Zbor spre înălțimi

MI-AU FURAT COCORII VARA

A înmugurit tăcerea prin pădurea de aramă,
S-au prins frunzele în horă, troienind cărări de dor…
Toamna-şi țese, cu migală, mult râvnita ei maramă
Murmurând, a-nsingurare, sub o lacrimă de nor.

Freamătă a doină vântul, plânge-n mi bemol vioara,
Timpu-ncetineşte pasul şi se scurge mai domol…
Fără nicio îndoială, mi-au furat cocorii vara
Şi-au lăsat în urmă codrul zdrențuit, pustiu şi gol…

Mi-a rămas un colț de zare care-mi jăruie ființa
Cu-o fărâmă de lumină din amurgul sângeriu…
Cuibărită-n poala vremii îmi agăț de cer dorința
Să văd iar natura-ntreagă primenită-n verde viu….

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Despre suflet…

Un Creator a strâns în pumnul său
Comori de suflet puse într-o carte.
Le-a transformat, apoi, în curcubeu
Și le-a pictat pe cer, până departe.

Căci sufletul e candela din rai
Aprinsă lângă o icoană veche,
Este un bob din spicul de pe plai,
O doină murmurată la ureche.

Se-nchină-ncet la pâinea rumenită,
Își potolește setea la izvor.
Mai suflă în cenușa de sub plită,
Se strânge ghem, de jale și de dor.

Cât pe pământ dă viață lutului,
Ne închinăm la dânsul ca la soare…
Dacă mai spune-o vorbă vântului,
Va fi și pământean, și călătoare.

Când tot nisipul din clepsidră curge,
Nimic aici din suflet nu rămâne.
Oricât s-ar milogi, oricât ar plânge,
„El moare-n steaua care apune”.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Omule

Te naști cu primăvara-n poală,
Apoi lași vara să te poarte pe cărări,
Ușor; pe toate, trupul tău le cară
Trecându-le spre marile uitari.
Când toamna bate la fereastra vieții,
Cu pași mărunți, tu îi deschizi ușor,
Privind cum schimbă roua dimineții,
În brumă rece-n care-ncet ne mor
Speranțe și puteri luate de vânt.
Ca frunzele dansează-n vals de toamnă,
Apoi sărută palidul pământ…
De lacrimi e cărare pe sub geană,
Că iarna rece-și flutură mantaua,
Pământul, ca un uriaș mormânt,
Te-acoperă și nu-ți mai pui basmaua.
La căpătâi… ai piatră de granit.

…

Ca frunza care zboară-n adiere,
se-nalță și coboară în cădere,
Așa-i și omul, trecător prin lume,
Cu năzuinți urcând spre infinit,
,,EL MOARE-N STEAUA CARE APUNE”,
Dând mărturie-n ceruri c-a trăit.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Noiembrie

Mă arzi noiembrie…
Pe tâmpla inimii prea șubredă și sură,
„Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt”,
Zile pustii din verde calm îmi fură,
Se zbate bruma aspră, pe gene de pământ.

Mă strigi noiembrie…
Cu voci de ploi nepăsătoare și avare,
Ascut săgeți în munții surzi de tatonări,
Gust din potirul ars al toamnelor bizare,
Încarcerat în nopți perfide de-așteptări.

Mă scrii noiembrie…
Cu litere de foc subțiri și prea confuze,
Nu vreau să plec, nici nu pot să rămân,
Încercănez dorințe zgribulite și obtuze,
Pe tâmplele gândirii, argintul e stăpân.

Mă-nchizi noiembrie…
În pumnul timpului hapsân și ascuțit,
„Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt”,
Aud cum plânge firul ierbii răstignit,
Zăpada îi croiește apaticul veșmânt.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Meriți tu?

Lângă salcia bătrână
număr greieri
prin nuiele
și mă gâdilă o mână
să-mpletesc
două inele!

Aș lăsa versul să zboare,
dar mi-s vorbele puține
și visez la…
nunți bizare
iar un gând
tremură-n mine…

Meriți tu
să-mi pun speranța
în căușul palmei tale,
să uit de nesiguranța
ce-ntre noi
caută cale?

Să ignor cum cade ploaie
peste gândurile mele…
și să-mi las
patul de paie
pentru patul tău de stele?

Meriți tu
să te trec marea
și să te cunoască vântul,
să-ți coc pâinea
să-ți dau sarea,…
Să-mpărțim la doi pământul?

Să te apăr ba de soare,
ba de luna ce se zbate
noaptea…
când o scap în mare,
căci am palmele uscate!

Poți să-mi spui
că va fi bine
chiar de vine ceasul rău?
Și că rămâi lângă mine…
Meriți tu
să fii al meu?

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Autumnală

Toamnă-i iar și-mi este frică, vântul e rebel și rece,
făr’ de scrupule el trece, prin odaia mea, prea mică.
Val de apă-n geam lovește, fulger luminează-n gol
un actor ce joacă-un rol, într-o scenă de poveste.

Vreau senin și-albastru cerul, nori să nu îl amenințe,
luna fără de velințe, nu-mi dezvăluie misterul.
Nu a fost, ce-a fost să fie, lacrima-mi in suflet plânge,
de durerea ce se stinge, în adânc de apă vie.

O să strig în gura mare, „toamnă fără de cuvânt”,
tu ne târâi pe pământ și ne pui pe rană sare!
Pot să spun că ești o doamnă și porți șal de borangic?
lumii cum să îi explic, că nu ești decât o toamnă?

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Eu și toamna

,,PE CÂMP SINISTRE ȘOAPTE TREC PE VÂNT „
În desfrunzire pomii,foșnesc ultimul cânt ,
E cântecul de jale al brațelor uscate,
Pe care vântul toamnei le lasă despuiate.

Către amurg,grăbiți, norii mai iute-și mână
Culorile cernite,furtuna ce-o să vină.
Din sufletu-mi plecară și primăveri și veri,
Constat cu întristare , nu mai sunt cel de ieri.

Mă-mbie  crizantema cu tot parfumul ei
Dar cum să ma mai bucur când pașii mei sunt grei,
Și când amurgul sumbru, cu tot griul din el
Trupul mi-ncorsetează în chingile-i de-oțel!

Înfrigurat și trist abia schițez un zâmbet
Căci teama și durerea s-au cuibărit în suflet.
O clipă te rog toamnă, oprește-te din mers ,
Pe-o frunză arămie, să-mi scriu ultimul vers.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pașii vieții

Trecea pe-afară Toamna-n
Botine aurii
Avea ochi de brândușe
Și gene castanii

Trecea cu gândul dus
Învăluită-n ploaie
Priveam absentă cerul
Închisă în odaie

Și cârduri de cocori
Mi se-nvârteau în gând
Pe foaia de hârtie
Se încâlcea un rând

Trecea nepăsătoare
La braț cu-n vânt hoinar
Avea o fustă creață
Din frunze de arțar

Păienjeniș de stele
Pe poala-i foșnitoare
Brodată-n argintiu
Cu brume moi, ușoare

A poposit pe-o bancă
Privindu-mă cu milă
Tu, ai atâtea Toamne
Eu sunt doar o copilă

Mă-nvăluie-amintiri
Pierdută-n umbra ceții
Atâtea anotimpuri
Se pierd în pașii vieții

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

POETUL ANONIM…

Poetul anonim, cu pasiune,
e-un figurant pe scenă, în vreo zi,
Speranță că un drum va netezi,
(de-a sa valoare public o expune).

Frumoasele cuvinte cu temei,
Își regăsesc splendorile prin har
Expuse-n stil frenetic, lapidar,
(când și-a ales… din viață un crâmpei),

A fi poet e pentru mulți un har,
Lui Dumnezeu plătit pe-al Său tarif:
Să urci spre înălțimi ca un Sisif
Și să învingi pedeapsa solitar.

Să construiești simțirilor recif,
Să zbori ca legendarul fiu Icar,
Pe muză s-o alergi c-un vechi amnar,
Să dea lumină bietului poncif.

„EL MOARE-N STEAUA CARE-APUNE”
De nu-i recunoscut de ageamii
Cu nalte, renumite-academii,
Dar c-un poem nicicând, o joncțiune.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț