Sper să rup din calendare încă multe, multe file, să mai am de trăit zile ce-n curând vor fi stelare. Vreau să traversez sahare pe pegaşi, nu pe cămile şi prin visele virile drum să-mi fie-orice-cărare.
Stau mirat, privind în urmă, şi nu pot deloc pricepe de ce-am colindat prin stepe, rămânând mereu în urmă, într-o nefirească turmă ce-a păscut orice scaiete, şi nu a putut concepe că de fapt în dune scurmă.
Am să-mbrac straie alese, chiar odăjdii minunate, pe bordei clădind palate unde-am să iubesc crăiese, am să rup lanţuri şi lese exultând în libertate, şi-am să mă feresc de gloate, evitând mereu ce şes e.
Ce-a rămas, vreau să se ştie că va fi doar împlinire pentru că a mea menire e să ard în Poezie. Sper ca viaţa mea să fie pătimaşă regăsire, dăruire şi iubire într-o dragoste târzie.
TREN RĂTĂCIT . Cad fugii de nea peste case dansând, iar vântul pătrunde pe usă de-afară cu vechi amintiri, așezate la rând, uitate de noi, mai demult, într-o gară. . În gară sosea doar un tren rătăcit, din hăuri de timp se ivea câteodată, părea să fi fost doar un vis născocit, venit special din trecut să ne scoată. . Eu încă l-aștept pe peronul pavat cu mii de regrete în urmă lăsate în seara de toamnă în care-ai plecat călare pe-o umbră de visuri trădate. . Și încă mai sper să apari pe-nserat, din trenul bizar să cobori neschimbată, venind din trecutul rămas suspendat pe margini de vis într-o gară uitată.
M-am trezit în albul iernii Nu puteam să respir decât alb Nu puteam să văd decât alb Albul acela strălucitor pe care îl auzi cum scârțâie sub bocancii grei atunci când alergi gâfâind pe drumul către casă. Copacii erau albi, păsările erau albe, literele acelea negre, rotunde dispăruseră și ele. Au râmas în mâini câteva scrisori albe mototolite. Pe liniile din palmă se vedeau tălpile lipite de zăpadă. Colindul abia se auzea dintr-o casă veche cu ziduri scorojite… Cuvintele zburau pe lângă mine până când am deschis ochii
Azi la cină avem oaspeți, vin la noi luceferii Și din cosmos, de departe, vin cometele, făclii. Și vin sori și luni-fecioare, magii vin din răsărit, Vin cu smirnă și tămâie, iată-i, doar ce au sosit
Ieslei să i se închine, Pruncului ce doarme-n ea, La picioare îi pun aur, peste trup pânze de nea, Venerând făptura mică, Dumnezeul întrupat. Nici o casă-n satu-acela nu avu de dat un pat,
Unde Pruncul să se nască. Numai boii l-au primit, Numai cerul de deasupra, cer din care a venit, I-a fost adăpost și casă, L-a ținut duios la piept. Prunc Celest, te rog, hai, vino, ‘n ieslea inimii te-aștept!
Este noaptea cea mai sfântă, este noaptea de Crăciun, Cântă-n câmp păstorii odă Mielului cel Sfânt și Bun, Cântă la fereastra noastră un colind, cu glasuri mici, Cu năsucuri înghețate, ia, o ceată de pitici.
De n-ar fi întuneric, n-aș ști ce e lumina fără copilărie aș fi un simplu nume, de n-ar fi suferința n-aș ști ce-i fericirea dar dacă n-aș iubi aș fi singur pe lume.
Constructorii de ceasuri nu-s obsedați de timp și nu cunosc vreun medic total imun la boală, un preot mă ascultă dar nu e Dumnezeu de n-aș avea dorințe aș fi o minte goală.
De n-aș avea credință nu aș avea speranțe de n-aș avea o umbră aș fi nemuritor dar gândul că exist mă face conștient iar darul de-a mă naște mă face muritor.
(Poezia zilei, 26 decembrie 2023) Poate toți oamenii au șanse egale în viață însă câți știu să profite de această șansă? Au șanse egale și la viață dar și la moarte, numai că unii duc o viață de prinți și de regi, alții o viață în sărăcie și mizerie, unii mor în lux și alții, vai și-amar! Dar ce mai contează avuția când toți mor, când nimeni nu este scutit de moarte? Drama este că mor nu în ordinea nașterii, ci pe sărite și aici intră și copii, și tineret, și adulți înainte de a atinge bătrânețea. Destinul fiecăruia este probabil scris în cer și nimeni niciodată nu a putut schimba destinul, fiindcă el s a clădit „pe al clipei pas/ Cu suflete de dragoste prea pline/ Sau ca o inimă prea slabă-n glas” Fiecare suflet înălțat la cer se transformă într-o stea căzătoare iar oamenii încep să spere într-o viață dincolo de viață, în viața eternă, în iertarea de păcate, „în credințe despletite de nevoi”. Ei vor fi astfel pregătiți pentru clipa desprinderii de terestru, pentru acea clipă când vor fi strigați de un înger și vor trebui să-i răspundă și să-l urmeze. Cu toată povara lor de păcate vor merge, știind că toate le vor fi iertate fiindcă Iisus Hristos i-a iubit pe ei, cum a iubit întreaga lume și s-a sacrificat de dragul tuturor, murind în chinuri pe Golgota și înviind apoi pentru a le fi mesager de iubire în veci de veci. Florentina Savu
Șansa vieții Manuela Cerasela Jerlăianu
O ! Cât de egală este șansa vieții! Cum omul moare simplu muritor, Așa cum mor și prinții și poeții; La fel se-ntâmplă-n moartea tuturor.
E viața prinsă-n libere destine Să se clădească pe al clipei pas Cu suflete de dragoste prea pline Sau ca o inimă prea slabă-n glas.
Un infinit de stele căzătoare În primăvara prinsă în apus Arde-n cuvinte ca o luminare De dor eternele ca valul dus.
Speranțele pe mantii negândite Cresc inimile prinse printre ploi Ca omul liber pe nestăvilite Credințe despletite de nevoi.
Răvașul se deschide ca un fulger Și omul se trezește bâjbâind Că într-o zi este strigat de-un înger Și îi răspunde, vorba, bâlbâind.
Bietul de el e prins pe jumătate În ale vieții lor alambicări Cum poartă el povara de păcate Pierdut în ale tristei repetări.
Izvorul cântă dintr-un șes când munții se închină La ceru-n frunți de nori cules, Lumină albă, lină. Din foșnet dulce de stejar, mai cade câte-o pânză Pe tâmpla unui vechi altar, de-ngălbenită frunză.
La ieslea cu surâs divin, un cor de îngeri cântă; Crăciun cu sufletul hain, în mâini povești frământă. Cu ochi de plânsul cristalin, al împlinirii sfinte, Maria frânge în suspin durerea de părinte.
-Marie, prunc neprihănit în tine e născutul, Cu ochi de cerul înflorit și glasul, absolutul! -Marie,-n sâni izvoare-ți curg și Fiul tău le-adună În trupul crud de demiurg și-n palmele de tină!
Când magii Fiul ți-au văzut, cu toți se închinară; Și s-au mirat, și au crezut, și imnuri îi cântară. Isus, născut în trup de om, cu Dumnezeu ființă Culege roadele din pom, când fapta-i o căință.
Zbor spre înălțimi 