Georgeta Rada

COPILĂRIE CU CIREȘE ÎN SÂN

Rânduitu-s-a iarăși grădina
După legi coborâte din stele,
Amiroase a ceriu lumina
Și a prunci și a mâinile mele.

Râd cireșii ca pruncii la soare,
Își anină cercei la urechi,
Și-i împart în Duminica Mare,
Ca bunicile, taine străvechi.

Și din sânul lor plin de cireșe
Coborî cu cireșe în sân
Să-mi aducă de-acasă depeșe
Cu mireasmă din floarea de fân,

O copilă cu ochii de stele
Ca un înger de tot străveziu…
Culesese cu mâinile mele
Din cireșul de mai, timpuriu,

Din cireșul cu grauri din via
Unui moș cât pământul de vechi
O poveste cât copilăria
Să mi-o pună cercei la urechi.

A rămas aninată de visul
De copil spânzurat prin frunziș,
De cireșe prădând paradisul
Și pierind printre stele furiș.

Rânduitu-s-a iarăși grădina,
Dar bătu o furtună de fluturi
Adumbri cu aripe lumina…
Și-o purtă către alte ținuturi…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Viorel Birtu Piraianu

Ultimul rând

clipa trece și trece
cerneala se uscase pe pagina goală
plecasem în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă pașii rămași
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, și timpul plecase la pas
ploua în tăcere pe geamuri
din ochi se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutând chei pentru locul rămas
scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu mâzgăleam cu sânge pereții
plecai în pulberi de stele
pluteau între noi doar întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăcind apoi prin timpuri pustii
mă așezam obosit pe un ciot de speranță
căutam o scară, cădeam amândoi
visător, iubeam o femeie
la sfârșit nu aveam întrebări
rătăcit inutil pe o scară de doi.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Madiana Domnița Lascu

Raza…

Azi, am ieşit aşa, haihui, pe stradă
Nu-mi propusesem nicio țintă…
Mi-aş fi dorit ca nimeni să mă vadă
Şi niciun zâmbet să mă mintă!

Mi-aş fi dorit, să fiu doar eu cu mine
Să pot privi fără oprelişti…
S-aştept o primăvară care vine
Şi să mă-mbăt doar cu privelişti!

Ştii, uneori, chiar m-aş ascunde-n mine
Mi-aş tot privi chipu-n oglindă
Şi raza reflectată care vine,
Chipul real să mi-l surprindă!

Nu cel subiectiv ce îmi adoarme
Şi conştiință şi simțire
Şi nici o fantezistă care doarme,
Visând la „Ego” şi mărire!

Şi dacă-mi pot privi chipu-n oglindă
Vreau să mă-ndrept, că ăsta-i scopul…
Nimic din ce e rău, nu mă cuprindă
Să ştiu precis unde mi-e locul!

Şi-atunci când sunt tentată să mai judec
Şi degetul să-ndrept spre altul,
Mai bine vina mi-o adulmec
Şi îmi ridic ochii spre ‘NALTUL!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Constantin Mosor

RĂDĂCINA IUBIRII ALBASTRE

Când timpul se uită  pe gaura cheii,
Copiii lui martie-s abia clasa-a treia,
Dar cui îi mai pasă? E ziua femeii
Și știi ce poți face? Iubește femeia!

Femeia e cântec, e mamă, bunică…
Și câte nu știe să fie femeia?
Căderea pe gânduri tot ea ți-o ridică…
Iar când e nevoie, aprinde scânteia!

Prin trupul femeii trec viețile noastre,
Căci nu-i cu putință să nască bărbatul!
Ea e rădăcina iubirii albastre…
Pe umerii dânsei noi suntem halatul!

Știați că femeia e dragostea clară
Ca zâmbetul clipei în fața oglinzii?
Tu ești  doar arcușul, ea, glas de vioară
Din care se-nfruptă, pe rând, suferinzii!

E ziua femeii! De ce numai una?
Ce, mâine, femeia nu e tot femeie?
Iubiți-o, nu numai când cerul și luna
Se plimbă de mână pe vechea alee!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Maria Apăvăloaie-Lungu

Dă-mi o scară, inimioară…

Trec sfioși, plutind alene, mai la deal de casa mea,
Vreo trei nori ducând în palme, nouă pui de rândunea.
,, Dă-mi o scară, inimioară, să ajung până la nori!
Să le duc o plăpumioară celor nouă puișori.

Le-o fi rece când or trece peste vârf de munți înalți.
Ia lumina mea din suflet să-i îmbraci și să-i încalți.”
,,Nu li-e frig și nu li-e foame, of, sărmane puișor…
Doar că nu mai știu de-o vreme unde este mama lor.”

Se făcuse-a noapte bună, într-o seară mai cu lună.
Puișorii adormiră. Mama, fără să le spună,
Prea vrăjită de sclipirea stelelor de peruzea,
S-a gândit să le aducă fiecărui câte-o stea.

Și-a zburat cum zboară gândul, spre înaltul cerului,
Să le pună stele-n drumul vieții, celor nouă pui.
Însă, n-a știut sărmana că, s-ajungă-acolo sus,
Orice mamă are-n zboru-i, aripi numai pentru dus.

Mamele ajunse-n ceruri, aripi n-au. Dar au putere,
Să trimită prin lumină, multă, multă mângâiere.
Cât de înstelat e cerul…!! Câte mame-s sus, la stele…!!
Însă, cea mai luminată, este steaua maicii mele.


( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Enda Zura (Irina Peto)

Povestea lui Portocală
i.peto A fost odată ca niciodată, într-o pădure tăcută de la marginea unui sat, un ghemotoc de blană de culoarea apusului de soare. Dar Portocală nu știa atunci că seamănă cu soarele; el se simțea doar mic, singur și abandonat de cei care ar fi trebuit să-l apere. Când câțiva copii l-au zărit printre frunze, micul pisoi a simțit o luptă în sufletul lui: frica de oameni, hrănită de abandon, se izbea de o nevoie disperată de a fi salvat. S-a lăsat prins. A fost primul lui act de curaj. Ajunși acasă, copiii i-au oferit un bol cu mâncare. În acel moment, lumea lui Portocală s-a micșorat până la marginile acelui castronel. Foamea era o fiară crudă care-i rodea stomacul, o fiară care a învins teama. A mâncat cu disperarea celui care nu mai spera la ziua de mâine. Iar după ce s-a săturat, s-a întâmplat magia: a simțit căldura. Nu doar căldura sobei, ci acea căldură care vine din vocea și palmele oamenilor buni. S-a cuibărit la picioarele lor și, pentru prima dată, a adormit fără să se teamă. Zilele care au urmat au fost o bătălie pentru viață. Portocală purta urmele dureroase ale abandonului: urechiușe bolnave și un ochișor fragil, care amenința să se închidă pentru totdeauna în întuneric. Dar salvatorii lui, care aveau deja casa plină de alte suflete vindecate, nu s-au lăsat. L-au îngrijit ca pe un mic luptător.

Într-o zi, fotografia lui a apărut pe ecranul meu.
Eu, care îmi ferecasem inima după ce Sisi plecase dintre noi, mi-am spus că nu voi mai iubi niciodată un alt pisoi. Dar viața are planurile ei. Când i-am văzut privirea — acel ochișor cu un mic defect, care părea să poarte în el toată durerea lumii, dar și o speranță infinită — am știut. Nu l-am ales eu pe Portocală, ci el m-a găsit pe mine.
Acum, Portocală nu mai este pisoiul speriat din pădure. Este stăpânul veseliei din casa mea. Aleargă, sare și explorează fiecare colțișor cu o energie care mă face să uit de orice supărare. Ochișorul lui, deși nu e perfect pentru medici, este perfect pentru mine. Pentru că prin el, Portocală vede acum doar iubire.
Bun venit in viața mea, Portocală!


Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Eugen Dorcescu

PATIMILE

M-adăpostesc la umbra palmei Tale.
M-adăpostesc sub nevăzutu-Ți chip.
Și-s fericit. Spre zare mă-ntrarip:
Drum fără drum și cale fără cale.

Lumea-n auz: petrecere și jale.
În văz: furtună oarbă de nisip.
Mă-ntruchipez la nevăzutu-Ți chip:
Cui ruginit în lemnul Crucii Tale.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Doina Filip Pavel

MIROS DE PRIMĂVARĂ TRISTĂ

Vin denii albe- n primăvara strâmbă
Și în mirosul de pelin mor crinii,
În alt April între măslini își plimbă
Isus  durerea, și -n coroană,  spinii.

Pe lună lăcrimează  toți copiii
Care se roagă în cămașă albă
Să cadă cerul oblic peste Viii
Și să le pună- n sân miros de nalbă.

Și- n denii urcă semne de-ntrebare
Oare din scocuri se mai scurg mălinii?
Sau dacă, bunăoară, mări de sare
mai odihnesc la marginea luminii…?

Și nu-i  miros de nici o lumânare
Și- o molimă a îmbâcsit pământul
 Că omenirea-  i  pusă la – ncercare
Și murgii mei n- au mai păscut  cuvântul…

Întoarce,  caii, Doamne la rascruce
Și- n colțul de năframă  ce rămâne
Mai face  mama- n stele semn  de cruce
Și – i curge- n  mâini suav   miros de grâne.

Din pietre urcă iarăși fum  de  nouri
Și din arginți trădarea se prelinge
Mușcatele  își leagănă ecouri
Și- n mine plouă dacă- n tine ninge.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Sorin Poclitaru

Iubire

Tu ești un om atât de minunat,
Un stâlp al casei, harnic și cuminte,
Ești sexi, ce spun sexi, ești fierbinte,
Ești, practic, prototipul de bărbat.

Ai niște mușchi cum nimenea nu are,
Arăți de parc-ai fi un culturist,
Și ești un incurabil optimist,
Și nu prea faci nici mofturi la mâncare.

O suni pe mama-n fiecare zi,
Să-i mulțumești că m-a făcut pe mine,
Ducându-i cremșnituri și amandine
Și alte dulciuri din cofetării.

Poți să repari ce chestie se strică,
Orice aparatură, orice ușă
Și ai o treabă foarte jucăușă
Și-i numa bună, că și eu sunt mică.

Mă uit la tine, n-ai niciun defect,
Frumos ca Făt Frumosul din poveste,
Și nu există om să te deteste
În plus nu-nșeli, fiind foarte corect.

Nu te-am văzut o dată să privești
După vreo botoxată pițipoancă,
În plus n-ai împrumuturi de la bancă,
Ba și mai mult, tu chiar agonisești.

Nu joci pariuri și nici păcănele
Și nu fumezi, nu te droghezi, nu bei,
Preferi să-mi cumperi iar niște cercei,
Parfumuri din Sephora și inele.

Nu faci scandal și nici nu te răstești,
Ești calm ca popii când vorbesc cu Domnul,
Și nici nu-mi deranjezi vreodată somnul,
Că nici nu sforăi, nici nu te beșesști.

Speli vase și ai grija de copil,
Ești tot ce-i mai frumos în viața mea,
De-aceea, eu să-ti mulțumesc aș vrea
Și nu uita că azi e-ntâi april.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Paul Andrei Rîpă

Ti scrivo

Perdonami se ti scrivo adesso

mentre l’autunno

lascia andare le sue foglie senza vita.

Non per caso

una foglia rossiccia

che fluttuava nell’aria

cade ora nel palmo

della mia mano destra.

La guardo

e sotto i miei occhi

le nervature

iniziano a scrivere parole.

Più penso a Te,

più la foglia diventa una lettera

sotto al mio sguardo incredulo.

Padre Eterno,

perdonami se ti scrivo soltanto adesso,

ma ho finalmente afferrato

il senso del tuo dono ciclico nel Creato.

………………..

Traducere: Camelia Corina Boț

Îți scriu

Iartă-mă că-Ți scriu acum

când toamna își

leapădă frunzele fără viață…

Nu întâmplător

o frunză roșiatică

care plutește în aer

cade în palma mâinii mele drepte…

O privesc,

sub ochii mei

nervurile ei încep să scrie cuvinte.

Cu cât mă gândesc mai mult la Tine,

cu atât mai mult frunza devine o scrisoare

sub privirea mea credulă.

Tată Etern

iartă-mă că-Ți scriu de-abia acum,

dar, în sfârșit am înțeles

sensul darului Tău ciclic din creația Ta.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț