Zbor spre înălțimi

Într-un târziu

Azi voi strivi cuvinte pe genunchi
Tăcerile din mine să vorbească
Voi mai păstra din vise un mănunchi
Ca peste ani, mereu, să ne-nsoțească.

Să ne-nfruptăm din gustul de halva
Și din parfumul florilor de vară;
Pe brațul meu, iubito, te-aș salva
De brumele ce seamănă povară.

Și nu te-aș mai lăsa să rătăcești
O altă zi prin lumea asta mare
Când ai putea din nou să strălucești
Uitând de gustul clipelor amare.

Intr-un târziu ne vom trezi orfani
Tot căutând dovezi de nemurire
In ochii muritorilor profani
Ce nu așteaptă altă-nmugurire.

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

EŞARFĂ DE NORI

Cândva, şi-a pus pe umeri o eşarfă de nori
Şi l-a străpuns cu ochii ei de ceață
Iar paşii-i de morgană se strecurau, uşori
Şi inundau întreaga lui ființă.

Din ochii ei, pleiade de iluzii
Se agățau de visul lui crepuscular,
Însă argintul viu, din spatele oglinzii
S-a spart într-o secundă, c-un zgomot infernal.

Acum, când devrişi albi îi rotesc visul prin dune
Şi-o eşarfă de nori pe fruntea-i se destramă,
Înfrigurat, EL MOARE-N STEAUA CARE APUNE
Iar ochii ei de ceață se ascund în toamnă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Timp de anotimp(Bacovian)

E toamnă-n cer și toamna pe pământ,
pierdută-n praf e ultima mea vară,
pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt,
nu înțeleg ce spun, dar mă-nfioară.
Nori plumburii se scurg într-un descant,
un singur strop ajunge ca să doară,
apusu-i palid, răsăritul frânt
și zi și noapte cețuri grele zboară.
Copacii nu mai au nici un cuvânt,
suspină doar când frunza dă să moară,
deși-s legați prin tainic legământ,
s-o reînvie iar la primăvară.
Trecut de echinocțiu mă frământ,
că-n iarnă plec a nu știu câtă oară,
sunt prins în ritualul vremii sfânt
și tot mai des, în gând se face seară.
E toamnă-n suflet, chiar și pe pământ,
strâng amintiri din fiecare vară,
pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt,
acum le deslușesc întâia oară.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Efemeritate

Atinge ale vieții răzvrătite strune,
Clădește zid neliniștit de fapte,
„El moare-n steaua care apune”,
În palme-i luminează vise coapte.

Străbate lungi cărări, cu cutezanță,
Tot căutând a gândului minune,
Înveșmântat în mantie de speranță,
„El moare-n steaua care apune”.

Alungă vorbe și iluzii zdrențuite,
Atinge clipa mută care se supune,
Apoi, pe luturi de tăcere ruginite,
„El moare-n steaua care apune”.

Privește ploile de amintiri robuste,
În ochii minții alb docil repune,
Lasă nemărginirea să îl guste,
„El moare-n steaua care apune”.

Și a-nțeles că roșu-i efemer,
Că-n iarna vieții negrul se impune,
Se resemnează, lângă norii din mister,
„El moare-n steaua care apune”.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

EȘTI RANA MEA CEA MAI FRUMOASĂ

Și de-ar fi să-mi fii, femeie, rană fără vindecare,
Aș iubi durerea care m-ar cuprinde pân’ la os,
Te-aș iubi până la țipăt, te-aș iubi cu disperare,
Ție ți-aș aduce-n palmă poezia mea, prinos.

Dac-ar fi să-mi fii un cântec, doina mea ai fi de jale,
Te-aș cânta pe portativul ce mă sfâșie-n felii,
Te-aș zidi în mine însumi, dacă n-ar fi altă cale,
Dar să-mi fii și-n veșnicie, dar să-mi fii, auzi?să-mi fii!

N-am știut că fără tine nu găsesc vieții rost,
N-am știu cum doare dorul, când viorii-i sunt arcușul
Și ca un soldat bătrân, de un veac uitat în post,
Pentru clipa despărțirii-n taină strâng în pumn cartușul.

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

REFLEXII…

Se-adapă gândul în fântână,
Se scaldă-n ochiul fermecat,
Iar soarele te încunună
Spălându-ți trupul de păcat.

În claritatea din adâncuri
Cu chipul tău prea-luminat,
Mi-erai înșiruiri de rânduri
Iar eu cu pana te-am salvat!

Din zboruri scurte peste ape
Ai adunat albastrul tot
Fără să știi c-o să te-ngroape,
Iar eu să te salvez nu pot…

Și totuși, ai motiv a plânge
Căci viața noastră pe pământ,
E trecătoare și se stinge
Precum o flacără în vânt,

În cercuri albe stai zidită
La fel ca Ana în pereți,
Femeia mea prea-mult iubită
Putea-vei oare să mă ierți?

M-apucă așa o nebunie
Din disperare că te pierd,
Cât te-am cântat în poezie!
Cum aș putea să nu te iert?

Tu lasă lacrima să-ți cadă
Spălând tot cerul de păcat
Când va cădea prima zăpadă,
Și am să-ți strig că te-am iertat!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

IUBIRI BLESTEMATE

Se scutură valul de furii deșarte
și Marea se-mbracă în aur de toamnă…
Cu lacrimi amare, în ochii-i de doamnă,
privește spre Cerul ce-i mult prea departe…

Nu-i el vinovat că e-acolo din veci.
Nu poate sa fugă niciunde, de-ar vrea.
Îl țin jurăminte departe de ea,
și-n verile seci, și-n iernile reci.

Sfârșește idila din vara fierbinte,
se-ntoarce-n adâncuri, să-și afle odihnă,
plângându-și IUBIREA, IUBIREA Divină,
de Cerul ei drag, ce e-atât de cuminte.

Își sunt doar oglindă, în luciu de apă,
în murmur de aer și-n liniști de Lună.
În zori, Răsăritul îi prinde-n cunună
de rază de Soare, eternă, curată.

Iubiri, blestemate să nu se-ntâlnească,
-și Soare și Lună, și Marea și Cerul-
cu dor și Lumină frământă misterul,
primind s-ocrotească IUBIREA lumească…

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nu plânge, iubite!

Nu plânge, iubite, că toamnă e iar,
Că urlă copacii cu lacrimi amare
Când frântele ramuri le cad pe cărare,
Când frunze uscate pe glezne tresar!

Nu plânge, iubite, că vara-i departe,
Că noaptea, în vis, în dor te îmbraci,
Că suntem acum cu un an mai săraci,
Că toamna ne duce cu gândul la moarte!

Nu plânge, iubite, spunându-mi că marea
De noi a uitat, doi păgâni aiuriți,
Amintește-ți atât: cum eram fericiți,
Pe nisipul fierbinte, admirând înserarea!

Nu plânge, iubite, că iarna-i aproape,
Că în brațe acum nu mai poți să mă ții,
Mă uită, de vrei, nu mai suntem copii,
Ca de mână să trecem ale vieții etape!

Nu plânge, iubite, că uita-vei de mine,
Rătăcind inutil pe-nghețate poteci,
Că veni-vor doar zile ploioase și reci
Alungând trist iubirea din zile senine!

Nu plânge, iubite, că lacrimi se frâng,
Scăldate-n mâhniri ce aduc despărțiri,
Nu plânge de dorul pierdutei iubiri,
Doar lasă-mă, azi, de-ntristare… să plâng!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dorință

Fi-mi-ar toamna toamnă bună
să mă desfrunzesc de vise
și de fructele promise
într-o lume mult nebună

Fi-mi-ai tu o ploaie lină
peste sufletu-mi uscat
că-i rupt plugul în arat
și mi-e beznă de lumină

Fi-mi-ar moartea mai departe
că mai am cuvinte bune
adunate-n rugăciune
pe un ciob de oale sparte

Fi-mi-aș eu și fi-mi-ar hoață
dragostea fără de tine
că se întomnează-n mine
ridurile de pe față

Și târziu de dor și greu
fi-mi-aș mie dumnezeu.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț