Nimic fără Eminescu
L-am avut pe EMINESCU, îl avem şi-l vom avea
Iar adevărata carte, fără el, nu s-ar putea.
Ne-a descris în vers istorii, dulci elogii de iubire
Şi natura ce ne-ncântă, dragostea ca amăgire.
Fără scrierile sale, am fi mai săraci un pic,
Dacă n-ar fi EMINESCU, în cărţi n-ar mai fi nimic.
Va rămâne coala albă, golul trist şi nepătruns,
Nemărturisirea caldă-a unui dor ce stă ascuns.
Doina nu ne-ar încânta dacă-n timpuri n-ar fi scis-o
Şi am fi privit o stea altfel de n-ar fi descris-o,
Pe Luceafăr nu l-am şti s-aibă suflet, s-aibă nume,
România n-ar avea peste „graniţe” renume.
Codru-ar fi doar o pădure care-şi plânge tinereţea,
Lacul nu şi-ar mai expune, în oglindă, frumuseţea,
Floarea n-ar mai fi albastră ca albastrul cerului,
Nici tristeţea mai profundă ca tristeţea teiului.
Nici istoria nu-i scrisă mai frumos ca de-a sa mână,
Patriotul ce-şi înalţă, în vers, patria română.
Nici poemul „Epigonii” nu s-ar fi născut vreodată,
Că aşa meşteşugire, nimeni n-ar putea s-o facă.
Rugăciunea n-ar fi rugă de n-ar fi rostit-o dacul,
Nuferii nu ar fi galbeni de n-ar încărca ei lacul,
Revederea nu-i mai dulce ca-n anii copilăriei
Şi nici dragostea de ţară ca-n mărturisirea gliei.
Dorul nu ar fi mai singur ca-n liniştea înserării
Şi nici sufletul pustiu ca-n tristeţea depărtării.
Mama, dulcea lui făptură, parcă nu l-ar mai chema
Iar pe cerul disperării, n-ar mai răsări o stea.
Proza lui e mângâiere şi e cântec şi e vis,
Poezia, privegherea dorurului ce nu s-a stins.
Rândurile adunate în comori fără de număr,
Mărturie stau măreţe, criticilor azi pe umăr.
Cine poate să-l dezmintă? Cine să-l înlocuiască?
În istoria română, veşnic o să strălucească.
Fără Domnul EMINESCU, am fi mai săraci un pic,
Fărą Domnul EMINESCU, în cărţi n-ar mai fi nimic.
Cristina Ghindar Greuruş
Partajează acest lucru pe:
Zbor spre înălțimi 