Zbor spre înălțimi

Oglindă și mister
       

A venit la mine-o zână, într-un vis de verde crud,
Mi-a șoptit un nume mândru, de lumină, îl aud
Cum vibrează-n note calde, aurii ca zorii-n flori,
Se prăvale val de floare… din cireși… și-mi dă fiori.

A venit la mine-o zână, îmbrăcată-n alb brodat
Cu fir magic de mireasă a eterului scăldat
Într-un zâmbet ce înalță iasomii în simfonii
Cu o inimă isteață, să mă-nvețe armonii.

A venit de dimineață, printre rouă-ncet pășind,
Mi-a pus soarele pe față, m-a surprins din vis roșind,
M-am trezit în iarba vie, ca mătasea mângâia,
Drum în inimă să-mi facă… spre un rai, ce-mi adia.

A venit ca o poveste, mai frumoasă, mai de soi
Ca în basmele din timpuri, timpurile se vor noi,
Se fac noi, transfigurate în detalii și vigori,
E de-ajuns, a mea oglindă, să o șterg un pic  de nori.

Să-mi privesc cu drag în suflet și să nu mă îndoiesc
De puteri și de splendoare, de aripi care-i mai cresc!
S-a-mbrăcat cu chip de zână, poate, poate, voi vedea
Că minunea ce-mi apare, de mirare … eu sunt ea!

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Casa părăsită

Într-o casă părăsită
Pe-un perete scorojit
A rămas o ramă goală
Amintind de-un chip iubit

La un colț de geam, opac
Un păianjen țese fire
De după perdeaua ruptă
Te-ntruchip în amintire

Prin tăișul unei lacrimi
Văd o prispă cu mușcate
Unde vântul șoapte-aduce
Îngânând frunze uscate

Iar la poartă e-o potcoavă
Ruginită într-un cui
Sus în grindă roade cariul
Ca-ntr-o cas-a nimănui

S-a-ncurcat în ițe timpul
Cu suveica și vatala
Țese-o scoarță de-amăgire
Eu, învârt în gol, sucala

Și în casa pustiită
Stă de veghe doar icoana
Intră în pământ încet
Bordeiul mătuși-Ioana

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Să mă-mbrăcați în ramuri verzi de brad

În toamna primăverii mele,
Frunzele-n muguri mor definitiv,
Eu, peregrin printr-un zăvoi de stele,
Scriu cheia sol pe-al vieții portativ.

Mă năzuiesc să prind un răsărit,
Adun în poală razele, ca vreascuri,
În sărbătoarea după vechiul rit,
Mă pun pe mine să mă calce-n teascuri.

Sunt viei rod sau doar o aguridă?
Când ciocârlia-și ‘moaie pliscu-n vin,
Se-nalță dor de verde pân’ la grindă.
O, viața mea, mai lasă-mă puțin,

Să leg odgonul la un țărm de maci,
Să pun pe-obrazul nopții-o sărutare
Și-apoi în ramuri verzi să mă îmbraci
Și să mă-ngropi la margine de mare!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Către tristul infinit

Zbor de fluturi pe ecran și amprenta lor o lasă,
Peste suflet, an de an, arc pe timpul de mătasă.
Zori pe cerul plumburiu ne vestesc că ziua-i una.
Gându-aleargă în pustiu, către vid, întotdeauna.

La răscrucea timpului, sufletul simte că-l doare
Calea porții raiului și momentul când el moare.
Nu se zbate, nu se plânge, dar dorește vindecare,
În piept ghemotoc se strânge, „al cui mai sunt astăzi oare”?

Zefir cald sub lună plină e triumful stelelor,
Nu se mai cufundă-n tină, stavilă pun relelor.
Cât planeta mai există, planează pe ea un gând
Cine oare mai rezistă să trăiască neplângând?

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

ADIO ÎN PRIMĂVARĂ

Noi ne vom despărţi, acum îmi este clar,
iubita mea cu păr de aur şi lumină,
voi bea o cupă cu venin şi cu nectar
când tu vei dispărea încet ca o felină

Adio-ţi spun, pierduta mea prin flori de măr
şi despărţirea mea de tine-o să mă doară
irepetabil te-am iubit şi-ntr-adevăr,
tu mă împingi spre munţi a nu ştiu câta oară

Noi ne vom despărţi acum, iubita mea,
şi flori de liliac ţi-am aşternut pe urme
iar paşii mei desculţ mai calcă umbra ta
când tu dispari într-o feerică genune

Şi sunt atâtea flori în jur, ca-n paradis,
nu ştiu ce ţi-a venit în astă primăvară,
se sinucid pe tâmpla-mi ghirlande de cais
când tu mă-mpingi spre poli a nu ştiu câta oară

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

E bine-aici la tine

E bine-aici la tine, e-atât de minunat,
Că niciodată vremea nu-i bună de plecat.
Și de când sunt aicea eu nu mai știu, oricum,
Sau de-i pierdută vremea de-a fi pornit la drum.

Parfumul tău mă ține și ochii tăi mă țin,
,,-Mai stai!”, pare să-mi spună și zâmbetu-ți senin.
Și mă întreb, femeie, de ești aievea tu,
Că nu știu, lângă tine, dacă visez sau nu.

Nu-mi spune cât e ceasul, că nu doresc să știu
Dacă e miez de noapte, devreme sau târziu.
Acoperă fereastra cu grele draperii
Și vino lângă mine, în brațe să mă ții.

Nu-mi spune cât e ceasul, nu vreau s-aud de ceas,
Că dus de lângă tine eu nu am să mă las.
Așează-mi capu-n poala-ți și fă-mi-o căpătâi,
Cu glasul tău cel dulce șoptește-mi:- mai rămâi!

Răsfiră-mi rar prin tâmple cu degete subțiri
Să simt înfiorarea acestor rătăciri!
Sărută-mă, femeie, aproape cât să mor,
Cu altă sărutare tu-nvie-mă ușor.

Privește-mă, femeie, și lasă-mi ochii leac,
Să-i caut în adâncuri, să-i caut și să tac.
De-aici, de lângă tine eu nu voi mai pleca,
Fiindcă aici la tine e regăsirea mea!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț