Zbor spre înălțimi

Omagiu

Coboară încet cortina de plumb.
E ultima scenă a vieții.
Încerc să m-adun, să zâmbesc, să nu plâng,
Dar lacrimi de sânge-mi inundă privirea.
Nu, nu pot fi imun! Sunt doar un nătâng!
În depărtare, sinistre schelete dansează cu surle și tobe.
Să fie morganele fete?!
Sau cucuveaua ce cântă
Să fie o cobe?!

Demult ai promis:
„Când voi fi liniștit, voi scrie un vers”,
Dar viața ți-a fost răvășită-n durere
Și acolo-n durere ți-ai creat univers.
Te caut,
Dar, ca și un alt demiurg, ești sus,
Ești mult prea departe.
Lumina violet a idealului tău,
ca și nemurirea ta,
ne desparte.

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

Amara lacrimă a uitării

,, DACĂ MÂNA TA TACE
E PENTRU CĂ E O SCOICĂ”
adusă din adâncuri
de mare, la mal…
Mi-am zidit zâmbetul
pe o lacrimă și în suflet
o iubire stoică,
să o sorb cu nesaț din al vieții pocal.
Dacă ochii tăi tac,
e pentru că privirea-ți vorbește,
despre vise țesute
în albe dimineți.
Ce crudă e tăcerea…
când ea ne șoptește,
cum visând, să ne faurim alte vieți.
Dacă inimile noastre tac
e pentru că amintirile curg
precum valurile
înspumate ale mării…
Pe țărmul pustiu, în roșul amurg
sorbim în tăcere,
amara lacrimă a uitării…

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

AU SUNET DE-ARGINT

„Când voi fi liniștit, voi scrie un vers”,
Acum intru în crângul ce frunzele-și ninge,
Lumina-o dungă-ntre arbori-se frânge,
Dar umbre, din suflet, cărarea n-au șters.

Spre obârșii mă-ndrept, cu stejărișul mai des,
Bunica venea din arealul acela statornic,
Cu codri, izvoare și mituri -comornic-
„Când voi fi liniștit, voi scrie un vers”.

Au sunet de-argint întâmplările, ecou sfânt,
Mă cutreieră glasuri, descifrez al lor șopot,
Ritmic, viața renaște, cu glasul de clopot:
„Voi scrie un vers, când voi fi liniștit”.

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

Nostalgii

,,CÂND VOI FI LINIȘTIT, VOI SCRIE UN VERS „
În care să te descriu, frumoasa mea,
Ca pe-o floare de crin și-al meu univers,
Ce-a strălucit în viața mea, ca o stea!

Glasul tău, ca scâncetul unei viori
Îmi mângâia auzul și sufletul
Ce ți l-am dăruit pentru dulci fiori,
Când pe buze îți apărea zâmbetul.

Părul tău, ca o cascadă se scurge
Peste trupul sculptat ca o amforă,
Parcă te văd, dar nu te pot atinge!
Ești doar o nostalgică metaforă.

Oare unde ești? Pe unde rătăcești?
Aș vrea să te mai văd măcar o dată,
Să rememorăm ale vieții povești,
Să fii de brațele mele curtată!

Te aștept pe o băncuță sub castani,
Acolo a-nflorit dragostea noastră
Și vom retrăi iubiri de peste ani
Și-o să mă-ncânte vocea ta măiastră.

Redator: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

Dacă

„DACĂ MÂNA TA TACE E PENTRU CĂ E O SCOICĂ”,
Dacă sufletul în chinuri îți zace, înseamnă că așa a fost scris,
Dacă inima ta plânge fără oprire, înseamnă că iubești,
Dacă îți dorești mereu fericire, înseamnă că trăiești.

Dacă visul nu contenește să vină, înseamnă că încă mai speri,
Dcă în ochii tăi totul e o ruină, sigur vor mai fi primăveri,
Dacă vântul tot bate și bate, e pentru că vrea să alunge durerea,
Dacă liniștea încă nu răzbate, fii liniștit, vei găsi mângâierea.

Dacă marea neîncetat se frământă, înseamnă că încă îi e dor,
Dacă soarele-n zori nu cuvântă… e ascuns după nor
Și cerul plânge și plânge cu lacrimi de ploaie, Care cad peste noi și tot cad în șiroaie.

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

Marius Ionescu

Dacă mâna ta…

DACĂ MÂNA TA TACE E PENTRU CĂ E O SCOICĂ
ce-şi ascunde secretele şi amintirile
ca într-o valiză venită dintr-un lung voiaj
de pe mare…

Dacă mâna ta vorbeşte, e pentru că e un val
care urlă din adâncul amintirilor
mesaje de luat aminte şi de învăţat
din stele…

Dar mâna ta
nu era decât o amintire
care n-a mai avut ce rosti
şi tăcu întru eternitate…

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

TRAISTARU LUMINIȚA
Un murmur

,,Când voi fi liniștit, voi scrie un vers”,
Se aude un murmur născut de dorințe,
În mine se naște un alt univers
Ce-și scutură rodnic astrale semințe.

E liniște mare și-i totuși furtună
De șoapte obosite, ce nu se opresc
Să caute întruna o geană de lună,
Să țeasă un vis despre aripi ce cresc.

Când luna se joacă în pletele nopții
Și roua sărută pământul pe frunte,
Un suflet se așază pe umerii sorții
Să-și cațere visul pe creștet de munte.

Iar murmurul lui adapă tăcerea
Răpusă de sete, sătulă de mers,
Din palmele nopții mai bea mângâierea…
,,Când voi fi liniștit, voi scrie un vers”.

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

LILIANA POPA

„Când voi fi liniștit, voi scrie un vers”
și versul a rămas neșters

scria Bacovia cândva

într-o clipă rătăcită
de alții tălmăcită
era doar un popas
un gând fără glas
căci viețuia
într-un perpetuum mobile
al imaginarului
efigia hoinarului
pe care îl respira și îl trăia în liniștea sa
fără contur
deleatur
precum un zeu
instantaneu

sensibilitatea sa
o stare de spirit
Lirica sa, depresiv-nevrotică
haotică
Lirica sa, existențială
esențială
substanțială

veți vedea că sunt părăsit,
era sigur hărăzit.

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

CRISTIADES MARIANA

CÂND VOI FI LINISTIT VOI SCRIE UN VERS
Miercuri, primăvara…

„Când voi fi liniștit, voi scrie un vers”
despre albastrul și liniștitul mers
al secundei acesteia de miercuri,
într-o primăvară, în Univers…

Când norii plâng și-n râuri crețe trec
spre alte mari ținuturi cu odihnă și popas,
aici, în lumea mea rămasă pe o bancă veche,
e doar o altă zi de miercuri fără glas;
Și este-o altă primăvară pe alei, cu șiruri
de lilieci obraznic de-nfloriți,
și se așterne fără tine mătasea lor la poale,
sub cântecul de greieri dezmorțiți.

Ca boaba grâului în spicul greu și copt,
mă simt, în miercuri, aplecat înspre pământul afânat,
în care chipul tău, prin verzile poieni,
în frunza de trifoi îmi pare desenat.
Încă mă simt bețiv al lumii de culori,
ce-n primăvară lăcrimează sub tăria rachiului din flori…
E început de miercuri în toate și, poate, și în Rai,
chiar dacă nu mai știu, de-o vreme, în care lume stai…

O, da, când voi fi liniștit voi scrie un vers
despre cum e fără tine în acest Univers…

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț

Vecin cu urgia

„Când voi fi liniștit voi scrie un vers”
sub ploaia surdă din miezul de noapte;
doar pături de ceață mă-ngroapă din mers,
miroase-a tutun și-a capete sparte.

Ecoul de tun se sparge departe;
lumini de poveste sub cerul de smoală,
negrele păsări mai cântă în șoapte,
lumea-i cernită și viața e goală.

Dinspre apus se strecoară doar umbre,
triste și ele și parcă uimite,
se-apleacă din mers și-n pasul cu tumbe,
luptele vieții ar vrea să imite.

Zborul e greu când zbori cu-o aripă,
frântă și-aceea de răul din lume,
suflete triste dureri înfiripă;
cine te-ascultă ce ai a mai spune?

Lumea țintită-n vâltoare se zbate,
ca și vârtejul ce urlă în mare,
până la soare doar chinul răzbate,
Luna privește de sus și o doare.

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Camelia Corina Boț