Mihail Janto

Redactor șef Camelia Boț

Constantin Vaciu

Să furi din valuri
(Constantin VACIU)

*
să furi din valuri briza,
prin alge să alergi…
nisipul să te strige
când îl săruți cu pasul,
în păr să se ascundă,
timid când el răsare
și îți cuprinde sânii
cu dor…ieșit din mare…

*
ți-e dor să fugi,
ți-e dor să strigi,
ți-e dor să îl privești,
să-l simți,
ți-e dor să asculți
cum se topește
pe gât, pe șolduri,
și-n valsul inimii
să te ridici,
să furi din valuri
prima lui îmbrățișare…

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 7 martie

Locul întâi: Iubirea de mamă
~Elena Coca Mahalu~

Mamă cu lacrimi fierbinți
Te rogi pentru noi la sfinți,
GÂNDURI din INIMĂ RUPTE
Fac până la cer o punte.

Pe CĂRĂRI de BASM ne porți
Raiul, tu îl prinzi de torți
Și-l oferi cu blânde ȘOAPTE
Celor ce suspină-n noapte,

FETE scumpe, dragi băieți,
Cu-ale dorului săgeți
Străpung sufletul tău bun
Când pleacă pe-al vieții drum

Lăsându-ți casa PUSTIE,
Cât timp? Numai Domnul știe,
PRIVEȘTI tristă-n urma lor
Și pui frâu lacrimilor.

ZĂRESC în mâna-ți micuță
Ascunsă, o cruciuliță,
În ea-ți pui nădejdea toată
Bună să fie-a lor soartă,
Iar iubirea ta de mamă
Va risipi orice teamă.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, „Trioletul un Smarald al poeziei”

Bine v-am regăsit, grup frumos!

Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a șaptesprezecea etape a concursuluI
,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile

Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.

Topul premianților de azi este:

Premiul special:

Dacă inima
~Cristina Ghindar Greuruș~

Dacă inima îţi plânge,
Fii puternic şi zâmbeşte!
Suferinţa te ajunge
Dacă inima îţi plânge,
Sufletul încet se frânge
Şi-n zadar se chinuieşte.
Dacă inima îţi plânge,
Fii puternic şi zâmbeşte!

Dacă sufletul ţi-e singur,
Către cer să ‘nalţi privirea!
Domnul, de acolo, sigur,
Dacă sufletul ţi-e singur
Cu-al speranţei dulce mugur,
Îţi aduce liniştirea.
Dacă sufletul ţi-e singur,
Către cer să ‘nalţi privirea!

Dacă lacrima îţi curge
De necaz sau de durere,
Tu s-o ştergi, că îţi ajunge!
Dacă lacrima îţi curge,
Inima-n tine se frânge,
Vei primi şi mângâiere
Dacă lacrima îţi curge
De nacaz sau de durere.

Chiar dacă dorul a muşcat
Inima şi încă doare
Şi-o chinuie neîncetat
Chiar dacă dorul a muşcat,
Să-l alini că e păcat
Şi priveşte către soare
Chiar dacă dorul a muşcat
Inima şi încă doare.

Dacă gândurile toate
S-au ascuns în disperare
Şi au dispărut în noapte,
Dacă gândurile toate
Vor veni încet şi poate
Ţi-or aduce alinare
Dacă gândurile toate
S-au ascuns în disperare.

1) Pleacă iarnă
~Anca Man ~

Se întoarce iarna iară
Cu ploaie și cu ninsoare,
Iar din zori și până-n seară
Se întoarce iarna iară.
Îngheață o primăvară
Cu muguri, cu flori, cu soare,
Se întoarce iarna iară
Cu ploaie și cu ninsoare.

Pleacă iarnă… vrem sa vină
Primăvara-n dimineață,
Cu soare, flori și lumină,
Pleacă iarnă… vrem să vină
Primăvara, care-i plină
De dragoste de viață,
Pleacă iarnă… vrem să vină
Primăvara-n dimineață.

1)Iubire fără margini
~Iuliana Cozma ~

Iubirea mea din univers
Ești infinitul meu sublim!
Tu ești în fiecare vers,
Iubirea mea din univers!
Îmi luminezi calea în mers
Ești anotimpul meu divin
Iubirea mea din univers,
Ești infinitul meu sublim!

