Petronela Mocanu

La un ceai cu viața

Hai viață, stai puțin, și-om vorbi pe urmă
Să ținem Apusu-n loc, măcar o secundă,
Să servim un ceai în tihnă, făr’ a ne grăbi,
Să-nchidem Soarele-n pleoape la capăt de zi

Hai viață, ia loc o clipă, să privim împreună
Cum domnește frunza vesel și verde adună,
Cum sărută vântul blând, margini de poieni,
Cum înmuguresc copacii pe ramuri de ieri

Să auzim imnul apei când Luna își leagănă
Să luăm la brațe Cerul când cu Stele seamănă,
Să prindem în palme zborul, fluturilor visători,
Să privim cum naște iarba, bobi de rouă călători

Hai viață, ia loc, nu mai mult de-o secundă
Pe freamătul de codrii și-al cerbilor urmă
Pe timp să pictăm, grămezi de primăveri
Să închidem Apusul, intre azi și ieri!

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Ioan Avram

Ștefan cel Mare și Sfânt

Dintre file de istorii, Ștefan cel Mare și Sfânt
Răsare purtând victorii cu un veșnic legământ,
Pentru țară și-a ei glie, stând pavăză la hotare,
Să păstreze a ei mândrie, libertatea ce tresare.

Domn iubit pe-acest pământ și pe Nistru și-n Carpați,
A pus stavilă durerii și i-a apărat pe frați,
Și-a pus pieptul ca un scut pentru țara lui cea dragă,
A păstrat-o ca pe-o fiică mult iubită și întreagă.

Nici acuma în mormânt, Ștefan nu are odihnă,
Că e țara lui ciuntită și-i hotarul plin de tină,
Din Cetatea la Hotin, trupul țării zace-n chin,
Ciopârțit ca vai de el și în suflet cu venin.

Sus pe Nistru, la hotare, curge sânge moldovean,
Pentru ce și pentru cine se-ntreabă mâhnit Ștefan,
Două neamuri de străini au pornit acest război,
Interesele-s meschine și-aduc moarte printre noi.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Adriana Rușăteanu

NU PUNE ÎNTREBĂRI
Nu mă-ntreba nimic.
E prea târziu în toate.
Cafeaua în ibric
Fierbe a singurătate.

Pe masă două căni
Invită la taifas.
Azi suntem doua răni,
Din tot ce a mai rămas.

Două gutui în geam
Privesc la noi tăcute.
Știind cât ne iubeam,
Și ele au rămas mute.

Nu pune întrebări
La care n-am răspunsuri.
În noi sunt doar plecări
În zeci și zeci de sensuri.

Ne-a mai rămas ceva
Din toate câte au fost.
In ceașca de cafea,
O toamnă fără rost.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Angelica Manole

SĂRMANA MEA, DULCE, LIMBĂ ROMÂNĂ!
Autor: Angelica Manole

Sărmana mea, dulce, limbă română,
Ce-a mai rămas din lutul tău străbun?
Să se întoarcă bunii ca să spună
Ce-ai fost și ce cuvinte mai rămân!

Ai fost duminică, ai fost zi mare
Și ne-mbrăcam cu tine-n vremi apuse.
Dar cântecul de mare sărbătoare
A amuțit. Rămân multe nespuse…

Și te-au cântat poeții-n vers frumos,
Și păsările te-au purtat în ceruri,
Bătrânii te-alintau cu glas duios…
De-atunci, prin vremi, te-au ars cumplite geruri.

Sărmana mea, limbă română, dulce,
E ziua ta cu strai de sărbătoare!
Mă-nchin la tine ca la sfântă cruce
Și te înalț ca pe-un copil spre soare!

Să nu uităm că lutul este lut,
Să nu uităm ce grai frumos avem!
Să nu uităm că doina-i românesc cuvânt,
Să ne păstrăm avutul, asta vrem!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Doina Moritz

În dimineața…

În dimineața inimii nomade,
Un gând se despleteşte-n acolade
Și-ncepe ca să bată firul ierbii,
Din poala clipei, când se-adapă cerbii.

În dimineața codrului, aiurea,
Un gând hoinar şi-a ascuțit securea
Și-a început să taie, ca simbrie,
Din coama timpului, câte-o felie.

În dimineața perlei sidefate,
Un gând despică ploi îngemănate
Și-ncepe să ascundă-n palma udă,
Din scoica mărilor, secunda crudă.

În dimineața margaretei ninse,
Un gând se-abate de la căi permise
Și-ncepe să răpească vorbe goale,
Din tolba toamnei, nostalgii regale.

În dimineața lacrimei sărate,
Un gând frământă semnele de carte
Şi-ncepe să înroureze zarea,
Din geana unui nor, însingurarea.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Mihail Janto

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Violetta Petre

Inima mea e inima ta…
Violetta Petre

Inimă, nu-ți este greu să primești toamna în tine,
să te răvășească norii și să-ți plouă pe iubire,
să îți dilueze-n apă seva vieții din destine
și să-ți tulbure tic-tacul cu-aritmii și cu-nvrăjbire?

Te-amprentează cu tristețe, cu melancolii deșarte
și te doare și în atrii se amestecă suspine,
scâncetu-ți împarte-n cioburi un ventricol mai aparte
în care-ai stocat poeme tot cu litere aldine…

Bate-n van s-audă trupul, ajutorul, cum îl cere,
însă strigătu-i nevolnic și pereții nu-i străbate.
abia-și mai găsește locul… priponită în artere
inima e-nchisă-n sine cu trăirile ei toate…

Numai tu, iubite, ai arsenal pentru-apărare
Și nu lași toamna să intre, stai de pază zi și noapte
Ai un felinar în stânga și în drepta lumânare
Și alungi intruși năvalnici, nu cu țipete, ci șoapte…

Inima își drege ritmul, doar cu tine e întreagă,
E un univers de pace, când îi ești pereche vie.
Tu o faci să guste taina raiului și să-nțeleagă
Că-i ești inimă și suflet, muză-n vers și poezie…

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Maria Poiană

Mamă, Rai cu iasomie
( din volumul în lucru, LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Încă mai pășești sfioasă, argintând poteca serii,
Când deschid pe la chindie, dulcea clipă a-nvierii
Nestematelor din pumnul, strâns, al sufletului meu.
Mamă dragă, mamă dragă… Știi că-nseninezi mereu,

Cerul încruntat de nouri? Uite-l! Vrea din nou să-mi plouă.
Tu-l cuprinzi de după umeri cu mânuțele-amândouă,
Și mi-l treci de pragul casei, îl așezi peste grădină,
Ca să-mi plouă peste straturi, apă vie și lumină.

Hai să stăm pe prispa casei, până ce-o uda grădina!
Să-mi găsesc în glasu-ți dulce mângâierea și hodina.
Spune-mi… Cum ți-e veșnicia? Tot la fel o-mparți la nouă?
Mi-ai lăsat în colț de suflet un întreg potir cu rouă.

Da’ eu nu știu cum se-ntâmplă, că la fiecare rană,
Roua-mir, din palma-ti sfântă, se prelinge pe sub geană.
Și în drumu-i spre durerea-mi, se preschimbă-n albă floare.
Mamă! Roua milei tale, îmi e stea vindecătoare.

Am s-adorm la tine-n poală, ca în clipele de ieri,
Când pe tâmpla vieții tale, înfloreau doar primăveri.
Și ce dacă astăzi mie, vânt de toamnă îmi adie.
Poala sufletului tău, e un rai cu iasomie.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Marilena Răghinaru

Cât mai există

-revizuită și adăugită azi, 30/09/2022

Cât mai există Frumusețe-n lume
Și înflorirea nopților de-april’,
Cât mai visăm, găsind prin vechi albume,
Copil gingaș, cu zâmbet pueril,

Cât nu uităm să ne cinstim Părinții,
Bunicii, ce cu trudă ne-au crescut,
Păstrându-i în icoane, ca pe sfinții
Ce ne-au călăuzit sacrul trecut,

Prietenii, cât știm să-i prețuim,
Grele răscruci cu ei să înfruntăm,
Cât nu-ncetăm, crezând, să dăruim,
Greșelile putând să le iertăm,

Cât ne jertfim pentru orice ființă
Creată inocent de Dumnezeu,
Imuni cât nu suntem la suferință,
Zâmbind, cât mai privim spre curcubeu,

Cât mai dorim să mângâiem o floare,
Pământului să-i mulțumim plângând,
Cu ochii îndreptați etern spre Soare,
Cât mai valsăm prin ploaie, surâzând,

Cât mai putem cânta în armonie
Folkul, vibrând a dragoste de țară,
Uniți, cât mai suntem prin Poezie,
Iubirea n-are, n-are cum să moară!

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Marin Rada

LIMBA ROMÂNĂ

Niciodată cuvintele
nu au înflorit
atât de frumos,
ținând de mână iarba
cu florile
de pe creanga de jos…

Păsările, vântul,
seninul, izvoarele
se înalță
peste susul de ramură
odată cu soarele…

Oamenii
își schimbă veșmintele
ciuruite de șoapte,
în cuvinte se luminează
de ziuă,
de noapte…

Doamne,
pentru ce se preschimbă
ramurile înflorite-n cuvinte?…

Se aud frunzărind doine,
în sus de morminte…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț