Flori Cristea

Tablou de primăvară

Se primeneşte Primăvara, fată mare,
Cu poale verzi de ierburi de mătase,
Își împletește cozile ei groase,
Din ramurile sălciei pletoase
Și pleacă-așa, desculță, pe cărare.

Pe umeri albi de floare de cireş,
Ea duce-n cobiliță apă nouă,
Pe gene-i strălucește bob de rouă
Și cântă veselă cântare nouă,
Dar vântu-i dă ocol într-un iureş.

Îi saltă poala, dezvelind genunchii
De fildeş alb. Ea-și pleacă ruşinată
Frumoșii ochi, neprihănită fată,
Și-l ceartă și-l alungă de îndată,
El râde-n hohot și din toți rărunchii.

Ce veselie e pe luncă, iată!
S-au adunat și gâzele să vadă,
Frumoșii tineri care stau la sfadă,
Ies chiar și gospodinele-n ogradă,
Să apere îmbujorata fată.

Hei, vânt nebun și, astăzi, pus pe glume,
Ia, dă-te din cărare și o lasă,
Se-ntoarce Primăvara azi, acasă!
Tu, Primăvară dragă, fii voioasă
Și-aruncă flori peste întreaga lume!

Flori Cristea

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Munteanu Gina Nicoleta

E primăvară
Autor Gia Munteanu

Muguri înfloresc în gânduri dezmorțite,
Ghiocei răsar în șoapte împărțite,
Soarele răsare din umbre asfințite,
Iubirea curge prin cuvinte încolțite,
Stele și luna se-îmbrățișează înfrățite,
Copiii zburdă cu râsete însuflețite,
Bătrânii mulțumesc icoanelor sfințite,
Lumina defilează-n inimile amorțite,
Culorile se-aștern pe câmpuri răzlețite,
Grădinile se-mpodobesc pe nesimțite,
Păsări valsează cerul tot mai înmulțite,
Natura se trezește din vise dezmințite…….

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Constantin Nicolae Gavrilescu

E PREA CALD ÎN MIEZUL IERNII

Iată! Frigul iernii trece.
Sus, pe cerul fără nor,
Soarele în joc se-ntrece
ridicând păsări în zbor.
E prea cald în miezul iernii,
neaua toată s-a topit,
s-a schimbat de-a lungul vremii
anotimpul cel iubit.
Joaca razelor în iarnă
ne trezește-n piept fiori,
și dorință, din poiană,
să culegem multe flori.
Primul semn de primăvară!
Printre frunze-mprăștiate,
ghioceii, bunăoară,
ne țes preșuri colorate.
Ochii noștrii răsfățând
firul ierbii răsărit,
gingaș, firav pe pământ,
cu natura-i înfrățit.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Beatrice Alfred

Galben și albastru

Ning gloanțe dintr-un cer sfârtecat
când litere agonizează în iarba din icoane
pe coridoare destrămate-n frică
o candelă murmură primăvara unui înger
verdele arde-n muguri de rugăciune
acest tăvălug de verbe barbare
timpul e-o lume fărâmițată
printre tancuri și stele oarbe
aer rănit pe-o frunză de lumină
un surâs de copil în ultima îmbrățișare
un ceva devorat de metafora tăcerii
respiră vocala unui cais sub ruine
convoiul durerii un tren
pe ultimul deal dintr-un gând
cioburi de suflete
rămășițe dintr-un vers de toporași
luna spartă de virgula hăului
ecranul decupează imparul dintr-un obuz
un martie orfan silabisește altare
prin molozul disperării
în strane de cenușă
primăvara șoptește o rană
lacrima
dintre galben și albastru

Autor Alice Puiu, martie 2022

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Cristina Ghindar Greuruș

Târziu

S-a făcut târziu în viață,
S-a făcut târziu în vis,
E târziu pentru speranță,
Pentru tot ce ne-am promis.

S-a făcut târziu în suflet
Și în gând, și-n așteptări,
E târziu azi pentru zâmbet
Și-i târziu pentru iertări.

S-a făcut târziu în gânduri
Și-n iubire-i prea târziu.
E târziu să mai scriu rânduri
Și târziul e târziu.

Ne privim pe îndelete,
Scoatem flăcări din priviri,
E târziu pentru regrete,
Prea târziu pentru-amintiri.

S-a făcut târziu în viață
(Mult prea repede-a trecut).
E târziu pentru speranță,
Pentru vis, pentru-nceput.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Mirela Șoimaru

ÎN ​ LUMEA ​ VISULUI​
​
Vino, în umbra visului, la mine,​
tu desparte-te de lume, de noroi!​
Acolo,în ecou de muzici line,​
fericiți vom fi, iubito, amândoi!​
​
Tu lasă-te de vorbe legănată,​
de fericirea dulce, cea dintâi…​
Vom șterge împreună orice pată,​
în lumea visului de-ai să rămâi!​
​
Și dacă vocea mea, din altă vreme,​
o mai auzi ca palid legământ,​
tu lasă iar iubirea-ți să mă cheme,​
de dincolo de cer și de pământ!​
​
Vom trece-n zbor închisele hotare,​
chiar de la tine-i numai iarnă rece…​
În lumea visului e locu-n care,​
cu umbra ta în brațe, eu voi trece!​
​
Mirela Șoimaru

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Violetta Petre

Eu sunt nebuna cu dorințe oarbe…
Violetta Petre


Dansez pe jarul iadurilor toate,
să sting durerile ce-mi umblă prin destin,
Cu o durere cât mai mare,
chiar se poate să scapi de suferință și de chin…
Eu sunt nebuna cu dorințe oarbe,
cerșind doar un reper în drumul către rai,
Pe lângă mine trec iubiri furate,
strivite-n fugă, sub copitele de cai…
Plouă cu foc dintr-o planetă surdă,
pe unde țipă visele pe două voci
Pe clape de pian falsete zburdă,
refrene-n glasuri mincinoase de proroci…
În urma mea cenușa se răsfață
într-un poez cu versuri răstignite-n vânt
În care doar consoanele dintr-o paiață
își mângăie-asonanța în cuvânt…
Aștept implozia ca pe o izbăvire,
să intru-n mine-n punctul culminant,
Unde nu se anunță nicio știre
și pentru fericiri nu-i niciun post vacant…
Înveșmântată-n sângerii taftale,
voi arde visele în dans pe-un rug de doi
Din care vor lipsi brațele tale
și-un violet poem nescris, pentru-amândoi…
19.02.2022

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Marian Florentin Ursu

TREN DE NOAPTE

de Marian Florentin Ursu

*

A mai rămas iubire, a mai rămas şi moarte,
A mai rămas ecoul, am mai rămas şi noi,
Biletul de adio la un final de carte
Și-un tren ce se nu se-ntoarce vreodată înapoi

Când marii singuratici în primăvara rece
Se –ascund adânc în sine de teama vreunui nor,
O umbră–ngenunchează când alta vrea să plece
şi-un felinar în gară a îngheţat de dor

Când ochii se sfărâmă în limpezimi de piatră
În zarea fără capăt, pe drumul ocolit,
Se sinucid speranţe pe-o linie ferată
În aşteptarea lungă, cam cât un infinit,

Dar nimeni nu-i acolo în depărtarea surdă,
La capătul de linii, în ştersul anotimp,
Doar marii singuratici prin gara muribundă,
Suscită o iubire la margine de timp,

Luminile sunt stinse-n oraşe ferecate
Și idealuri frânte se clatină pe culmi,
Mai trec nişte destine cu trenul cel de noapte,
Prin cea mai veche gară, ce-mparte două lumi

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Petre Vatuiu

Iubito, ninge!

de Petre Poștașu’

Iubito, ninge, ninge cu nesaț
De parcă altă iarnă n-ar mai fi!
Se-apleacă arborii de-ngreunați
Și lupii umblă-n haită prin câmpii.

De câtă vreme ninge numai știu
Sau dacă se va mai opri cândva;
S-au adâncit în albul de pustiu
Speranțele si tinerețea mea.

E totul alb și drumu-i troienit,
De-atâta alb atâtea vise mor,
Dar sub acest argint nețărmurit
Mai pâlpâie o flacără de dor…

Mai răscoleşte câte-un gând amar
Aceste clipe triste și pustii
Căci prin zăpada fără de hotar,
Iubirea mea nu știe a muri.

Zadarnic ninge până-n vârf de crâng,
Un dor mă poartă sus, peste zăpezi,
O inimă te cere și te plâng
Doi ochi, pe care tu n-ai vrut să-i vezi!

Și m-aş zvârli prin haita cea de lupi,
S-ajung la tine, dorul să mi-l stingi,
Chiar dac-aș ști că colții lor în trup
M-ar scrijeli, mi-ar face răni adânci!

Dar m-ar ucide gândul că n-ai fi
Și c-aş găsi acolo doar pustiu.
Și-atunci, că-s mort, tu nici măcar n-ai ști,
Cum nu știi astăzi dacă mai sunt viu!

Iubito, ninge și am să rămân,
Până mai arde flacăra în piept,
Aici, pe albul de pustiu stăpân,
Să număr zile și să te aștept!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Petre Vatuiu

Această lume nouă

de Petre(Poștașu) Vătuiu

Această lume nouă pare
Că-i răul ce s-a rupt din coaste
Și s-a hrănit cu nepăsare
Din adormirea firii noastre.

Îndepărtarea de credință
Cu-o nefirească nepăsare
I-a dat prilej să ia ființă
Și vreme să se facă mare.

Dar ce orânduire este,
Când lumea asta nouă scrie,
Urât, o proprie poveste
Cu ambulanțe și sicrie?

Și cine trebuie să tacă,
Și cine trebuie să moară,
Ne turuie o voce seacă
La știri, în fiecare seară.

Sub lanțul gros care ne strânge,
Împotrivirile-s deșarte:
Suntem ai ei cu tot cu sânge,
Suntem ai ei cu tot cu moarte!

Pe-un drum cu arătări ciudate,
Femei, bărbați sau ce-or să fie…,
Legați cu mâinile la spate,
Unde ne ducem, cine știe?

Când tot ce-i omenesc se curmă,
Ne întrebăm ce se întâmplă
Și cum de am lăsat în urmă
Orânduirea noastră simplă:

Părinții noștri: mama, tata,
Moșia noastră cea cuminte,
Fântâna, drumul, pâinea, vatra,
Duminicile noastre sfinte!

…În curtea cea de ieri uitate,
Dosite, ca să nu se vadă,
Se află încâlcite toate
Și aruncate la grămadă…

Din somnul nostru se desprinse
O lume nouă și vicleană,
Și tot pământul îl cuprinse,
Mai grabnic că o buruiană.

Sau poate că ne-a fost prezisă,
Ca să ne pedepsească zeii,
Că prea ne mânuie precisă
Și noi tăcem ca mielușeii.

Rămâne însă o-ntrebare:
Deasupra judecății oarbe,
Va mai răzbi cândva să zboare
Vreun porumbel cu pene albe?

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț