Mamă
O toamnă a purtat o armă
Cu care-a luat un glas duios.
De-atunci, „mi-e dor de tine, mamă”
Și cuibu-i gol, nu e frumos.
Un ochi de geam, un chip îl sfarmă
Și o perdea și-a stins lumini;
„Mi-e dor de tine, mamă!” Mamă,
În curte-s trandafiri cu spini.
Și mi-s străini, în flori au teamă,
Și de-i adun … nu au parfum,
Dar eu am dor de tine, mamă,
Și nimeni nu mai e pe drum!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Să fluture versul…
„Când voi fi liniştită, voi scrie un vers!”
Să fie un vers pentru tine, mamă,
Să fie cel mai frumos din „Univers”
C-un ghiocel să ţi-l prind la năframă!
Iar ceasul ce-atunci s-a oprit pentru noi
Aş vrea să-şi pornească iar secundarul…
Să-mi crească iar frunze, copacii mei goi,
Să pot urmări iar calendarul!
Să fluture versul pe aripi de cânt,
Cuvinte ce nu ţi le-am spus niciodată;
„Eşti tot ce-i frumos şi mai sfânt pe pământ”!
Îţi scrie-acum a ta fată!
„Când voi fi liniştit, voi scrie un vers” – vers George Bacovia- Destul
Redactor: Nela Viorica Boca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Picături de amintiri
Picături de suflețele ce s-au adunat în mine,
Ieri un strop și azi un strop, mâine ploaie de trăiri,
Se așează-ncet în gânduri, numai litere aldine
Îmbrăcate-n poleiala zilnicei dezamăgiri.
Picături, frânturi de vise, de niciunde răsărind
Condeiază norii albi, colorându-i în pastel,
Întind mâna și în palmă imi doresc să îi cuprind
Să-i păstrez pe veșnicie în al inimii castel.
Stropi de rouă, de cu zori îmi dau zilnic diamante,
Le păstrez în amintire strălucirea diafană,
Vor să mi le fure-n seară două bufnițe pedante
Ce se cred la înălțime când îmi dau la schimb o pană.
Pescărușii au migrat, vin degrabă către mine
Și-mi aduc un strop de mare să mă bucur pe-nserat,
Închid ochii, aud valuri și mă simt deja mai bine,
Năpădindu-mă trăiri ce credeam că le-am uitat.
Picături de suflețele ce trăiesc acum în mine
Vin cu amintiri frumoase despre vremuri ce-au trecut,
Ca un film mi se perindă dimineața să-mi aline,
Să-mi alunge-acele gânduri ce le-am folosit drept scut.
Din volumul „Misterul cuvântului zăvorât într-o frunză”.
Redactor: Cristina Pasca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
TRĂIEȘTE CLIPA
Câte clipe pot să-ncapă în secundă? Dar în două!
Doar Timpul știe răspunsul, dar crezi că ne spune nouă!
Cine suntem noi să avem drept să-i punem întrebare
Despre profunzimea clipei, despre marea ei splendoare?
Prin puternicia clipei Timpul ne aduce știrea
Despre rostul vieții noastre, despre cer, despre iubirea
Fără care nicio clipă dintre câte luminează,
Nu ne-ar da sa-i gustăm miezul, nici la prânz, nici la amiază.
Ca să simți puterea clipei, lasă întrebarea-n pace!
Trăiește-o sorbindu-i glasul care mână ceru-ncoace!
Timpul risipește clipe cu mâna dumnezeirii,
Cea care hrănește totul, pentru numele iubirii!
Clipele sunt infinite, dar nu seamănă-ntre ele;
Dacă una strălucește până dincolo de stele,
Următoarea vine tristă, de zici c-a pierdut echipa!
Vindecă-i singurătatea, adică, trăiește clipa!
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Nu-i timp de poezie…
Nu mai e timp de poezie,
N-au loc figurile de stil,
Când totu-n jur e instabil,
Căderea nației e-n vrie.
Popor cuprins de frenezie,
Manipulat mârșav, subtil,
Nu mai e timp de poezie,
N-au loc figurile de stil!
Poetule, să fii util
Poporului, și apoi ție,
Nu ține cont de prozodie
Dacă te face inutil!
Nu mai e timp de poezie,
N-au loc figurile de stil!
Redactor: Cristina Pasca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Sufletul copac
De mic copil visam să-nvăţ să tac…
Şi tot tăcând, am devenit copac.
Coroana-mi verde plânge-a rugăciune,
Să stingă trunchiul, devenit tăciune.
Apoi, crescând, visam să-nvăț să zbor.
