Zbor spre înălțimi

Proscrișii…

Mi-aș fi dorit o amnezie, să mă îngrop adânc, să uit…
O omenire fără omenie, silit căzută în genunchi…
Ciumații lumii și leproșii, damnații veșnic de serviciu
Deportați din existență, vinovații din oficiu…
Un haos dirijat ce împresoară, cu întuneric hâd, perfid
Toată scânteia ce aprinse,cândva lumina într-un gând…
Ce semne așteptați din vremuri? Ce tălmăciri să mai înșir?
Căci risipită e credința, n-a mai rămas decât un fir!
E doar tăcere vinovată, plecarea capului sub frâu
Justificând că viețuirea, nu mai depinde azi, de grâu…
Un fel de Amish, plini de râie, de care toți vă lepădați…
Proscriși, ce știu secretul vieții, pe care-i vreți îngenuncheați!
De-un timp, de-o vreme, tac în mine. Cuvântul meu nu-i socotit!
La ce să mai las urme, dâre? Când nime’n urma-mi n-a pășit?
Îmi beau paharul de amnezie, să uit amarul din otravă
Ce mi-a mânjit puțina pâine, ce mai țineam la piept, din slavă!
Au tras zăvorul la cutie… Un cal troian este Pandora!
Și-n râsetele deșuchiate, își joacă azi in lume, hora…
Mă-nchid în fortăreața mea proscrisă, pășesc lunatic printre vii
Ca o nălucă, fantomatic, printre ruinele pustii…
Un râs demonic, plin de fierea ce-n miere au învăluit
Își urlă viciul, depravarea, stăpân pe tot ce nu-i sfințit!
Un lupanar de vreme nouă, în care viciul e stăpân
Împarte crud lumea în două,zdrobind ce lor nu se supun!
Și tună trâmbițe în ceruri! Și lasă dâre sângerii
Căci vremea vine dintre vremuri, chemând puterea cea dintâi!
Răbdați dar, oropsiți ai sorții… proscrișii vremii celei noi
Căci vor fi dați pieririi, morții, cei ce de suflet vor fi goi!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pripitele concluzii

Când am plecat în lume erai deja departe
Nu terminasem încă de construit rondelul
Și vinovat atuncea de-amorul vechii arte
Tu mi-ai lăsat cămașa, cravata și Inelul

Pe drumuri separate urmăm aceeași soartă
Mi-e teamă de dezastre, ți-e frică de iluzii-
Zâmbim discret în public. Doar anii ne mai poartă
Definitiv în sânge, pripitele concluzii.

Cotrobăind prin vene descoperim comete;
Eu voi rămâne-n lume să-ți nuanțez rimelul
Desăvârșind în lipsă doar opere complete.
Tu mi-ai lăsat trecutul, o poză și inelul.

Un ceas îngână ora… Pe chip ni se citește
Aceeași amintire ce e cu noi de-o seamă
Îți strânge viitorul parcă ar fi un clește
Iar inima pustie alt anotimp proclamă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Preschimbări

Ninge albul-roz cu primăveri,
Rochii calde se topesc în rouă;
Sună-n frunze pitpalaci din meri,
Peste ramul verde plouă, plouă…

Și mă duc pe drum de cocărăi,
Pân’ la margini de pădure brună,
Unde mă așteaptă nouă găi,
Ca să-mi lege gândurile-n strună.

Din fotoni de soare violet,
Se amestecă în rime tropii
Și seduși de-al râului balet,
Se întrec în triolete plopii…

Arămie soartă de bufon,
Te învârți ca titirezu-n zare
Și, din resturi de scaieți, un tron
Mi-ai făcut și iată-mă-s o floare!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Te rog!

Te rog acum, în clipa cea târzie,
Alungă norii ce-mi apasă zarea,
Renaște-te la mine-n poezie
Ca să nu mai doară depărtarea.

Te-am căutat, cu tălpile rănite
De-atâta mers, de pietre și de spini,
Plâng la altar mirese părăsite
De albii demoni deghizați în miri.

Se rătăcesc corăbii în furtună,
Îngerii triști pășesc desculți prin lut,
Lupii uitării urlă către lună,
Mi-e pana frântă și cuvântul mut.

Pe drumul care duce spre niciunde
Pășesc către un viitor incert,
Pe după neguri timpul se ascunde
Și nu știu cum, de tine, să mă iert.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lanțuri

Nedezlegate patimi din sine mă sugrumă,
Mă agăț de lanțuri rupte și cad în neiertat
Înspre golașe temple tăcerea mă îndrumă
Să curgă peste mine iubiri de neratat.

Iar neființa -mi spune să nu iubesc când mor,
Ci să mă trezesc din ploi ce mă dezmiardă
Să fiu eu aripi de icar cuvântului zbor
În agonii prelungi să-mi pierd lumea bastardă.

O să învăț să mor frivol iubirilor nătânge,
Când orologiul nopții mă bântuie amar
Un spirit ce mă desparte de al meu sânge
Și mă face iarăși nemuririi tributar.

Iubim, felinarele se sting, vom arde noi,
În trăiri despletite spânzurate pe apusuri
Destinul urlă din rărunchi de atâta gunoi
Noi pierdem la ruletă iar din tainice fisuri.

În taină se preling in noi iar anotimpuri,
Scheletice penumbre in culori de carnaval
Cad măștile și se ivesc hipnoticele chipuri
Gata să muște ai lor colți ascuțiți de animal.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

GÂND

Tu
te așezi in fotoliu
ca într-o imagine a copilăriei,
singurătatea ți se târăște la picioare
și ar vrea să acopere
rana de pe umerii tăi,
cu o viață.

Ție
ți se văd numai ochii
și capătul gândului
sosit de la mari depărtări,
acolo zăpada e un legământ
al iubirii de tot
și profeții își trimit caii albi
să vestească în lume-ntâmplarea.

Tu
te așezi in fotoliu
ca într-o imagine a copilăriei
și rana de pe umerii tăi
este însăși singurătatea
strivită la picioarele nopții
cu lumina grea, dintr-un gând…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ningea cu mirese

Ningea cu mirese și cu prunci nou-născuți
Și eu te pictam de la mijloc în sus,
Culori inventate de nori la apus
Roteau indecis ochi mirați de pescuți.
Fuioare de fum se-mpleteau într-un cod
Secret, către Doamna cu chipul din vis
Iar eu rămâneam doar un mire proscris
Cu pana în aer și-n gât cu un nod.
O noapte sortită m-a nins în secret
Cu chei și mi-a spus să aleg hotărât,
Mi-am luat înspre ziuă o cheie de gât
Și-am ars lumea-ntreagă și niciun regret
N-a stat să mă-ndoaie și fără zăvor
Cu degete ferme te-am prins în tablou
Cu chipul din vis și-n jur un halou
Plutea ca o ceață…te-am dus în pridvor
Ți-am rupt chiar și rama, pictată și-n jos,
Erai bucuria, doar viața-ți lipsea
Și-a nins iar cu stele și ultima stea
Ți-a dat ție viața-mi cu-n fluier de os.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

1. Pentru a evada din colivia prudenței, ai nevoie de puțină nebunie numită curaj.
2. Orice floare are-o rădăcină; orice reușită are rădăcina în străduință.
3. Apa care nu curge băltește, mintea care nu lucrează stagnează într-o gândire limitată.
4. Dacă am trăi mai lucid, nu ne-am mai rătăci în propriile trăiri.
5. Odată cu perpetuarea minciunii, dispare încrederea și este înscăunată trădarea. Adevărul este judecat de ipocrizie și răstignit de lașitate.
6. Sufletul meu se află la volan pe drumul existenții mele. Adeseori e nevoit să împingă înainte această mașină numită viață.
7. Când pui sufletul pe tavă, mai devreme sau mai târziu cineva tot va bagă cuțitul în el.
8. Cât de slabi devenim când iubim prea mult pe cineva.
9. Unii dintre noi trăiesc mai mult, în vreme ce alții nu se maturizează deloc.
10. Singurătatea mă deprimă, dar nu-mi trădează încrederea.
11. Îmbrăcăm hainele mărinimiei doar la Paște și Crăciun, dacă între timp nu au rămas prea mici pentru a acoperi meschinăria noastră.
12. E o diferență între faptul de a cunoaște calea și faptul de a o urma.
13. Lucrurile importante nu se văd, nu se aud, doar se simt.
14. Doar cine se ridică pe propriile aripi poate atinge cerul.
15. Nu ne oprim niciodată din a iubi, poate doar din a mai spera.
16. Temerile noastre sunt gratiile comportamentului nostru.
17. Nu toți cei care-mi dau ATENȚIE îmi sunt prieteni. ATENȚIA poate fi călduroasă sau răutăcioasă. Prima mă încântă, cealaltă mă revoltă și ambele necesită ATENȚIE.
18. Cel care te împinge să-ți depășești limitele, este de fapt același individ trimis spre tine, pentru a te elibera de vechile tale tipare.
19. Lacătele încuiate vor fi distruse dacă nu au chei. Capetele încuiate vor fi distruse dacă nu au minte.
20. Doar prin căutarea sinelui, voi găsi scăpare đin realitatea iadului acestei lumi.
21. În seiful amintirilor mele stă ascunsă complicitatea zâmbetului tău.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Amurgul

Ningea-n amurg cu fluturi colorați
Pe move bucurii de liliac,
Pe sub salcâmi cu dumneata la braț,
Am învățat atunci, întâi, să tac.

Eu nu văzusem un amurg așa,
Cum am văzut în ochii tăi atunci,
Când soarele în ei se liniștea
Și-apoi se risipea-n sprâncene lungi.

Și se făcea că un amurg întreg
Păștea molcom în bucle arămii;
Eu încă n-aveam cale să-nțeleg
Cât de frumoasă tu puteai a fi.

Salcâmii-nalți ningeau și ei arar,
Cu flori mărunte, albe-n părul tău.
Ce-aș fi putut a spune când măcar
Nici eu nu mai știam dacă sunt eu!?

Amurgul se topea în buze moi.
Ningea pe cer cu stele multe, mii
Și parcă focul lor ardea în noi;
Și eu tăceam și tu. Mai știi, mai știi?

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț