FATA CU VIOARA
( Din volumul în lucru ,, EPICELE”-
poeme în proză și proză scurtă)
Georgeta Rada
- Tată, ți-am adus fata să-ți cânte la vioară,
a avut primul ei concert, un succes!
Bătrânul se foi pe banca de la poartă unde stătea de taină cu Iosif, vecinul lui dintotdeauna.
Îl chemase să rânduiască de suit mâine la deal, că se făcuse fânul de coasă și nu mai răzbea singur.
Pe o piatră mai alăturea, nu cu bărbații, ca la biserică, încremenise Saveta, nevasta lui Iosif, cu mâna la gură, că frumos mai cânta fata aia a Floarii, așa ca Oltul, ca vântul, ca noaptea cu lună plină când se furișa ea din casă , să se țină de mână cu Iosif la poartă, eeei!
Și Saveta scăpă un oftat de se-ncruntă Moșul la ea.
Stingherită, ca și cum Moșul i-ar fi citit gândurile, își trecu la ascultare sub basma, niște fire de păr ieșite în priveliște pe frunte, ptiu, femeie bătrână!
Ei veniseră cu treabă, chemați de Moșu,
dar el tăcea și se uita în pământ, muta cu bâta lui noduroasă niște pietre parcă juca singur ,,Poarca,” jocul lor de copii săraci, fără jucării de pe Valea Oltului, aspră, îngustă, săracă. Zgârcit cu oamenii, Oltul, parcă își săpase vad numai pentru el, lor abia le lăsase loc pentru vatra satului și pentru drum, doară mai spre culme aveau Drumul Oaselor. Să tot mergi pe el!
Până și Biserica era înghesuită între case de nu știai dacă e casă de oameni, ori casele sunt biserici din care sfinții suiau la deal la coasă sau la pădure. - Ce zici, tată, ți-a plăcut cum cântă nepoata dumitale?
Moșul tăcea și scria niscai semne numai de el știute în limba pământului pietros și sărac care nici mălai nu le prea dădea oamenilor dacă tot hotărâseră să rămână săraci, de multe ori flămânzi, doar să își dea copiii la școli, la Vâlcea, la Sibiu, la Cluj, ca să fie domni și doamne, chiar dacă …
Lasă, așa a fost să fie, lasă!… - E Sonata pentru vioară…, dar nu mai apucă să termine, că Moșul se ridică de pe bancă, asemenea și Iosif și Saveta.
- Ați cheltuit banii degeaba, pe-acolo, se vede că i-ați făcut ușor( erau profesori Floarea și soțul ei).
Apăi, când cânta Dodică duminica la horă, jucai sârba pe două lemne până rămâneai desculț! Ce găuieli sînt astea, fă? - Vai, tată, să n-audă fata!
- Lasă, s-audă!
Hai, că mâine ne sculăm cu noaptea în cap
să suim la deal la fân! - Sară bună! Dară ne ducem și noi, zise Iosif.
- Să viu eu cu demâncare la deal, ori, dacă sui
‘mneata, Floare, că știu că Măria nu mai poate,
sui și eu cu oamenii la fân? - Țață Savetă, rămâi s-o ajuți pe mama, sui eu cu demâncarea, seară bună!
- Să iei și fata cu vioara, Floare, să cosim cu lăutari, că pân-acu, prin poiană muntelui, numai puiul cucului… mai bombăni Moșul, suind în cerdacul casei lor de lemn, unde tăcea fata cu vioara pe genunchi.
- Lasă, Floare, nu te întrista, așa dă el cu vorba, de când ați plecat toți de-acasă parcă dă cu pietre când vorbește, numai când vorbește de voi se luminează!
Oltul le luase vorbele, doar trecea la doi pași de casă, luase și cântecul fetei și le ducea pe toate în marea cea mare, unde avea să dea samă de oameni, de cântec , de… GEORGETA RADA
30mai 2024
Redactor: Florentina Savu
Director editorial: Camelia Corina Boț
