Când toți au crezut că am căzut, eu mă ridicam. Ei au văzut doar fragmentele mele sfărâmate, pașii mei grei și zgomotoși pe podeaua rece a încercărilor. Nu au văzut că fiecare cădere era doar o coborâre tăcută în mine însămi, un dans în adâncurile propriei mele tăceri, unde durerea se transforma în propulsie, iar umbrele se metamorfozau în aripi.
Privirile lor pline de judecată mă credeau frântă, iar ecoul lor mă condamna la sfârșit. Dar eu simțeam pulsația unui univers ascuns în pieptul meu, o forță nevăzută care se strângea, se aduna și mă împingea să cresc din ruinele aparente. Fiecare lacrimă cădea ca un râu tăcut, purtând pietrele grele ale neîncrederii lor și transformându-le în stânci pe care clădeam poduri invizibile.
Durerea mea nu era rană, ci altar. Cicatricile mele erau stele care luminează drumul ascuns al renașterii. Fiecare eșec, fiecare obstacol care părea să mă frângă, devenea o treaptă invizibilă, o scândură pe care pășeam mai sus de ceea ce lumea credea că pot atinge. În timp ce ei mă judecau, eu învățam să dansez cu vânturile care mă doboară, să culeg flăcările pierderii și să le transform în fum care mă poartă mai sus, spre un cer pe care nimeni nu-l bănuia.
Ridicarea mea nu face zgomot. Ea crește în tăcere, asemenea unui copac care își întinde rădăcinile sub pământ, invizibil, dar neclintit. Eu respir printre ruinele trecutului, cresc în noapte, strălucesc în frig, fac din umbrele lor propria mea lumină. Căderea nu există pentru cel care știe să transforme durerea în arc, fiecare „nu poți” în săgeata care străbate infinitul.
Ei nu au știut că eu nu m-am prăbușit niciodată; am fost doar invizibilă pentru ochii care nu puteau vedea profunzimea renașterii. În timp ce lumea își apleca privirea, eu deschideam aripile, zburam printre constelații nevăzute și scriam pe cerul lor de nori cenușii. Umbrele lor deveneau corzi invizibile, care mă propulsează spre înălțimi pe care nu le-au imaginat.
Când toți credeau că am pierdut, eu deveneam universul meu: lumina care răsare din propriul întuneric, flacăra care arde sub cenușa privirilor, aripa care se deschide în furtună, puterea care se naște din ceea ce nimeni nu vede. Și în acel moment, am înțeles că adevărata mea măreție nu stă în ceea ce văd alții, ci în ceea ce eu știu că pot deveni.
Mergem de mână incet un pas după altul fără sa spunem ce știm deja. Călcăm peste frunze numărând pașii, din tăcerea lor adunăm dorința. Liniștea ne apropie de sărut și numai el ne poate arăta unde am ajuns așa… prin frunze. De acasă am plecat în primăvară era plin de liliac peste tot, un pas am făcut, numai unul, acum deja ne este toamnă. Noi melancolici, am înmugurit într-un anotimp al nostru, în care putem inflori iarna, fără să ne fie frică de frig.
Radu Iorgulescu ……………………………………………
Promenade
We walk holding hands, slowly one step at a time not to mention what we already know. We step on the leaves counting the steps, out of their silence we gather desire. Silence brings us closer to the kiss and only he can show us where did I end up like this … through the leaves. I left home in the spring it was full of lilac flowers everywhere, one step I took, just one, now it is already autumn. We melancholy, we sprouted in one of our seasons, in which we can bloom in winter, without being afraid of the cold. ……………………………………………..
Promenade
Nous marchons main dans la main, lentement Un pas après l’autre sans parler de ce que nous savons déjà. Nous marchons sur les feuilles compter les pas, hors de leur silence nous rassemblons le désir. Le silence nous rapproche du baiser et lui seul peut nous montrer où ai-je fini comme ça … à travers les feuilles. J’ai quitté la maison au printemps il y avait plein de fleurs lilas partout, un pas que j’ai fait, juste un, maintenant c’est déjà l’automne. Nous sommes mélancoliques, nous avons germé dans une de nos saisons, dans lequel nous pouvons fleurir en hiver, sans avoir peur du froid. …………………………………………………
Din corn își cântă toamna a ei blândă chemare, Împrăștiind în jur o binecuvântare Ce-n armonii celeste împrăștie culori, Vibrațiile ascende și-nmiresmate flori.
În rochie de bal, brodată-n poame coapte Se-arată o regină mai mândră peste toate Și-n tainica chemare și-arată dărnicia Celor ce știu să poarte pe umeri, hărnicia.
Împarfumată toată cu-arome dulci și vii Culese de pe câmpuri, din dealuri arămii, Purtând cu modestie prea plinul altruism, Ea dă la toți și toate cu zâmbet eufemism.
În armonia caldă, intens- autumnală, Din cupa nostalgiei, ușor apoi răstoarnă Balanțe în destin, echilibrări în taină, Profundele-i mistere ascunse pe sub haină.
Și cântă ea cu dor și cântă și poeții Punând note duioase pe portativul vieții, Iar pe frunze arzânde aștern stihuri în rând, În fuziuni divine, splendoare pe pământ.
PLÂNGEAU ÎN NOI COPACII FĂRĂ GLAS . Revăd potecile ce ne-au lăsat să răscolim pădurea minunată ducând parfumul tău de neuitat peste iluzii ce mureau deodată. . În urma pașilor care-au rămas doar amintiri la un sfârșit de vară, plângeau în noi copacii fără glas uitându-și crengile pe dinafară. . La umbra lor regretele mureau pe jurămintele jertfite fără teamă peste cărări cu pași care duceau spre un tărâm ce încă ne mai cheamă. . Mă tulbură chemarea lui mereu chiar dacă știu că ești pe veci plecată pe aripa întunecată-a unui zeu care ți-a frânt povestea dintr-odată.
Ce e-ntre noi? Şi câţi nebuni Mai vrei să moară aşteptând Răspunsul tău, iar ei, arzând Se-mbolnăvesc, deşi imuni, La viaţă?
Ce e-ntre noi? Câţi îngeri muţi Mai strângi în catalept album, Mânjiţi de colbul de pe drum, Atraşi sordid, apoi nevruţi În viaţă?
Ce e-ntre noi? Cât curcubeu Mai răstigneşti pe calea mea, Când bocetul de cucuvea Mă leapădă de Dumnezeu, Pe viaţă?
Neviaţă e-ntre noi şi scrum, Acei nebuni, îngerii muţi, Eu, curcubeul … toţi recruţi Ai inimii, schimbaţi în fum Şi ceaţă!
Din volumul „Un rob în libertate”, cel de-al şaptelea şi ultimul al seriei „Ucenic în dragoste”(la acea vreme). În el am reunit poezia neîmplinirii în dragoste şi blesteme. A fost tipărit în Noiembrie 2017 şi lansat alături de celelalte şase într-un regal de poezie a inimilor împletite.
Zbor spre înălțimi 