Rony Eduard Codreanu

Pribeag

Și m-am dus în lume, Doamne,
mâhnit de câte vedeam,
cum pleca lumea … de foame…
Eu, Doamne…, de ce plecam…?!

Cu pribegia-n menire,
căutarea mi-e destin…
Lumea zace-n nemplinre …
De ce, Doamne,- o ții în chin …?!

Uite-i, cum, schimbând macazul,
fură cleptomanii tot…!
Și-au furat cinstea, obrazul …
Eu, să fur, Doamne…, nu pot …!

Prea mulți trăiesc în minciună,
făcând din ea un alint…,
Mint credința, tată, mumă,
Eu, Doamne…, de ce să mint…?!

Privind spre a lumii Toartă,
plânge tot omul de rând,
plânge că-i bătut de soartă …
Dar eu, Doamne…, de ce plâng…?!

Doamne…, doar tu dai dreptate
și „ne vezi”, char și când taci,
la tot omul faci și parte …
Mie, Doamne…, când îmi faci…?!

Alor mei le-ai dat cântare:
Doina răvășită-n grai,
umbră-n munte, soare-n mare…
Doamne…, mie ce-o să-mi dai…?!

Fiecare, -n viață, are
o icoană -n dragoste…
Eu, în loc, am… o-ntrebare:
A mea, Doamne…, unde e…?!

Pelerin prin soarta lumii,
mi-adorm doru-n lung de prag
și Te-ntreb, cu plânsul mumii,
de ce, Doamne, sunt… pribeag…?!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ionuț Pande

Un tremolo de mit

S-a dărâmat Olimpul și zei au sucombat,
Din mituri curge sânge și-un palid răsărit,
Eroi ai nemuririi acum s-au arătat
Paiațe semizeie în scrumul unui sit.

Din liră cântă muza pe buze de aed,
Răscolitoare versuri se-ngemănează-n sori,
Mulțimi de gură-cască în jurăminte cred,
Iar tu, un jertf al zilei, te-nchini și îi adori.

Herculeeni plămadă în trup de filistini!
Aheii lăcrimează în ochiul din călcâi,
Tezei reverbereaza în aure de vini,
Iat tu, o geană vie, un praf pe tălpi rămâi.

Duhoare-i tot Olimpul de trupuri de titani,
Zdrobite de firescuri și dărâmări de ani;
Zidește-te, oracol, în ochiul unui sfinx,
Să curgă adevărul în mladă de syrinx!

Cât chin să plimbi legende în cupe de absint,
Sub clipocit de verde din stropii de pelin,
Homerice apusuri în panglici de helmint
Și alte răsărituri de soare în declin!

Redacțor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Violetta Petre – memoriam

Aripi frânte (proză scurtă)
Violetta Petre

Îşi şterse în grabă fruntea de broboane şi îşi căută din priviri un scaun liber. O dureau picioarele şi spatele cumplit. Era duminică, dar ea nu se putea bucura de ziua de odihnă. Cu pensia ei ar fi murit de foame dacă nu ar fi găsit o familie onorabilă, de ai căror copii să aibă grijă. Se aşeză cu greu şi oftă din rărunchi. Gândurile începură să curgă şi imaginile feţelor obosite dispărură ca prin minune.
Ana era încă o femeie frumoasă la cei 60 de ani ai săi, dar avea în ochi o tristeţe care te făcea să-ţi pleci ochii dacă o priveai.
Adunase în ei toate ploile toamnelor şi din când în când, doar atunci când îşi vizita copila, ochii ei se goleau de neguri şi albăstreau lumea.
Amintirile se derulau, ca de fiecare dată când se întorcea acasă de la muncă. Se buluceau, se călcau în picioare şi ajungea acasă ameţită, buimăcită, îndurerată. Îşi pierduse pe rând părinţii, soţul, rudele…Nu mai avea decât un frate departe de ea şi o mătuşă dragă, care locuia în căsuţa bunicii ei, unde se năcuse, undeva pe malul mării.
Se apropia staţia unde trebuia să coboare, dar ceva o ţinea ţintuită pe scaun. Îşi îndreptă privirea spre capătul vagonului şi zări un bărbat într-un scaun cu rotile.
Tresări şi se ridică brusc în picioare;
-Mihai, tu eşti?
Bărbatul ridică ochi spre ea şi se uită ca la o arătare.
-Ana, tu eşti?
Stăteau şi se priveau, fiecare întorcându-se în timp, undeva, cândva, când primăvara avea mirosul iubirii şi al tinereţii.
-Cum s-a întâmplat, Mihai? Ce ai păţit? Unde ai dispărut?
-Ştii, când trebuia să ne întâlnim în gară, să plecăm la Poiană, să ne logodim? Ştiu, că m-ai aşteptat, Ană.
Eram atât de fericit şi alergam să ajung mai repede la autobuz.
Am traversat bulevardul neglijent şi neatent, invadat de euforia întâlnirii cu tine şi… m-am trezit la spital cu ambele picioare retezate.
-O, Doamne, dar te-am căutat, te-am sunat, am întrebat toată lumea, unde eşti… nimeni nu ştia nimic.
-Draga mea, m-am gândit mult şi mi-a fost cumplit de greu să aleg să nu te mai văd, dar te-am eliberat pentru că te iubeam prea mult.
Am anunţat toate cunoştinţele să nu-ţi spună unde sunt şi am plecat la o clinică de recuperare în Austria. Acum sunt la un azil, unde sunt îngrijit destul de bine. Tu, ce faci, cum eşti, te-ai măritat?
-Da, Mihai, după mulţi ani, dar acum sunt singură, mi-a murit soţul, am rămas cu fata care trăieşte în Anglia.
Ştii, atunci, am încercat să închei socotelile cu viaţa, dar nu a fost să fie. Poate pentru că soarta îmi pregătea această întâlnire. Acum sunt liniştită că am aflat că nu m-ai părăsit.
Eu te-am păstrat mereu lângă mine, aşa cum te ştiam…
-Eu cobor, Ană, acum.
-Eu trebuie să iau metroul înapoi vreo câteva staţii.
Ana rămase cu privirea agăţată de mâinile care împingeau roţile căruciorului, aceleaşi mâini care-i mângâiaseră trupul doi ani.
N-a fost să fie!
Ajunse acasă, îşi aprinse o ţigare, deschise fereastra şi cu ochii spre cer înjură de dumnezei, cum n-o făcuse niciodată.
29.04.2018

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Alexandru Ioan Filip

Paște

Speranțele se culcă pe altare
și Dumnezeu supunere ne cere
Eu biet ateu mă pierd în cugetare:
Prea multe morți și-o singură-nviere

Crucificat de-o viață pe cuvinte
îmi sângerez cununile de spini
Biserica mă uită sau mă minte
Că numai noaptea poți să te închini

Și plec mereu pe jos spre Ghetsimani
mai trist de viață însoțit de moaște
Luntrașul meu de Stix refuză banii
si-mi spune să îmi cumpăr un alt Paște.

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rodica Florina Denut

IMI PASC…

Îmi pasc iarba roșie
de la marginea timpului,
când tu treci în vârf de lance
dezlănțuind, dansul fluturilor.

Îmi pasc gândurile,
înaintea fântânilor albastre,
închinând,icoanele calde frunții tale
îmbălsămată in culoare.

Îmi pasc iubirea
alături de pleoapa neputinței,
îmbrăcând sufletul cu roua de pe punți,
pe care tu seară de seară
le sărutai.

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nuța Crăciun

terapia cu iluzii

încep în fiecare zi terapia cu iluzii
schimb puţin amintirea cu tine
am nevoie de un strop de nebunie
alt gen de uimire
ceva între divin şi periculos
care să-mi împrumute sentimente noi

e greu să trăieşti cu atâtea buruieni
perverse sub piele
cu tristeţea plutind ca nufărul
pe ape învolburate

dau înapoi timpul până devine copil
o secundă vie îmi scapă printre degete
îmblânzeşte aerul

nu mai caut fărâma de iubire lipsă
îmi construiesc o lume nouă
mică doar cât o piersică
mă cuibăresc în ea şi aştept
să mă nasc din nou

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Loreta Din

Romanța pentru mine

Din scântei de stele
Brodăm necuvinte.
Din gânduri rebele
Izvorăsc cuvinte.

Țesem o maramă
Borangic cu vise,
Din stele coroană,
Cu raze aprinse.

Luceafărul Mare
Îl pictăm pe pleoape,
Picurăm iubire,
Viselor aproape.

Noian mângâieri,
Aduceri aminte…
Umplem călimări
Și stoarcem cuvinte.

Strângem în buchet,
Amintiri divine
Fredonăm romanța,
Scrisă pentru mine.

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ștefan Olaru

Dăruit

Copil preaiubit, te vei naște din nou,
La masa tăcerii cu pâine și vin,
O lacrimă scursă din timpul deplin
Un plâns zguduit peste-al lumii ecou…

Din trupul tău fraged de prunc adormit
Vor crește lăstarii cu viață eternă…
Așază-ți destinul și capul in pernă
Iubire divină și fără sfârșit!

Căci lumea-i o umbră pe-un drum fără pași,
Văzduh fără zboruri și aripi schiloade…
Din beznă de inimi vin corbi să ne prade
Cu ciocuri flămânde și zâmbet vrăjmaș …

Copil dăruit, preaiubit giuvaer,
Ascultă pământul și-a lui sarabandă,
Privește-l apoi aducându-ți ofrandă
În inima mea mai aproape de cer!

Te vad țintuit printre veacuri mărunte,
Copil împărat lângă demoni și îngeri,
Ca-n șapte cuvinte iubire să sângeri
Cu muguri din spini pentru inimi si frunte!

Dar azi negreșit te vei naște din nou
Cu pâine și vin peste-al lumii ecou!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tănasă Costina

Ruga păcătosului


Mă macină durerea Ta, Iisuse,
Toate-ale vieții s-au întors pe dos,
Azi drumul tău va duce către cruce,
Vândut pe trei arginți de-un păcătos.

Of… Câte lacrimi varsă mama ta
Spălând drumul ce duce către moarte,
Ca, Tu, Iisuse, să ne poți salva,
Să cureți lumea-ntreagă de păcate.

Iar noi orbecăim încă prin lume,
Trăim în necredință și uitare,
Ne-am scufundat adânc în spurcăciune
Și-odată-n an, de Paști, noi vrem iertare.

Încă mai crezi în mântuirea noastră
Și ne iubești pe toți fără măsură,
Deschizi spre noi, mereu, sfânta fereastră
Înspre lumină, să uităm de ură.

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Rada

POARTA MARE DE LA DRUM

Mă-ntorc la poarta mea de lemn
La poarta mare de la drum,
Să caut pe stâlpii ei un semn
Lăsat ca pe un pallium

De tata, când își măsura
Cu pruncii funia vieții
Și când, cu noduri ne lega
De prag cu tainele peceții,

Pecetea soarelui pe porți
Cât roata carului și-a pânii
De pomenit și vii și morți
Și robii casei și stăpânii.

Crestase tata statul meu
De suitor copil la ceriu
Pe poarta lui de bazileu
Necunoscut de zodieriu.

Pe-atunci și porțile vorbeau
În limba sacră de pe cruci,
Pe-atunci și porțile știau
De unde vii, unde te duci.

Acum tac porțile la drum,
Sunt alte porți…De fier…Cu cheie…
O zeitate ca un fum
Mă-ntreabă: Cine ești, femeie?

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț