Valentina Calistru

Ninge Ninge frumos peste tăcerea mea,Mătasa fulgilor ușor m-atinge,Minunea albă a steluțelor de nea,În palma mea încetișor se stinge.Norii își scutură peste pământ comoara,Ce a fost lucrată sus, în ceruri,Eu vreau s-arunc în hău povara,Tristeților încremenite-n geruri.Și te aștept sa vii, că ninge,Nămeți clădește iarna peste noi,Și fericirea noastră plânge,Colind de dor cântând pentru amândoi.NingeContinuă lectura „Valentina Calistru”

Vio Sterian

Din iubire mă plângi                   Iubirea, nu este doar atunci când, de fericire în brațe mă strângi,    iubirea … este și tristețea atunci când mă pierzi și în golul din brațe mă plângi. Atunci când, din pleoapele închise curg diamante, care împart singurătățile la doisau când, în brațele întinse de dor, alergăm bezmetici amândoiși ne ascultăm,Continuă lectura „Vio Sterian”

Carmen Pinte

Nespusa taină Lumina coboară pe coama unui vânt,radiind iubirea supusă stelelor,o simbioză perfectă a unui gând,tremurând prin căușul nins al palmelor… Mă năpădesc iar dorurile mărunte-Clepsidra zorilor târzii să o întorc,prin întunericul clipelor cărunte.Aștept singurătatea din suflet, s-o torc fuioare de rătăciri, prin oglinzi stinse,privirile fugare pe-o talpă goală,albul feeric, călcând umbrele ninse,regăsite, în zbateriContinuă lectura „Carmen Pinte”

Lina Blum

Reverie de iarnă Lina Blum Oglinda e un cearcăn în pereteȘi-n lampa veche nu mai e fitil,Parcă s-a furișat în margareteDuhul căsuței mele de copil. Doar o icoană mai vegheză-n casă,E clanța înțepenită-n promoroacă,O strachină a mai rămas pe masă,Ce pare-ai aștepta să se întoarcă. De ce taci, mamă, pune o betealăÎn bradul ce maiContinuă lectura „Lina Blum”

Mirela Butacu

ANOTIMP NEDEFINITAutor:Mirela Butacu N-am mai găsit nimic din ce era ‘nainte…Doar umbre și ecouri în gânduri și cuvinteNinsoarea hibernală,în ploaie transformatăIntră în pori de suflet,chiar și neinvitată Nici iarna nu e iarnă și vânturi rătăcite,Nisip au pe călcâie și tălpi neviscolite;Cresc flori în cimitire pe umedul pământȘi colțul ierbii urlă, sub nefiresc veșmânt. Din putredeleContinuă lectura „Mirela Butacu”

Adrian George Itoafă

Ochii au curs pe amurgAutor: Adrian George Itoafă……………………………………….. Ochii au curs pe amurg sfârșindla firul trestiei, în bule de apăasemenea ochilor, clipindîn secundele scufundateale lacul cuprins de ortaci nedumerițice acompaniază simfonia păsăriloracostate pe buzunarele nuferilor,unde albul acoperă frunzele înecate,în ochii dilatați plutea soarele pasatla fileu până când am strânsfascinat peisajul în ochii-mi cu lacrimi,am eșuatContinuă lectura „Adrian George Itoafă”

Poezia Zilei 11 Decembrie ~ Marin Rada ~

LERU-I LERMarin Rada Pentru a redevenice eram înainte,mă voi trezila marginea satuluiîn care ai meisunt morminte… Nu știu dacăle voi aduce luminăsau o vorbăde alinare,voi aprindela fiecare cruceo lumânare. Poate vor auzi,că mai trec pe drumcălători,satul a rămasfără copii,fără tineri,fără colindători, Pentru ceice sunt cruci,se aprinde în cersteaua în colțuristrălucitoarede leru-i ler… Pentru cei rămașiprintreContinuă lectura „Poezia Zilei 11 Decembrie ~ Marin Rada ~”

Premiul Special al Zilei 18 Decembrie ~ Marin Rada ~

CASA DIN VISMarin Rada Am visat că eramchiar casaîn care am copilăritși te așteptam… Cu o parte intrasem, deja,în pământ,până la geam,în cealaltă parte,nu mai era nimeni,demult ,numai euși o lumânare aprinsăsub icoana din cui,tac și ascult… Mă temeamcă am să adormși mă vei găsirisipitpeste masa de scris,într-o zi,sau că mă voi prelingeîn cuvinteledin aceastăContinuă lectura „Premiul Special al Zilei 18 Decembrie ~ Marin Rada ~”

Concurs Duminical 20 Decembrie Premiul Special ~ Ionuț Pande ~

Colindă de CrăciunIonuț Pande Și ÎNGERII îmbracă, din aripi, numai zborul,La ieslea mântuirii îi poartă-n grabă dorul,Târziu, în noaptea rece, se naște un Mesia,Din Răsărit vin magii purtând cuvioșia. Cu GLASUL de-nchinare CÂNTAU preasfinții-n Ceruri,Mai ALBI decât zefirul, slăveau un Domn de-a pururiȘi FLORI purtau pe brațe, de adevăruri scriseÎn faceri de ființă, păstrate-n manuscrise.Continuă lectura „Concurs Duminical 20 Decembrie Premiul Special ~ Ionuț Pande ~”

Poezia Zilei 13 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~

Ultimul recital M-ai alungat din visurile toateȘi m-ai lasat să rătăcesc în frig,E prea târziu, știu că nu se mai poate,Putere nu am ca să te mai strig. M-ai risipit prin iernile eterne,Privirea înghețată mi-e de-acum,Un asfințit pe pleoape mi se-așterneȘi mă ridic spre stele ca un fum. Din ceruri cade ultima ninsoare,Trecutul se ascundeContinuă lectura „Poezia Zilei 13 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~”