Mai sus de zborul păsării albastre nu mai există ceruri și nici ploi, bântuie-un plâns de îngeri și strigoi și viscole de galaxii și astre.
Acolo, Timpul nu-i al nimănui, nici suverani nu-s peste continente, culorile spectrale sunt absente și sorii sunt cât floarea unui cui.
Enorme blocuri negre, de-ntuneric, se-ntind în patru puncte cardinale, de gheață-s sfinții de pe piedestale și spațiul este,-ntotdeauna sferic.
O, Doamne, nu mă smulge din pământ pentru-a mă da pustiului ceresc, mă lasă,-n trupul lui, să încolțesc, căci voi trăi ca tine, prin Cuvânt! 02.03.1987.
Drepturi de autor: Ion Iancu Lefter.
Alt Christ
Cu veacu-n spate, suie tatăl meu, a clipelor potecă gloduroasă și ele, ca o lespede-l apasă, dar, ca s-ajungă, vrea, la Dumnezeu.
Îi curg din oase boabe de sudoare și înverzește ceru-n urma lui, dar îi rămâne umbra în picioare cum n-a rămas acee-a Christului.
Degeaba,-n jur, bat clopotele-n dungă și-n toată lumea e alarmă mare, el trece printre trăsnete și fiare și, uneori, dă oile la strungă.
Și, Doamne, crucea-ți, cât a suduit-o, și cum o car-acum ca pe-un odor, de-atâtea lacrimi oasele mă dor, întoarce-l înapoi, de poți, iubito ! 06.02.1987.
Cu pasul către viitor Lăsăm în urmă amintiri, Iar sufletul ca un izvor… Dă naștere altor iubiri!
Mai trece-o zi din viața ta, Un anotimp nou a venit În suflet simți mereu ceva, Ca un fior… dar nerostit!
E bucuria: te-nconjoară, Iar tu rămâi la toate mut Privind în jur ca prima oară, În urmă totul s-a pierdut!
Ce trist e anotimpul care… Doar niște clipe l-a văzut, Cum alerga spre depărtare Dar să rămână… n-a putut!.
Hai să ne bucurăm de viață Acum când totul va renaște, Iluzia în foc nu-ngheață Cu primăvara se cunoște!
Alungă-ți tot ce ai în minte Ce gând posac te urmărește Căci fapta nu stă în cuvinte, Doar visul de ți-o împlinește!
Fii răsărit de viață nouă Căci totul este trecător, Prin stropi de ploaie și de rouă, Ești anotimpul muritor!
Așa începe primăvara, Cu-n sentiment de-ntinerire Cum după ziuă vine seara, Și după moarte, nemurire!
*Murim de când ne naștem*
Bat clopotele bucuriei când ne naștem Curg lacrimile așteptării peste gând Venim în lumea asta fără să cunoaștem Dacă ni se cuvine ceva de pe pământ!
Ca pruncii cei vestiți suntem măriți Pentru o scurtă vreme de-ncântare Atat cât nu cunoaștem putem fi fericiți Că totuși am prins rând la așteptare!
Mereu suntem în așteptarea întâmplării Și tot ce ni se-ntâmplă e rupt din ireal Căci peste tot în viață stă semnul întrebării Și pune piedici lumii în traiul ei banal.
Se scurge timpul iute și devenim adulți Fără să ne dăm seama pe unde am trecut, În stânga și în dreapta nu știi ce să asculți Și căutând cărarea răspunsul este mut
Nimeni nu-i mai presus de cât se crede Chiar dacă-n sinea lui e doar mândrie Murim de când ne naștem, cum se vede Și pe-acest trai nu pune nimeni garanție !
Ne furișăm crezând că vom rămâne În veșnicia lumii cu patimi pământești Urcușul e frumos, dar coborâșu-i ,,mâine” Când viața într-o clipă tu poți s-o părăsești!
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a doisprăzecea etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile. Fiindcă numărul participanților a fost mare, trioletele deosebite, am alcătuit un clasament diferit de alte etape, am acordat si două mențiuni de merit.
Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.
Topul premianților de azi este:
1)Dor de amintiri ~Mirela Cocheci~
Să mori de dor de amintiri, Să plângă cerul picuri grei, Să stingă focul din priviri, Să mori de dor de amintiri. Să ningă-ncet cu flori de tei, Pătruns-a frigul în iubiri, Să mori de dor de amintiri, Să plângă cerul picuri grei.
Să-și doarmă clipa somnul greu, Să cadă bruma peste flori Peste iubiri cu chip ateu, Să-și doarmă clipa somnul greu, În vise fără de culori , Lumini se sting în jurul meu, Să-și doarmă clipa somnul greu, Să cadă bruma peste flori.
Ne-a dat Domnul ~Cristina Ghindar Greuruș~
Când a făurit Pământul, Ne-a dat Domnul sănătate Şi ne-a dăruit cuvântul Când a făurit Pământul, Să ne exprimăm noi gândul, Să putem spune de toate. Când a făurit pământul, Ne-a dat Domnul sănătate.
Pentru concurs ~Daniela Mancaș Balaiita ~
Nici o veste de la tine Și-au trecut atâtea zile! Mă întreb de ți-o fi bine? Nici o veste de la tine Vreme trece, vreme vine Uite-mi plâng și versurile! Nici o veste de la tine Și-au trecut atâtea zile!
2) La fântână ~ Violeta Andrei Stoicescu ~
La fântâna din grădină Te-am zărit sosind agale. Mă priveai ca o străină La fântâna din grădină. Nopțile nu-mi mai dau tihnă De când mi-ai ieşit în cale. La fântâna din grădină Te-am zărit sosind agale.
Așa e voia inimii ~Peteleu Alex~
Îmi spui să nu te mai iubesc, Că tu nu mă iubești deloc ! Cum inimii să-i poruncesc ? Îmi spui să nu te mai iubesc ! Dar a iubi e omenesc , Poate că n-am avut noroc, Îmi spui să nu te mai iubesc, Că tu nu mă iubești deloc.
Te rog ~Floroiu Viorica ~
Te rog iubite, nu pleca! Mă voi topi de dorul tău, Voi plânge și voi regreta! Te rog iubite, nu pleca! Eu voi privi în urma ta, Că dorul mă frământă rău, Te rog iubite, nu pleca! Te-aștept în visul meu mereu.
3) Flori de primăvară ~Felicia Percec ~
Zambile și lăcrămioare, Mândre flori de primăvară, Au ieșit, zâmbind, la soare. Zambile și lăcrămioare, Ne-ncântă cu-a lor splendoare, Ce o răspândesc pe-afară Zambile și lăcrămioare, Mândre flori de primăvară.
Îmbrățişare ~Violeta Andrei Stoicescu ~
Ți-am furat o-mbrățişare Şi-ai zâmbit cu ochi şăgalnici. Cu gest tandru, spre-nserare, Ți-am furat o-mbrățişare Cam timid, la mal de mare. Rătăcind prea singuratici, Ți-am furat o-mbrățişare Şi-ai zâmbit cu ochi şăgalnici.
Ghiocei ~Monica David~
Pe a iernii tâmplă sură Ghiocei au răsărit Și se-adună în cunună Pe a iernii tâmplă sură. Peste tot clinchet răsună Primăvară, bun venit Pe a iernii tâmplă sură Ghiocei au răsărit.
4)De-aş avea ~Cristina Ghindar Greuruș~
De-aş avea-ntr-o zi putere Aş distruge suferinţa Şi-aş lăsa doar mângâiere De-aş avea-ntr-o zi putere Şi în suflet, ca avere, Aş alege biruinţa. De-aş avea-ntr-o zi putere Aş distruge suferinţa.
Timpul ~Monica David ~
Liniștită apa curge Peste pietre cu tărie Timpul meu la fel se scurge Liniștită apa curge. Zilele mi se vor duce Cu necazuri, bucurie Liniștită apa curge Peste pietre cu tărie.
Leontina ~Daniela Mancaș Balaiita ~
Leontina, Leontina Nu e nicidecum sfioasă! Iarăși a „greșit” grădina Leontina, Leontina Și-a rupt flori de la vecina Vai, ce faptă rușinoasă! Leontina, Leontina Nu e nicidecum sfioasă!
5)Viață împlinită ~Felicia Percec ~
Norocoasă-s și iubesc, Viața mea e împlinită, Am motive să zâmbesc. Norocoasă-s și iubesc, Cu copiii mă mândresc, Sunt o mamă fericită! Norocoasă-s și iubesc, Viața mea e împlinită!
Prometeu înlănțuit ~Peteleu Alex~
Pe acoperișul lumii Prometeu mult a suferit, A dat focul omenirii, Pe acoperișul lumii, O orgie a cruzimii ! De Zeus a fost pedepsit! Pe acoperișul lumii Prometeu mult a suferit.
Eu zâmbesc ~Iuliana Cozma ~
Și când mă doare, eu zâmbesc Ce dacă dorul stă-n mine Prin ploaie veselă pășesc, Și când mă doare, eu zâmbesc. Când ploaia e doar suspine Nu vreau deloc să mă opresc Și când mă doare, eu zâmbesc Ce dacă dorul stă-n mine
Povestea ghiocelului și a fulgului de nea Pornind de la superbele versuri strânse într-o frumoasă poezie scrisă de domnul Sandu Tănase Chiru am fost „provocată” să scriu o poveste care să bucure inimile celor mici…Așadar să bucurăm sufletele copiilor…
Poezia scrisă din inima poetului:
„ghiocelul și fulgul de nea ~Sandu Tanase Chiru~ un ghiocel privind îndepărtarea gelos pe-un fulg de nea,neliniștit când cerul pregătea iernii schimbarea tot insista că timpul i-a venit privea prin ochii blânzi ai primăverii cum fulgul în zborul lui se bucura și s-a gândit; capriciile iernii vor face pact și el va îngheța atunci a blestemat fulgului „starea” dar la urmări o clipa n-a gândit și îl cuprinse inzecit mirarea cum fulgul tot mirat s-a zăpăcit, privindu-i ghiocelului candoarea s-a așezat la rădăcina lui, și s-a topit”
Povestea ghiocelului și a fulgului de nea
În zorii zilei, Bătrânul Crivăț simți razele soarelui cum îi umblă prin pletele-i albe. Crengile uscate și rupte, căzute dis de dimineață, purtau încă semnele gerului de noaptea trecută. Sub acele crenguțe, pe peticul de pământ, unde zăpada se topise ieșise câteva smocuri de iarbă. Acolo, pe acel petec ce se scălda în razele soarelui, de câteva zile, un ghiocel își făcu apariția printre firele de iarbă. Firul acela de viață își ridicase capul spre soare și un vânticel călduț îi mângâia petalele imaculate. Soarele își trimise razele lui blânde să-i împlinească menirea. Cum se unduia în lumina caldă a soarelui și a vântului ce trezise toată suflarea la viață, cu petalele lui fine ca zăpada abia căzută, se întrista tare privind zborul fermecat al unui fulg de nea. Din cerurile albastre coborâse în cercuri mari, ca într-un dans, câțiva fulgi de nea. De cum trecu dimineața, baba Dochia începuse a-și scutura cojoacele, unul câte unul, iar cerul trimise ultimii fulgi să sărute pământul, înainte de a se transforma în boabe de rouă. Ghiocelul privea cu tristețe dansul fulgului și printr-o ușoară răsucire își băgă capul printre firele de iarbă. -Ce frumos zboară fulgul de nea, câtă splendoare și ce frumos coboară pe pământ…Dacă aș avea cum, l-aș îngheța…Cum să fac să-l țin înghețat? Fulgul de nea coborâ fără să știe ce gândea ghiocelul. În dansului lui magic privind acel ghiocel și gingășia lui prinse a se topi de bucurie. -Ce frumusețe…nicicând n-am văzut așa gingașă floare. Am să mă topesc într-o picătura de apa ce va aduce din nou viața pe pământ… Primăvara își întinse brațele și mângâie fulgul ce tocmai începuse a se topi. Zăpada mieilor aduse sub razele de soare bucuria reînvierii naturii. Fulgii de nea, transformați în lacrimi de bucurie, s-au ascuns printre firele de iarbă și flori dăruind bucuria unui nou început.
Un alt destin nu ai găsit poete? E harul cel mai osândit în lume E poezia prinsă în corsete În limbi și alfabete și cutume
Sau poate așa a fost să-ți fie Să dormi în loc de pernă pe caiete Ai vrut poet din frageda pruncie Un alt destin nu ai găsit poete?
Compozitor de triluri, sau balade Și împânzeai planeta cu albume Dar ai ales să stai pe baricade E harul cel mai osândit în lume
O simfonie, șlagăre, romane Vor trece graniți, chiar și canțonete Le vei găsi de cauți, în cotloane E poezia prinsă în corsete
Tălmaci de sentimente nu există Nici de trăiri, cine să-și asume De vrei să treci hotarele, insistă În limbi și alfabete și cutume
În limbi și alfabete și cutume E poezia prinsă în corsete E harul cel mai osândit în lume Un alt destin nu ai găsit poete?
Trilogie
Nu plânge, plânge cerul!
Ascultă cum vuiește și-n rădăcini pădurea Aice sunt iubito privesc cum plânge cerul Cum crivățul străbate ce n-a tăiat securea O fi putând să doarmă de zgomot „eșicherul”?
Tributu’ înaltei porți nu-i ce a fost cândva La fiecare colț s-a mai zidit o poartă Când vin să-și ia tributul îl iau de undeva Crezi că și-l pot lua așa de pe o hartă?
Nu plânge, plânge cerul, strămoșii laolaltă Hai vino lângă mine nu-i vreme de protest Macar nu a mai fost ca rezultantă o Ialtă Auzi, mi se pare, sau vântul bate dinspre vest
Te bucură iubito!
S-a potolit şi vântul, a încetat şi ploaia E pace-n univers, un lucru-acum banal Te bucură iubito! Se-ntoarce ghionoaia, La anul, anul acesta e an electoral!
E liberă intrarea nu-ți trebuie bilet Doar ăsta-i timpul nostru și pentru ei contăm Se bate iar din palme, pe scenă-i un „valet” Hai să vedem ce spune să știm pe cin’ votăm
Nu au nicio doctrină e doar apologie E vina mea iubito n-ai pentru ce claca Te-ai îmbrăcat frumos și ce frumoasă ie Oricum va veni timpul, s-o porți, nu te-or lăsa
Nu vrei și tu?
Să îngrijim lăstarii vor ține piept furtunii Nu mai e timp iubito de noi sub clar de lună Odată cu furtuna dacă se întorc hunii Vor scoate oseminte din sfânta țării humă
Discordia ni-i mumă, doar popii vor consens Şi-au dat, în fine, seama, e doar un Dumnezeu Sunt prea multe religii nu are niciun sens Să ne-nchinăm aiurea, nici tu, nici el, nici eu
Zâmbește dar iubito e toamna ca o floare Of!…s-a rupt pingeaua iar, mâine o bat în ținte Şi promit, n-o să-mi mai pun nicio ‘ntrebare Nu vrei și tu?…am cumpărat o pungă cu semințe!
■Azi, doar Brâncuşi! (19 febr.1876 – 16 mart.1957) ☆☆☆ BRÂNCUȘI
Am sărutat cu genunchiul lespedea de piatră într-o rugăciune am deschis poarta sărutului și m-am așezat la masa tăcerii vorbea cumințenia pământului și creștea piatra lipindu-și de obrazul meu somnul toate rosteau numele un singur nume reverberând în tăcere într-un târziu, cu fâlfâit de aripi incolore, l-a prins în cioc măiastra și l-a urcat în înaltul coloanei fără de sfârșit
Am sărutat cu genunchiul lespedea de piatră într-o pioasă rugăciune și n-am putut rosti decât un cuvânt unul singur …Brâncuși!
Autor Teodor Dume (text publicat în volumul de debut, Adevărul din cuvinte,1985/prefață de Gheorghe Grigurcu)
* mă auzi? se aude? aruncă-mi două vâsle să le îndrept spre cer să le fac aripi de înger și în genunchi să sper că stelele vin lângă mine
* mă auzi? se aude? mă vezi? sunt picătura din sângele care curge prin soarele ce apune la pieptul tău
* mă auzi? sunt eu copilul din tine trimis cu două vâsle…
Zbor spre înălțimi 