Sunt furtuni ce dor adesea-n răsărit, Marea le ascultă când suspin, Le aprinde vântul când ușor mâhnit Viforind se stinge-n cânt de zbor divin.
De-aș putea privi marea iar, să trag Aerul în piept, și să-l pot păstra, Să m-așez cu cortul pe al ei meleag, Pentru-a nu gândi, pentru-a medita
Căci timpul se scurge, bântuie ușor Prin umbrele nopților, fără cuvânt, Ne poartă prin ceea ce noi numim „dor”, Ca frunza purtată de-al toamnelor vânt.
Când zorii răsar, îmi spun iar încet Că marea mă cheamă, că soarele-i viu, Și-n suflet îmi crește un vis desuet De-a spune ce simt… și-atât să mai scriu.
Din valuri răzbate un glas de sirenă Ce-adună în taină trăirile mele, M-ajută să merg spre o dulce migrenă Ce-n tâmple pătrunde ca vântul prin vele.
Iar razele serii, încet, trecător, Închid ușa tainelor toate. Rămâne cu mine doar al inimii dor, Ca steaua iubirii s-o duc mai departe.
Dimineți cu rozul… murmur de lumină, Dimineți cu rozul limpezind în tihnă Ochi de vise-n floare și netemătoare, Ochi de ceruri line, pline de splendoare.
Am în versul tainei crini topiți în miruri, Gânduri vin hoinare, le-mpletesc în șiruri, Îmi petrec minunea, o alint în poartă, Inima-mi tresaltă, dulce și-nțeleaptă.
Strâng în podul palmei lacrimi din potirul Unui dor ce-și uită, până-n zori, suspinul, Soarele-mi zămbește dintr-o lume nouă Și-mi sărută-n joacă licurii de rouă.
Oo, gingașă clipă, ca un har, senină, Îmi tresari în brațe, ageră, deplină, Și te-alini în poala unei flori măiastre , Lumi se-aștern, albastre, în abisuri caste.
Câta bucurie îmi inundă zborul! Mă dezleg de noduri, liber mi-e fiorul Și m-arunc în largul dimineții clare, În tot adevarul Clipei arzătoare!
În pântecul verii ce-şi lasă povara în toamnă Pumnale de plumb se strecoară cu laşă vigoare, Din nucii atinşi, în bejanii trec frunzele arse Ce-ascund în nervuri amintiri despre dragostea pură. Din gropi, încă verde, ridică din ţarină iarba Priviri către frunza din nucul ce sfâşie cerul Cu braţele goale şi foi se adună în valuri Când ochii-mi rămân agăţaţi pe un petic de brumă. Aprind o ţigare, chibritul cu foc între frunze Îl las şi îi fac un culcuş să îmi ardă tot dorul, Iar focul zâmbeşte primindu-şi în geamăte jertfa Când fumul se-nalţă încet ca un stâlp în tărie… Din valuri rotunde în care te văd, la chemare Cum vii să-mi dansezi şi domol să-mi oferi piruete, Apari şi-mprejuru-ţi se-ntind strălucind funigeii Şi trupul ce nu-i se îmbracă-n argintul din fire. În oul născut din rotirea prin fire şi vise O iarnă întreagă Pandora va sta-n aşteptare Ţesând trupul alb ce va naşte o nimfă driadă Ce fi-vei chiar tu renăscută în palme-mi şi frunze În părul de aur curgându-ţi pe umeri prin verde Lăsa-vor luminii, ca pradă , şiraguri de floare Când eu mă voi pierde în cerul rotund printre păsări Sădind pe pământ numai cuibul din palmele mele.
Nu, vă înșelați, mâna mea întinsă nu arată zarea, ci se-ntinde peste împărății. Mâna mea îndreptată spre cineva nu-i acuzatoare, ci se-ntinde peste împărății. Larevederea mea, oarecum pacifistă, oarecum împăcată, nu-și ia de fapt la revedere de la nimeni, ci se-ntinde peste împărății.
Ah, inima mea cuprinde saluttul meu, cuprinde întinsul meu, cuprinde larevederea mea, într-o formă sau alta, veselă sau tristă. Cuprinde aureola mea care din împărății vine. Cuprinde tabietul meu care e simplu: o pace, un pom, un cuvânt care vine, o geană de lumină. Un înger care plânge și apoi dintr-o dată începe să râdă ca un copil.
GÂNDUL ZILEI … MIHAI EMINESCU…… În Bulgaria, la Sveti Vlas, a fost inaugurat un basorelief al poetului Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu, spiritul tutelar al literaturii române, veghează acum de pe Aleea Națiunilor din Sveti Vlas, pe malul bulgăresc al Mării Negre. Un gest de respect cultural, realizat cu sprijinul Fundației „Memoria Bulgară – Frații Dinev”.
Dincolo de granițe și timp, Eminescu continuă să inspire, să aducă popoare mai aproape, să zidească punți prin forța poeziei. Basorelieful nu este doar un semn al prețuirii pentru Eminescu, ci și o aducere aminte că valorile spiritului nu cunosc granițe. Pe aceeași alee unde se află și figurile poeților Levski și Botev, poetul român își găsește locul firesc. Mulțumim Bulgariei pentru acest frumos edificiu închinat memoriei marelui nostru poet Mihai Eminescu! La eveniment au participat Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Republica Bulgaria, Ștefania Bercu-Martak, Consul Onorific al Bulgariei în România, Gheorghi Nakov, deputat pentru minoritatea bulgară în Parlamentul României, Dinko și Iordan Dinevi, copreședinți ai Fundației „Memoria Bulgară – Frații Dinev”. Ambasadoarea Brândușa Predescu a subliniat că evenimentul este o expresie a unei profunde conexiuni spirituale și culturale care transcende granițele și timpul.
Aleea Națiunilor începe cu Levski și Botev, iar Botev ca poet este foarte asemănător cu Eminescu, ambii au avut un parcurs creativ scurt, dar extrem de rodnic”, a menționat diplomatul bulgar . Radko Vlaykov, a declarat că basorelieful este un simbol al profundei cooperări culturale și istorice dintre Bulgaria și România. „Nu există un loc mai potrivit pe coasta bulgară a Mării Negre pentru un al doilea basorelief cu Eminescu decât Sveti Vlas. Aleea Națiunilor începe cu Levski și Botev, iar Botev ca poet este foarte asemănător cu Eminescu, ambii au avut un parcurs creativ scurt, dar extrem de rodnic”, a menționat diplomatul bulgar. Respect și recunoștință tuturor celor care au făcut posibil acest act de cultură și continuitate!
„Aș vrea să fiu acolo, să adorm pe veci lângă mare, nota Eminescu, în 1882. Astăzi, visul său a prins formă prin bronz și memorie, într-un loc unde cuvintele nu mai despart, ci unesc. Deși a văzut Marea Neagră o singură dată, în 1882, Eminescu a rămas profund impresionat de orizontul mării. Într-o scrisoare adresată iubitei sale Veronica Micle, i-a împărtășit visul său de a găsi pacea după moarte tocmai pe acest țărm. Astăzi, visul său se reflectă aici, pe țărmul Mării Negre,in Bulgaria.Acesta este un pod de memorie, iubire și cultură între două popoare”!
„Eminescu – i ROMÂNIA/ Tăinuită in cuvânt ” , mesagerul neamului românesc în lumea întreagă!
Pe zi ce trece poetul nepereche Mihai Eminescu cucerește lumea cu opera sa,așa cum a prevăzut criticul Tudor Vianu că:” Românii ii deleagă lui Eminescu sarcina de ai reprezenta în fața lumii întregi” și într-adevăr ne reprezintă cu cinste în lumea întreagă!
Tudor Vianu…. „Toate popoarele îşi aleg printre gloriile panteonului lor naţional, pe aceia care le reprezintă mai bine: italienii pe Dante, englezii pe Shakespeare, francezii pe Voltaire, germanii pe Goethe, ruşii pe Puşkin. Românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i reprezenta în faţa lumii întregi, fiindcă ei înşişi au dobândit în opera lui conştiinţa însufleţitoare a trecutului şi a năzuinţelor lor şi le-au inspirat încrederea deplină în puterea lor de a îmbogăţi, prin creaţie originală, cultura universală…” NUMAI POETUL.....
” Lumea toată-i trecătoare. Oamenii se trec și mor Ca și miile de unde Ce un suflet le pătrunde, Treierind necontenit Sânul mării infinit.
Numai poetul Ca paseri ce zboară Deasupra valurilor, Trece peste nemărginirea timpului: În ramurile gândului, În sfintele lunci, Unde paseri ca el Se-ntrec în cântări”… 1868 Respect, prețuire și admirație poetului nepereche Mihai Eminescu, „Domnul cel de nemurirea noastră „! Prof. Janeta Hulea ,Cu drag din drag de Eminescu!
Zbor spre înălțimi 