Cristina Ghindar Greuruș

„Ce-aș fi eu de n-aș fi toamnă?”

Ce-aș fi eu de n-aș fi toamnă? Unde aș mai poposi?
Oamnenii ar ști ce-nseamnă dacă eu n-aș mai veni?
Ce-aș fi eu dacă nici vântul printre ramuri n-ar grăi?
Cum s-ar odihni pământul și apoi, cum ar rodi?

Ce aș fi dacă nici bruma peste tot nu s-ar lăsa?
Ar fi soarele, întruna, bucuros pe bolta sa?
Ce s-ar întâmpla de vara n-ar fi sora mea mai mică?
Iarna ar purta povara roadelor culese-n pripă?

Poate-aș fi o zână bună, să dau roade cât mai multe,
Vântul să mi se supună, ploile să mă sărute.
Poate-aș fi o vrăjitoare, să-ntorc timpul cum vreau eu,
Păsările călătoare să le țin pe loc mereu.

Poate florile-n grădină, ar rămâne înflorite,
Straiele din pomi n-ar curge, zilele n-ar fi stâlcite.
Nopțile ar fi senine, fără frig și fără ceață,
Toată lumea ar fi bine și cu zâmbetul pe față.

Ce-aș fi, nu pot să-mi dau seama, toamnă m-am născut și sunt,
Și-am să-mi port pe cap marama, cât voi fi pe-acest pământ.
Anul nu m-ar recunoaște și n-aș mai putea trăi.
Înc-o dată de m-aș naște, știu că toamnă eu aș fi
Și altfel… nu m-aș numi.

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Bogdan Florin Boitan

Bogdan Florin Boitan, aduce lumină vorbindu-ne despre poezia: Acela – Nichita Stănescu

El a venit şi mi-a spus:
viaţa
este o absenţă
între două inexistenţe.

Eu m-am uitat la el lung,
i-am surâs
până când
am izbucnit în plâns.

Poezia devoalează cu stringentă evidență spiritul neomodernist în care a fost scrisă.
Compoziția, pe cât este de redusă ca întindere, pe atât este de complexă, tratând o temă pur filosofică prin intermediul unui dialog. Poetul ne propune o reflecție asupra sensului existenței
Poezia marchează o introducere abruptă care oferă o definiție foarte sumbră a vieții. Aceasta este percepută ca un gol între două inexistențe, ceea ce indică o viziune nihilistă asupra vieții. Viața, în acest context, pare a fi un spațiu efemer, o non-existență între cele două momente fundamentale ale condiției umane (viața și moartea).
Accentul pică, așadar, pe această inconsistență a condiției umane mărginită de cele două momente marginale. Faptul că se uită lung la interlocutor sugerează o reflecție profundă, poate în încercarea de a înțelege în profunzime sensul cuvintelor. La începutul a râs de cele auzite, gest care poate avea mai multe semnificații. Noi, ca și comentatori ai textului, nu putem descifra cu certitudine motivația care a stat la baza „râsului”, pentru că nu putem vedea expresia feței, care ar fi putut completa acest tablou. Eu pot să emit câteva ipoteze. A râs pentru faptul că nu a realizat destul de repede importanța/ gravitatea semnificației sau a folosit râsul, inițial, ca pe o mască a acceptării inexorabilului destin.
Plânsul de la final poate fi văzut ca o reacție inevitabilă al unui adevăr greu de suportat. Râsul inițial poate fi văzut și prin faptul că eul liric încearcă să facă față acestui adevăr.

Poezia atinge teme fundamentale legate de natura umană și de sensul existenței: viața, moartea, efemeritatea, absența și inevitabilitatea sfârșitului. În același timp, explorează fragilitatea emoțională a omului în fața marilor întrebări despre viață și moarte.

Acest poem minimalist, prin simplitatea sa, reușește să evoce o profundă reflecție asupra condiției umane, lăsând cititorul să mediteze asupra propriilor sentimente și convingeri despre existență.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Simina Paun

nu e rimă, nu-i poem,
tot ce scriu e un blestem

Din toate

Din toate ți-aș mai da câte un pic,
Din timp, din viață, chiar din moarte,
Să pot să fiu din nou copil,
Și-n brațe mama să mă poarte.
Ție ți-aș da din toate, pe deplin
În mine, numai vina ar rămâne.
Se coc gutuii în curând
În brațe cine mă mai ține?!
Nimic nu aș opri acum!
Nici amintiri,
Nici locurile ce ne-au fost comune.
Din când în când m-aș căuta,
Căci nu mai știu dacă mă strigi,
Să îți răspund, cu care nume!
Se coc gutuii, ți-am mai spus,
Și nucul a-nceput să se rărească,
Eu plec, tu vii mereu în gând,
Hai hui vâslind, pe marea mea albastră.
Din toate poți să iei!
Eu îți voi da!
Culoare, gând, chiar amintiri neîntâmplate.
Ne este timpul prea puțin…
Și nu mai cred decât în moarte.

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Madiana Domnița Lașcu

În toamna mea…

Cu fiecare frunză care pică
Începe uneori să-mi fie frică,
Că n-am trăit de-ajuns, c-au trecut anii…
La ce mi-ar folosi acuma banii?

Aş cumpăra maşini, averi, palate
Şi ce? Dar tinerețea nu se poate!
Aş face-un împrumut la „Banca Vieţii”,
Vreau să-mi revendic anii tinereţii!

Aş merge pân-acolo cu-ndrăzneala
Morţii de pot, i-aş arunca momeala…
I-aş sugera de poate, să mă sară
Iar ea ar riposta; „A câta oară?”

Cu fiecare frunză care zboară,
Începe amintirea să mă doară
M-aş mai întoarce-n timp să-mi caut anii…
Morţii de pot, i-aş da toţi gologanii!

I-aş spune să mă lase doar un timp,
Să mai trăiesc măcar un anotimp…
Să fie anotimpul tinereţii,
Cu flori de tei să-mi plângă toamna vieţii!

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Viorel Birtu-Pirăianu

Prin beznă

lumina se înfășoară în rană
suspină timpul pe drumul de seară
copacii rupți se clatină-n ramă
dacă mă vei întreba cine sunt
nu îți voi răspunde
nu trăiesc aici, nici dincolo
aici mă sufocă durerea
prin beznă căutam stelele
trecând firesc pe lângă ele
cu aripile frânte atingeam casa
uitând să deschid poarta
doar bătăia de suflet
așteaptă privirea în lumină

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lidia Stan

Comoara

Ah,cum te-nvață Viața
Și-amar și fericire
Invidie și ură
Uitare și iubire

E-un dascăl eminent
Tu, repetent mereu
Cu curcubeu-n suflet
Trăiești ca un pigmeu

În anotimpuri scurte
Îți numeri anii vieții
O roată într-un bâlci
Unde se-nvârt bobleții

Acum ești sus sau jos
Și plin de-amărăciune
Ori mlaștină ori jar
Cenușă și tăciune

Ne măcinăm de gânduri
Și de greșeli absurde
Torentul vieții spală
Ani, ore și secunde

Neîmblânziți de doruri
Amurgul când coboară
Privind în urmă Viața
Ne pare o comoară

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Marian Florentin Ursu

PLUS ABSOLUT

Să-mi întinzi mâna ta înapoi peste timp
că am fost amândoi doar un anotimp
şi când frunzele- au devenit ruginii
conjugam la trecut verbul de a iubi

Dacă vrei să mă ai, dacă vrei să-ţi mai cânt,
să pui semnul egal între cer şi pământ
că ne-aşteaptă acum un teribil sfârşit,
dintre minus nimic înspre plus infinit

Mă cunoşti de acum când e toamnă pe culmi
şi aştepţi în zadar strigătul altei lumi,
eu la fel în zadar încă te mai aştept,
devenind peste timp un bătrân desuet

Şi în lumea aceasta de mari diletanţi,
parc-am fi doi amanţi peste mări emigranţi,
parc-am fi doi iubiţi cu idei de final,
alergând printre munţi spre suspinul fatal

Te iubesc în abstract , te iubesc obiectiv
dar conjug tot trecutul la infinitiv
şi ascult un ceasornic ce bate tăcut
dinspre minus nimic, înspre plus absolut

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Anatol Covalli

Colind

Mi-amintesc cu drag de copilărie
când fiinţa mea clocotea de lavă,
iar sufletul pur părea ciocârlie
cântând în slavă.

Colind uneori dulcea tinereţe
plină de iubiri şi-abundând de visuri
când viaţa-îmi dădea vesele bineţe
din paradisuri.

Merg adeseori prin maturitate
care pare-un lan mândru şi-n rodire
şi surâd când văd câtă vastutate
e-n împlinire.

Ca-n amurg, acum, să strâng rodul care
mi-a fost ideal o viaţă întreagă
pe care îl pun în saci sau hambare,
dar și-n desagă.

Şi oricât ar fi iarna de haină
nu am să mă tem că o să mă-nfrângă!
Când de rod bogat îmi e viaţa plină,
cum să se plângă?

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Flori Cristea

ADIO

Nu mi-a fost dat să-ți înțeleg plecarea,
Nici nu am căutat să înțeleg,
Cum nu-nțelege țărmul de ce marea
Duce-n adânc tot zbuciumu-i întreg.

N-am alergat plângând în urma ta,
Deși izvor de lacrimi necurmat
Mi-s ochii. Ce mai folosea,
Să știi ce mare-i dorul meu turbat!

Nu ți-am mai scris apoi nici o scrisoare,
N-am mai vorbit de tine nimănui.
Am îngropat iubirea-aceea mare,
În sufletu-mi. Iar astăzi, îl încui.

Nu vei mai ști ce dor îmi e de tine,
Cum număr zilele ce trec pe rând.
Atât mă rog: să-ti fie ție bine,
Și te mai mângâi doar la mine-n gând.

Atâtea lucruri par neînsemnate,
Dar pentru noi, neprețuit odor.
Hai, sterge-ți lacrima acum, bărbate,
Așa-s iubirile, se nasc și mor…

Ne vom purta durerea separat,
Ne vom vorbi în gând de toate cele,
Vei locui în gândul meu curat,
Vei fi tot timpu-n visurile mele.

Cât te-am iubit! Cât m-ai iubit! Știu bine,
Că ți-am fost dragă neînchipuit!
Plecăm la drum cu inimile pline,
Când ceasul despărțirii a sosit.

Adio, omul meu atât de drag!
Adio, partea mea de fericire!
Prind astăzi în al inimii șirag
Cea mai frumoasă perlă de iubire.

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Voica Rusu

Enigmă

Am răsărit, dar nu din întâmplare,
ci din apusul meu, din coborâre
m-a ridicat o forţă în picioare
lăsând în urmă-o viaţă printre dâre,
nu-mi amintesc exact ce-am fost odat’,
dar simt c-am făcut salt spre infinit
şi-n urmele de viaţă ce-am lăsat
stă adn-ul din care-am pornit.
Trăim în vis, sau visul ne trăieşte
acest mister ce nu e dezlegat?
ce forţă din neant oare trezeşte
din altă viaţă, omul, de moarte secerat?

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț