Zbor spre înălțimi

ÎN ZADAR
Georgeta Radu

Ard lumile de dorul Veșniciei
și visele neliniști ostoiesc,
suflete vechi în nori se-adăpostesc,
purtând cu ele taina alchimiei.

Înnebuniți de patimile toate,
în vortexul strigării neputinței,
înfrânți de prea trufia umilinței,
trec oamenii prin viață, dând din coate.

Neîmplinirea sap-o ran-adâncă
ce blestemă IUBIREA ne-ncetat,
ne-nțelegând că sufletul curat,
în flori de colț, trăiește pe o stâncă.

Dar ce îi pasă lumii-ncremenite
că zi de zi Lumina o tot stinge
și gheara morții-n inimă-și înfige,
neprețuind comorile primite?!…

Ochi de copii îngroapă în tristețe
muguri de bucurie nenăscută,
când floarea de cais, neîncepută,
le povestește despre bătrânețe.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Diferența
De atâta cunoștință, de atâta multă carte,
Văd scriitorimea noastră cum se duce mai departe,
E-ngâmfată până peste, c-a trecut de răsărit,
De parcă-n trecut alți oameni pe pământ n-ar fi trăit.
Însă, de-o privești și altfel, când o iei cu de-amănuntul,
Între oameni, diferența, o arată doar pământul.
El e locul-n care omul șade făr’ de-nvățătură,
Fără dragoste de-avere, de iubire sau de ură.
Nimeni n-are vreo putere să înfigă colții urii,
Ori să-arate-nțelepciunea în surâsul blând al gurii,
Nimeni nu e sclav, nici rege, nimeni nu-i stăpânitor;
În pământ, când intră omul, el rămâne muritor.
Nimeni n-are-ntâietate, poți să fii oricine-ai fi,
Noi, egali suntem cu toții, fie noapte, fie zi,
Fie om cu barbă sură, fie prunc, fie flăcău,
Doar pământul ne mai schimbă, când n-nghite-n trupul său.
De aceea-n viața asta, multă carte dacă știu,
Vreau să mă smeresc prin dânsa, omenirii să îi scriu,
Să nu vadă cunoștința ca pe-un nesfârșit avut,
Fiindcă-n trup șade o clipă și se face nevăzut.
Omule, pe un’ te-oi duce, fii mai om decât ai fost,
Fii mai blând, mai iubitor, fii mai cald, dă vieții rost,
Dacă ai înțelepciune, fii un blând sfătuitor,
Iar dacă ai multă carte, fii un bun învățător.
Bani de-ai câștigat cu sacul, nu-i păstra ca pe comori,
Du-te-n lume și împarte-i, îngâmfarea s-o dobori,
Nu te fă stăpânul lumii, nu călca peste cei mici,
Că la judecată-n ceruri, nu știu ce-ai putea să zici.

Manuela Cerasela Jerlăianu

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Înlăcrimând pădurile desculțe

Mlădie și hoinară-i Simplitatea,
Bucolic fluierând prin grâne coapte;
Rotesc în juru-i mreje murmurânde
Și cufere cu pietre nestemate;
În van roiesc – e-o novă călătoare!

Nu-și face chip de aur din țărână,
Căci ochii ei sunt cântece solare,
Înlăcrimând pădurile desculțe
C-un chihlimbar ce cotropește-o frunză,
Precum soldatul, lumile barbare.

Fântânile bătrâne o respiră,
Tot scârțâind din cumpăna semeață;
Coloană senectută-a nesfârșirii
Sunt mesele tăcerilor de piatră,
Peste penumbre-ntinse de milenii…

Și-atunci, pășește-n zbor hoinara lunii,
Rebelă fluierând prin prin miez de noapte;
Se-nvârt în juru-i albe constelații;
Și-n liniștea din grâie răsfirate
Ibovnică îmi este Simplitatea…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Plânge o frunză 
    autor: Adriana Ailoaie 

Cu lacrimi străvezii plânge toamna 
De dor, de anii care au trecut,
Tristă, plânsă și pustie e cărarea,
Frunzele aurii ușor au dispărut.

Nori gri cern lacrimi doar amare,
Totul e trist și pleacă-acum in zbor,
Ca niste-învinse păsări călătoare
Spre alte zări, grăind pe limba lor....

Ține-mă strâns, dorul să nu doară,
Iubirea ta, îmi dă putere acum,
Pierdută sunt și dorul mă-nconjoară
Mă simt o frunză, știută doar de vânt.

Rău arde dorul, când toamna e târzie,
Când totul parcă zboară, în negură și vânt,
Când frigul se-nfiripă și soarele dispare
Ești obosit de ani și pari a fi înfrânt...

Nici frigul nu-l mai simt, de-a ta privire caldă
Vreau să mă strângi în brațe, să nu mă lași nicicând,
Tu știi, că lânga tine, nici dorul nu mai doare?
Nici ploaia n-o aud, în hohote plângând..

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

ALBUM RUGINIT
autor: Doina Filip Pavel

E-atât de toamnă-n șeile de cai
Și roua de pe miriști plânge-n boabe,
Între duminici cad ninsori din Rai
Și zilele de luni dorm pe tarabe.

Atârnă dimineți și-n buzunar
Îndes colinde vechi din amintiri;
Pe ramul gol, un curcubeu neclar
Îți desenează toamnele subțiri.

În palmele de păsări fi-va joi
Și vinerea răzbate prin povești,
Pe-un colț de vis orașul doarme-n noi
Cămașa nopții-ntunecând ferești.

Și anotimpul tău se duce-n vrie,
Eu mă topesc în boabele de mir,
Poteca blândă mai miroase-a vie
E semn că încă-i toamnă și respir…

Albumul meu de poze-a ruginit
Peste penumbre, umbre ostenite…
În felinare vremea a amuțit
Ca un cocor cu aripi răstignite .

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț