Poezia Zilei 22 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~

Mai toarnă vin

Mai toarnă vin, citește-mi o poveste
Și lasă să ne ningă ca în basme,
Ne prinde noaptea-n brațe fără veste,
Pe la fereastră se zăresc fantasme.

Pe cerul iernii luna strălucește,
Lumina ei ne mângâie pe pleoape,
Ascultă focu-n sobă cum trosnește,
Mai toarnă vin și vino mai aproape.

Privește dansul fulgilor de nea,
Ca niște licurici valsează-n noapte,
Hai să dansăm și noi, frumoasa mea,
Miroase a gutui și-a mere coapte.

Să ne-anesteziem cu vin, frumoaso,
Să fie somnul lin și visul dulce,
Tristețea din priviri de-o parte las-o
Și lasă raza lunii să ne culce.

Când zori de zi ne-or bate în fereastră
Ne vom trezi cu soare în privire,
Iubito, asta este iarna noastră,
O vom păstra pe veci în amintire.

Cătălin Iancu

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 13 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~

Ultimul recital

M-ai alungat din visurile toate
Și m-ai lasat să rătăcesc în frig,
E prea târziu, știu că nu se mai poate,
Putere nu am ca să te mai strig.

M-ai risipit prin iernile eterne,
Privirea înghețată mi-e de-acum,
Un asfințit pe pleoape mi se-așterne
Și mă ridic spre stele ca un fum.

Din ceruri cade ultima ninsoare,
Trecutul se ascunde sub zăpezi,
Îmi ning în suflet stele căzătoare
Când nu m-auzi și nu vrei să mă vezi.

Cade cortina, piesa-i la final,
Se pierde-n noapte ultimul actor,
A fost cel de pe urmă recital,
Aripă frântă-n cel din urmă zbor…

Cătălin Iancu

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 11 Decembrie ~ Marin Rada ~

LERU-I LER
Marin Rada

Pentru a redeveni
ce eram înainte,
mă voi trezi
la marginea satului
în care ai mei
sunt morminte…

Nu știu dacă
le voi aduce lumină
sau o vorbă
de alinare,
voi aprinde
la fiecare cruce
o lumânare.

Poate vor auzi,
că mai trec pe drum
călători,
satul a rămas
fără copii,
fără tineri,
fără colindători,

Pentru cei
ce sunt cruci,
se aprinde în cer
steaua în colțuri
strălucitoare
de leru-i ler…

Pentru cei rămași
printre noi, pe pământ,
tremură,
înghețată de ger,
floarea din gând,

Dalbe flori,
leru-i ler,
se aprind,
pe morminte,
stele din cer…

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camela Boț

Poezia Zilei 7 Decembrie ~ Marin Rada ~


LUMINĂ GALBENĂ

Marin Rada


Ți s-au acoperit palmele
cu lumină galbenă
de când taci,
imperii de frunze
își joacă flacăra
la marginea apelor,

Taci,
precum munții de fildeș
devorând cu umerii lor
făgăduința albă
a somnului

Și taci,
ascultând cum urcă
în lucruri tăcerea,
cu un trup ca o rană,
peste care se așază
zăpezile…

Redactor coordonator: Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 19 Decembrie ~ Georgeta Giurea ~

FLORI DE GER
Georgeta Giurea

Când, lacrima din cer
îngheatā,
în ochi se face
dimineatā.
Se-ntoarce clipa
din eter,
sā-mi deseneze
flori de ger…

Si fulgii mici
se duc strāini,
iar timpul
cu desagii plini
se-nghesuie
prin versul meu,
într-un popas
spre Dumnezeu.

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 18 Decembrie ~ Stefan Olaru ~

Cântec de leagăn
Stefan Olaru

Iubire, copil nedorit,
Izvor preacurat pe-un tărâm ireal,
Te naşti într-un staul smerit,
Iubire divină şi fără egal…

Iubire, copil dăruit,
Izvor fermecat, jinduit giuvaer,
Te naşti într-un staul smerit
Şi-n sufletul meu mai aproape de cer…

Iubire, copil preaiubit,
Izvorul de viaţă a toate ce sunt,
Te naşti într-un staul smerit,
Pecete de foc între cer şi pământ…

Iubire, copil părăsit
La ceas rânduit între lege şi har,
Te naşti într-un staul smerit,
Şi-n sufletul meu, mistuit pe altar…

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 17 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~

Primăvară pentru noi

Atâtea ierni în suflet mi s-au strâns
Că primăvara nu poate răzbate,
Ochii mi s-au uscat de-atâta plâns,
Verdele crud este acum departe.

La mine-n gând e veșnică ninsoare,
Zăpada se ridică pân’ la cer,
Pe după nori se-ascunde-un palid soare,
Speranțele se duc în vânt și pier.

Pe boltă stelele au înghețat,
Se sparg în cioburi și cad pe pământ,
Marea și cerul s-au îmbrățișat
Și viscolesc tăcerile-n cuvânt.

Am rătăcit cărarea către tine,
Mi-e pasul obosit și tot mai rar,
Aștept o dimineață ce nu vine,
Se scutur filele din calendar.

Sărutul ultim mi-a-nghețat pe buză,
N-am apucat să-ți spun că te iubesc,
Eu sunt poetul părăsit de muză,
Cu versul meu zăpada o topesc.

Să naști o primăvară pentru noi,
Să nu-mi mai fie iarnă niciodată,
S-avem o lume doar pentru noi doi,
Să ne păstrăm iubirea ne-ntinată.

Cătălin Iancu

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 16 Decembrie ~ Petronela Mocanu ~

Evantai de iubire
Petronela Mocanu

Rămâi cu mine până o fi să cadă
Din al vieții timp și ultima zăpadă,
Pe-o tulpină verde să clădim din vise,
Când pe ramuri cresc, candele aprinse.

Dezbrăcați de regrete, să mergem împreună
Prin Verile calde și Toamnele cu brumă,
Să fii al meu Soare, de gândul îmi e noapte,
Să-ți fiu Luna nestinsă ce scânteie pe ape.

În valuri de iubire să ne-mblânzim dorința
Și-n suflete, cu sete, să răstignim credința.
Să-mi fii fagure dulce, de vremea mi-e amară,
Să-ți fiu aroma caldă din verdele de Vară.

Pe zborul unui Înger, ce s-a pierdut de Rai,
Să-ți fiu veșnic Mireasă și tu eternul Crai,
Să ne găsească Cerul în Toamna cea târzie
Învăluiți la braț, pe drum de Veșnicie!

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 15 Decembrie ~ Mira Minu ~

Ìmbinare

Mira Minu

Aștept zăpada
să se-așeze-n salbe
peste simțiri,
dând sufletului meu
un ton de nou,
o harpă-n devenire,
duioasă lacrimă,
răsfrānt ecou.

Am și nu am
cununi de nostalgie
ascunse-n păr,
cu străluciri de nea,
mă mai despart
de câte-o reverie
și văd mai clar
vreun spin
din calea mea!

Aștept și visul
nemuririi blānde
să mă ia-n brațe,
să m-așeze cald
într-un culcuș
cu porumbei
de-a valma,
primindu-mi zborul,
ca pe-un magic fald.

Dar nu aștept
ce nu se poate umple
de un mister
tăcut, egal, suav,
de un parfum
dând iernii primavara,
când noi podoabe
vor țâșni-n răstav!

Ìnalt, seninul
se-oglindește-n palme
iar trandafirul inimii
se-nvoltă cu nesaț!
Adânc, percepția
cuminte se ìmbină
cu marile prefaceri,
izvorānd lumină,
atingānd extaz!

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 14 Decembrie ~ Adriana Rusateanu ~

FEMEIESC

În zâmbetul unei femei
Se-ascund și piscuri și abisuri
Iar stelele din ochii ei,
Adăpostesc atâtea visuri.

Pe fața ei vezi bucuria,
Dar și tristețea totodată.
Pe frunte poartă nemurirea,
Chiar daca viața e o haltă.

Este fragilă cum e floarea
Ce se vrea zilnic ocrotită.
În sufletu-i adânc ca marea,
Intră-o iubire infinită.

În femeiasca ei iubire
E-atâta jertfă pentru toți
Și-apoi renaște din zdrobire,
Să poată ea, când tu nu poți.

Adriana Rusateanu

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț