Mandale
Când gându-mi, peste leagăn, s-ancolocit nespus,
Și-n neguri fără capăt, el l-a urmat supus —
Nu-i fu doar rătăcirea umbrei ce s-a stins,
Ci patosul trăirii în ochiul prea închis.
Un scutec de orbire pe pleoape-i fuse pus,
Și-adâncul neștiinței l-a frânt într-un apus.
Dar vine peste viață un cântec în surdină:
Tu-mi ești, mult-preaiubito, dorita mea lumină!
Își dete din fuioare un vânt să mă anin,
Și-am priceput că altul e-al minții-mi greu suspin:
Acela de-a te cere, logodnică de stea,
Să-mi fii a-nțelepciunii, podoaba cea mai grea.
Și-n clipa fără nume, când toate se destramă,
Cuvântul se preface în taină și în teamă…
Atunci, din umbre mute, un licăr te-a grăit —
Nu e mai grea lumină decât ce s-a-mplinit.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 