Zbor spre înălțimi

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Nu durerea mea mă doare
( Din volumul în lucru LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Nu durerea mea mă doare când se zbuciumă pământul
Parcă vrând să cearnă răul și să-l spulbere cu vântul.
Dar mă doare răsăritul fiecărei dimineți.
Smuls sub pravila minciunii, din atâtea alte vieți…

Nu durerea mea mă doare când se mânie tot cerul,
Că nu-i chip ca să răzbată pân’ la suflet adevărul.
Dar mă doare rău surâsul, pur, de suflet de copil,
Înghețat, precum îngheață floarea-n bruma lui april.

Nu durerea mea mă doare când mi-s pașii fără umblet,
Precum gol e de lumină trupul dezvelit de suflet.
Dar mă dor poteci și drumuri neumblate în lumină,
Zăvorâte de-ntuneric fără nici un strop de vină.

Nu durerea mea mă doare… Că n-am timp s-o bag în samă.
Dar mă dor dureri nespuse și de tată și de mamă
Și de tot frumosul lumii prins în lanțuri nevăzute
Dar cu zale mult prea grele pentru suflete pierdute.

Azi, nimic nu se compară, sărman suflete al meu
Cu durerea care doare unde nu e Dumnezeu.

Maria Poiană

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Pentru mirul lumii trecătoare

Fă-mă Doamne, cântec peste ger,
Peste frunți albite de ninsoare,
Unde fericirea-i un mister
Și căldura-i doar adulmecare,
Peste locuri sterpe de culori,
Peste creste nude, fără gânduri,
Unde fericirea-i un poem
Recitat de ciute în amurguri!

Fă-mă Doamne, floare-n colțul meu,
Piatra s-o învălui cu iubire,
Dezghiocând părerile de rău
Din adâncul lor de tânguire!
Din petale candelă să-mi fac
Pentru mirul lumii trecătoare,
Binecuvântând cu liliac
Tot ce-i viu și-i suflet la-ntrupare.

Mai târziu când voi fi împlinit,
Tot ce-i rânduit spre împlinire,
Fă-mă Doamne, doină amurgind
Peste-al lumii pas în rătăcire!
Să le curg pe buze-n asfințit
Precum mierea-n fagurii de seară,
Celui trist și celui ostenit
Să le-nchid amaru-n bob de ceară…

Peste locuri sterpe de culori,
Peste frunți împovărate-n gânduri,
Fă-mă Doamne, tainicul poem
Sărutat de ciute în amurguri!

Daniela Konovală

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

BĂTRÂNII
Marin Rada

Un clopot rupe liniștea
din geam,
bătrânii trec pe pârtii
lunecând,
parcă sunt frunze galbene
pe ram,
parcă sunt umbre rupte
dintr-un gând.

Ei n-au plecat
dar, parcă, nu mai sunt,
îi cheamă un cuvânt
la rugăciune,
își lasă un mesteacăn
frunza-n vânt
și candela aprinde
o minune,

Tăcuți,
se-ntorc îngandurați
ținându-se de mână
ca un fum
parcă, la zile mari,
sunt frați
care își strigă numele
pe drum,

Când vin pe pârtii,
parcă se tot duc,
păsări celeste,
fără mângâiere
în urma lor cad frunzele
de nuc
și, la răspântii,
e-un miros
de stele.

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Nu e bine!
Petre (Poștașu’) Vătuiu

Nu e bine astăzi pe moșie,
Plugul nu mai ară, nu mai plouă,
Numai vântul suflă a pustie…
Dar nu pare să ne pese nouă!

Nu mai e demult pe-aici simțire,
E atât de gol și trist pământul,
Însă astăzi noi n-avem de știre;
Alte treburi ne ocupă gândul.

Alte pofte mult mai importante,
Soarbe mintea noastră străvezie;
Până să se sature de toate,
Praful de alege de moșie!

Târâie căruța cu prostime
Bieții cai cu pântece flămânde!
Noi, cuprinși de simțuri unanime,
Ne-ndreptăm spre nu se știe unde…

Am uitat de mamă și de tată,
I-am pierdut bătrâni într-o ogradă,
Vor fi plâns, gândind că niciodată
Nu vor mai avea să ne mai vadă.

Ne-am pierdut de apă și de pâine,
Noi pe noi ne-am dezlipit de glie,
Dacă astfel mergem către mâine,
Mâine mai degrabă n-o să fie!

Nu e bine astăzi peste țară,
Nu e bine pentru națiune!
Flamura credinței se coboară,
Dragostea pentru pământ apune…

Am avut în mâini moșia asta,
Ce grădină mândră și bogată!
Evident că noi ne-am fost năpasta
Și-am purces în a o pierde toată.

Am pierdut-o-n simțurile noastre,
Noi, nevrednici purtători de nume,
Antrenați în obiceiuri proaste,
Timp pierdut al nației române!

Dacă-n două mii de ani, cât plânse,
Un popor desăvârși o doină,
Noi, în pace dar cu simțuri stinse,
Bâiguim cuvinte fără noimă!

Cine oare calea să ne-o țină,
Orbii ieri și iată, astăzi șchiopii?
Pentru cine căutăm o vină,
Dacă nouă, noi ne scoatem ochii?

Ne condamnă pare-se o lege,
Ca din bune să tot facem rele
Și ne pomenim pe zi ce trece,
Mai săraci, mai proști, mai toate cele!

Dar în toată-această veste tristă,
Unde totul pare să coboare,
Undeva în ADN rezistă
Stânca trăiniciei milenare!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

VIS POLAR
Marian Florentin Ursu

Dinspre tine zorii se ivesc,
Se-ntâlnesc în mare taină cu ninsoarea,
Între mit și nordul pământesc,
Cerbii tăi mai iau în coarne depărtarea

Doamnă, diminețile tresar,
Ieri fugeai încă desculță spre o ceață,
Încălzește-mă c-un vis polar,
Eu sunt singurul atlant lăsat în viață

Doamnă, niște duhuri tac în noi
Când tu încă te pliezi pe orizonturi
Și-mi trimiți scrisorile-napoi
Dintr-o țară scufundată prin fiorduri

Doamnă, depărtarea fierbe-n larg,
Albatroșii se rotesc pe-o mare lină,
Eu sunt spânzuratul de catarg,
Peste insula aceasta preapuțină.

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Judecata
Petre (Poștașu’) Vătuiu

Se aprind lumânări. E-ntuneric de când
Bezna nopții s-a-ntins peste bietul pământ.
Nu mai sunt clopotari și se moare tăcut,
Teama pune-ntrebări: ,,oameni buni, ce-am făcut?”

Căutăm către cer îndurare, dar cum
Nu vedem cât de rău am făcut până-acum!?
Câte vieți am dormit, câte vieți am fost orbi?
N-am văzut cum ne cresc ciocuri, gheare de corbi?

Canibali nesătui, i-am ucis pe cei mici,
Lăcomia din noi ne-a adus până-aici!
Cum de încă trăim? Ce-am făcut până-acum,
E de-ajuns să fim toți amintire și scrum!

De-ar veni Dumnezeu să ne spele de noi!
Suntem toți un noroi şi în suflete goi!
În zadar așteptăm, Dumnezeu a murit.
Cu desfrâul din noi l-am ucis, în sfârșit!

Primăvara, de ieri și-a luat fluturi și flori
Și-a fugit de pe deal, s-a topit până-n zori.
E pământul încins și miroase a iad,
În livadă, din pomi toate frunzele cad.

Se aprind lumânări, moartea sapă din greu
Și se nasc întrebări: ,,următorul sunt eu?”
Ce-am făcut noi cu noi? Şi cu bietul pământ?
Vom vedea; va veni judecata curând!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Blestem

Te-am îmbrăcat în floare de cais
Ca să îți fie-n viață primăvară,
Să o trăiești frumos, ca pe un vis,
Poem cântat pe strune de chitară.

Te-am îmbrăcat în flori de liliac
Să-ți fie viața plină de culoare,
Tu să îmi spui povești iar eu să tac
Și gândurile să le las să zboare.

În floare de cireș te-am îmbrăcat
Să-ți fie viața un suav parfum
Dar tu spre altă zare ai plecat
Lăsând în urmă un morman de scrum.

Așa a fost să hotărască sorții,
Să îmi strivești sub talpă orice vis,
Ca un străin s-aştept în fața porții
Cu sufletul rănit și larg deschis.

Te-am blestemat să te întorci cândva
Cu buzele strivite de păcat,
Să-mi spui, plângând, că vrei să fii a mea
Dar eu să fiu spre alte lumi plecat,

Să-mi cauți urma ninsă prea devreme,
Să-mi cauți trupul răstignit sub ger,
Să răsfoiești albumul cu poeme
Și să-mi colinzi cu lacrimi leru-i ler.

Poate-ți vor curge lacrimi pe sub pleoape
Și vei fi vrut să fim ca la-nceput,
Dar n-ai știut să mă păstrezi aproape
Iar viitorul e de-acum trecut. .

Cătălin Iancu

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Prea târziu
Anatol Covalli

Am dorit să dezleg o enigmă :
să-nţeleg de ce viața a vrut
să devină în ea paradigmă
ţelul meu cu picioare de lut.

Cum puteam să exult în contrarii,
când în ramuri uscate de timp
mi-au tot ros cu obsesie carii
fiecare plăpând anotimp?

Cum să zbor cu arìpi de şindrilă?
Cum să lupt şi-n final să înving
cu nopţi care pretind că sunt zile,
iar în ani ţese-al morţii paing?

Prea târziu m-am trezit … Cum să birui
când şi îngerul meu plin de şarm
mă alungă de vreau să îmi mirui
fruntea rece sub care-i vacarm?

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț