Zbor spre înălțimi

Te aștept demult

Te aștept demult la margine de timp
Acolo unde cerul se unește cu pământul,
Să ne iubim pe stânca vulturului tăcut,
Alături de Sfinxul, impunator și sfânt!

Te aștept să-mi fi tovarăș peste timp
Prin adâncurile munților străbuni,
Să ne iubim ades, culcați pe anotimp
Prin taina muntelui să ne unim!

Eu te aștept să ne unim tăcuți în gând
Cu mâinile împreunate pentru rugă
Vino lupul meu, cu sufletul flămând,
Sa fim stăpâni aici, și niciodată sluga!

Trezește-te, trezindu-ne pe noi
Adună-ne din veacurile toate ,
Nu vom permite să fim săraci și goi
Sfinxul, ne unește și dincolo de moarte!

Silvia Gurău-17-09-2020

Cuvinte

La granița dintre o faptă și-un gând,
Și-a găsit adăpost un cuvânt…
E ostent, a zburat, când prin întuneric,
când prin lumină…
Ba amețit de feerie, ba mistuit de câte o vină
cum că, nu și-a protejat aripile deloc…
Le-a lăsat să treacă prin pucioasă și foc…
Lumina lor de un alb-argintiu a căpătat o nuanță de gri-sângeriu…
Vama e pustie, nici urmă de vreun alt gând…
Din camera vameșului răzbate o tăcere…ca de mormânt.
E noaptea cuvintelor…
Așa se întâmplă uneori, cuvintele se lasă învăluite
într-un somn al morții rostirilor.
Și nu se mai trezesc până în zori…
Abia spre dimineață se regăsesc timide în mici grupuri.
Și-apoi, dintr-o dată, își iau zborul ca o armată de fluturi…
Ca un curcubeu de mii și mii de vii culori
Se avântă spre nori…
Sunt sigură că și cuvintele își au îngerul lor păzitor.
De aceea, aștept cuminte, și cu un nesfârșit dor, zorii zilei cuvintelor…

m.a. 19. 09. 2020

Fantezie

Eu departe, tu departe,
Lumea-ntreagă ne desparte,
Eu pe-un munte, tu pe-un munte,
Intre noi nu-i nicio punte,
Eu pe-un nor, tu pe alt nor,
Intre noi e numai dor,
Eu pe-un mal, tu pe un mal,
Între noi năpraznic val,
Eu pe-o vale, tu pe-o vale,
Între noi nu-i nicio cale,
Eu pe-un drum, tu pe alt drum,
Între noi e numai scrum,
Eu pe-o cale, tu pe-o cale,
Între noi e numai jale,
Eu pe-o stâncă, tu pe-o stâncă,
Între noi genune-adâncă,
Eu pe-o stea, tu pe o stea,
Între noi doar dragostea.

                           Cătălin Iancu 
                             15.09.2020

Anotimpurile iubirii

Vreau să renaştem ca o primăvară,
Aşa cum niciodată n-a mai fost,
Aşa cum ne-am privit întâia oară,
Aşa cum cerul a găsit un rost.

Mai vreau să fie vara o poveste,
Aşa cum niciodată nu s-a scris,
Aşa cum cerul mării îi dă veste,
Aşa cum veşnicia ne-a descris.

Şi vreau să vină toamna ca o artă,
Aşa cum niciodată n-a venit,
Aşa cum poezia vrea să-mpartă
O rară frumuseţe-n infinit.

Dar iarna mă priveşte şi îmi spune
Că primăvara mea s-a-nveşnicit,
Aşa cum poate doar o rugăciune,

Privirii tale

Mi-i prețioas-a ta privire
Când mă învăluie candid
Căci simt imensa fericire
Inundându-mi orice gând.

Și lași săgețile să zboare
Spre înălțimi cu dorul greu,
Iar eu presar mărgăritare
Pe calea sufletului tău.

Mă supun, mă las robită
De ochii tăi atât de dragi
Pregătindu-mă de nuntă,
Privindu-te cum te prefaci,

Că nu vrei, că nu dorești
Un iris înflorit în taină
Însă pe dat’ te fâstâcești,
Lăsând o lacrimă pe geană

O lacrimã

O lăcrimioarã purã ca lumina ,
a rãsãrit in curte lângã fântâna mea.
Eu m-am sfiit sã o ating cu mâna,
încet, încet s-a ofilit cândva.

Te-am cãutat cu sufletul în jur,
deși știam cã ești plecat în zãri cu ceațã.
Apoi din albul lãcrimioarei pur,
a curs o lacrimã rãzleațã.

Prima floare ce rãsãrea în curte,
sau prima care înflorea în glastrã.
Mi-o aduceai cu drag din cele multe,
eu te priveam zâmbind de la fereastă.

O lacrimioarã a simțit și ea,
tristetea amarã din sufletul meu.
Albã si purã ca un fulg de nea,
de tine îmi va aminti mereu!

Bobi de ploaie

Ți s-a pulverizat lumina-n plete
ca un puhoi de miere și de vin,
mă scald, în pielea ta, ca-ntr-o copaie
de lut și crengi amirosind a crin.

E soarele-n zenit un măr domnesc
și zarea-i o ruină ce-o să cadă
în spațiu-n care supraviețuiesc
acoperit de-a Timpului cascadă.

Nu pot să ies din porii tăi, adio
lumin-a verii pustiită-n ramuri,
armura ta de raze-oi mai simți-o
în fulgii care mi-or suna la geamuri

și-un sunet parfumat, de clopoței,
mi-or aminti că respirăm în iarnă
și eu, pierdut de tot, în rana ei,
voi implora în uret să mă cearnă.

                     10.09.1984.

Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.

Zvâcnirea sângelui…

Am să te strivesc într-o zi
de pereții inimii mele…
Și ai să mori acolo,
În arterele inimii printre stele
Înecat…
În singura iubire
pe care ai gustat-o vreodată
Atât de roșie și de caldă…
Să știi!!!
Pentru că tu
nu poți să trăiești fără iubire.
Ești la fel ca mine
Sau eu la fel ca tine!
Avem nevoie de iubire.
Am să te sufoc
în iubirea ce ți-o port,
atât de viu,
încât vei simți
prin orice por
zvâcnirea sângelui
ce strigă a tine…
În colțul tău de rai
pentru o noapte aș veni,
să toarcem din caier,
iubire pentru noi.
Să-mi teși covor
din vise…
Din visele care
le-am visat de mii de ori.
Pe brațul tău
să-mi plec capul,
iar gândul să nu-mi fie gând
să fie doar realitate…

-Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

• Te creionez într-un fascinant poem al culorilor!!!