Zbor spre înălțimi

Ne vom reîntâlni

Ne vom reîntâlni, cândva,
probabil, pe un colț de stea,
sau într-un răsărit de soare,
ne va uni un val de mare,
un zbor de pescăruș pe zare
și dragostea care, azi, doare,
în Univers ne va lega.
…
Ne vom reîntâlni, cândva,
în Veșnicia următoare.

Și o să-mi spui tot ce-ai tăcut,
atât de tainic, în trecut
și, în sfârșit, va fi să știu
că nu ne e, nicicând, târziu,
că niciun anotimp pustiu
nu va mai trece. C-o să-ți fiu
în orice clipă început.

Tu o să-mi cânți, eu o să-ți scriu
pe foi desprinse chiar din soare
poemul așteptat de mult.
O să citești, o să ascult,
în timpul nostru renăscut,
doar în prezent, fără trecut,
din Veșnicia viitoare.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pierdut în noapte

Pierdut în noapte caut un reper,
Păsări de pradă carnea mi-o sfâșie,
Aud cum curge timpul efemer,
Pădurea mi-e uscată și pustie.

Pierdut în noapte, ochii îmi sunt orbi,
Sub talpa goală simt doar lutul rece,
Aud în jur doar croncănit de corbi
Și un fior prin inimă îmi trece.

Pierdut în noapte, versul îmi e mut,
Mi-e pana frântă, gândurile-s goale,
Războinic fără sabie și scut
Oștiri dușmane simt că-mi dau târcoale.

Pierdut în noapte ard de al tău dor,
Parcă aud chemarea ta cea blândă,
Să nu mă lași câte puțin să mor,
Absența ta mi-e cea mai grea osândă.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Inimă la patru ace

Doamne, să-mi mai lași o poartă
Să respir din Marea Moartă
Vechi legende prinse-n părul
Unde plânge adevărul.

Doamne, simt cum ard prin vene
Verile de Cosânzene,
Azi când iarna mă așteaptă
Să mai urc o nouă treaptă

Spre o vamă ce preface
Inima la patru ace
Chiar de s-a născut o teamă
Azi nu o mai bag în seamă.

Doamne, să-mi mai spui o dată
Care-i strada înfundată
Și de ce peste morminte
Plânge-aducerea aminte.

Doamne, să-mi mai dai de veste
A fost mult? Puțin mai este?
Eu îmi lustruiesc iubirea
Ce nu știe învrăjbirea

Și mă voi preface-n zborul
Ce-l adăpostește norul.
Doamne, să-mi mai lași o poartă
Dincolo de Marea Moartă!

Din volumul Clandestin în Parnas

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

VISUL CONJUGAL

Te-aș fi cuprins sub pelerina mea
Feriți de ploi, de toamnă și rugină
Să mă inspiri când vremea este rea
Chiar dacă mă privești ca pe-o străină

Când trec prin visul tău iluminat
Pe cap îmi stă coroana de regină
La ultimul festin de la palat
Sorbind din cupa ce mi se închină

Cu literele șterse și târzii
Mi-ai tatuat pe pielea nevăzută
Ca printr-un vis ce nu-l poți izbândi
Catrene de iubire absolută

Cumva te-am amăgit de multe ori
Ți-am dăruit sărutul meu sihastru
Și-am devenit amanți nemuritori
În galaxia plină de albastru

N-ai fost nici ignorant, nici dus de val
Ai fost poate un suflet la debut
Ce și-a pierdut în patul conjugal
Dorința de-a o lua de la-nceput

Cuvintele albastre ți le-ascult
Închisă în budoarul meu de taină
Și dacă m-ai iubi ca un adult
Te-aș vrea pe trupul meu ca pe o haină

În patul nostru, umbrele șoptesc
Cu glasul stins al clipelor apuse
Iar eu tăcând, învăț să te iubesc
Din resturile nopților supuse

Dacă mai vrei să mă păstrezi deplin
Nu ca pe-un vis ce vine și dispare
Mă vei găsi sub falduri de satin
Ca pe-o amantă fără vindecare

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Culegătorilor  de stele

Se leagănă un vers pe tâmpla dreaptă
Și ochiul meu se zbate de iubire…
Să-l iau în palme, să-l mângâi așteaptă:
E ziua poeziei! -mi dă de știre.

Dar astăzi nu e despre verbu-a scrie,
Ci despre vraja unui vis îmbobocit.
Căci nimeni mai răscolitor nu știe,
Să își desfacă florile în asfințit,

Decât acel ce numără petale
Căzute din a stelelor corolă.
Le apară cu viul din sepale,
Metafora fiind o  grea cupolă…

Se zbate iarăși tâmpla stângă:
Acolo Euterpe-a nins cu doruri.
La prag cuvinte vrea să strângă,
Pe cei ce scriu, vrea să-i împingă-n zboruri.

Ei când ajung pe bolta de hârtie
Cu pana fermecată pusă-n brâu de-argint,
Culegători de stele vor să fie:
Să lege prin cuvinte cerul de pământ!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

AȘ VREA…

Aș vrea să fiu din nou acasă
Să stau cu părinții la masă
În Noaptea Sfântă de’nviere,
Așa cum datina o cere.

Aș vrea și cozonaci pufoși,
Cu nucă multă și gustoși,
Și pască rumenă cu brânză,
Și cornulețe cu osânză,

Aroma fripturii din tindă,
Și șuncă afumată-n grindă,
Sarmale-n tuciuri, rumenite,
Cu mămăligă, aburinde,

Un drob de miel scos din cuptor
Și să ciocnesc un oușor
Și un pahar cu roșu vin
Din cel butuc de struguri plin.

Nu mi se pare că-i absurd
Să stau cu ei doar un minut,
Dar ei sunt duși de-aici de mult,
Măcar să-mi vină-n gând, atât!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Împădurind subsolul cu albe rădăcini

Un zeu înlănțuit de rostul omenirii
își trece umbra grea peste deșert și ape.
E gânditor și zdrențuit.
Din vremea lui n-a mai rămas niciun olar,
ca să-l îngroape
în vasul zămislit din râuri și din sori,
ce-nvârte roata lumii pe pământ.
Masive-atemporale și sfincși ascund comori,
tăcerile-amintesc războaie de țesut,
iar pluguri nălucesc sub timpul abraziv.
O liniște foșnește prin grânele-mamut,
împădurind subsolul cu albe rădăcini

• prolifice visări sub osuar divin
  ce arcuiește-n vânt scheletul unui spic.

Un zeu eliberat din rostul omenirii
își trece-aripa blând peste păduri și ape.
E volatil și împăcat.
În ochii lui a mai rămas un răsărit,
ca să-l îngroape
la margini de poieni,
acolo unde cresc bujorii amărui
ai lumilor murinde.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ce-i apa?

Eram pe mal uscat de viață
Și o priveam cum se-nfiripă
Din suflet, pic care îngheață
Zborul mai greu, rupând o-aripă…

Cine să-mi spună de ce marea
Ca o oglindă-nghite cerul,
Sorbind în dânsa toată zarea,
Focul luminii și tot gerul?

Să-mi spună de ce munți fantomă
De-odată își înalță cursa,
Când picătura uniformă,
Cu nori cu tot, căzu într-însa?

Iar de nu crește ce se varsă,
Și de nu pleacă ce rămâne,
De ce nu mistuie de-i arsă
Și ce e apa, cine-o spune?

Și dacă-i moartă viața mării,
De ce șoptește necurmat
Din suflul nărilor mirării
Pământul necutremurat?

Adâncul de abis sughite
Și-n lumea lui de nepătruns,
Un soare și-a pierdut un dinte
Iar ochiul nu l-a mai ajuns…

Acolo este-o altă lume
Și cine-mi poate-o arăta?
De-s tronuri mari, abis sau culme
Și ce plămân le-a suporta?

Nimic nu-i mult puținului
Și-n sine-i plin de gaz lichid…
Găsesc si-n inima protonului
Un mic de cer cuprins de… vid.

Eram pe mal uscat de viață
Și o priveam cum se-nfiripă
Din suflet, pic care îngheață
Zborul mai greu, rupând o-aripă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Simbioză

Și iată Infinitul pe brațe efemere!
O magmă care fierbe sub pleoapele de ger;
Ne strigă din vioară oglinzile himere
Și curgem din izvoare ‘n-oceanul unui cer.

Mai suntem din petunii doar steaua ce se stinge
În undele născute din sunt neîncetat,
Fotonul de lumină îndoliat m-atinge
Când noduri gordiene de mult s-au retezat.

Rămân într-o fereastră deschisă înspre dealuri,
O anamneză scurtă în puls alveolar,
Conviețuiri de umbre, de ceruri și de valuri,
Desăvârșind în formă un timp crepuscular.

Director editorial: Camelia Corina Boț