Zbor spre înălțimi

Visând

Cândva, am fost pădure, desculță printre vânturi,
Vlăstarii fremătând sub boarea arzătoare,
Copilul ploii aspre, pierdută printre gânduri,
Cutreierând neantul la dulcea ta chemare.

Pe poale purtam briza, în adierea frunzei,
Sărutul serii, cald,  îmi mângâia mlădița,
Sub arșița arzândă, purtată-n colțul buzei,
Oceanele secate însuflețeau dorința.

Nutrit-am, în tăcere, tăceri în mii de cânturi,
În patru anotimpuri cu crengile-aplecate,
Atâta dor trimis-ai pădurii fără scuturi,
Să fi fost tu Stejarul, care plângea în noapte?

Când, falnică, spre zare îmi azvârleam privirea,
Spre munți înalți de piatră priveliștea se- ntinde,
Prin brazi stejaru-nalt îmi fredona iubirea,
Verzui în ploaia verii, el creanga îmi cuprinde…

Sub vânt puternic stând, se vor desprinde frunze,
Copacii se îndoaie sub goliciunea serii,
Cu frunza ta crestată atinge-mă pe buze,
Rămas-am goi și reci în agonia verii.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Respir

Lângă tine respir o nouă dimineață
Când luna adoarme și soarele prinde viață,
Umerii moi mi-s îmbrăcați în voal de stele,
Sclipirile de lună ard sub genele mele.

Primesc clipa de vis cu ochi de tăcere
Înmugurită de dor și mângâiere,
O sărut câteodat’ și mi-o prind la rever
Ca rază pe suflet, ca soare blând pe cer.

Să respir lângă tine este primăvară
Simt mugurii cum pocnesc întâia oară,
În dans de rouă ghioceii se adună
Iar soarele și luna se țin de mână.

Când fulgii de vis se preschimbă in fulgi de stea
Răsună inima de fericirea mea,
Respir cu blândețe un abur de taină,
Iubirea ta mi-este cea mai frumoasă haină.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ferestre suspendate între epoci.

o lacrimă în praf

omul e o lacrimă căzută în praf.
din clipa în care se naște,
poartă amestecul tainic al apei
și al pământului, al fragilității
și al greutății luminii.
lacrima este dorul, mila, plânsul.,
praful este uitarea, pulberea,
din care s-a zămislit trupul.
când cele două se întâlnesc,
se naște lutul-chipul viu al omului.

lutul nu este doar materie, este poveste.
dar lutul nu rămâne niciodată același.,
se crapă sub soare, se înmoaie în ploaie,
se frânge în mâinile timpului.
așa și omul, poartă urmele zilelor
ca pe niște fisuri prin care lumina
poate intra.

lacrima este partea cerească a lutului.
ea îl spală, îl înmoaie, îl face
din nou modelabil, fără lacrimă, lutul
s-ar usca, s-ar face praf și ar fi
luat de vânt. fără praf lacrima
s-ar risipi fără sens, s-ar evapora
în neant. doar împreună dau formă vieții.

poate că omul nu e altceva decât
o încercare a lacrimii de a rămâne
pe pământ, sau în dorință a prafului
de a se ridica spre cer.
și când omul pleacă, lacrima se evaporă,
iar lutul se întoarce în praf.
dar urma lui rămâne o amintire umedă
pe pământul lumii trecătoare,
o clipă în care lacrima și praful
s-au iubit.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Sonetul CLXX (libertatea cetluită…)
Ovidiu Oana-pârâu

Netrebnicii ne vând lumina zilei…
Nu vă-mbulziți, n-o dau pe săturate!
Cernite voaluri, bine cenzurate
Îndestulează doar cutia milei.
Tain diurn cu false ilustrate,
Țesut măiastru în covorul grilei,
Biet adevărul, geamăn al promilei,
E disipat în legile castrate.
Agonisim prezent pe veresie
Cetatea e-n minciuni învăluită
Și impregnați cu aspră lenevie,
Prosperă bunăstarea măsluită.
Ăst timp, în planetara colivie
Suspină libertatea cetluită.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Filocalie…

Filocalia (iubirea de frumos!) este considerată o „summa” a spiritualității isihaste, esențială pentru înțelegerea Ortodoxiei profunde. La noi, este o operă monumentală în 12 volume, reprezentând culegerea de texte fundamentale ale spiritualității ortodoxe (Sfânta Tradiție), tradusă din grecește, adnotată și prefațată de părintele Dumitru Stăniloae. Aceasta tratează curățirea, iluminarea și desăvârșirea omului prin rugăciune și asceză.

GHIOCELUL (Galanthus nivalis) este adesea asociat cu spiritualitatea și simbolistica creștină, inclusiv cu valorile filocalice, datorită caracteristicilor sale naturale care evocă puritatea, smerenia și învierea.

Ghiocelul

Mă simt în lumea asta un ghiocel, Stăpâne,
cu fruntea în zăpadă; sub brazdele române
purtându-mi cu sfințenie Bulbul-rădăcină
și așteptând căldura din primăveri să vină,
ca frunza din pădure pe ramuri să-nverzească,
în țarini dezghețate semințe să-ncolțească,
iar de pe Cruci cioplite din brazii noștri falnici
să lăcrimeze Bunii cei răstigniți de jalnici
jefuitori de lege și cămătari de țări…
Din lacrimile Sfinte să facem mii de scări
pe care să se-nalțe suspinele spre Cer;
iar Albul meu, Stăpâne, mulțimii să-l ofer
ca semn al purității imune la profani,
o sfioșeni-a noastră de mii și mii de ani,
pe care nici Satane nu pot să o pocească…
Sunt ghiocel, Stăpâne, ce poate să unească
înghețul cu dezghețul, moartea cu-nvierea,
descălecări de țară cu faima și puterea…
Cu fruntea în zăpadă, ascult sfios tăcerea…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cal înaripat
Versuri: Dumitru Grui

Tu tragi de mine ca de-un cal bătrân,
mă biciuieşti să merg spre nicăieri,
eu mi-am pierdut potcoavele prin fân
şi dorurile prin trecute primăveri

Mai dă-mi jăratic dacă vrei să zbor
şi-am să te duc, prin ceruri, hăt departe,
călători-vom iute, ca un nor,
până la viaţa cea fără de moarte.

Hai să fugim din lumea în ruine
ce deveni-va un imens mormânt,
ne-aştepte moartea mult şi bine,
n-om reveni de-a pururi pe pământ…

Ne vom iubi ca-n basmele uitate,
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat.
Departe de trădări şi de păcate.
Tu, zână din poveşti, eu, cal înaripat!

Versuri Lidia Zadeh

Mă strigi pe nume ca pe-un vis știut
Dar glasul tău răsună prea departe
Eu sunt ecoul timpului pierdut
Ce rătăcește noaptea printr-o carte

Mi-ai pus în piept un dor ce nu mai tace
Și mi-ai făcut iubirea legământ
Să te urmez prin ceruri prea sărace
De stele care mor în praf de vânt

Zburam cândva prin ceruri, fără teamă
Cu aripi largi și ochii plini de zări
Dar mi s-au frânt și au rămas la vamă
Ca niște crengi uscate pe cărări

Mai dă-mi din jarul tău, de mai există
Să-mi ardă-n piept o ultimă suflare
Și să fugim de lumea anarhistă
Că vreau să scriu până în carul mare

Vom fi doi rătăciți fugiți din vreme
Tu ca un Pegas alb imaculat
Iar eu o zână plină de probleme
Te voi urma în zborul fermecat

Departe de trădări și de păcat

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ultimul pastel

O apă în zăgazuri și-un ciot cerșind un ram,
O casă-n depărtare și-un frig pândind în geam,
Deasupra, Luna roasă de umbre și de vânt;
Un pas se zbate-n urmă, un altul e-n descânt.

Mai zornăie un spațiu din frunză de arțar,
În stele umblă viduri, un car și-un telegar,
Adoarme-n gând cenușa, în visuri fără rost,
Un dor își face-n sine, din lacrimi, adăpost.

Atâta murmur verde în cearcăne de ploi
Căzute rânduri-rânduri în ochii amândoi!
Mă tem, adâncă robă, că-n trupul de flaming
Se-ascund doar zboruri frânte și-n aripă se sting!

Coboară din fereastră, penumbră de castan,
Din scrumul unei stele să-mi faci un cabestan
Și stânca să-mi ridice din sufletul de splai,
Ca s-o așeze cruce-n amăgitorul Rai!

E noapte peste semne și-un frig se-ascute-n piept,
La poarta nemuririi, tăcut, umil, aștept,
Deschide larg secunda, cea ultimă din ceas
Și-n spada demiurgă mă-nfig de bun rămas…

Director editorial: Camelia Corina Boț

Visele nu mor

Nu. Niciodată visele nu mor.
Ele adorm, în stele căzătoare,
și pescărușii le-nsoțesc, pe zare,
purtând lumină pe aripa lor.
Se odihnesc pentru o vreme-n mare,
dar, când le cheamă glas cuprins de dor,
se-ntorc la noi, prin timpul călător,
să ne aline sufletul ce doare,
cu blânda mângâiere-a stelelor,
sau cu întâiul zâmbet de culoare,
din veșnicia razelor de soare,
căci, niciodată, visele nu mor!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Primăvară intârziată

Doar lacrimi se adună-n cupa zării
În primăvara asta-ntârziată
Şi-n lupta soarelui cu norii
Doar ploaia rece capătă răsplată.

Prea multe tratative asasine
Au impânzit pământul crud,
In caere de foc se torc suspine,
Din Răsărit, doar clopote se aud.

Spre cer, se-nalţă crengi a rugă
Văzduhul țipă plâns de mamă,
Inchise-n ziduri aspre, să nu fugă
Zac visele ce se destramă.

Se joacă-n timp real o piesă
In care actorii trişti nu îşi ştiu rolul;
Regizorul ii poartă hâd în lesă
Iar pe ieşirea grea s-a tras zăvorul.

Se-ntunecă pe veci pământul,
Nu mai e timp de primăveri?
Ne ducem unde vrea-va vântul
Pierduţi prin timp, prin umbre, prin dureri…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mai mereu…

Mai mereu, când se poate,
Printre visuri se cern,
Mai târziu, mai devreme,
În zori sau în noapte,
Iluzii deșarte
În loc de refren.

Mai mereu, în privirea-ți
Scrutând zările
Se-mbracă amurgul
În zeci de curcubeie.
Deseori, noaptea
Se dezgheță cărările.

Mai mereu, când aștepți
Pe potecă să vină,
Printre frunze de tei,
Se strecoară ușor
Pasul ei de femeie,
Pasul ei de felină.

Mai mereu nu am aripi,
Sunt o frunză în vânt,
Un cumul de patimi,
Din descărcări de cuvânt,
Așteptări și rugină
Între cer și pământ.

Mai mereu întind gândul,
Aripi să îmi crească
Cerșind cu ardoare,
Universul să-mi ningă
Cu iubire pe tâmple,
Ninsoare cerească!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț