Gabriel Cristea

Adulmecând din cer tăcuții meteori

Stă noaptea cuibărită în vâscul adormit;
O leagănă plopișul nalt și o respiră;
Un aer dunărean, jilav, neprihănit
precum fântânile mă umple de tăcere.

Să deslușesc vreun murmur dinspre vânt nu pot;
E-atâta liniște pe ramuri și-n adâncuri
încât îmi simt aripile de nori pulsând
ca niște clopote-nlăuntrul unor  muguri;
Sub pașii mei poiana se răsfiră,
adulmecând din cer tăcuții meteori;
Și rădăcini se-aud cum umblă prin argilă…
 
O catedrală-i clipa poienilor și florii,
un leagăn de sfințenii-i firul crud;
Din depărtări, vulcanic se aud
topindu-se-n copita umbrei zorii…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Stell Alexandru (Mariana Alexandru)

Tu ești primăvara mea!

Tu ești primăvara mea, răsărită-n toamna vieții,
Așteptată-n vals de gânduri cum așteaptă doar poeții
Muza lor să se desprindă și să li
s-așeze-n vers
Făcând totul din nimic și nimicul, Univers.

Mi-ai adus soarele-n zâmbet și-a rămas pe cer zâmbind,
Nu contează cum e vremea, el rămâne răsărind
Și-n apusul lui cuminte trage-n taină peste noi
Înveliș de cer fierbinte, când facem unul din doi.

Și mi-ai prins în ochii moi stralucirile din stele
Și-ai păstrat pentru ai tăi, bezna clipelor rebele,
Ca atunci când ne privim, să fuzionăm stelar
Strivind vidul dintre noi și-alungând dorul hoinar.

Mi-ai aprins în suflet focul, ce-ncălzește și suspină
Cu văpaie de patimi dulci și păcate fără vină,
Promițând în miez de noaptec-ai să vrei să-l întreții,
Peste timp, cât tu îmi ești și deasemeni …îți voi fi.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mircea Grumaz

m-am pregătit de 14 februarie

te-aș iubi cum știu mai bine, te-aș iubi de nota zece,
aș da chefuri între chefuri și în pauze-aș petrece,
te-aș iubi în multe feluri, ți-aș mai dezmorți mirarea,
zilele și toată noaptea, somnul, chiar și deșteptarea.

ți-aș iubi și necuratul, unghiul drept, ipotenuza,
poate-un vers ce n-a dat bine ridiculizându-mi muza,
o cântare sau o notă dintr-un portativ de fițe,
iar de nu vrei orhidee, măcar niște garofițe.

te-aș iubi și printre rânduri, peste doar și peste poate,
un sărut mi-ar face bine, ba mi-ar face tot și toate,
aș da tonul la proverbe, poate la cimilitură
ghicitori as recunoaște, ți-aș da totul „mură-n gură”.

te-aș iubi la unșpe metri, într-o toamnă sau de vineri,
te-aș iubi la bătrânețe, poate ne-am simți mai tineri,
te-aș iubi de dimineață, fără griji, fără emoții,
poate te-aș iubi atipic și-aș vrea să te fure hoții.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioana Nicolaescu

Despre noi

Stai lângă mine când tristețea m-apasă
Stai lângă mine, cu mine, acasă!
Și șterge-mi de pe frunte  cu răbdare
Când apare vreun semn de-ntrebare!

Stai lângă mine să vorbim despre toate:
Despre ce ne unește și ce ne desparte
Despre ce a fost și ce va fi,
Despre bărbați, femei și copii.

Să vorbim de necaz dar și bucurii,
Să ne amintim de morți și de vii,
Să ne amintim despre zile cu ploi
Dar să vorbim și despre noi, despre noi.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Petre Vatuiu

Am iubit-o pe Ana

Pe bucăți de hârtie scriu în clipe pustii,
Până ce mă înghite un morman de hârtii,
Și de doru-ți ce-aprinde foc în suflet și-n trup,
Într-o cameră singur scriu hârtii și le rup.

Scriu nespusele-mi vorbe până noaptea târziu,
N-am habar cât e ceasul, nici folos să mai știu.
Nici nu știu dacă lumea a trecut în alt veac,
Știu că scriu despre tine pe hârtie, și tac.

Înțeleg că  ‘napoia-ți n-ai de gând să mai vii,
Te-aș uita dar esti prinsă în aceste hârtii;
Căci de-al dorului geamăt rând cu rând ți-am trecut
Fiecare mirare, fiecare sărut.

În oglinda în care, Ană,  ieri te-ai privit
Îmi zăresc că prin ceață bietul trup vlăguit…
Nu credeam să mă doară lipsa ta într-atât
Și să facă din mine un om trist și urât…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lucica Mocanu

Muzica sferelor
  
Alunecă falduri de catifea –
smoală întinsă
peste lumea culorilor.
 
Fluturele scos din tuș,
cu aripi refăcute în arnici,
îmbrățișează floarea
cu taine izvorâte
din adâncuri și înalturi,
plămadă din lumină
care se dăruiește
fără să aleagă.
 
Liniștea macină
trecerea vântului
prin frunziș;
răsuflarea-i se poticnește,
nu mai aleargă.
 
Sferele curg –
lacrimi de pustiu.
Nu le cunosc,
nu le știu;
aștept cântul lor ca pe un gând neîntors –
ropotul ploii de vară,
șoapta bradului nins,
cânt după plan de zeu
în armonia lumii.
 
Laudă nopții de abanos!
Puterea omului cade-n odihnă
și se trezește curcubeu.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dorel Rotariu

Dragobete și Dochia

La poale de Ceahlău, o fată ca o zână,
În înghețat pârâu, albește-un ghem de lână,
Ca lacrima-i pârâul, dar lâna-i ca ceaunul
Și nerănit mai are din degete, doar unul…
I-a dat Dochia lână ca smoala, s-o albească,
De vrea cu Dragobete destinul să-și unească.
Durerea ea o-ndură, c-al Dochiei fecior,
Cu un sărut ca focul, i-umplu pieptul de dor.

Cât Dochia-i pribeagă prin negura pădurii,
Căci Traian împăratul vrea să-i răpească nurii,
La poale de Ceahlău, din brazii cei mai tineri,
C-un trandafir în mână se-arată Sfinta Vineri
Și floarea când o pune alăturea de ghem,
Se-albește-ndată lâna de negrul său blestem,
Dar dragu-i Dragobete, de mamă-i însoțit,
E Dochia ce-n nouă cojoace s-a-nvelit…

Ea-ncearcă să răzbată spre măgura din munte,
C-atâtea vitregii, Traian n-o să înfrunte…
Crezând că trandafirul e semn de primăvară,
Urca, lăsând cojoace, să fie mai ușoară…

Ajunsă-n vârf, în ie, prin crivăț și troiene,
O preschimbă în stâncă, noianul de blesteme.
Fecioru-i drag ajunse spre vârfuri mai târziu,
Din ochi, mărgăritare spun dragostea-i de fiu…
Și-ar vrea din trupul stâncii să crească un lăstar,
Cu dragoste de mamă, prin păr să-i umble rar…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Costina Tănasă

Vine primăvara

Se-nseninează cerul și cât se vede-n zare
Pământul încă poartă al iernii alb veșmânt,
Și-a descheiat reverul ca razele solare
Să-i încălzească pieptul ce freamătă în vânt.
Pulsează seva-n vene și brațul primăverii
Se-ntinde să-l cuprindă cu-n pâlc de ghiocei,
Pe ridurile aspre, broboanele-nvierii
Tămăduiesc ca mirul, hrănind noi mugurei.
Se-aud bătăi la ușa pământului ce-i gata
Să-și schimbe haina albă cu alta, mai vioaie,
E primăvara care și-alungă iar surata,
Aduce cu ea păsări, mult verde, flori și ploaie.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Elena Neacșu

Întoarcere la matcă

Râde tăcut ţărâna
Pe care-o calci ! Nu vezi?
Şi iarba se hlizeşte
La tine cu ochi verzi.

Iar doina şi-o-mpleteşte
Mălinul la fântână;
Pătrunde-i glasul tainic
Când dorul greu te mână.

Mai calcă prispa casei
Fără fiori şi teamă,
Cenuşa parcă-n vatră
Se zvârcole’, te cheamă.

Fă-ţi palmele căuş
Şi strânge-o preacurată,
De vântul jucăuş
Cum fuse vânturată!

Ce trist îţi pare jocul
Acum de-a veşnicia,
Te-a-mbrobodit norocul,
Te năvăli mânia.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Enda Zura (Irina Poto)

Așteptare…
Fragment din romanul în lucru,,Eu, Victoria”
I.peto

Așteptarea avea miros de ploaie rece pe asfalt și gust de cafea băută prea târziu. În fiecare seară, când orașul își stingea luminile una câte una, ea rămânea cu fereastra deschisă, ca și cum aerul nopții ar fi putut aduce până la ea respirația lui. Distanța nu era doar un număr de kilometri. Era o tăcere între două bătăi de inimă. Era diferența de fus orar dintre dor și mângâiere. Învățase să trăiască în spațiul acela suspendat, unde mesajele sosesc cu sunet scurt și pleacă încărcate de tot ce nu poate fi atins. Îl iubea în felul în care iubești marea când locuiești departe de ea — știind că există, că respiră, că te cheamă, chiar dacă nu îi simți sarea pe piele. Îl iubea în detalii mici: în felul în care îi rostea numele rar, ca pe un secret; în fotografia în care zâmbea doar pentru ea; în promisiunea nerostită că, într-o zi, drumurile vor obosi să îi mai țină separați.
Uneori, așteptarea o durea fizic. Îi cobora în umeri, îi încorda palmele, îi umplea ochii de lacrimi pe care nu voia să le lase să cadă. Dar era o durere blândă, ca o rană care știe că va fi atinsă cu grijă. Pentru că, dincolo de toate, iubirea lor nu se măsura în prezență, ci în rezistență. În nopțile cele mai grele, își imagina clipa întâlnirii. Nu o făcea grandioasă. Nu vedea aeroporturi, nu auzea aplauze, nu simțea priviri curioase. Își imagina doar mâna lui căutând-o pe a ei, fără ezitare. Își imagina liniștea care se așază când două doruri se anulează reciproc. Și atunci înțelegea că așteptarea nu este o pedeapsă, ci o formă de credință. În fiecare zi în care nu era lângă ea, iubirea creștea ca un copac subteran, nevăzut, dar puternic. Rădăcinile îi legau, pe sub mări, pe sub orașe, pe sub toate lucrurile care păreau să îi despartă. Și poate că lumea ar fi spus că e nebunie să iubești așa, fără atingeri, fără siguranțe. Dar ea știa adevărul simplu: unele iubiri nu ard repede. Ele veghează. Așteaptă. Rezistă. Și, într-o zi, în loc să mai numere orele, va număra pașii care îi despart pentru ultima oară…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț