Zbor spre înălțimi

Ce pot să fac?

Ce pot să fac cu-n dor atât de mare,
Ce simt cum crește-n mine tot mai mult?
Și sufletul îmi plânge pe cărare,
Când șoapta vântului stau și-o ascult…

Mai cade câte-o frunză pe suspine,
E colorată ca ochii tăi căprui,
Iubite, știu că-n toamna care vine
Vom împărți în doi, aroma de gutui.

Va fi frumoasă, cum n-au fost celelalte,
Care ne-au întristat, cândva în timp,
Când tu și eu eram străini, departe
Și nu-mpărțeam același anotimp.

Presimt c-aceasta va fi toamna noastră,
Știam c-odată ne vom întâlni…
Căci galbena gutuie din fereastră
Îți răsărea floare pe ram, spre-a o-mplini.

Iar dorul de l-aș strânge-ntru-un mănunchi
La mijloc l-aș lega c-un brâu de flori
L-aș așeza cu drag pe-ai tăi genunchi
Să-l legeni și să-l uzi cu lacrima din zori.

Rodica Ochiș

Carcasă crăiască

Porți codri-n plete ca pe o carcasă
de-aramă, putrezită în lumină,
de-aceea,-n toamna asta ești frumoasă
și-n trupul meu cobori ca o regină.

Se-aude bruma viscolind încet
din nordul ireal ca o poveste,
dar te-nvelesc în spume de penet
și în ograda noastră vară este.

Tu ești fecioara clasicei zăpezi
pe care n-o topește niciun soare,
de-aceea zbiară-n tine mii de iezi
și alabastru-ți în poeme-mi sare.

Carcasa toamnei, pură diademă
pe care-o porți acum. pe cap, regește,
este, desigur, tragica mea stemă
în care mai respir pe românește.

                06.09.1984.

Drepturi de autor
Ion Iancu Lefter.

ALBUM – UNIVERSURI PARALELE

                CALEA LUMINĂRII

Pân’ la Calea Luminării
E-o potecă-atât de lungă,
Chiar și țipătul durerii
N-are timp să mai ajungă,

Se întoarce și-mi repugnă
În ecou iluzii moarte ,
Chiar din visul meu m-alungă
Fluturând iubiri deșarte .

Calea Luminării mele
E pavată doar cu spini,
Toată pleiada de stele
Pentru mine e un chin .

Calc pe drum de lacrimi grele ,
Sâmburi de cireșe-amare ,
Talpa-mi sărută și simte doar pelin ,
Iar Lumina mi-e pocalul cu venin !…

Nu-încerca să-i fi perechea
Umbrei mele prin străini,
Universuri Paralele mi-s prieteni și vecini
În tot zborul meu prin noapte,

Nu-mi fi umărul de sprijin,
Violet mi-e zborul ,aripi frânte, cioburi sparte,
Sâmburi,spini , negru destin…
Calea Luminării mele e-o potecă de ciulini !…

                            Nely Vieru 
                           19.09.2020.

Aceastã toamnã

Se scuturã norii pe umerii toamnei,
Pe trupul plãpând ce-n zare se-aratã,
Şi freamãtã câmpul, se schimbã de-odatã,
Mai trişti trec pe stradã acum, visãtorii…

Noi umplem cãmãri cu zile de cearã,
Ne vindem speranțe în ultima clipã,
De dragostea noastrã mai facem risipã
Şi frunzele plâng în lumina amarã.

De toamna aceasta mã tem uneori,
De toamna aceasta mi-e lacrima vie,
Iubirea picteazã în noi poezie,
Mai trişti trec pe stradã acum, trecãtorii…
Gabriela Ryelle Panait

Poezia zilei!
Felicitari si mult succes autoarei!

Poveri trandafirii…
autor: Daniela Konovală

De aș putea, din ochii mi te-aș cuprinde, cu un penel, pe-o pânză de senin,
Încolăcind în iederi veșnicia pe trupul tău curat de heruvim,
Așa de alb, mai alb decât lumina, sfios precum un crin, neștiutor…
O preoteasă-aș fi, slujind pioasă, în templul lumii tale fără nor.

Din ochi mi te-aș cuprinde cu uimire, netulburându-ți liniștea defel,
Mi te-aș păstra pe-un șevalet albastru, ferit de tot ce-n jur mi-e efemer,
Să nu te-atingă glodul niciodată, să fii mereu curat ca-n prima zi,
Stăpânul nopții mele dinspre iarnă, iubire-n clipa unei poezii.

Dar vezi, nu pot picta, îmi este harul cuprins doar în cuvinte și-armonii,
De tine-mi umplu sufletul sălbatic și-n palme duc poveri trandafirii.

CERUL DIN MINE

S-a răsturnat un cer în mine,
nu știu de unde și nici când,
dar cred că l-ai adus cu tine,
când ai intrat la mine-n gând.

E-un cer în care luna plânge,
iar stelele strălucitoare
s-au îmbătat la mine-n sânge,
și acu-s prin suflet la plimbare.

Și-o dimineață insistentă
începe a miji spre zare,
pe cerul ce-a căzut în mine,
cu minunata lui splendoare.

Și-apare ziua-ncet, încet,
iar Calea Robilor se pierde
în ritm ușor, de menuet,
la mine-n trup, ca-n iarbă verde.

S-a răsturnat un cer din tine,
un univers de poezie,
pe care l-ai sădit în mine,
ca pe-o pădure-nfiptă-n glie.

(de Ana Văcărașu)

Anunț important!

Felicitări tuturor participanților, cărora le urez mult succes în continuare!
Concursurile sunt examene literare pentru toți cei care răspund afirmativ invitației de a participa.
Am ajuns târziu la deliberarea unui rezultat din cauza exigenței cu care sunt analizate textele lirice înscrise în concurs. Îngăduiți-mi să anunț, cu bucurie-n suflet poemele care au câștigat al treilea concurs duminical, închinat poetului Nichita Stănescu: primul premiu se acordă doamnei Oanca Aurelia cu poemul „Abia te naști”, al doilea premiu doamnei Andrada Ilie cu poemul „N-am putut fi păcăliți”.
În cadrul acestui concurs avem un premiu de originalitate care se acordă d-lui Dastyn Amori cu poemul „Născut pentru a muri”.

Primul premiu ș-al doilea premiu, constă în publicarea autorilor în revista Contraste culturale.
Premiul de originalitate constă în două volume de poezii dăruite de dl. Draga Ioan, câștigătorului.

Premiul întâi : ABIA TE NAȘTI…
Oanca Aurelia

Un strigăt de durere și o cumplită luptă
Se dau într-o ființă cu nume sfânt de mamă,
Un țipăt viu se-aude într-o tăcere ruptă
Dar care-anunță viața, din veșnicii o cheamă.

Din spațiul cosmic timpul coboară pe pământ,
Și cu bagheta-i face volute peste noi,
Din pruncul mic răsare puternic jurământ,
Care unește viața în înmulțiri cu doi.

În zbor de clipe scurte în goană anii trec,
Te îngrozește gândul c-abia tu te-ai născut,
Și printre vise albe deja ninsori petrec
La tâmplele ce poartă un chip necunoscut.

Într-un buchet de vise aduni dragi amintiri
Iar peste chip se plimbă mici riduri de tristețe
O lacrimă se varsă ducând cu ea iubiri
Ce te-au lăsat iar singur, pătruns de bătrânețe!

Al doilea premiu: N-am putut fi păcăliți
Andrada Ilie

În ochii tăi am oprit clipa,
Pe când cu repeziciune
Timpul și-a întins aripa,
„Bătrâni” să ne pună nume!

Și am oprit tinerețea
Pe chipul tău cu o privire,
Pictând pe el acuratețea,
Dintr-o celestă iubire!

Ar trece viața de-ar putea
Copii bătrâni într-un baston,
Să ne vadă și să ne ia
Dreptul la al iubirii tron!

Dar eu opresc iubito clipa
Pe chipul tău plin de candoare,
Chiar de-ar fi să frâng aripa,
Timpului să nu mai zboare!

Rămânem veșnicii iubiți,
Tineri ca în prima zi
Ce n-au putut fi păcăliți,
De timp, viață, a-mbătrâni!

Premiu pentru originalitate:
Născut pentru a muri.
Dastyn Amory

Veșnic stă deschisă poarta raiului,
Și viața asta trece prea repede.
Că nici bine nu mi-am tras respirarea,
Și parcă am schimbat nașterea cu bătrânețea…
Nu știu să fi trecut prin ieri, ori da!
Sunt născut alaltăieri,
Parcă ieri te-am cunoscut pe tine iubito,
Când tot universul era albastru și pustiu,
Iar noi ne locuiam într-un trup de lut aici pe pământ
Ș-alergam căutându-ne-n gând…
Mi-e teamă să mă gândesc, copii fiind,
De locul pe care îl ocupam,
Trăiam sau doar visam
C-am schimbat nașterea cu moartea,
Că prea repede am îmbătrânit…
Încă trăim, sau nu?

20.07.2020

Te port ca pe-o icoană

Te port ca pe-o icoană în calea vieții mele
Și-alăturea de tine m-am ridicat mereu.
Tu-mi arătai măicuță un cer cuprins de stele
Și îmi spuneai că-n viață mă voi lovi de greu.

Mi-ai spus că demnitatea și cinstea e-o virtute,
Să nu las ochii-mi sfinți, vreodată la pământ…
Că dincolo de poartă sunt gliile vândute
Și omul cel avar, îți vrea culcușul sfânt!

Te știu măicuță dragă, cum traversai potopuri
Și munci prea osândite de-a te numi om bun.
Eu viscolul și ploaia, azi le-am simțit pe-alocuri
Când mă strigai în șoapte, puțin să mai rămân.

Dar viața este tristă, când farfuria-i goală,
Nu poți întinde mâna și nici nu poți fura;
Ai demnitatea pură, nimic nu te doboară,
Căci ploile și vântul mereu te vor urma!

Dar tu măicuță dragă, rămasă azi pustie,
Îți ceri medicamentul doar de la Dumnezeu…
Nu cauți mântuirea în nicio farmacie,
Ci la icoana sfântă, te rogi de dorul meu.

Tu ai trecut prin viață și nu te-ai dat bătută,
Nu-i greutate care să te răpună azi.
Deschizi în zori fereastra, dar nimeni nu te-ajută,
Vecinii, trecătorii, te lasă ca să cazi!

Tu ești a mea icoană și peste tot prin lume,
Spun cu mândrie-n suflet, că-s om din om sărac.
Cândva tu mi-ai dat viață dar și un falnic nume,
Sperând că glia sfântă, cu sufletul s-o-mbrac!

Georgian Ionut Zamfira 12.09.2020

Vis de dor

Când noaptea îți sărută ochii,
Sub pleoape vreau să mă strecor
Și-n verdele ce-mi fură visul,
Să las o lacrimă de dor.

Apoi, în gândurile tale,
Să hoinăresc întreaga noapte
Iar sufletul să îmi culeagă,
Din visul tău, tăcute șoapte

Cu care-apoi să țes povestea,
Fără-nceput, dar cu sfârșit,
A unui vis născut din dor
Și în iubire plămădit.

Pecete de sărut să pun,
Peste-amintiri de mult trecute
Când tristă voi citi finalul,
Unei povești neîncepute!

Anca Man
Teiuș