Doamne, dă- mă jos de pe Cruce, cu trei fire de crâng să mă legi și să-mi spui peste umăr câte păcate de fum înșirate-n răscruce Să număr… Vorbește-mi despre acea depărtare, de-o mai fi vreme, de-or mai fi răni, Un ceas dintr- o Înviere să- l sui… Eli, Eli, ce cuie de maci mă străpung și Dumnezeu a plecat de acuma pe cărările lui… În următoarea ta Veșnicie Ai grijă pe unde calci, Vei fi ultimul meu popas Răstignit în cuie de maci ! Doamne, nici mângâierea n-o mai pot duce, Zilele mele, prinse într-un lan de grâu snop de așteptări în pustiu.
Și Te coboară și Tu de pe Cruce, Eli, Eli, de-o mai fi vuiet, de-o mai fi timp tu ești semnul meu de-ntrebare prins într-un înflorit anotimp Doamne, coboară- mă la picioarele Tale Pe lacrimile mele să dormi și să taci păcatul să-mi spăl sub castani răstignită -n ninsoare, mai întâi fluture , apoi gând Eli, Eli, lama sabactani, am rănile crude de maci Doamne, dă- mă jos de pe Cruce!
Deschide fereastra! O nouă zi se naște. Respiră sărbătoarea! E Paște. Primește în priviri din ceruri mângâiere Că este sfânta zi de Înviere!
Apleacă-ți fruntea și privește-n jos! Mormântul se deschide Și apare Hristos Ridică-ți apoi ochii și privește-n sus! De-acolo îți zâmbește domnul nostru Isus.
Ascultă-ți inima la această minune! Închină-te și spune-o rugăciune! Fii binecuvântat! Hristos a înviat!
Privești la gradele din termometru Să știi cum să te-mbraci mai adecvat Oricât ai fi de precaut când ieși afară Constați surprins că vremea te-a-nșelat.
Te-nșeală vânzătorii-n magazine Ești înșelat în piețe la orișice tarabă Dacă ai vrea să știi cum mânuiesc cântarul Te poți trezi cu-o roșie în barbă.
De vrei să-ți faci un împrumut la bancă Ca să-ți hrănești familia flămândă După un timp destul de scurt vei constata Că banca te înșeală la dobândă.
Te-nșeală rudele soția soțul Prietenii vecinii sau cumnatul Ești înșelat la gaz căldură și lumină… Dar cel mai mult te-nșeală astăzi statul.
Te-nșeală cei ce au astăzi puterea Prin ordonanțe legi sau protocoale Când ești în faliment te-nșeală fiscul Chiar dacă-ți bate vântu-n buzunare.
Ești înșelat în dragoste și la serviciu Iar de privești prin buletin te-nșeală anii Uneori chiar moartea-ți joacă feste Dar cel mai mult te-nșeală-n viață banii.
Nu are rost să mai continui lista Se-nșeală-n lume state între state Înșelăciunea este-o boală planetară Ce nu cedează prin războaie sau tratate.
Am devenit o specie recunoscută În arta de-a ne înșela confrații Dar zilnic mai întâi ne înșelăm pe noi Înainte de-a ne înșela unii pe alții
Pe Voroneț coboar-adesea cerul Și-și scutură albastrul în altare. Stejarii bruni îi leagănă misterul Și sfinții plâng în fum de lumânare. La Voroneț vin renii în Ajun, Când în zăpezi se mai botează cerbii Și ard gutui în bradul de Crăciun Și-n calendare crește firul ierbii.
Pe Voroneț mai cade câte-o stea, Împrăștiind din trena ei, văpaie. Și vin păstorii-n staul să o ia, Să privegheze-o naștere în paie. Și râde pruncul și îl strâng la sân, Toți mieii albi ce n-au gustat din vină. Din răsărit vin magi și-aruncă-n fân, Tămâie, aur, smirnă și…lumină!
La Voroneț să mergi în zi de Paște! Sau roagă-te când sufletul ți-e greu. Că-ncep să miște raclele cu moaște Și-n cozonaci …pătrunde…Dumnezeu!
Octavian Goga s-a născut în 1 Aprilie 1881, la Rășinari (Autro- Ungaria).
A fost un poet si politician. Prim-ministru al României pe timp de 45 de zile (28 Decembrie 1937 – 11 Februarie 1938). Fost ministru în varii guverne, deputat și membru al Academiei Române din anul 1920. Moare la 7 Mai 1938, Ciucea, Cluj Napoca, România.
Fără țară Octavian Goga (1916)
Eu sunt un om fără de țară, Un strop de foc purtat de vânt, Un rob răzleț scăpat din fiară, Cel mai sărac de pe pământ. Eu sunt un mag de legea nouă, Un biet nebun, orbit de-o stea, Ce-am rătăcit să v-aduc vouă Poveștile din țara mea.
Eu sunt o lacrimă târzie Din plânsul unei mii de ani, Sunt visul care reînvie La vetrele celor orfani. Sunt o mustrare călătoare De pe tărâmuri fără glas, Și dintr-o lume care moare Sunt strigătul ce-a mai rămas.
Eu sunt oftatul care plânge Acolo-n satul meu din deal, Sunt țipătul muiat în sânge Al văduvelor din Ardeal. Sunt solul dragostei și-al urii, Un visător de biruinți, Ce port blesteme-n cerul gurii, Drept moștenire din părinți.
Eu m-am desprins dintre morminte, Din cripte umede și reci, De unde-aducerile-aminte Țin straje unui gând de veci. Și cu fiorul care poartă Pe cei încrezători în frați, V-am plâns la fiecare poartă Durerea morților uitați.
Azi simt cum noaptea se coboară Pe dimineața mea de ieri, Cum cântul meu se înfășoară În giulgiul veșnicei tăceri… Și printre voi îmi duc povara Stropit de râs și de noroi, Căci vai de cine-și pierde țara Ca să și-o ceară de la voi…
Azi îl comemoram pe – LUCIAN BLAGA – poet și prozator, dramaturg și filozof român, care a marcat prin personalitatea sa – mai mult de cinci decenii – spiritualitatea românească.
Giordano Bruno de Lucian Blaga
E același, nu-s aceleași. E același unic soare răsărit din munte, gând. Să se întrupeze-n vale alte umbre sunt la rând.
E același, nu-s aceleași. E același unic soare albul inului sorbind. Să întindă pânza-n iarbă fețe – alte sunt la rând.
E același, nu-s aceiași. E același unic soare tâlc suav învederând. Ca să coloreze ceasul fluturi – alții sunt la rând.
E același, nu-s aceleași. E același unic soare ce-nfierbântă rouă, vânt. Să îndure moartea-n vară alte spice sunt la rând.
E același, nu-s aceleași. E același unic soare, inima prin lumi bătând. Să îngâne-n vreme rugul alte-amurguri sunt la rând.
