Federico García Lorca – traducere: Gabriel Cristea

Sfântul Gabriel
de Federico García Lorca
( traducere: Gabriel Cristea)

Un fecior frumos, de trestii,
umeri largi, mijloc subțire,
pielea măr sclipind în noapte,
ochii mari și gura tristă
nerv de-argint ce se topește,
bântuie pustia cale.
Încălțările-i lucinde
rupe dalii prinse-n aer,
două ritmuri care cântă
scurtul și celestul vaier.
Pe tot țărmu-ntins al mării
nu e pace să-l întreacă,
nici tiară-mpărătească
și nici stea rătăcitoare.
Creștetul când îl apleacă
peste pieptul său de iaspis*,
noaptea caută câmpia,
în genunchi ca să se roage.
Sună tristele ghitare
pentru-Arhanghel Gabriel,
strunitor de-obscure molii,
și ostil plângândei sălcii.
Sfinte Gabriel: Copilul
plânge-n pântecul de mamă.
Să nu uiți că noi, țiganii,
dăruitu-ți-am veșmântul.

Buna magilor Vestire
luminată și săracă,
poarta stelei o deschide,
pentru-a luneca pe-o rază.
Sfântu-Arhanghel Gabriel,
printre crini și o zâmbire,
strănepot de al Giraldei, își apropie venirea. Și din vesta lui brodată greierii ascunși vibrează. Stelele de miezul nopții clopoței se transformară. Sfinte-Arhanghel: Iată mi-s cu trei cuie-bucurie. Iasomii din strălucirea-ți îmi deschid pe chip văpaia. Domnul să te mântuiască, Sfântă și Bună Vestire. Minunată arămie*,
Vei avea un prunc frumos,
trup de briză străvezie.
Sfinte Gabriel din ochii-mi!
Gabrielito-al vieții mele!
Eu visez ca să te-așezi
pe un jilț din flori de stele.
Mântuiască-te, Vestire!,
luminată, zdrențuită.
Pruncul tău pe trup va pune
vreo trei răni și-o aluniță.
Sfinte Gabriel ce arzi!
Gabrielito-al vieții mele!
În străfundul meu din piept
s-a născut un lapte cald.
Dumnezeu te mântuiască,
Sfântă și Bună Vestire.
Mama stirpelor – o sută.
Ochii-ți par arizi și goi,
peisaje lungi, ecvestre.

Pruncul cântă stând la sânul
Bunei și Sfintei Vestiri.
Trei verzi sâmburi de migdale
tremură-n glăsciorul lui.
Deja Gabriel, pe-o scară,
înălța la cer urcare.
Stelele din miezul nopții
deveneau nemuritoare.

Notă*
iaspis (jasp) – piatră semiprețioasă, de obicei de culoare roșie.
Giralda – este numele dat turnului cu clopot al Catedralei Santa María de la Sede, din orașul Sevilia, Andaluzia – Spania. Giralda are o înălțime de 104,1 metri și a fost timp de secole cel mai înalt turn din Spania și una dintre cele mai mari și cele mai renumite clădiri din Europa.
Minunată arămie (Morena de maravilla) – se referă la Sfânta Fecioară Maria.

San Gabriel
por Federico Garcia Lorca

I.

Un bello niño de junco,
anchos hombros, fino talle,
piel de nocturna manzana,
boca triste y ojos grandes,
nervio de plata caliente,
ronda la desierta calle.
Sus zapatos de charol
rompen las dalias del aire,
con los dos ritmos que cantan
breves lutos celestiales.
En la ribera del mar
no hay palma que se le iguale,
ni emperador coronado,
ni lucero caminante.
Cuando la cabeza inclina
sobre su pecho de jaspe,
la noche busca llanuras
porque quiere arrodillarse.
Las guitarras suenan solas
para San Gabriel Arcángel,
domador de palomillas
y enemigo de los sauces.
San Gabriel: El niño llora
en el vientre de su madre.
No olvides que los gitanos
te regalaron el traje.

II.
Anunciación de los Reyes,
bien lunada y mal vestida,
abre la puerta al lucero
que por la calle venía.
El Arcángel San Gabriel,
entre azucena y sonrisa,
biznieto de la Giralda,
se acercaba de visita.
En su chaleco bordado
grillos ocultos palpitan.
Las estrellas de la noche
se volvieron campanillas.
San Gabriel: Aquí me tienes
con tres clavos de alegría.
Tu fulgor abre jazmines
sobre mi cara encendida.
Dios te salve, Anunciación.
Morena de maravilla.
Tendrás un niño más bello
que los tallos de la brisa.
¡Ay, San Gabriel de mis ojos!
!Gabrielillo de mi vida!,
Para sentarte yo sueño
un sillón de clavellinas.
Dios te salve, Anunciación,
bien lunada y mal vestida.
Tu niño tendrá en el pecho
un lunar y tres heridas.
¡Ay, San Gabriel que reluces!
¡Gabrielillo de mi vidal!
En el fondo de mis pechos
ya nace la leche tibia.
Dios te salve, Anunciación.
Madre de cien dinastías.
Áridos lucen tus ojos,
paisajes de caballista.

El niño canta en el seno
de Anunciación sorprendida.
Tres balas de almendra verde
tiemblan en su vocecita.
Ya San Gabriel en el aire
por una escala subía.
Las estrellas de la noche
se volvieron siemprevivas.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Costina Tănasă

Fii și tu spiridușul Moșului

Se-apropie iar Sfântul Nicolaie,
Își poartă, gârbovit, sacul în spate,
Nu știu de unde, fără o lescaie,
Aduce copilașilor de toate.

Dar are spiriduși, ca în poveste,
Părinții, care fac mari artificii,
Ca din veniturile lor modeste
S-asigure copiilor delicii.

Nimic nu poate fi mai prețios
Ca zâmbetul, ce-i luminează fața
Copilului ce râde, bucuros,
Când își găsește darul, dimineața.

Dar, din păcate, sunt în jur copii
Ai căror spiriduși sunt doar poveste.
Fii tu cel ce le-aduce bucurii,
De unde dai și Domnu-ți înmulțește!
 

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marian Florentin Ursu

UMBRE PRIN IARBĂ

Tatã, ce vremuri ciudate, ce noapte,
ori poate e frigul subţire
care desparte lumea de moarte,
tatã, în dreapta cresc pietre,
în stânga sunt urme de cruci,
în faţã frustrãri şi tristeţe,
în spatele casei ard umbre de nuci

Mamã,
ziua nu mai mãnânc, doar pasc întunerici,
pe umeri mi-au crescut nişte hamuri de cai
iar între zi şi noapte
nu mai e nici o diferenţã
cum nu e nici între moarte şi existenţã,
ori între draci şi sfinţii din rai,

Mamã, îmi cresc stele pe pernã,
îmi picurã cerul în suflet
iar între clopot şi toacã
e cale doar de un plânset,

Doamne,
îmi pare prea rece prispa
în noaptea asta înaltã,
pãrinţii îmi cautã fruntea
şi umbra pierdutã prin iarbã
ori poate trece prin mine
şi geme,
o pasãre din lumea cealaltă …

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Viorel Birtu Piraianu

În liniștea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceață
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greșită a timpului real
cine știe azi a știe
pășesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniștea somnului
născut din lacrima timpului în țipătul vântului
în jur stele pustii
aș fi plâns
dacă aș fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuți și pierduți
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum pășește un nebun
în liniștea nefirească a lumii.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mircea Grumaz

în toate viețile

mi-am îngăduit să te-ntâlnesc în toate viețile,
iar de fiecare dată când îmi îmbătrânea inima,
când îți uitam dragostea
sau n-o mai puteam gusta,
muream,
doar pentru a cerși o altă viață.

apoi, mă nășteam din nou
să-mi caut ecoul sufletului,
îndrăgostit de noul tău chip,
presărând „teiubescuri” pe-o pernă,
în timp ce întrebam nefăcutele…
de ce?

am mai murit, am mai trăit,
am strâns nevorbiri în timpuri certate,
amor am aprins pe fiecare sărut,
decontând cu lacrimi și dor fiecare viață.

Bărbosul ne-a dat niște zile uitate,
rămase prin prafuri de stele și nori…
am fost o eternitate-n concediu,
iar în luna de miere vom sta muritori.

nu-i așa că ne vom îngădui iubiri în toate viețile?

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tatiana Pavel

Tu…Eu…

Obraji istoviți se-odihnesc în căuşul palmei…
Sunt calzi şi blânzi ca atingeri de înger,
Clipe in dar…zbateri in mărăcine de sânger
Amorțesc în înghețul de foc al sudalmei.

Îți mângâi uşor cosițe cu bucle de toamnă,
Aramă vie de amiază legănată-n hamace,
Te mai văd dansând aiurit prin răstoace,
Umbră de om, îmblânzită-nainte s-adoarmă.

Trupul tău, sfielnică lumânare în sfeşnic,
Mai picură-n ciuturi noi dimineți înghețate,
Pecete furată de-arginți cu margini zimțate
Te-ai pierdut – pală de vânt în haosul veşnic.

Lacrima ta, chihlimbar din păduri cu icoane,
Talisman pentru frici cu degete strâmbe,
Pe lanțu–mpletit cu boabe de rouă plăpânde,
O aprind – flacără în mişcătoare pontoane.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lidia Stan

Ziua care-ncepe

Nebănuite trepte
m-au tot purtat spre tine
Ghicind prin umbre drumul
ce nici nu îl visam
Prin noaptea disperării
cu stele cristaline
M-apropiam de ziuă,
în rătăciri-SPERAM

Orbită de dorințe
și gânduri de hoinar
Prin pulberi de cenușă
încercam jăratic viu
Umblam prin ceața vieții
eu-NESĂTUL avar
Și drumul îmi părea
atât de cenușiu

Și când lumina crudă-mi
dezvălui cărarea
Trecuta-i cu grăbire-n
amurgul violet
Privind spre alte zări
n-ai auzit chemarea
Și am rămas totuși singur,
ca un ANAHORET

Cad perle de iubire
din brațele divine
Cu înțelesuri noi
ce risipește ceața
Eu am pierdut o lume,
dar m-am găsit pe mine
Sunt ziua care-ncepe
din nou,sunt DIMINEAȚA

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Lupu

Un singur anotimp

Să nu cauți iubirea prin locuri vechi, cândva,
A viscolit un timp prea lung la tâmpla mea,
Când vântul mă cuprinde, cu brațele amândouă,
Din primăveri cu soare, îmi suflă-n palme, rouă.

De-mi întâlnești privirea, prin frunze amorțite,
Cernită-n vechea haină, de dragul tău, iubite,
Nu te opri din drum, știind că-n viața mea
E-un singur anotimp, o iarnă mult prea grea.

A înghețat izvorul și setea te doboară,
Nu poți cânta din frunza încremenită-n iarnă.
Nu porunci pădurii, prin ramurile goale,
Să lase fluieratul să-i treacă peste poale,

Mă va cuprinde jalea, mă voi supune iar,
Copacii mi-or încinge mantaua de cleștar,
În locuri învechite, încerc a te chema,
Să-mi ningă peste noapte cu amintirea ta…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cristiades Mariana

Madonă, azi…

Când pietrele miros a dragoste,
când ploaia  taie prin perdele alei,
cu fiecare cer al fiecărei dimineți,
las locul tău și umbra-ți gri pe asfalt….
Niciun suspin, niciun surâs catifelat,
niciun colier de struguri nu mai îmbie cu must,
niciun evantai nu mai aduce răcoare,
ca atunci când strigau a iubire cocoșii…

Și cu toate acestea, dreaptă merg pe aleea toamnei
sub o lună strălucind a putregai de perlă,
în pași de dans, ațintind roua.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Iancu Cătălin

În noaptea-n care…

În noaptea-n care îngerii-au căzut
Cu aripi frânte de-atâtea trădări,
Eu am simțit, durând, că te-am pierdut
Printre suspine și îmbrățișări.

În noaptea-n care stelele s-au stins
Și-apoi s-au prăbușit, pe rând, în lut
Eu am simțit, gemând, că m-a învins
Otrava picurată prin sărut.

În noaptea-n care dorul m-a răpus
Iar visele s-au spulberat în vânt
Eu am simțit, plângând, că a apus
Iubirea risipită, sângerând.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț