde știe dorului să-i ducă balsam în răni, și un alintat de tine.
Să te iubesc cum doar eu știu de iubire, în căușul palmei, să-ți strâng lacrimi de amor, să-mi stingă setea avidă tot focul în neștire și să te alin… pe unde doar eu știu că te dor. Mai mult ca ieri și mai puțin ca mâine să mi te pot iubi în fiecare zi și-n fiecare noapte… Dragobete-mi va fi nume până când … de dragoste în tine voi muri.
