Primește-mă la tine căsuța mea bătrână, Deschide-mi ușa veche, spune-mi o vorbă bună Înalță-mă pe scara ce mă ducea în pod, Care-mi pastra în taină, al toamnei mele rod.
Aprinde focul în vatra ce plânge după mine, Poftește-mă la masă, promite-mi că ți-e bine! Deschide larg fereastra, fă loc să intre-n casă, Bătrânii mei sărmanii, că-s obosiți de coasă!
Pot să-ți mai simt căldura, mirosul de altădată, Și imi lipsești întruna, durerea mă îmbată! În ochii minții mele tu ai rămas la fel, Mă băntuie regrete, te-ai micșorat nițel!
Prin tine suflă vântul, ai crăpături adânci, Și tremură pământul de ale maicii rugi… În mine țipă dorul și plânge neputința, Așa de crudă-i soarta? Așa de rea voința?
Dar liniștea ce-mi dai, n-o regăsesc niciunde, Minunile de umbre mă mângâie pe frunte… Cu mâini bătătorite și ochii parcă verzi, De ce scârțâie ușa? Umbră de ce oftezi?
Mai vrei un strop de apă? E rece precum gheața, Să nu fii supărată, așa de aspră-i viața! Pe prispa părăsită…. continuă să toarcă, Un caier de lumină, atins de promoroacă!
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a noua etapă a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Topul câștigătorilor este următorul:
1: Din lacrimă un cânt ~Violeta Andrei Stoicescu~
Buchet de vise-am adunat Să-ți fac din lacrimă un cânt. Prin universu-ndepărtat Buchet de vise-am adunat. Luceferii s-au scuturat Lumina să-ți strecoare-n gând. Buchet de vise-am adunat Să-ți fac din lacrimă un cânt.
Tu-mi spui! ~Daniela Mancaș Balaiita ~
Tu-mi spui mereu că mă iubești Sătulă sunt de vorbe seci! Prin fapte să mi-o dovedești Tu-mi spui mereu că mă iubești Aș vrea să văd că reușești De nu, ești liber, poți să pleci Tu-mi spui mereu că mă iubești Sătulă sunt de vorbe seci!
Mama ~Anca Man ~
Mama e înger pe pamânt Cu glas duios și chipul blând, Cu bunătate în cuvânt, Mama e înger pe pământ. Este un tainic simțământ În inima ta și în gând, Mama e înger pe pământ Cu glas duios și chipul blând.
2: Aripi ~Monica David ~
Cât aripi încă mai plutesc În jurul unui zâmbet E semn că fluturii trăiesc Cât aripi încă mai plutesc. Iar eu îți spun un „te iubesc „ Din cupa unui suflet Cât aripi încă mai plutesc În jurul unui zâmbet.
Am atins nemãrginirea ~Cristina Ghindar Greuruș~
Am atins nemãrginirea, Când te-am întâlnit pe tine. Nu ştiam ce e iubirea, Am atins nemãrginirea, Şi-am aflat ce-i fericirea; Nu ştiam de-i rãu sau bine. Am atins nemãrginirea, Când te-am întâlnit pe tine.
Colega de bancă ~Peteleu Alex~
Cu creioane colorate Îi desenam chipul frumos, Cu zâmbetul ei aparte, Cu creioane colorate, Sprâncene încovoiate, Ochi negri de abanos, Cu creioane colorate Îi desenam chipul frumos.
3: Ninge ~Anca Man ~
Azi ninge prima zăpadă, Fulgii mari plutesc în aer Defilând ca la paradă Azi ninge prima zăpadă. Zeci și mii, se cern grămadă Din al iernii moale caier, Azi ninge prima zăpadă Fulgii mari plutesc în aer.
Buze ~Dalia Alina Moldovan ~
Buze dulci și parfumate Am atins aseară în deal, Ai venit pe înserate. Buze dulci și parfumate, Rozali și aromate, De parcă nu era real. Buze dulci și parfumate Am atins aseară în deal.
Dacã viaţa ~Cristina Ghindar Greuruș~
Dacã viaţa te loveşte Şi n-ai habar cum s-o înfrunţi, Luptã, rabdã, te trudeşte! Dacã viaţa te loveşte, Crede-n tine, izbândeşte! Ştiu, uneori îţi ieşi din minţi Dacã viaţa te loveşte Şi n-ai habar cum s-o înfrunţi.
4: HAR ȘI CUVÂNT ~Mihaela Cocheci~
Zbor infinit, suflet trezit, Peste pământ, Har și Cuvânt Ce s-a-mplinit într-un sfârșit, Zbor infinit, suflet trezit. Îngeri cântând Duhului Sfânt, Plânsul-a muțit, s-a isprăvit, Zbor infinit, suflet trezit, Peste pământ, Har și Cuvânt.
Tărie ~Monica David ~
De s-a-ntâmplat că ai căzut Tu pas cu pas te-ai ridicat Și ai pășit de la-nceput De s-a-ntâmplat că ai căzut. Cum vârful ierbii a trecut Sub coasa ce l-a secerat De s-a-ntâmplat că ai căzut Tu pas cu pas te-ai ridicat.
Mireasa ~Peteleu Alex~
Iarna veșnică mireasă Cu voalul alb, imaculat, Trena lungă de crăiasă Iarna veșnică mireasă, Rece, mândră și geroasă, Coronița i-a înghețat ! Iarna veșnică mireasă Cu voalul alb, imaculat.
5: Alint ~Monica David~
Din izvorul de lumină Zările curg infinitul Printre clipe ce suspină Din izvorul de lumină. Dac-o lacrimă te-alină Când pe frunte-ți port alintul Din izvorul de lumină Zările curg infinitul.
Felicia Percec Păsărele ciripesc
Păsărele ciripesc Pitulite printre ramuri, De la geam, eu le privesc. Păsărele ciripesc, Visele ce se trezesc, Se-nfiripă-n idealuri. Păsărele ciripesc, Pitulite printre ramuri.
A-nghețat pe boltă luna! ~Daniela Mancaș Balaiita ~
De atâta nins întruna Ceru-ntreg a încremenit A-nghețat pe boltă luna De atâta nins întruna Scorojită-i ca aluna Și de ger s-a încolăcit De atâta nins întruna Ceru-ntreg a încremenit!
Mențiune Felicia Percec Zâmbește vieții
Zâmbește vieții, om frumos! Nu mai fi supărat și trist, Chiar dacă toate-ți merg pe dos, Zâmbește vieții, om frumos! Pe lume, toate vin cu-n rost, Nu totul e ca-n paradis. Zâmbește vieții, om frumos! Nu mai fi supărat și trist.
Ninge lin ~Daniela Mancaș Balaiita ~
Ninge lin ca-ntr-o baladă Ceru-i alb ca de hârtie Ies copiii la zăpadă Ninge lin ca-ntr-o baladă Neaua și-au dorit s-o vadă Ce imensă bucurie! Ninge lin ca-ntr-o baladă Ceru-i alb ca de hârtie.
Ce frumoasă e femeia care umblă peste ape Și de-atâta mare moartă ancorând un mal de vise, Caii nopților bătrâne vin din plete-i să se-adape; Sug la sânii ei de aur stelele prin evi nestinse.
Își învăluie tot corpul în mătăsuri de vântoase, Scormone talazul aspru toți coralii din recif. Plâng comorile ascunse și pirații numai oase, Stăruind în marea hulă doar cuvântul apocrif.
De va împărți noianul de deșertul dintre valuri Cu-n toiag tocit de vreme smuls din brațele Atenei Despărțind pe fundul mării alte pustiite maluri : Om dormi un somn de moarte pe sub pleoapele Selenei.
Vor vorbi-o numai peștii într-o oarecare limbă Și va fi o cumetrie cu bătrâne stânci și sare. O vor admira rechinii, pașii sălilor cum umblă, Estompând pierdut ecoul galbenii bureți de mare.
Ce frumoasă e femeia de sub voal de nori și ceață; Toți datorilor de soartă poleind cărări de nave Rătăcind se pierde goală, palidă în dimineață, Coborând în dormitoare, sub a norilor etrave.
Din jocul nostru de aseară, am reusit sa adun o poezie, spun eu frumoasă, un tandem scris de Florentina Savu si Vio Sterian Vio. Îi felicit pentru acest frumos moment de relaxare dăruit tuturor celor care au participat!
Această poezioară, are nevoie de un titlu, probabil cei cu mai multa experiență pot să așeze ordinea strofelor în alt mod, sunt bine venite sugestiile voastre. Haideți să încercăm să ne destindem, căutând să scriem mai des tandemuri între noi…
IUBIRE DE CIOCOLATĂ ~Florentina Savu și Vio Sterian~
F.S. Când dorul zboară printre vise Și stelele fac temenele, Ne sunt iubirile permise, N-avem nevoie de perdele.
V.S. Te scriu frumos pe-un colț de muză, Petală roșie dintr-un mac, Și-n noaptea magică, pe buză, Eu în ciocolată mă prefac.
F.S. Vorbește dragostea în mine Cu-al său limbaj de ciocolată, Mi-este iubirea foc prin vine Și o trăire minunată.
V.S. Ne-om îmbăta cu dragi, dulci șoapte, Osteniți de zgomotul lumesc, Și mă voi strecura prin noapte, Prin vise fierbinți să te iubesc.
F.S. Ne-om odihni pe iarba verde Și ne-om iubi sub clar de lună, În tine infinit voi crede, Voi fi a ta, vom fi-mpreună.
V.S. Când zorii se trezesc la viață, Cu roua lor catifelată, Te-mbrățișez în dimineață, Iubirea mea de ciocolată!
F.S. Tu mă răsfeți cu dulci cuvinte, În noaptea asta înstelată, Ni-s visurile toate sfinte, De sunt, ori nu, cu ciocolată.
V.S. Iar dacă timpul ne-o permite Să ne-ntâlnim pe un catren, Vom scrie dragostea-n cuvinte: Ciocolată dragă, cu etern!
Este duminică, este concurs! Tema concursului este iubirea. Cuvintele obligatorii din cadrul poeziei sunt: NOPȚI, BLÂND, REFUGIU, STÂNG, TRECEM, ZĂRIT, APRIG, LAMPIOANE, NEBUNĂ, EFEMERE. Menționăm ca poeziile să nu aibă mai mult de 5 strofe scrise în stil clasic (rimă, prozodie), nu vers alb, fără greșeli gramaticale, nu se acceptă derivate ale acestor cuvinte. Concursul se desfășoară până la orele 22:00. Rezultatul va fi anunțat mâine!
Astăzi, am onoarea de a vă prezenta premianții concursului duminical de ieri! Felicităm premianții și toți participanții! Vă așteptăm în continuare pe pagina grupului nostru! Mulțumim pentru frumoasele creații, vă dorim succes și multă inspirație!
1: Himere ~Cristina Ghindar Greuruș ~
Atâtea NOPŢI te-am aşteptat, Atâtea gânduri te-au strigat Şi-atâtea doruri m-au rănit, Atât de mult eu te-am iubit!
Am vrut REFUGIU să-mi găsesc La pieptul tău, cum e firesc Dar te-am ZĂRITcum îi zâmbeai, De braţul STÂNG cum o ţineai
Şi am ţipat ca o NEBUNĂ, Când tu ai prins-o strâns de mână, Când BLÂND, obrazu-i mângâiai Şi APRIG, când o sărutai.
Am suferit, voi suferi; Cât voi trăi te voi iubi Şi LAMPIOANE sus, pe cer, Voi înălţa cu-n gând stingher.
N-au fost decât nişte himere Acele clipe EFEMERE… Dar cum să TRECEM peste tot? Să te mai uit acum, nu pot.
2:Iubirea noastră ~Anca Man ~
Poate-aievea sau în vis ne-am întâlnit! Atâta știu… atunci când te-am ZĂRIT, Inima ți-am simțit-o cum mă cheamă… Eu am pășit spre tine fără teamă.
Și mi-am dorit să te păstrez mereu Pe malul STÂNG al sufletului meu, În gânduri și în vise să îmi fii Din zori de zi, până în NOPȚI târzii.
REFUGIU să îmi fii pentru durere Când rătăcesc prin clipe EFEMERE… Când inima NEBUNĂ-n piept îmi bate, S-o potolești cu-ale iubirii șoapte.
Glasul tău BLÂND să-mi fie mângâiere La fel ca și o dulce adiere, Iubirea noastră veșnic să n-apună, Să TRECEM peste toate împreună.
Dacă mai APRIG ne-nvelește dorul, La inimile noastre le dăm zborul, Ca unor LAMPIOANE-n miez de noapte, Pe-aripa lor iubirea să ne-o poarte!
3: În nopți cu iubire ~Mihaela Moisescu~
În NOPȚI cu stele ascunse după nori, În BLÂND cuvânt noi punem zarea albastră Și câștigăm tot timpul până-n zori Tot discutând despre iubirea noastră.
Îmi ești REFUGIU, eu îți sunt pădurea În care ne ascundem de necaz, Pe malul STÂNG al inimii-i durerea Dar noi avem o lume ca un iaz.
Și TRECEM malul către iazul nostru, Spre nuferii ce soarta i-a ZĂRIT Și care-au înflorit în vis lacustru Și ne-au aprins un dor nemărginit.
Pe LAMPIOANE noi ne-am scris iubirea, Ne duc spre stele visurile mii, NEBUNĂ ne e astăzi fericirea, Ne-ndrăgostim în fiecare zi.
Îți sunt un APRIG rămășag cu cerul, Îmi ești o aripă cu care pot zbura Din EFEMERELE trăiri păstrăm onorul, În noi trăiește veșnic dragostea!
Mai curge parcă sânge din Iisus Și Prutu-l duce șovâind spre mal. Și plâng nămeții pe pământul dus, Iar Nistru-și cântă imnul în aval.
S-a dus și domnul nostru, Eminescu… Omizile au invadat iar cornii. Suspină-n vânt vioara lui Enescu Și-i liniște-n amurg, la Vatra Dornii.
Ne arde-n suflet dorul de obcine, Când plânge Basarabia furată. Să o aduc-acasă n-are cine. Chiar inima pledează vinovată.
Avide boturi de dihănii mușcă Din crucea prăbușită pe-un mormânt. Ni-i drumul presărat cu praf de pușcă Și se întorc străbunii în pământ!!!
,,Pe valurile vremii, ca boabele de spume” Se leagănă în vânt frumoșii noștri ani, Vin și se duc și nimeni nu stă să îi adune Finalu’-i gol, fără prieteni sau dușmani.
Căci timpul se socoate în clipe efemere Iar veșnicia-i sus, nu aici pe pământ, Averi și bogății rămân niște himere, Brodat cu fapte bune se cere sfânt veșmânt.
Sufletul se perindă prin lumea asta mare Și caută noi trepte pe-o scară de valori, Iar bunătatea-adesea o lasă la hotare Bagajul de plecare, l-or cerne multe mori,
Iar valurile vremii mereu vor legăna Secunde de-împlinire, minute de declin, Iar ceasul vieții clipa n-o va tărăgăna S-o umplem cu nectar, nu cu verde pelin.
A ta menire ~Cristina Tunsoiu ~ premiul trei
,,Pe valurile vremii, ca boabele de spume” Miros de mir, utrenii făcute să adune, Nuanțele din versul născut în miez de noapte… Când tainic Universul te săruta pe pleoape!
Tu unic ești poete și strălucești ca cerul, Precum făclia arde, îmbrățișat de zelul Emoției suave, descrisă-n mii de file, A toamnelor bolnave, a vieților umile!
