Zbor spre înălțimi

Flori întunecate

Ni-s triști strămoșii, Mamă, când văd că tot descrești,
Din cer, vor să strecoare sub lespezi frământări,
Ca să adune-acasă români din patru zări
Și peste arc de veac, cămașa-ți să-ntregești.

Îți sfredelesc adâncuri aceiași cruzi stăpâni
Ce-n cimitir prefac pădurile-ți bătrâne…
Rănite toate urlă: ”Deșteaptă-te, române!”
Și bobu-n spice plânge, să nu-l azvârli la câini…

Recită-n valuri Nistrul, trist ”Doina” lui Mihai,
Pe Ceremuș coboară balada cipriană,
Strămoși, sare presară pe neînchisă rană,
Iar horile-s mai triste-n sărbătoritul plai.

Azi, degete din puști ce-au tras la Mărășești,
Pe cei din diadema frunții-i amenință,
Să nu-ți mai subțieze boarea de credință
Căci mândră-n dansul lumii, mai poți iar să pășești!

Vrea aurul din grâne sărut de soare iar,
Sporesc ciorchinii roșii prin jertfa ce s-a scurs,
Spre zări senine zboară un tricolor recurs:
Pogoară, Doamne, pacea-n străbunii de hotar!

Pe-altița sărbătorii porți flori întunecate,
Sunt triști strămoșii, Mamă, că nurii toți îi pierzi,
Din vrerea lor vor naște la sânu-ți muguri verzi
Ce-or presăra-n destinu-ți, clipe nestemate!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

TRECE TOAMNA

Printre semne de întrebare
Și tic-tacul timpului,
Trece toamna călătoare,
Spre inima veacului.

Zile calde duce-n poală,
Strânse pe ghemul cu ață;
La brâu poartă albă coală,
Ruptă dintr-o dimineață.

Duce nopți ascunse-n șoapte
Și iubiri născute-n vară,
Duce mere, gutui coapte,
Duce-n spate grea povară.

Duce frunze ruginite
Într-o lume neștiută,
Și visele adormite,
Dintr-o inimă căruntă.

Duce toamna-n palma sură
Promoroacă, vânt și ploaie,
Și pe nevăzute fură
Soarele și-a lui văpaie.

Fură toamna ca o hoață
Zile, ceasuri și destine;
Din suflet culoarea-nhață,
Și-o ascunde-ntre suspine.

Printre semne de întrebare
Și lacrima cerului,
Trece toamna pe cărare
Purtând haina dorului.
 

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Toți românii laolaltă

O istorie s-a scris printre file zbuciumate,
Cu o pană și credință, când și-au dat mâna ca frații,
Toți românii laolaltă, în glas și inimi curate,
Aprinzând pe veci lumina și speranța unei nații.

Când la Alba s-au strâns inimi și-au bătut pentru-o făptură,
Au strigat ca într-un glas: “Vrem să ne unim cu țara!”
Nu mai vrem să joace alții într-a noastră bătătură,
Iar noi să ducem în spate tot veninul și ocara!

Ei n-au avut armate, nici averi, doar noi vlăstare,
Doar credința că din lacrimi poate răsări o țară,
Au luptat cu drag de glie, cu o rugă fiecare,
Pentru visul de-a fi liberi sub o soartă milenară.

Să păstrăm în noi lumina celor ce-au știut să spere,
Să nu uităm a lor jertfă, nici speranța de „Unire”,
Căci o țară nu se-nalță doar prin steaguri și tăcere,
Ci prin oameni care luptă și iubesc fără oprire!

Astăzi iar avem speranțe de unire-n glas și cuget,
De la Dunăre la Nistru suntem toți de-același sânge,
Să străbatem împreună ca o inimă și-un suflet,
Prutul încă ne desparte și de-aceea încă plânge!

Redactor: Mira Miru

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Analiză

Prin gând îmi mișună numai regrete
Cu țipătul căzut prin frunze moarte
Lăsând în urmă nostalgii discrete
Cocori cu aripi frânte să le poarte.

Melancolii acute mă trădează
Și scriu umilă într-un colț poeme
Pe frunze ce din toamne evadează
Scindând singurătăți duse-n extreme.

Am reciclat povești obișnuite
Denaturând complet o amintire
Împleticind cuvinte prăfuite
Cu răgușeala-n glas le-am dat citire.

Cu aroganță zac printre poeme
Și mai visez în toamne ofilite
Cuvinte care ți-au impus și teme
Și ți-au răstignit visele falite.

Acest concept numit singurătate
E doar cădere într-un abis confuz
Consem într-un poem scris pe jumate
Pe care îl percep ca pe un abuz.

Cu toate rimele îmbrățișate
Ades ți-ai metamorfozat iubirea
Sentință ce pierdea intensitate
Complot ce îți sfidează nemurirea.

Printre poeme se înalță ziduri
Și libertățile par indecente
Iar muzele dezvoltă pe chip riduri
Diversiune complexând procente.

Și dacă vrei să îmi asculți tăcerea
Ea doar vuiește căzând în infinit
Lumină care îți umple vederea
Și toată graba care te-a definit.

Poemul meu privit pe dinafară
Pare încremenit pe foi virgine
În lista cu erate ce separă
Doar un exces de muze și regine.

Nimicul e un rest ce descompune
Cifra octanică ascunsă-n sânge
Fluid care în limfă se opune
Eternități ce-n versuri le constrânge.

Replicând confuzii am să mă dezic
Cu nepăsare-n analiza de substrat
Indiferența dintr-un vis amnezic
E restul unui decor ipotecat.

Reversul unui sentiment ambiguu
Rămas restanțier într-un contract
Caligrafii dintr-un consemn
Sperând păstrarea cuvântului intact.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Numai cântând
     
Orice avânt, orice frământ devine cânt,
melancolii îşi ţes veşmânt din melodii.
Plângi, dar te-ncânți de bucurii care sunt vânt
ştiind doini ca să îți zvânți lacrimi târzii.

În al tău dor, visele-n zbor cântă în cor
şi cânți şi tu când glasul lor l-auzi la greu
în orice por din ce-i al tău, când ești izvor
care mereu, răcoritor îți cântă-n eu.

Orişice chin, orice suspin cântec devin
pentru că speri s-asculţi senin şi în dureri
glas cristalin de primăveri ce-aduc din plin
blânde-adieri ce cântă lin şi-ţi dau puteri.

Nu renunţa, nu înceta de a cânta,
căci fredonând nu vei rata, scop vieţii dând.
Menirea ta numai vibrând va triumfa,
iar al tău gând sens va avea numai cântând.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

OCHI REBELI
(rondel)

Ți-am iubit ochii frumoși, cândva,
Când eram vrăjit de dumneata
Și credeam că sunt numai ai mei,
Dar, s-au dovedit atât de răi!

Ochii tăi albaștri, ochi focoși,
Ochii tăi rebeli,  alunecoși,
Ți-am iubit ochii frumoși cândva,
Când eram vrăjit de dumneata.

Însă ochii tăi înșelători
Priveau către alții uneori ,
Azi îmi sunt, oricum, indiferenți
Ochii tăi albaștri, ochi șireți.

Ți-am iubit ochii frumoși, cândva,
Când  eram vrăjit de dumneata!
 

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

SCRISOARE

Dacă vei citi aceste cuvinte,
înseamnă că poemul
încă se mai scrie în tine,
în vis trăiesc păsări înalte,
peste pulberea nopților
se furișează un cântec de harpă
și trecem prin locuri în care
ne apropiem, fără aripi, de soare
și mergem ,
mergem mereu mai departe,
până când uităm cine suntem,
de unde venim
și unde ar trebui să ajungeam
ca să devenim liberi…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Veșnicie

Bate uitarea timidă în poartă
ușor obosită de a vieții soartă 
frunza de vie foșnește durută,
din nucul bătrân mai cade o nucă,
toate se trec și toate-s pe ducă…

Strigă tăcerea și bate-n obloane
vântu-i răspunde,frunza îi doarme
păianjenii înveliți în fir de poveste
peste tăceri țes pânze măiestre,
peste o lume ce azi nu mai este …

Din vatră cărbunii cu ochii de smoală
privesc mirați clipele arse și goale
de veghe-n poartă o crizantemă
își leagănă floarea, viața-i dilemă…

Pe o viță de vie trei boabe de poamă
atinse de brumă nu fac mare dramă
au strâns în ele dulceața toamnei
și-n suflet poartă parfumul mamei.

Poarta închid peste ani de tăcere
și lacrima înghite pustiu și durere
un trandafir zâmbește-n fereastră
înveșnicind tăcut trecerea noastră.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

DOINĂ DE JALE

De ce, moarte, mă tot chemi,
Au de mine nu te temi,
Că mă știi din lemn de brad
Și de cruce care cad?!

De ce, moarte, să mai vii,
Dacă om n-ai vrut să fii,
Să-ți duci crucea? De-i cădea,
Să te răstignești pe ea.

Șezi ca hoțul în răscruci
Și pui oamenii pe cruci.
Poate-ai vrea și tu să mori
Da’ n-ai frați și n-ai surori

Să-ți întindă punțile,
Să-ți țină hodinile
Și să-ți cheme bocitori
Să-ți cânte Zorile-zori.

N-ai nici cruce, nici mormânt
Și nici ceriu pe pământ,
N-ai nici cin’ te prohodi,
Moarte, dacă ai muri.

Vino-n geana codrului,
La marginea ceriului
Și ți-o face Dumnezeu
Din rășină, copârșeu.

Te-or jeli păsările
Că le lași cântările,
Codrul mi te-o prohodi,
Soră moarte, de-i muri!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț