TE SIMT…. Te simt în fiecare clipă,Te simt de parcă ai fi aproapeTu ești prezentă-n mintea meaIndiferent dacă e zi sau noapte De parcă ai fi aici cu mine,Îți simt privirea ta fierbinteCe alunecă în jurul meu,Tăcută, fără de cuvinte E ca o vrajă fără de sfârșitIubirea, dorul, împreunăSe amestecă în sufletul meuTe caută caContinuă lectura „Stefan Sitaru”
Arhive categorie: Fără categorie
Gheorghina Putnic
Tăcerea Limba e izvorul, mereu din el țâșneșteCuvântul, fiind balsam sublim, vindecător,Dar și cuvânt amar, care mereu răneșteÎn inimi disperate, în chip sfâșietor! O vorbă înțeleaptă pe toți azi ne îmbieȘi ne învață cum putem gusta tăcerea,Căci uneori ea este precum o alifieCe vindecă o rană…și dulce e ca mierea! „A ști să taci, adeseaContinuă lectura „Gheorghina Putnic”
Poezia zilei 30 Iulie
În aura nopții ~Daniela Konovală ~ Iubite, curg taine prin lacrimi de șoim,Prin gurile nopții stafiile gem,Lumina ne cheamă în tropot de roibSă stingem urzeala din vechiul blestem. Să mânem o oră sub cerul curat,În aura nopții să fim iar copii,Lipsiți de povara întregului veacSă ningem iubire la timp de Mării… Petale de nalbă crescContinuă lectura „Poezia zilei 30 Iulie”
Poezia zilei
PRUTUL, HOTAR ~Georgeta Rada~ E Prutul hotarul spre nopți de siberii,*Hotarul de lacrimi de mame și fii,Mai leagănă Prutul luminile cerii…Blajinii le-așteaptă din mâini de copii.* În veci fi-va Prutul hotar către moarteCăzuților noștri prin stepe pustii,Că ei,prizonierii,în lanțuri,departe,Călcat-au pe Prut ca pe apele vii. Știau că-s acasă la ei. BasarabăLi-i glia și pâinea uscată-nContinuă lectura „Poezia zilei”
Premiul special 26Iulie
DĂ-MI DOAMNE TIMP ! ~Tîrnăvean Ana-Corina ~ Mi-ai dat din Tine chip și-asemănareși viață lungă, ani mulți, nouăzeci,mi-ai dat copii, șase-n numărătoare,căldură să topesc suflete reci.Mi-ai dat și foamete și-ndestulare,război și pace, binecuvântări,mi-ai dat putere, mi-ai dat îndurareși m-ai ferit de rău și de ocări.De mi-ai dat mult, am dat celui ce n-are,puțin de-ai dat,Continuă lectura „Premiul special 26Iulie”
Viorica Floroiu
ÎNDRĂGOSTIT CA IERI Când eram floarea ta de crinMă descălțai cuprins de dor,Din pantofior îmi sorbeai vinFoșnea mătasea pe picior,Curgeau pârâuri de amorDin trupul tău divin. Din pantoful roșu cu tocAi fi băut la infinit.Sorbeai glumind că-ți port noroc,Jurând că nu te-a ispititAlt trup. Pe al meu l-ai iubitCu patimă și foc. Cântai atunci, îmiContinuă lectura „Viorica Floroiu”
Poezia zilei 25 Iulie
Mi-e bine… ~Violeta Andrei Stoicescu ~ Cerul coboară albastru-n fântână,În apa rece lumina-şi fărâmă…Sorb din răcoarea ce-ajunge la mine.Mi-e bine. Stau în tăcere, cu buze-nsetate,Se-ntorc din drum amintiri exilate,Cu palme de suflet vadra s-o-nclineSpre mine. Cumpăna vremii îşi leagănă dorulŞi din adânc izvorăşte fiorul,Tremură zarea-n culori opaline,Mi-e bine. Simt cum se-ntinde o oază cerească,Din inimăContinuă lectura „Poezia zilei 25 Iulie”
Poezia zilei 16 Iulie
Cel din urmă vers ~Iancu Cătălin ~ Tu nu ai vrut să-mi mai cobori în viseȘi între noi se naște un abis,Ferestrele ți le-am lăsat deschise,Tu gândul nopții mi l-ai interzis. Te-ai risipit în ploile de varăȘi te-ai ascuns în umbra unui nor,Am așteptat luceafăr să-mi aparăȘi sufletul mi-e pârjolit de dor. Un vânt nebunContinuă lectura „Poezia zilei 16 Iulie”
Aduceri aminte cu Relu Popescu!
Redactor, coordonator Relu Popescu Redactor șef Camelia Boț
Mirela Cocheci
SE-NTORC EFEMERIDELE ÎN CER Coboară-ncet din ceruri perseide,Care devin apoi efemerideȘi se strecoară-n suflete și-n gânduriȘi-și ning iubirile în mii de rânduri. Și preț de-o zi iubirea și visareaSe împletesc duios cu sărutareaȘi una alteia apoi ‘și-aninăPe creștete din stele o lumină. Și după ce și-au săvârșit iubirea,Își lasă peste gânduri amintireaȘi-ntr-un clipit de geanăContinuă lectura „Mirela Cocheci”