Tu unic ești poete și ne înclinăm sfios, Ne mai răsună-n minte, timid versul duios De dragoste de țară, de neamul strămoșesc, Ființa ta solară cu farmec îngeresc…
Este a noastră zestre și e copleșitoare, Comorile terestre nu au așa valoare… Iar de-o să-ți crească aripi pe nimeni n-o să mire, Doar unu-i Eminescu iar versul ți-e menire!
Talazuri de iubire ~ Felicia Percec ~ premiul trei
„Pe valurile vremii, ca boabele de spume”, Îmi leagăn barca vieții și-aș vrea să te găsesc. Cârmaș este destinul, ce multe are-a spune Despre iubirea noastră, care nu are preț.
Te caut cu privirea prin viața răscolită De vântul nepăsării, ce suflă-n al meu prag, Talazuri de iubire în suflet se agită… Cad picături de nuferi, din ochii de smarald!
Ca o sirenă-n mare, te-ai întrupat să-mi bântui Sufletul meu pierdut, în noaptea cu mistere! Plutesc pe valuri reci, te-aștept ca să mă mântui… Păcatul așteptării mi-l iartă, dă-mi plăcere!
Oglindă a speranței, închisă-n scoica mării, În freamătul de alge și valul unduit, Te-aștept plin de dorință, pe stânca împăcării, Fii piratul iubirii, vâslind spre infinit!
Pe la morminte de haiduci cu pui de brad în loc de cruci, crescuţi la căpătâi, În miez de iarnă cântă cuci exodul mirilor năuci spre nunta lor dintâi
Dincolo de hotar lumesc, mireselor li se-ofilesc cununile pe frunţi Şi-n despletire rătăcesc, iar fecioria şi-o bocesc pe maluri fără punţi
Şi smulg cu pumnii amândoi smocuri din iarba cu trifoi să-şi pună-n sân noroc Dar ursitoarea, într-o joi, dăduse-n bobi și mai apoi plecase în alt loc
Şi nu-nţeleg uscarea lor şi-ntârzierea mirilor căci se ştiau frumoase Dar nici nu știu cât de uşor și mirii și trifoiul mor la întâlniri cu coase… ……….
Doi brazi se-nalţă singuratici în loc de cruci. Doi cai sălbatici frământă în copite zăpada cucilor apatici și nefireşti, cântând iernatici mirese despletite… 16 ianuarie 2021
venele sufocate de umbre şi de multe alte lucruri s-au încins între timp mă gândesc să scriu o scrisoare dar nu ştiu cum să încep ideile se detaşează şi nu pot să inventez nicio scuză buzele îmi vibrează ca aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care vreau să le scriu între două gânduri cuvintele se transformă în toamnă şi se rânduiesc adânc în mine
închid ochii şi respir din plămâni ies aripi nimic din ce-am văzut nu există nici tata şi totuşi vreau să-i scriu cerul şi-a rupt din margini poteca e tot mai strâmtă în oraşul din mine nu mai suflă nici vântul aerul trece dintr-o tăcere în alta dar aştept până se termină toamna
e destul de lungă
tac şi mă uit timpul muşcă din marginile trupului ca dintr-o halcă sfâşiată oricum nu mai contează e târziu sfârtec un gând şi despic senzaţii neputinţa de a scrie mă face să las un mesaj pentru singura parte care lipseşte
nimic mai trist decât timpul oprit între mâinile mele de copil
cuprind cerul şi supus pentru o clipă tac ca într-un joc să nu-l trezesc pe tata ştiu că mă simte
în urmă vin liniştile şoptind umbrei doar în pieptul toamnei respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama e prea mult pentru o zi în care am uitat suferinţa în mine mă opresc pentru o clipă şi privesc o icoană
emoţia intră adânc mă chircesc şi ţip până se sparge umbra
eu voi pleca la tata * (text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)
Zbor spre înălțimi 