CUMINECĂTURĂ
Să asculți păsările,
copiii, ca și pe înțelepții
acestui veac,
strânși în jurul mesei
pe care se rostogolesc
firimituri din carnea
și sângele unui Cuvânt,
Să asculți chemarea pădurii,
piatra, adâncul ,
inimile împietrite pe caldarîmuri,
iertarea zdrențuită
de ghearele deșertăciunii,
iată pocalul cu lumina zăpezilor
căzute înainte de vreme,
setea care sfâșie cerul,
Pâinea și Vinul …
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
CĂLUGĂRIȚA
În liniștea serii, cu fruntea sculptată,
Pe-o frunză de iarbă, ușor s-a urcat
Călugărița …în rugă curată
Cu chipul smerit, dar cu gest calculat.
Când luna se-arată pe bolta întinsă
Se roagă de parcă-ar veghea un altar
Dar ochii ei verzi ca sticla aprinsă
Ascund o tăcere cu gândul barbar…
Cum stă nemișcată, sculptată-n credință
Cu palme adunate a rugă și vis
Sub mantia-i sfântă ascunde-o sentință…
Nu-i pace, ci foame cu zâmbet ucis…
O floare se-nclină, o muscă tresare,
Și clipa devine un colț de destin
În ruga ei rece, smerită…. și mare
Se-aude un strigăt pierdut în venin.
E liniște-apoi … și vântul adie,
Iar frunza de iarbă se leagănă blând,
Călugărița e doar…erezie…
Cu trupul tăcerii și gestul plăpând?
În urmă rămâne un singur mister…
E sfântă? E fiară? Sau poate amândouă
Că-n lume adesea și rugă și fier
Se-mbină-n tăcere sub formă de rouă…
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Nedumeriri
În pădurea cu ecouri mute,
Ciripește timpul veșnic pe un ram,
Urcă fruntea printre nori s-asculte
Câte ploi mai stau bisericilor hram.
Niciun sfânt nu arde-n rugă hăul;
S-au zbătut în noaptea dintre oameni goi.
Dintr-o za se rupe-n lume răul,
Curge pe prundiș de ceruri doar noroi.
Pe o hartă cu povești de gloată,
Ochii tăi se-ascund în bălțile cu mir,
Preschimbând tăcerile în soartă
Și legând cu sânge rece un nadir.
Unde sunt bătute-n aur ceasuri?!
Cine umblă după caii din văzduh?!
Câte săbii se ascut în valsuri?!
Ce fobii se-nfruptă din pentateuh?!
Director editorial: Camelia Corina Boț
O ALTĂ TINEREȚE
Și azi și mâine și-n trecut, mereu, în fiecare clipă,
Vom ști ce gesturi ne-au durut, ducând in marea cu ispită! ..
M-ai așezat la o fereastră, când fulgii au cernut iubire,
S-a răsturnat clepsidra noastră cu fiecare amintire…
Din ora mea cea pământească, ți-am dat aroma din livadă,
Plecând din curtea părintească, la braț cu tine, prin zăpadă!
Parcă-ntr-o altă tinerețe grădina înflorea narcise…
Acum revăd la bătrânețe, crâmpei din viață și din vise!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
LACRIMI DE IUBIRE
Iubita mea născută într-o toamnă
cu părul negru, mângâiat de vânt,
iubirea pentru tine mă condamnă,
răpindu-mi chiar și ultimul cuvânt…
Iubita mea cu ochii ca pădurea
în care veșnic eu mă oglindesc
pentru tine străbat nemărginirea
și la tine în gând mereu sosesc…
Iubita mea cu visuri efemere
mi-ești candelă aprinsă și destin,
îmi ești livada cu parfum de mere,
de când te știu îmi ești numai festin…
Iubita mea cu privirea diafană
în care saltă stelele dansând
pe scena vieții tu îmi ești soprană,
privighetoarea ce-o ascult cântând…
Iubita mea născută într-o toamnă,
tulburătoare-n gesturi și-n simțire,
chemarea către tine mă îndeamnă
să mă transform în lacrimi de iubire…
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
NOIEMBRIE
Noiembrie. Lumina îşi restrânge
Puterea şi întinderea. Pe străzi,
Curg frunze, în agonice parăzi.
Copaci şi oameni ftizici scuipă sânge.
Vag simbolism. Amiaza întârzíe,
Uitată-n labirintul de ciment.
Un tânăr candidat independent,
Ce şi-ar dori o leafă-n parlament,
Îmi milogeşte votul cu-o hârtie.
La câţiva paşi, pe lespezi, se-ncovoaie,
Dormind, în jeg şi-n zdrenţe, un copil.
La fel: independent şi inutil,
Încovrigat sub frunze şi sub ploaie.
(Din: Eugen Dorcescu, NIRVANA. CEA MAI FRUMOASĂ POEZIE, Editura Eurostampa, Timișoara, 2015).
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Pod de gânduri
Un pod de gânduri mi se face toamna
Neliniști ca frunzele-n zbor se destramă
Alergând fericite bat câmpuri și văi
Într-un dor necuprins și cu ele se duc anii mei.
Pod de gânduri se fac în amintiri ce mă dor,
Cu iubire le adun sub lăcat și inimii pun zăvor…
Era toamnă și frig, soba caldă ne adună
Pe copii, pe părinți lângă ea împreună…
Și tăcerea curgând se așternea peste brume
Frunze mureau, liniștea grea se așeza peste lume
Ramuri negre priveau de prin neguri de vreme
Pe fereastră zăream ceața blând cum se așterne…
Lăcrimând din ochi negri și reci
Prin frunze moarte își face poteci
Viața, cu chipul alb de promoroacă
Ce bine ar fi șirul ei din nou să se întoarcă.
Să mai fiu iar copil, de nimic să nu-mi pese
Să privesc nesătul firul vieții cum țese
Și în gânduri pierdut toamna-mi bate în geam,
Cu brațele pline de ceață, o vrabie cântă pe ram…
Hei , bucură-te, fă-ți din gânduri punte de flori
Privește viața și lumea cu bucurie în zori,
De crizanteme-i plină grădina și știu că uneori…
Te apasă grea, dar e și frumoasă, hai, învață să zbori…
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Jumătatea mării – Rudyard Kipling
Adăugat de: Mierla
Jumătatea mării Rudyard Kipling, 1865 – 1936
Trăiește-acolo, la Poarta Nordului, o nevastă,
O nevastă avută, cu multă stare;
Ea prăsește-o rasă de bărbați hoinari
Pe care-i împrăștie pe mare.
Și unii-s pierduți în depărtări pe ape-adânci,
Și unii-s lângă țărm dați dispăruți,
Și nevasta trudită primește necontenit vești rele
Și trimite alți fii pe mări, mereu mai mulți.
Deși nevasta avea poartă și unelte bune,
Ogradă, casă mare, șură și hambar,
Dorea să-și vadă fii secerând holdele mării,
Deși știa că-i vorba de un jug amar.
Dorea ca feciorii ei să are un ogor de ape,
Stăpânind călări toți armăsarii fricii;
Și unii dintre ei arar reveneau acasă
De pe mările îndepărtate, pline de capricii.
Fii acelei neveste bune se-ntorceau acasă
Cu mai nimic în mâinile marcate de bătături și cute,
Doar cu povești despre niște bărbați între bărbați
În ținuturi noi, necunoscute;
Cu credința unor oameni înfrățiți cu-alți oameni
Prin ceva mai mult decât respirația unei vagi emoții
Și cu niște ochi care citesc cu ochii altor oameni
În cărțile larg deschise ale morții.
Sunt bogați, ei sunt bogați în minunile văzute,
Dar săraci după ale celor de pe uscat cutume;
Și orice-au agonisit iscodind întinderi vaste
Ei vând pentru-a mai cunoaște înc-o lume.
Căci dacă pierd în fața unei vieți anoste
Sau câștigă urmând fără niciun echivoc
Impulsul inimii, ei spun totul nevestei obosite
Care dă din cap și-i aprobă stând lângă foc.
Căminul ei este deschis oricăror adieri de vânt
Care steluțe de cenușă albă, mii, susțin;
Maree după maree, iar între maree
Fii ei pleacă și revin.
(Pleacă cu mare voioșie, dornici să ia-n piept
Toate riscurile unor drumuri fără urme,
Așteptând împăcați sosirea orelor de cart,
Și căldura flăcărilor din această lume);
Și unii se-ntorc când lumina picură-n amurg,
Și alții-n câte un vis treaz, pe nepusă masă,
Căci ea aude pașii unor umbre care cad
Și care călăresc căpriorii de pe casă.
Acasă…ei revin acasă din fel de fel de porturi,
Viii și morții deopotrivă, cu plete negre sau cărunte,
Fiii nevestei bune se-ntorc mereu acasă
Pentru a fi binecuvântați și sărutați de ea pe frunte.
Trad.Petru Dimofte
Imagine: poetul Rudyard Kipling
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Ion și Dumnezeu
-Din vechi semne, azi niciunul,
Vremea nu vrea să-mi vestească!
Gândea Ion mustrând străbunul,
Sub vânt rău, cum e taifunul
Gura hâdă când își cască…
De am bătături în palme
Și sub unghii-mi intră tină,
E-n zadar sudoarea-mi Doamne?
Ai pus truda să-mi condamne,
Asuprirea necreștină?
Conduc plugul, dau cu sapa,
N-am rachete și n-am tunuri,
Implor din cer mila, apa,
Nu eu rănesc lumii, pleoapa
Cu otrăvuri și cu fumuri!
Ajut cu slaba-mi spinare
Fratele să-și ducă sacul,
Nu vând puști să ia-n cătare
Frați pe frați, nu-s goarna care
Comandă atacul…
Seceta-l necăjea tare,
Dar un nor purtat de-un înger
Dădu ploii sărutare,
Tunetul din depărtare
Îl certă ascuns de-un fulger:
”-Ioane, tu să-ți vezi de coasă
Precum pasărea de cântec,
N-ai să rabzi tu, foame-n casă,
Rostul lumii, Mie-mi lasă
Am Eu grijă, drept să-l judec!
De-ai putere, nu ești liber
Cum e ciocârlia-n cer…
Ești păpușă și fals lider,
Strângi tensiuni precum un fider,
Le ești slugă până pier!
De-ai avere, pe la gene
Rar te întâlnești cu somnul,
Frica-i sângele-ți din vene,
Zeul ”Ban”, gânduri viclene,
Din zori îți tot țin isonul!
Uită, judecăți și plângeri
Care-ți tulbură izvorul
Și ai să-mi vii cu-alai de îngeri,
Lăsând lumii-n care sângeri
Să-ți tâmâieze ulciorul!”
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Rugă
Dă-mi Doamne înapoi aripa frântă
fă-mă la loc cu toate cum erau
să-mi amintesc cum florile ardeau
și să ma-nalț din nou spre steaua sfântă
Să-mi pui în suflet zborul din poveste,
și cântecul ce nu l-am cunoscut,
prin mugurii ce tremură în lut.
să simt din nou cum cerul îmi dă veste
Lumina toamnei palidă și slabă
când dorul nu e vină, ci altar,
prin care lebăda cu gust amar
și-a rătăcit și ultima silabă
Iar dacă-n mine cerul va renaște,
în tot ce sunt sau n-am știut să fiu,
îl voi purta ca pe un vis târziu
de dragoste ce nu se va mai naște
Căci din cădere a-nvățat lumina,
că numai cel ce plânge poate ști
spre miezul cald al altei veșnicii,
cum din cenușă-i crește rădăcina.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 