De veacuri rădăcinile mă dor.
Şi nu… Pământul nu-i deloc de vină,
Că-mi arde foc mocnit la rădăcină.
Acum, visez numai să-nvăț să fiu,
Lumină-n candelă de timp târziu.
Numai aşa voi şti să-mi tac lumina,
În timp ce-mi oblojeşte rădăcina.
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Umbrele morții
(autor:teodor dume)
când îți vine timpul
calci pe întuneric ca pe o iarbă
cosită prea devreme
primăvara
o altă realitate respiră din tine
e ca și cum ai traversa strada
simțind umbrele altui anotimp
nu te clatini dar brusc
îți amintești de tine
în acest răgaz dintre noapte și zi
ești doar tu și
o umbră care
te desparte de lucruri
cineva intră prin efracție
nu-i nimic
zici
e doar complicele umbrei
pe care o aștept…
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
…poezia nu mai știe când a nins întâia dată, dar de noapte nicio slovă n-a uitat și niciun gând…
O să-ți ia și ție somnul gândurile și nevoia de-a găsi o altă cale, măcar pentru fiii tăi… când ne blestemase Domnul, aveam legile în oase și statura mai înaltă decât arborii pădurii de stafii din Miază-Noapte… nu mai întâlnisem ura și credeam că Veșnicia ne va fi certat cu moartea frunzelor, nu cu pustiul degradării absolute… poezia nu mai știe când a nins întâia dată, dar de noapte nicio slovă n-a uitat și niciun gând… din pământ creștea lumina în Eden, ca iarba verde și se risipea prin toate unghiurile unde umbra, mai apoi, scrisese vina și păcatul rațiunii prin cuvânt… astupa, ca o cerneală, șerpuirile reptilei dintre noi, gropile și ochii lunii ce o mângâiau pe Eva când privea cerul sau marea… nu știam de nicio boală, întrucât marea tristețe ce-o aveam mai înainte o șterseseră femeia, Dumnezeu și frământarea mâinilor în pâinea caldă… îi iubeam Evei și somnul, și tăcerea ei ciudată, când vorbea cu zborul leneș al ființelor făcute pentru zbor și pentru pace… Domnul strecurase moartea în izvoarele de apă, de lumină și iubire… pleoapele mute căzură și o umbră despicase buzele ca pe o rană și a sângerat cuvinte nerostite și otravă… mă privea străin, cu ură și făcea semne cu mâna înspre cer… am văzut întâia oară soarele fără veșmântul de azur și fără ceața ce hrănea roua vieții în Eden… am orbit pentru o clipă, am căzut, lac de sudoare, în genunchi și am vorbit… da, am săvârșit păcatul de a ști că suntem vii… iarba soarelui și râul de lumină, ce scălda atunci pământul, au secat în șapte zile pământești… astfel, s-a făcut de noapte și de frig întâia dată… pentru fiecare vină am umplut, apoi, cuvântul rugăciunilor cu șoapte de amor și de visare, întrucât singurătatea a născut în fiii noștri o tristețe și mai mare…
Redactor: Nela Viorica Boca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
O neîncăpătoare primăvară
Fluidul sunet al ierbii
împrăștie-n tremur de vitralii
aripa primăverii din bolta unui gând,
clătinarea necupriselor clopote de lumină
rotește-o pădure de numere
printre ramuri de ornic rătăcit
într-un calcul algebric de clipe oarbe,
semne crestate-n palme de cer
croiesc matricea dureroasei reînvieri
când telurica dezmărginire întârzie
într-un ochi mirat de înger
și-n versul abia înmugurit
urc trepte dintr-un ecou
ca să-mi fie mistuirea
o tainică risipire-n cădere
în această neîncăpătoare primăvară
din visul trupului ce-a obosit.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Mariana Alexandru
( Pseudonim Steel Alexandru)
Invitație la veșnicie
Eu ți-am promis să te iubesc,
Tu mi-ai propus că să trăiesc,
Această viață mai frumos,
Dându-i un țel și un alt rost.
Eu ți-am promis să-ți merg mereu,
Alături de umărul tău,
Tu mi-ai tot spus să-mi văd de mine
Căci, de-i pleca, tot va fi bine.
Eu ți-am propus, de pleci pe veci,
Să te urmez; dar tu îmi negi
Dorința mea prea eternală,
Vrând s-o respect pe-a ta, finală.
De-acum eu te invit să-mi fii,
Pe veci, în gând și poezii
Alături suflet lângă suflet,
Lumi paralele, un singur umblet.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