2) INFLORESC ZAMBILELE
~Mirela Cocheci ~

Minunile în primăvară-apar,
Zambilele încep să înflorească,
Cireșii din livadă-i dau cu var,
Minunile în primăvară-apar,
Caișii-ncep din nou să îmi zâmbească,
Și fluturii din floare-n floare sar
Minunile în primăvară-apar,
Zambilele încep să înflorească.

2)Feblețea mea
~Alex Peteleu ~

Cine ești tu, cine-ți sunt eu?
Feblețea mea, din răsărit!
Tu creștină, eu un ateu!
Cine ești tu, cine-ți sunt eu?
Tu Muza sufletului meu,
Eu doritor, tu fruct dorit,
Cine ești tu, cine-ți sunt eu?
Feblețea mea din răsărit!

3)M-A CUPRINS PUȚIN TRISTEȚEA
~Dalia Alina Moldovan ~

M-a cuprins puțin tristețea
Când a început să ningă.
Soarele nu-mi dă binețea…
M-a cuprins puțin tristețea…
E în doliu și pădurea,
Crengile încep să plângă.
M-a cuprins puțin tristețea
Când a început să ningă.

3)Iubirea
~Monica David ~

Iubirea soarbe clipele
Din cupa primăverilor
Când freamătă aripile
Iubirea soarbe clipele.
Îmbrățișând și zările
Cu-ntoarcerea cocorilor
Iubirea soarbe clipele
Din cupa primăverilor.

3) Primăvară-mbietoare
~Felicia Percec ~

Primăvară-mbietoare,
Eu te-am așteptat, cu drag,
Să-mi aduci raze de soare.
Primăvară-mbietoare,
Tu-i dai naturii culoare,
Mândre flori răsar în prag.
Primăvară-mbietoare,
Eu te-am așteptat cu drag.

Redactor, coordonator Mirela Cocheci

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, povesti pentru copii

PISICUȚELE BÂRFICI
(Andreea Pîrlea)

Nina era o fetiță asemeni unui răsărit: luminoasă, frumoasă și veselă. Într-o zi însă, se întoarse tristă acasă. Își târâia ghiozdanul, ținându-și strâns în brațe păpușa pufoasă.

-Mama, e rău să fii gras?
-Desigur că nu, iubito! Important e să fim sănătoși. Numărul kilogramelor e relativ. Ține de vârstă, de gen, de înălțime, de sănătate… Dar ce te face să pui o asemenea întrebare?

  • Am plâns azi la școală. Două colege m-au asemănat cu o balenă albastră, cel mai mare animal din toate timpurile.
  • Îmi pare rău să aud asta și mă înfurie asemenea vorbe. Nu ești grasă. Ai o greutate normală. Ești o fată foarte frumoasă, cu un suflet minunat. Nu ar trebui să pui la inimă asemenea vorbe. Fetele acelea nu au gândit înainte de a vorbi, iar aceste afirmații nu le onorează. Mereu trebuie să fim atenți la efectele vorbelor noastre.
  • Știu, m-au prins într-un moment sensibil. Cu iubire și respect față de noi înșine și față de ceea ce ne înconjoară nu vom fi afectați de vorbele lipsite de suflet ale celor din jur. Așa mi-a spus și mătușa.
  • Are dreptate. Ce ți-a mai zis mătușa?
  • A mai zis că nu trebuie să îmi bat capul cu asemenea oameni. Aceste afirmații nu arată decât faptul că ele au o problemă cu propria percepție despre corpul lor, că sunt frustrate și ignorante.
  • Mă bucur că ai discutat cu ea în drum spre casă. E o fire mai directă. Când eram mică, eu aveam, cel puțin așa mi se părea, câteva kilograme în plus. Bunica m-a auzit odată menționând asta și s-a întristat. Mi-a zis să nu le mai dau atenție celor care nu merită, pentru că bârfitoarele nu au în viața lor nimic suficient de bun care să le preocupe, sau, pur și simplu, nu sunt capabile să observe ceea ce contează. Îmi amintesc și acum de o carte veche, care avea coperțile îmbătrânite, legate cu sfoară, din care mi-a citit bunica. Am copiat povestea, atât de mult mi-a plăcut. Uite-o aici, în ,,Dosarul comorilor”!
  • Mami, mi-o citești, te rog!?
  • Imediat ce aduc ceaiul. Povestea începe așa:

,,Viața este ca un bumerang. Îți dă înapoi tot ce ai aruncat în ea.”

Două pisicuțe tigrate, cocoțate pe un gard din nuiele șubrede, răsfoiau de zor o revistă ,,de cultură”, considerând că horoscopul săptămânal e un mare dar. În plus, pisicile ,,emancipate” știau de trenduri și culori asortate, știau de ce se întamplă-n lume: cât au costat ale curcii costume și de unde se iau cei mai ,,faini” papuci din piele de struț, ori cât e abonamentul la ascultat manele (pe posturi, desigur, ,,culturale”, unde bârfele se poartă ca pe sandale, călcând valorile în picioare).

Pisicuțele aveau un singur hobby. (Nu vă gândiți la croșetat ori la pictat!) Ele iubeau ,,turnătoria”, dar nu turnau asfalt ori utilaje grele, ele turnau minciuni ori alte vorbe rele, iar bârfa era cireașa de pe tort, mai ales când o priveau dintr-al invidiei cort.
În timp ce la ,,radio-șanț” frecvența căutau, iată că un motan tânăr și maiestuos, se îndreapta, cântând, spre al mamei coș, sperând că își va găsi culcuș (ca să dormă nițeluș). Însă se împiedică în minunat și se trezi în cearșafuri agățat.
Pisicile, de pățanie alimentate, râdeau pe înfundate și spuseră despre motan că se crede un gâscan, vreme lungă de un an.
Pe cocoș l-au amendat că-i afon la maraton, când cu luna el se ceartă ca să urce sus pe roată, căci i-au dăruit un ceas de la bătrânii ce-au rămas.
Și pe gâscă, și pe rață le îmbrăcau cu dulceață (logic, când erau de față), însă minciuni gogonate se așezau trenă în spate…
În fine, ați prins voi ideea despre mâțele Bârfici.

Într-o zi, la răsărit, pisicuțele dungate căutau printre tratate ceva despre măiestrie și excesul de hârtie ce stătea prin biblioteci, așteptând cărți să citești.

  • Cărțile sunt pentru cei proști. Noi oricum le știm pe toate. Uită-te la șoricei! De când ronțăie dicționare, enciclopedii și-alte asemena prostii nu mai stau la prins, măi frate, și ne vorbesc despre dreptate!
    Auzindu-le trăncăneala, un dulău bătrân și sur le lătră cu severitate:
  • Măi, surorilor dungate, ați văzut că-n viața curții voi nimic nu însemnați decât pură răutate ce prin bârfe și gâlceavă printre noi o-mprăștiați? Mi-e milă, v-o spun drept, sunteți singure o știu, însă nu aveți dreptate să fiți tot voi înfuriate!
  • Noi de ce-am fi supărate? Zi-ne direct, Hămailă, frate!
  • Fiindcă acolo, în pridvor, v-a reclamat un rozător. A scris despre voi și-o carte, ,,Bârfitoarele dungate”. Toți o cumpără să știți și nu puteți să vă mândriți… Eu propun s-o lecturați și din ea învățăminte să luați.
  • Vai, ce cruntă nedreptate ni se face Mofturici! Hai să-l dăm în judecată pentru bârfe și minciuni!
  • Da, Pufici! Nu e corect ca să râdă toți de noi, chiar și Motănici-Pisoi!
    -Dar voi cât ați mers la școală? Știți măcar să citiți ca apărarea s-o pregătiți?
  • Nu ne jigni, Hămăilă! Patru clase-am terminat, cu diplomă la ,,Copiat”.
  • Da… Se-nțelege… Dar ce știți despre cultură, mate și literatură, despre empatie pură ori despre un sincer ajutor, al lumii iubitor motor?

Pisicuțele Bârfici au ținut capul plecat (tare s-au mai rușinat) și-au văzut c-avea dreptate; Hămailă le știa pe toate.
Și-au plecat la învățat, apoi pe Rozător, (Marele Prozator), l-au îmbrătișat și nu l-au mai mâncat.

  • Mami, ce poveste frumoasă! Dar pisicile mănâncă rozătoare! De ce nu l-au înfulecat?
  • Nina, au avut demnitate, iubire și-au învățat despre dreptate. Ele primiseră ceea ce au oferit.
  • N-au mai fost campioane la bârfit?
  • Sper că nu. Această poveste e despre bârfitoare. Te va ajuta să îți înțelegi colegele și nu vei mai pune la suflet ceea ce spun despre tine. De fapt, vorbesc despre ele. Complexele lor se răsfrâng asupra celorlalți. Nu ai tu nici o problemă.

Nina înțelesese ce îi spuse mama și hotărî să nu mai sufere pentru lucruri imaginare. Până la urmă, contează ceea ce credem noi despre noi, e important să ne ascultăm sufletul și să ne purtăm cu oamenii care ne înconjoară nu cum merită ei, ci așa cum merită sufletul nostru.

Redactor, coordonator Mihaela Avram

Redactor șef Camelia Boț

Petre Vatuiu

Am fost copac

de Petre Poștașu’

Am fost copac la marginea pădurii
Dar într-o zi, în foc m-au ars nebunii;
Din falnic arbore cu ramuri groase,
Nici lemn de-o cruce n-au voit să-mi lase.

Nu mi-au lăsat nici scândură de-o ușă,
M-au ars până ce m-au făcut cenușă;
Cu vântul să mă pribegesc în lume,
Să n-am și eu un loc al meu, anume.

Mă spală ploile, mă curge valea,
Mă pasc, cu iarba, caii-n toată calea,
Mă pierd, mă regăsesc străin și singur;
Măcar o bâtă să fi fost, de linguri…

Măcar că n-am fost coadă de secure,
Să dea nebunii iama în pădure;
Poate că eu am fost ales a arde,
Să țin nebunii, de păduri, departe.

Dar tot mai cred că vremea o să vină,
Când am s-ajung pământ la rădăcină,
La rădăcina ce-a scăpat arsurii,
Să cresc copac la marginea pădurii!

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Voinţă ~Cristina Ghindar Greuruș~

Se frâng clipele în timpuri şi minute-n aşteptări,
Vom răspunde fără teamă la chemări şi provocări
Că speranţa ne rămâne, cât ar fi răul de rău,
Şi credinţa-n cele sfinte şi în Bunul Dumnezeu.

Chiar de-aripa efemeră ne umbreşte cu iuţeală
N-avem timp să ne tot plângem, n-avem timp de mahmureală.
Vom fi treji în orice clipă să-nfruntăm ce ne-a fost scris
Şi să împlinim în tihnă tot ce-n viaţă ne-am promis.

Nu privim în urma noastră, n-avem timp de remuşcări,
Vom păşi tot înainte, vom răspunde la chemări.
Nu ne sunt permise piedici, sigur le vom înfrunta,
Iar de ne vor sta în cale, să le trecem vom lupta.

Şi vom merge spre izbândă chiar de ne va fi mai greu,
Cu încredere în forţa ce ne-a dat-o Dumnezeu.
Am venit pe-această lume cu un scop, nu ne abatem.
Cât ar fi calea de lungă, vom trudi să o străbatem.

Vom păşi cu hotărâre spre lumina ce se-arată,
Nu vom renunţa la visuri, nu vom pierde niciodată,
Iar de lacrima va curge, nu e semn de slăbiciune
Ci e semn de mulţumire că am mai trăit un mâine.

Cristina Ghindar Greuruş – poet debutant
Coordonator – doamna Florentina Savu
Grup – Zbor spre înălţimi
14.03.2021

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Mihăiță Mihai

Poștașul

Nea Costel, poștaș în sat,
Umblă ziua-n lung și-n lat,
Și-mparte la fiecare,
Pensia sau vreo scrisoare.

Tanti Ana, stă în poartă,
Veste bună, ea așteaptă,
Iute-l intreabă pe poștaș:
Ce mi-ai adus de la oraș?

Vești bune nu îți pot da,
Nimic pentru dumneata,
Dă-mi aici o semnătură
Și-ți dau pensia in mănă.

Dar asta nu-i bucurie,
Vreau copiii să-mi scrie,
Sunt singură și bătrână,
Ce fac cu cinci lei pe lună?

Supărată Anuța,
Zavorește portița,
Apoi cu adânc oftat,
Zice m-ai am de asteptat.

Săptămâna ce vine,
Te aștept din nou la mine
Să nu vii ca de obicei
Vreau vești de la copii mei!
AUTOR Mihai mihaita

Redactor șef Camelia Boț

Matei Paul

Speranța pământului

De…M.P

Pășesc pe pământul de dor,
Simt lacrima lui cum curge șiroi
Pe obrazul brăzdat de atâtea nevoi,
Simt durerea ce încet îl macină,
Simt plânsul lui… pentru noi.
Aud suspinul lui…al pământului
Pentru grija și dorul omului,
Aud bocetul lui, vaietul durerii
Pentru rodul lui…al pământului.

Pășesc pe pământul de dor,
Pustiul a cuprins al lui ogor,
Lacrimile lui s-au stins, nu mai curg
Pe al pământului obraz..
Brăzdat de atâta necaz.

Doar o lumină palidă, dar măiastră
Aduce poate ultima speranță
Pe pământul uscat de atâta dor,
Este lumina din sufletul lumii,
Speranța lui..a pământului.

Redactor șef Camelia Boț

Povești pentru copii

PĂSĂRELELE DIN GRĂDINA FERMECATĂ ȘI DINU
Florentina Savu


A fost odată ca niciodată o grădină fermecată. În ea se strânseseră cele mai "cântăcioase" păsărele. Ți-era mai mare dragul să le asculți. Ciripeau gureșe, zburând și fâlfâind din aripi tare voioase și fericite. Unele dintre ele se opreau pe pervazul ferestrei lui Dinu, un băiețel drăgălaș dar fără prea multă experiență de viață, și-i vorbeau în fiecare dimineață, sfătuindu-l de bine:

-Cirip, cirip…trezește-te, Dinule! Trebuie să mergi la grădiniță, te așteaptă copiii și doamna educatoare.
Somnoros, Dinu căscă, întinzându-se în pat cât era de lung:

  • Of, ce repede s-a făcut dimineață! Mi-ar fi plăcut să mai dorm puțin…
  • Cirip, cirip…o să dormi la sfârșit de săptămână după pofta inimii, acum însă, fuga la spălat!
    Dinu dădu să plece:
  • Cirip, cirip…Dinule, nu ai uitat nimic?
  • Nu, ce să uit?
  • Crezi că patul ți-l facem noi?
    Nu știi că ordinea este foarte importantă în viața tuturor? Chiar și noi păsările, ne aranjăm cuiburile cu ciocul, le nivelăm frumos ca să arate bine…
  • Hm! Treburile astea nu sunt de mine că doar nu sunt fată!
  • În familia ta nu sunt fete, Dinule și apoi, aceasta nu este o regulă. Băiat sau fată, trebuie să lași ordine în urma ta.
    Neavând încotro, Dinu se apucă să facă patul. Cam stângaci în „lupta” cu ceașaful, cu pilota, cu pernele, cu pătura:
  • Of, nu bănuiam că este așa de greu să faci un pat dimineața!
    Până la urmă, cu chiu cu vai, reuși…nu ca mama dar cât de cât, nu mai arăta răvășit.
  • Cirip, cirip…foarte bine! Acum fuga la baie să te speli, ciripiră păsărelele.
    Noi ne-am spălat în zori, am și mâncat iar acum ne vom apuca și de treabă…
  • Ce treburi aveți voi? Zburați toată ziua, ciripiți, cântați, vă distrați…
  • Te înșeli, copile! Să știi că noi ne construim cuiburile cu multă trudă, apoi facem ouă, le clocim, le păzim de dușmani, din ele ies puișorii care trebuie hrăniți, crescuți, învățați să zboare și să-și caute hrana, să se descurce singuri în viață și să știe să se ferească de pericole. Crezi că este chiar așa de simplu? Și vezi bine, noi suntem mici, nu atât de mari ca tine!
  • Bine, bine…am priceput. Gata, merg la baie!
  • Să te speli bine și nu uita să-ți speli și dinții, să-ți perii părul…Când ieși din baie trebuie să arăți ca scos din cutie.
    Numai așa vei fi apreciat și iubit de colegi și de toată lumea.
  • Și voi vă spălați?
    -Păi cum altfel? Mergem zilnic la râu și cu ciocul luăm apă și o turnăm pe noi, ne frecăm bine aripioarele, picioarele și tot corpul.
    Dinu intră în baie și după o vreme apăru în cadrul ușii arătând ca nou:
  • Bravo, felicitări, i se adresară păsărelele. Ești un băiat ascultător și de ispravă! Acum este timpul să serveși micul dejun. Mama ta ți l-a pregătit cu multă dragoste.
    Mergi și mănâncă încet, mestecă bine să nu te îneci și bea laptele tot!
    Când termini va trebui să te îmbraci pentru grădiniță. Mama este obosită, a muncit seara până târziu, s-a trezit devreme, să-ți pregătească tot ce este pe masă, trebuie să meargă și la serviciu imediat… De asta îți spunem că trebuie s-o ajuți și tu, măcar având grijă de tine.
    Îți iubești mama, Dinule?
  • Ce întrebare mai este și aceasta? Cum să n-o iubesc? E mama mea…
  • Dacă o iubești, mergi iute și te îmbracă singur! Ea deja ți-a pregătit hăinuțele și încălțămintea, nu ai prea mult de lucru, doar să le pui pe tine în ordinea corectă.
    Trebuie să te grăbești un pic ca să nu întârzii.
    Acum o să apară și mașina care să te ducă la grădiniță și nu e frumos să te aștepte la poartă.
    Dinu ascultă din nou de sfatul păsărelelor și reuși să ducă la bun sfârșit și această treabă. I s-a părut a fi destul de greu dar nu trebuia să se dea bătut. Nu prea s-a încheiat cum trebuie la adidași, pantalonii pe el erau cam strâmbi…
  • Cirip, cirip…
  • Ce mai este acum?
  • Privește-te în oglindă, Dinule dragă și corectează ceea ce nu este bine!
  • Ce cârcotașe și cicălitoare mai sunteți!
  • Așa crezi? Totuși, dacă ții cont de sfaturile noastre, o să-ți prindă bine pentru tot restul vieții, te vei obișnui să fii mereu curat, ordonat, să fii independent.
    Mama ta se va bucura cel mai mult când va constata ce băiat harnic și priceput are, ce ordonat, disciplinat și cuminte este! Ce zici? Vrei să-ți bucuri mama?
  • Cum să nu vreau? Ea este zâna mea cea bună.
  • Bravo, Dinule! Așa să rămână pentru totdeauna: zâna ta bună!
    Bucuros de toate laudele păsărelelor, Dinu își luă ghiozdănelul și alergă spre mașina care tocmai staționa în poartă. Intră salutându-și colegii din interior și pe nenea șoferul, cu multă vioiciune în glas.
    Apoi i se adresă conducătorului auto:
  • Te rog frumos, nene șoferule, să mergem la grădiniță! Nu trebuie să întârziem, nu ar fi frumos ca doamna educatoare să ne aștepte.
    Ușa mașinii se închise și Dinu mai auzi ciripitul păsărelelor, care își luară și ele zborul spre treburile zilnice și deloc puține.
    Chiar se simțea bine băiatul: învățase de la ele o mulțime de lucruri folositoare, de sfaturi înțelepte pe care era decis să le respecte cu sfințenie zi de zi, nu numai pentru a-și bucura părinții ci chiar și pe el însuși.
    Independența îi dădea mai multă siguranță, mai multă încredere în sine că, mergând pe acest drum, va putea să reușească în viață, să-și împlinească orice vis și să-și câștige respectul și dragostea tuturor celor dragi și nu numai!
    Hei, copii, este dimineață! Voi v-ați trezit? Și pe la geamul vostru s-au oprit păsărele care să vă vorbească?
    Ar fi bine să le ascultați și să le urmați exemplul!
    Multe îmbrățișări și pupici de la Dinu, pentru toți!

Redactor șef Camelia Boț