Ștefan Doroftei Doimăneanu

TESTAMENT

„Cartea mea-i, fiule, o treaptă”
Ce te-ndrumă și te-ndreaptă.

Timpul pulhav mă răscolește-n oase
Și pot să plec la cer în orice clipă,
Divinului îi cer să mă mai lase,
Un testament să încropesc în pripă.

Prin cărțile-mi aflate-acum pe rafturi
Am demonstrat că am iubit cuvântul,
Mulți cititori sunt astăzi vrednici martori
Că n-am trecut prin viață precum vântul.

Am oferit cu patimă iubire
Am scris despre dureri și nedreptate
Despre lachei și hoți și dezrobire
Și-am adunat doar vise amputate.

Pentru cei dragi, de sânge și de fire
Curaţi ca roua-n ochii dimineţii,
Le voi lăsa nestinsa mea iubire
Şi lacrima amară a tristeţii.

Le voi lăsa şi gândurile-mi scrise
Poemele ce-s rodul frunţii mele,
În ele pot găsi multe poveţe
Sau alinarea în momente grele.

Nepoţilor cei dragi, fără prihană
Le voi lăsa iubirea în buchete,
Voi fi cu ei în vis, ca o icoană,
Și-i voi veghea din cer pe îndelete.

Prietenilor ce-au crezut în mine
Şi forfota m-au însoţit prin viață,
Le las voința mea să îi domine
Şi să îmi ierte vorba șugubeață.

Îi rog să nu mai cadă în păcate
Să curgă mustul din butelci, şuvoaie,
Și-ntr-un târziu, cu cofele-ncărcate
S-aducă-n rai tot vinul din butoaie.

Pentru amicii lupi, stăpâni ai urii
Ce se hrănesc cu suflete curate,
Le otrăvesc izvoarele iubirii,
Lăsându-le veninul din păcate.

Le voi închide cerul plin de stele
Le voi ascunde luna fermecată
Să nu aibă puterea să își spele
Frustrările din mintea lor trucată.

Pentru mirese cu și fără mască
De prin iatacuri sau de pe trotuare,
Le las toată puterea să trăiască
O mie de poveşti mistuitoare.

Celor ce sunt acum foarte departe
Dar care-au reușit să mă citeasacă,
Le las aceste versuri într-o carte,
De poezia mea să-şi amintească.

Iar criticilor mei, poznași de seamă
Ce cu blândețe m-au școlit în versuri,
Le las poeme… multe… fără teamă,
Să le așeze-n alte universuri.

………………………………………………..

Cuvintele-mi ca fructele prea coapte
Îmi curg din ochi spre voi, spre lumea largă,
Privesc cum cerul se îmbracă-n noapte,
Aud cum marea plânge şi se roagă.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Adrian Vasile Iftime

E noapte

Cu capu-n nori, ades, de-o vreme-ncoace
Mă plimb prin ploi tot adunând chiștoace
Mă lupt prin nopți cu morile de vânt
Și nici cuvântul… nu mai e cuvânt.

M-am cununat ca, mai ușor, să-mi fie
Mult prea stingher cu-o foaie de hârtie
Și doar așa iubirea mai există
E-un teatru lumea, teatru de revistă.

Mi-e sufletul prea greu de-o vreme-ncoace
Și zilele trecute nu-mi dau pace
N-ar încăpea în mine vreo minciună
Dar mai aștept măcar o vorbă bună.

Nu sunt nici prea urât nici prea frumos
Nu știu să-mi port, pe sus, obrazul gros
Mai cred în povestirile din carte
De-un mâine poate, poate mai am parte.

Am un bilet mai vechi la clasa-a doua
Pe fața mea mai atipeste roua
Nici nu mai știu nimic, acum, de moarte
Te pup pe suflet, e târziu , e noapte!

Redactor: Mira Minu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Gabriel Feresuaru

Sărut…

Sărutul e o poartă spre iubire…
O-ngemănare-ntre a vrea și-a fi!
Un pas suprem făcut spre nemurire
Sărutu-i rațiunea de a fi…

Sărut icoana cu evlavie deplină,
Cu drag sărut și mâna mamei mele
Plecată prea curând întru lumină
Și prea devreme-ajunsă sus, la stele…

Sărut cu patos buzele femeii
Ce mi-a adus chiar Raiul pe pământ…
Și mai sărut, din stele lăcrimând
Călugării din schituri lăcrimând mișeii…

Sărut țărâna-n care a pășit
Iubitu-mi tată, fără de păcate,
Și mâinile copiilor! Pe toate
Azi le sărut din zori la asfințit…

Sărut și mâna care ne hrănește
Muncind ogorul pân’ la asfințit…
Care se-nchină când la răsărit
Soarele vieții noastre se ivește…

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Luminița Trăistaru

Bezna

CE PASĂRE NEAGRĂ STĂ-N LUNĂ ȘI PLÂNGE?
Ce șarpe de foc pe frunte-ți brăzdează?
Simt liniștea nopții că-n așchii se frânge,
Rănindu-te-n talpa ce nu mai visează.

Ce guri de oțel înghit șoapta mării
Când răul bea lacrimi din pietre ce tac?
Ce vânt din Siberii bea semnu-ntrebării,
Când ochi-ți agonici în beznă se zbat?

Prin venele tale au curs totdeauna
Iubirea-n petale și ura-n furtuni,
Dar astăzi iți curge durere, iar luna
Bea sânge albastru din rug de lăstuni.

Huluba se-nalță să-și scalde candoarea,
Știind că trădarea se află pe tron,
Ea zboară, dar bezna-i îmbracă culoarea,
Iar tu, lume dragă, te zbați în harpon.

Și cine s-audă că-ți strigi disperarea?
Speranța e dusă departe-n exil,
Nu sunt felinare, pierdută-i cărarea,
Iar noi…pacienți într-al beznei azil.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Iancu Cătălin

Călător spre nicăieri

La mine-n suflet ți-am zidit altar,
Mi te-am închis în mine permanent,
Îmi ești și horoscop și calendar,
De tine sunt eternul dependent.

Stau la hotarul dintre azi și ieri,
Îmi este greu să îmi aleg cărarea,
Mă ning și toamne dar și primăveri,
Mă plouă-n vise muntele și marea.

Tu poți să mă auzi atunci când tac,
Mă ierți atunci când sunt mușcat de vină,
Tu mă primești la tine în iatac
Când mă lovește soarta prea haină.

Sunt doar un călător spre nicăieri,
Tovarăș bun de-acuma îmi e drumul,
M-am dezbrăcat de frici și de tăceri,
Trecutul tot s-a risipit ca fumul.

Mă cheamă orizontu-ndepărtat
Dar nu mă lasă dorul ce mi-l porți
Să mai colind pământu-n lung și-n lat
Sau să mai bat din nou la-nchise porți.

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Lupu

E primăvară

Doamne, câtă primăvară-i peste noi!
E plin de flori, e crângul, iar, vioi,
Spre cer, azi, sufletul mi l-am deschis
Și mă avânt pe bolta unui vis,
Noi fără noi, suntem așa de goi!

Pe cine va-mbrăca cu floarea deasă,
Doar eu eram a vântului mireasă,
Când în bătăi de inimi, zbura floarea,
De-acoperea și iarba și cărarea,
Iar umbra ta, pe atunci, îmi era casă…

Cum vor mai curge-n primăvară ploi,
Când vor cădea, prin verdele trifoi,
Pe pajiștea-nverzită, prin pâraie,
Și firul ierbii, fraged, mi-l îndoaie?
Cum le va fi, iubite, fără noi?

Azi, zorii se revarsă-ntr-o clipită,
Pe geana nopții, depănând, grăbită,
Din vise asteptate, să-ți pot spune
E-atâta primăvară peste lume!
Sunt salcie de vânturi desfrunzită.

Redactir: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ion Sima Delagaleș

Satul natal

Un dor nebun mă arde-n piept
săpând adânc val după val
să-mi vindec rana așteptării
și să-mi revăd satul natal.

Azi viața mi-a deschis o poartă
lăsându-mă să cred în vise
și să-mi revăd copilăria,
clipe uitate sau ucise.

Mă cheamă locuri, oameni, râul,
păduri de brad și de stejar,
mă cheamă casa părintească
și vechi izvoare de cleștar.

Satul e altul, mai cochet
iar cerul lui e plin de stele,
el poartă încă-n vechi tradiții
urma copilăriei mele.

El mă așteaptă-n haină nouă,
cu vechi livezi de nuci și pruni.
Tot neamul meu mă sfătuiește
să stau cu el, să nu mai plec
să-mi sap mormânt lângă străbuni.

Redactor: Relu Popescu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Anatol Covalli

Aș vrea

de Anatol Covalli

Aș vrea sã fie-n mine începuturi,
sã ard intens într-un imens tumult
şi-n loc de rãstignirea pe demult,
sã-mbrac febril armuri şi sã port scuturi.

Aș vrea sã pot ţâşni ca ciocârlia
spre-ale-mplinirii ceruri şi sã cânt,
purtând în glas iubirea de pãmânt
şi-n aripile-ntinse veşnicia.

Aș vrea sã pot visa, sub zbor de fluturi,
cã-ntr-o iubire magică exult,
sã-i stau în braţe şi vrãjit sã-ascult
cum râde fericitã-ntre sãruturi.

Aș vrea sã aflu-n fine bucuria,
ca ochii cu lumina ei sã-mi zvânt,
iar în al meu necontenit frãmânt
sã-nceapã sã domneascã armonia.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Relu Popescu

  1. Indiferența majorității, ridică minoritatea în grad.
  2. Dorim să fim apreciați, dar ne dovedim zgârciți în apreciere.
  3. Bunica nu a știut a citi, dar a putut înțelege. Azi majoritatea știm a citi, dar nu cu toții putem a înțelege.
  4. Meteahna omenirii: să ridice „piedestal de aur” oamenii cu bani și să îngroape în derizoriu „oamenii de aur“.
  5. Un adevăr universal este că, nu poți impune nimănui propriile opinii ca adevăruri universale.
  6. Teama de judecata altora îți face viața un iad.
  7. De multe ori am putea vedea multe lucruri bune, dacă nu am avea critica în instinct.
  8. Când nu te încadrezi în „tiparul societății ” vei fi catalogat ca un neînțeles.
  9. Admirăm cuvintele care ne întăresc convingerile doar pentru că ne oferă senzația că suntem înțelepți.
  10. Pentru a nu fi ridicol, propria stimă ar trebui să fie egală cu propria inteligență.
  11. Nu căuta să fii stea pe cerul tuturor, fii candelă în întunericul altora.
  12. Unele grupuri de socializare seamănă cu partidele politice, tot ce se spune în interiorul lor este bun și frumos, ceea ce vine de dinafară este penibil.
  13. Oricine îți poate dărui flori, dar nu pentru oricine poți fi o floare.
  14. Într-o lume mult prea complicată, avem nevoie de puținul simplu pe care l-am pierdut printre multitudinea de lucruri.
  15. Unii oameni nu îți cunosc motivele, dar îți judecă atitudinea.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Daniel-Petrișor Dumitru

RONDELUL MEU
(numai al meu!)

Te voi iubi la fel și azi și mâine,
Așa cum te iubeam când am plecat
S-adapostesc, în Cer, două destine,
Pe care le-ai jignit și judecat.

Deși batjocorit, plin de rușine,
Nevinovat, la moarte condamnat…
Te voi iubi la fel și azi și mâine,
Așa cum te iubeam când am plecat.

Prea mult cu soarta noastră te-ai jucat
Și invocai, în van, dogme creștine,
Căci eu cu Dumnezeu m-am împăcat
Și- nveșmântat de lacrime divine…
Te voi iubi la fel și azi și mâine!

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț