Nicoleta Tudor

Drumul către tine

De nu mi-ai fi, m-aș duce dragul meu,
Să fug de tot ce-i rău și să te chem,
Să uit de lume, să nu știu ce-i greu,
Să fim doar noi, cu cerul drept totem.

Să-mi bată vântul părul rătăcit,
Să-mi mângâie obrazul cald în soare,
Eu să-ți fiu gândul cel mai fericit
Și tu să-mi fii tăcerea cea mai mare.

Pe câmpuri să alerg cu tine-n pas,
Iar glasul tău să-mi dea sărut pe frunte,
Să treacă viața fără de impas
Și dorul să ne fie doar o punte.

Să nu ne știm de lume apăsați,
Ci liberi, ca doi muguri înfloriți,
Să fim priviți de cer, îmbrățișați,
De raza soarelui să fim iubiți.

Să fie clipa noastră-un legământ,
Să ne iubim de-a pururi, fără teamă,
Cu pașii noștri să lăsăm cuvânt
Pe drumul care nu mai are vamă.

Să nu știm ce e noaptea fără stea,
Când ochii tăi senini se-aprind în mine,
Și fiecare zi ce va urma
Să-ți spună că iubirea e-n destine.

Iar când va obosi timpul de noi,
Tot pe acel drum blând vom fi-mpreună —
Eu, împlinită de ce-nseamnă doi,
Tu, alintat în inima-mi stăpână.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioan Popoiu

RESTUL E TĂCERE

Motto: ,,Eu las în urmă
un nume numai răni!
Să spui lumii cam
tot ce s-a întâmplat
de-am fost adus aici!
Iar restul e tăcere…”
(Shakespeare, Hamlet)

Ce pot să-ți spun când mă simt sfâșiat/ de sus până jos când sunt făcut țăndări/ ființa e sfârtecată făcută bucăți/ nu văd nimic în mine sunt golit sau în jur/ doar un deșert negru imens / mort fără viață nelocuit/ cum este și această lume/ iată verdictul meu ți-l spun de la-nceput / apocalipsa a avut loc deja / catastrofa de care ne temeam s-a produs/ pentru noi oamenii este sfârșitul/ pentru ceea ce era lumea odată/ nu mai există ceva real viu consistent/ doar aparența unei realități/ suntem în primele zile după dezastru/ când lumea distrusă fumegă încă/ ca după un mare incendiu / ce-a mai rămas ce mai e întreg/ în această imensă dislocare / nu mai e loc pentru ceva adevărat cu sens/ temelia ce ținea lumea de mii de ani nu mai există/ a fost aruncată în aer făcută pulbere/ când se prăbușește lumea ia cu ea totul/ începând de la oameni/ astăzi tocmai ei nu se mai văd/ simple epave precum corăbiile de pe fundul mării/ tot ce vedem ne vorbește despre sfârșit/ șirul acesta de prăbușiri nu ne mai lasă nicio iluzie/ soarta noastră e pecetluită / lumea o grămadă de moloz / atât a mai rămas din regatul măreț ce unea lumea/ dar toate au pornit din interiorul Sistemului/ din prăbușirea principiilor și ideilor acceptate/ a valorilor în care nu mai credeam/ a urmat prăbușirea spectaculoasă a formelor și instituțiilor/ nu au mai rămas decât ziduri goale și locuri pustiite / a existat un moment când s-a declanșat cataclismul / ca un detonator ce aruncă totul în aer / agonia exista în noi înainte chiar de prăbușire / răul dinafară nu era decât proiecția noastră interioară asupra sfârșitului/ înainte să aibă loc exista potențial în noi / de fapt noi suntem autorii sfârșitului/ ce este lumea până la urmă o simplă abstracție/ oamenii sunt articulațiile entitățile care construiesc și distrug/ lumea e doar un material în mâinile lor/ oamenii au pierdut demult controlul asupra ființei lor/ iar acum au adus și pregătit sfârșitul…

Redactor: Nela Viorica Boda

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Madiana Domnița Lascu

Mi-e dor, Nichita!

Chemarea ta prin neguri parcă vine,
Ca un ecou ne strigă să fim doi…
Aş vrea să pot zbura până la tine,
Atâtea veacuri plouă între noi!

Cu trambulina ai sărit în moarte,
Mare fisură ai lăsat în timp
Şi ai mutat secundele în carte,
Să-mi fie dor în orice anotimp!

Atât de fericit îți era versul,
Că lumea ta coloană s-a făcut…
Te-a propulsat în sus, în universul
Ce clipa mi-a furat şi m-a durut!

Din toate mi-a rămas numai mirare,
Două minuni am fost, ce-au existat…
Am apărut sincron, din întâmplare,
Două culori ce doar s-au completat!

De-atunci înot în marea de tristețe
Şi mă întreb ce drept mai am la timp,
Oare mai pot să-i dau vieții binețe,
Când ochii tăi s-au şters din anotimp?

Chemarea mea în veacul tău pătrunde
Şi-am să te strig, să-nfrunt destinul crunt…
Te strig, tăcând, ecoul îmi răspunde;
„CE BINE CĂ EŞTI, CE MIRARE CĂ SUNT!”

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ionuț Pande

Semne

Nu mai am pădure, nu mai am nici dor,
S-a uscat și gândul, se topesc elanuri,
Nu mai urlă lupii, nu mai pot să zbor,
Pașii stau grămadă-n seceriș de lanuri.

Cât e lacom cerul, doar cocorii știu,
Ochiul risipește, în povești, tristețe,
Lumea-i o covată, eu- doar un pustiu
Și se cern cuvinte și se schimbă fețe.

Ornicul aleargă, drumuri se despart,
Între noi, o punte peste ape tulburi;
Așteptăm întruna fluierul de start,
Unii înspre alții, cu peceți de plumburi.

Cum atârnă spațiul de un fir de soare!
Cum se zbate-n prunduri aripa de om!
Crivățul ucide orice împăcare,
Stânga-i un indiciu, dreapta- un simptom.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Adrian Vasile Iftime

Secundele abia mă știu

Mai port doar amintiri prin ceață
Secundele abia mă știu
Sunt un poet din altă viață
Ce-și duce numele pustiu.
Deși nu vreau să se termine
Și rate dau pe nopți târzii
Gropari își fac de cap prin mine
Tot ucigându-mi fantezii.

Îmi bat la ușa ruginită
Doar sărutări din veacuri reci
Mai am un gând mocnit la plită
Din vremea vorbelor cam seci.

Iubirile nu-s de vânzare
Mai ai să-mi dai doar un sfârșit
Eu un nebun, tu o-ntâmplare
Într-un regret desăvârșit.
Azi beau paharul de cucută
Trecutul meu să îl adopți!
Mă cheamă toamna renăscută
Din bruma anilor răscopți.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cristina Pasca(riu)

Sărutul țărânei

N-am umbră peste ploaia ta,
Mă clătină un dor de ducă.
Sunt multe peste ce-aș putea,
Chiar peste greul ce mă urcă.

N-am praful din tărâna ta,
Al meu se scurge de pe stele…
O limbă nouă aș cânta
Cu îngeri, lumi și paralele.

N-am locul meu în lumea ta,
Această Terra e prea mică…
Dar dacă-n astre m-aș muta,
Mă tare tem că-ți va fi frică…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angelica Manole

M-am descălțat…

M-am descălțat de zgura prinsă-n gânduri
Și mi-am lăsat piciorul gol în tină…
Prin bulgării uscați de ploi și vânturi
Călcam pe-a tatei veche rădăcină.

Căci a rămas o dâră de iubire
Prin locul unde a pășit prin timpuri.
Era o flacără de nemurire,
Ce trece ca un vis prin anotimpuri.

Simțeam cum inima țărânei bate
Sub talpa mea de orășean ciudat,
Iar glasul tatei prin tăceri răzbate,
Smulgând pământului câte-un oftat.

M-am descălțat să simt taina grădinii,
Ce-și ascundea povestea prinsă-n șoapte.
Am lepădat din ochi povara vinei,
Că n-am muncit ca tata zi și noapte.

Pământul m-a-nțeles și mi-a prins dorul,
M-a mângâiat pe talpa-nfierbântată…
Mi-a strecurat în inimă fiorul
Iubirii de pământ ca altădată.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Alexandru Ioan Filip

Explicație

Eu nu scriu pentru diplome și glorii
și nici nu vreau aplauze și ovații
Nu vreau să năucesc printre istorii
și nici să buimăcesc în aberații

Scriu doar când am o rană sângerandă
Împuroiată de noroi și de mizerii
Când în genunchi ființa mea plăpândă
refuză să iubească gunoierii

Când văd schelete de copii plângând
în îmbuibarea noastră generală
Când văd lumina zilei despicând
o lume falsă,rea și imorală

Schimb locul meu în Paradis pe-o pâine
și trupul meu îl vând pe cațiva bani
să pot hrăni cu mâna mea un câine,
să pot să dau semințe la țărani

Dar sunt rănit în lupta inegală
și-n veșnica schimbare a culorii
De-aceea în sublima-mi oboseală
eu nu scriu pentru diplome și glorii.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioan Pop

…sângerez şi bat pustiul erelor nemărginite, în sandale de răchită…

Îți văd arderea şi chipul istovit prin țesătura gândurilor îndoliate şi regret vremile celor ce-şi scriau răvașe sacre de pe cer sau de pe mare… arzi, dar nu-ți mai simt căldura buzelor însângerate de pe treptele Pietei, când te rogi sau când ți-e sete şi săruți sudoarea pietrei ori picioarele fântânii cu sandale de răchită şi cu sălcii plângătoare… treptele devin încete şi se clatină balanța negustorului de păsări care zboară cu răvașe de amor, până pe mare sau te miri până pe unde au ajuns cele rămase de migrațiile marii colonii transcendentale… au căzut multe orașe în nesomn, frumoasă doamnă, de la prăpădul de aripi ce-a răspuns chemării tale și sunt ziduri uriașe între lumi, ca odinioară… cerul a trimis iscoade şi pândari în lumea mării, iar misivele ce zboară clandestin sunt doborâte de arcașii stăpânirii şi reduse la tăcere… este pentru prima oară când îmi vin misive arse înapoi sau sfâșiate de săgeți imaginare, cu văpăi şi otrăvite… scara erelor adesea dă erori neașteptate și abia găsesc o treaptă să nu calce pe alături de ce spun sau să coboare… în sfârșit, iată balanța, penitențele, Pieta şi arcașii stăpânirii din văzduh, frumoasă doamnă!… iată ultima misivă de amor, nemărginirea şi furtunile de aripi străvezii ale iubirii cum străbat văile vremii din cetățile de gheață şi cum mor norii pedeştri, sufocați de fumul Terrei!… am pierdut cea mai râvnită operă a Creațiunii, sângerez şi bat pustiul erelor nemărginite, în sandale de răchită…

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angela Petre

ȘOIM PESTE ZARE

Proiecție pe zarea luminată
Cu soarele ce a-ndrăznit să iasă,
Se conturează silueta toată
A „ȘOIMULUI” ce se întoarce acasă.

Se-apropie mai tare… și mai tare…
Tot lanul galben parcă trepidează,
În vuietul de aripi și motoare
Văd rapița ce pare că dansează.

Pe axul pistei trage iar de manșă,
Vibrând se răsucește în albastru,
Carlinga transparentă și etanșă
Culege strălucire de la astru.

Scăpat în ceruri parcă fără frână
Zvâcnește-un zeu peste plafonul zării
Și se-agață de fulgere c-o mână,
Când pasărea pluti deasupra mării.

Apoi coboară-n vrie, se axează,
Motorul toarce lin, imperceptibil…
Apare trenul, roțile dansează
În iz înțepător de combustibil.

Se-ating de pistă cauciucuri calde
Îmbrățișând betonul gri și rece
Maci sângerii pe umeri de smaralde
Fac parcă altfel timpul care trece.

Aerodine propulsoare-n zborul
Cu zeciuiri în vămi fără măsură,
Pariu făcut pe viață, nasc fiorul
Și lacrima zălog topită-n gură.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț