Lidia Zadeh

MARGINE de DRUM

Treceam prin veacul de singurătate
Descris într-un roman adiacent
La colțuri ispitită de citate
Pe care le adun în testament

În veșnicia care nu mă iartă
La margine de drum și de păcat
Sunt o vizionară fără soartă
Ca un orfan rămas nebotezat

Rejudecată aspru-n purgatoriu
Trec ore fracturate-n așteptare
Că sunt născută trist și provizoriu
Accept verdict suprem și condamnare

În legea firii care mă constrânge
Plătesc dobânzi greșelilor năuce
Și-n lumea libertății ce mă-nfrânge
Sunt doar un viciu apărat de cruce

Ca într-o închisoare anarhistă
Un veac de penitență, poate peste
Voi ispăși sentința fatalistă
Scriind în poezii zeci de proteste

M-amestec cu tăceri nestingherite
Când mintea îmi duhnește a cucută
Prin aburii de vinuri îndoite
Aștept să cad ca ultima redută

Și voi dormi cu vise amânate
Când răsuflarea-n urmă mi se curmă
Un somn în veacul de singurătate
Lăsând un testament ascuns în urnă
Și poezii pe cruce, nedatate

Pictură a/p 115×115: Lidia Zadeh

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioana Popescu

Încă mai sper

Când pe cerul meu de vise
tot apare câte-un nor
vreau să cred că nu-s permise
lacrimile ce mă dor.

Vreau să cred că-n lumea asta
se mai poate și visa
doar așa alung năpasta
cuibărită-n casa mea!

Vreau să cred că mai există
câte-un om cu suflet mare
care vrea, dar și persistă
să-mi aducă-n viață soare!

Câți din norii cenușii
îmi acoperă speranța?
și mă pierd în vălmășii
deși îmi respect distanța.

Câte întrebări absurde
am avut acum de pus,
doar că pe lungimi de unde
au rămas fără răspuns.

Redactor: Viorel Poenaru(Relu Popescu)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Julia Dragomir

Cuvinte

*
Cu pulsul mărit,
Cuvintele-mi pâlpâie-n vene
Și-mi ard molcomit,
Prin gură-mi scăpând, ca scânteie
De foc nepăzit.
*
Prin ochiul mijit,
Cuvintele-și caută straie,
Un sens ne-mblânzit,
Sub pleoapă mocnind, ca văpaie,
Cărbune pripit.
*
Și iată-au scăpat
Din vatra cu forme, pe foaie,
Arzând necurmat
În ochiul oricui din odaie,
Cu puls zvăpăiat.
*
*
Words
by Julia Dragomir
*
With an accelerated pulse,
The words do flicker in my veins
And gently burn.
Through my mouth, they do escape,
As sparks
Of unattended fire.
*
Through my half-opened eye,
My words do search for garments,
Some untamed meaning,
Under my eyelid smoldering,
As flame,
Fleet-footed coal.
*
Behold, they got away,
Out of the fireplace of forms,
On paper,
Incessantly burning
In the eye of anyone in the chamber
With an irregular pulse.

Redactor: Minu Mira

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Atila Racz

Rugă
Atila Racz

Fiecare soldat
va lua condeiul

și va scrie

mamă sunt bine

încă sunt bine
n-am ucis încă pe nimeni

încă mai simt
copacii cum țin munții
cărările le simt
încă sub talpă

aud

cum râul mângâie piatra
mângâie peștii
încă aud
inima vieții
cum bate

încă mai cred

că vom sta liniștiți
față în față
și tu
ca zidul
ca cerul
ca învierea

și tu

o să crezi că sunt încă
în pântecul tău
să-ți ascult vorba

da încă sunt

aș vrea
să rostim împreună
că noi
cei care iubim pământul

vrem
să ne ia Dumnezeu
nu
nu cuvântul.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nina Tărchilă

Rugăciune

vreau, Doamne, să-mi mai dai o zi de viață
când toate câte mi le-ai dat s-or termina!
o zi întreagă, numai pentru mine,
să mă străbat și să-nțeleg ceva
din toate câte dat mi-a fost de tine
să le trăiesc îngemănată-n dor.
vreau, Doamne, să îmi simt la despărțirea
de trupul ăsta, sufletul ușor,
să fiu senină-n patosul cu care
mereu s-a despletit inima mea,
să-mi uit de pot tristețile de-o viață
să nu le car cu mine-n cer cumva!
și cum nimic nu ți-am cerut vreodată
fără să dau-nainte tot ce sunt,
te rog, când va fi ceasul, dă-mi puterea
să nu las umbre-n urma-mi pe pământ!
mai dă-mi în dar popasul unei zile
celor iubiți aproape să le fiu
și străbătându-mi apriga risipă
ei să nu simtă cât e de târziu.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cornelia Gheorghe

Eu nu….

Nu strivesc
dulcele sărut al nopții,
al inimii străpunse
de-albastru dor,
nemuritor….
nici nu arunc
săgeți cu ură sau  venin
spre soare și spre nori,
nu tulbur florile
în dansul lor divin
cu fluturi și ninsori,
lumină și senin.

Nu urc
poteci străine și întunecate
spre-a găsi într-un cuib rotund
luna cu străluciri,
cu stele împrejur,
cu șoapte și mister.
Nu caut
în ochi de-argint
primăverile promise
cu miros de liliac,
fără patimă și păcat,
nu dau în schimb
nici dorul meu, nici plânsul lumii.

Nu opresc
buze dulci și flămânde
să sărute ploile absolute,
fremătânde, 
ca bătăile inimii….
Nu chem
vânturi reci și rebele
care-ncercă să preschimbe
în șoapte și vise
curcubeiele cu aripi ninse.

„EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII”
Nici nu lovesc corona de mister a lunii…

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Camelia Corina Boț

Potirul  unui crin

Când se plimbă-n arca zilei
cerul clipei de sublim,
dorul mi-l cuprind cu lacrimi,
în potirul unui crin.

Și-ntr-un ceas târziu de noapte,
când și tu vei arde-n foc,
am s-adorm pierdută-n șoapte
sub cenușă de noroc…

Voi fi veșnic trubadurul
stelelor de tamarin,
care-și soarbe lin iubirea
din potirul unui crin…

De mână cu întunericul

Întunericul-
l-am cutreierat,
l-am mirosit,
i-am îndepărtat ghearele
din carnea mea;
La fel ca timpul,
îmi soarbe sângele,
îmi arde lutul,
dar m-a vindecat de teamă.
Acum îl țin de mână
și mergem spre lumină,
ca să-i domolim curcubeul.
Ne-am decis să-i frunzărim încrederea.
Ca niște păsări de cuvânt…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Didi Grosu

Cântecul iubirii

Orbită sunt,
când zorile se crapă
și nimbul de lumină
se cerne printre nori,
ridic un colț din vălul
lăsat peste mistere
și-o pleoapă
peste lume deschisă,
sub genele-adumbrite
la marginea genunii,
clipește din unghere!

„EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII”,
tremură sărutul
cu mirul ei pe frunte,
plânge ochiul minții
și picură-n izvoare
un clipocit de-adâncuri,
o sete-mi șipotește
să-i sorb
lumina din cuvinte!

În bătătura palmei
simt mugurii zvâcnind
când ud cu lacrimi
floarea
și mâna-mi noduroasă
țese conduri
din iarba mătăsoasă
și zbor…
Un cântec de iubire
se’ nalță
din trupul meu de tină,
o punte peste lume
și timp,
căci suntem toți fărâme
din matricea divină!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ionuț Pande

Poemă
Ionuț Pande

Coboară lin, coboară-n șură,
Cu jumăta’ de cer, de gură,
O Lună-n fir de filigrană,
Țesută-n luturi de prihană.

Cu pulpa roz, în trup mistere,
Văpăi în ochi, cu sânu-n miere
Și dezbrăcată pân’ la piele,
Își răsucea în păr inele.

Din gând mai rup un colț de vină,
Că soarbe sânge din lumină
Și cade-n purpuri de poeme,
Când Luna-n toc cerneală geme.

Același dor, aceeași șură
Și buze moi, cu gust de mură,
Pe brațe vis, pe coapse- teamă
Că-n mine rimă se destramă.

O, Lună-n vers copilă blândă,
Fereastră-n inimă crescândă,
Din eros, bobi-mărgăritare
Sădesc în văzul tău de jale!

Și nu mai dorm, și-mi ești ispită,
Potcoavă stau ‘n-a ta copită
Și-aprinzi scântei în fugi de spaimă,
Când zorii-n ochi lumini îngaimă.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ana Cris

Răspunsul

Poeții, sete de lumini,
se nasc cum nuferi rari,
din mâl și-adânc de mlaștini,
își izbăvesc durerile-n senin –
ale-omenirii-ntunecate patimi.

Poeții, cerul care-nvie
mormântul drag,
prin straiul de magie,
albastre nume le-ntrețes meniri.
Sub raza lunii ei aștern iubiri
peste-osemintele de dor
ce freamătă și plâng,
la ruga înnoptării – acoperământ.

Blajinele miresme din ei au izvorât
un sânge-al lor, cel mai curat, smerit,
poteca străvezie a ultimului rit.

Trudit-au Poezia
din lutul greu de vini,
colinele-și înalță din mirare.
Poetul e hotar de taină și divin.
De-aproape, el se-arată-n depărtare.

Trudit-au zorii din amurg și înstelări
și cântul dulce-al frunzei trecătoare.
Au crezul scris în rouă, vânt și flori.
Privirea lor – o infinită zare.

Ești veșnicie tu? Realul? Ireal?
Poetul îmi răspunse prin nimburi de cuvinte,
dar și-n omătul neatins de minte,
sau miezul roșu nisipiu al inimii:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.”

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț