Zbor spre înălțimi

….rochia cu frunze moarte…

Când n-or mai purcede sturzii paradisului și magii la serbările celeste, nici că se vor mai întoarce sentimentele în spectrul luminos al inocenței… nimeni nu-și mai crede-n pripă ochilor și nici nu-i este juruinței de spovadă, dacă cei căzuți pe capul spezelor cu zeciuiala, nici nu mai fumează pipă… toți poftesc cu alte ierburi arătările să vadă de păcatele virtuții… altfel, nici agoniseala nu-i statornică, nici vremea, nici intrările sfârșelii în sevraj, nici amețeala… doar prin spatele intrării mai găsești câte-o ieșire enigmatică din spectrul stărilor alienate de extaz… spre ce dar se-ndeamnă sturzii prin furtunile de plasmă și ce vești întunecate au pus orele pe fugă și ne-ajung, ca prin miracol, săptămânile din urmă, pe catâri… nu mai e nici viitorul ce a fost și, de departe, în virtuți, ne depășește și micimea sufletească… rugă-n fugă și pe-alături de ce cred eu că-i mai bine, rochia cu frunze moarte nu și-a dezvelit genunchii și-a căzut în profunzimea mistică a nostalgiei, sfâșiată de regrete… nici nu știu cine o poartă, dar îi vine ca turnată, mai cu seamă în lumina lămpilor crepusculare, când ar fi poate mai bine să nu spun ce mă frământă… mă supun, iată, sfârșelii și cu ultima suflare, îi aprind tristeții focul și visez tot universul… las aici o ilustrată cu perdelele lăsate peste marile migrații, orele puse pe fugă, un palton, un ceas, o carte, iar pe umerii acelei amintiri îndepărtate, rochia cu frunze moarte…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

BACOVIANĂ

Plouă, fulgeră și tună,
Plouă-ntruna, plouă crud,
Într-o zi, cât într-o lună,
De la nord până la sud.

Plouă gotic, plouă sadic,
Patogen, mărunt și des,
Uneori plouă sporadic,
Când la munte, când la șes.

Plouă să rodească glia,
Joi, duminică și luni
Plouă-n toată România,
Peste răi și peste buni.

Cade ploaia pe trotoare,
La Constanța, la Galați,
Plouă mult, hain și tare
Și la mare și-n Carpați.

Plouă de la ora nouă,
La Brașov, în București,
Însă cel mai tare plouă…
Ghiciți unde?… La Ploiești!

Plouă pe cărări de munte,
Peste turme, peste miei,
Peste crestele cărunte
Și în Alpi și-n Pirinei…

Plouă plin, cu nonșalanță,
Peste dealuri, peste burg
Ca-ntr-o veșnică romanță,
Picurii pe geam se scurg.

Plouă repede și trece,
Plouă fad, în ropot gri,
Plouă incomod și rece
Și de Paști și de Florii.

Peste-a vremii risipire,
Plouă-n stil diluvian,
Ne-ntrerupt, a potopire,
Plumburiu, bacovian.

Plouă a melancolie,
Plouă-n frunze, plouă fin,
Plouă într-o veselie,
Vertical, suav și lin.

Plouă-ncet, plouă cuminte,
Plouă dulce, plouă-amar,
Plouă peste necuvinte,
Stă puțin și plouă iar…

Plouă-aproape și departe,
Plouă-n noapte, somnoros,
Plouă-n zilele deșarte,
Calm, în ritm morocănos.

Plouă trist, a întomnare,
Cinic, pesimist, rebel…
Când ușor, când plouă tare,
Nu plouă mereu la fel.

Plouă tainic, în surdină,
Molcom, îndesat, banal,
Numai toamna e de vină,
De plouă torențial.

Plouă iute și devreme,
Plouă strașnic, cenușiu…
Norii plâng, natura geme,
Plouă-n verdele târziu.

Plouă-n suflet, plouă-afară,
Ca un veșnic recviem…
Ei… de-o fi să plouă iară,
Merg cu ploaia în tandem.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Iarna

Totu-i alb în jur cât vezi;
Noi podoabe pomii-ncarcă
Și vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În calești de vijelii-
Se turtesc de geamul rece
Nasuri cârne și hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald și amărui,
Zgreapțănă la ușă-un câine
Să-și primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă și nutreț la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Și-n mustăți cu promoroacă.
Iar bunicul desfășoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremi de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Zbateri de aripi

Uneori simt că mă prefac în păsări mute
Ce ciugulesc semințe de tăceri,
De tăceri din suflete venite
Și adapate la izvoare de păreri,
Sunt păsări migratoare
Ce vin și pleacă întruna
De-aici spre nicăieri,
Ducând cu ele lacrimi,
Lacrimi și primăveri.

Uneori simt că păsări colorate mă compun,
Mă ciugulesc de vie dar, uite, că renasc și plâng
Ca un Phoenix fără poveste,
Ca un cuc mai natâng
Ce n-are cui cânta și stă fără stăpân,
Cu penele căzute
Căzute aici, în drum.

Uneori simt că mă pot integra
In povestiri mai scurte, scrise pe șervețele
Cu și despre viața mea,
Cu toate cuvintele și fricile mele
Și necitite niciodată prin cafenele
Dar avizate simplu de păsări și de stele.

Uneori mă dor zborurile fără aripi
Zborurile spre pământ, spre mare,
Și cele fără de chemare
Dar atât de folositoare,
Atât de înalte și line
De nu mai știi de tine,
Zboruri fără întoarceri către mâine.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

TRĂIASCĂ NAȚIA!

La mormântul Veronicăi

Prezentare și vers, Nela Viorica Boca

Puține vorbe, poate, pentru tot ce a fost și este simbolul iubirii absolute, în aceste umile înșiruiri ale mele… Când nu pot cuprinde cu mintea tot ceea ce sufletul meu simte, tac și las loc lacrimii să curgă ca un prinos de recunoștință pentru tot ceea ce înseamnă atingerea îngerilor…
Într-o duminică de vară, grație unor prieteni de suflet, am avut binecuvântarea de a păși „în umbra falnicelor bolți” sub care pașii tăi, Veronica, s-au îndreptat cândva cu tristețe și dor…
Ce am simțit atunci?! O durere adâncă îmi răscolea sufletul, făcându-mă să mă simt un grăunte neînsemnat față de aureola sfințeniei ce îmi copleșea simțirea cu imensitatea răvășitoare a dimensiunii unei iubiri indestructibile! Aș putea spune multe, fără să spun nimic, pentru că ce ar mai putea fi de spus? Îndrăznesc să cred că încă nu suntem pregătiți a înțelege pe deplin imensitatea și dimensiunea darului făcut de univers umanității, prin regăsirea voastră în uniunea iubirii neîmplinite pe deplin, aici, pe pământ! Poate noțiunea de suflete gemene să poată cumva lumina misterul ce planează, iată, de aproape două veacuri, asupra iubirii inegalabile dintre geniul Eminescu și Veronica, muza sa. Ca orice iubire nepământeană, a fost blamată, judecată, pusă la zid, pentru că depășea puterea de înțelegere a profunzimii acestei manifestări unice, speciale! Mărturisesc, cu rușine în suflet, că nu am citit toate poeziile voastre, sfinții mei călăuzitori în a înțelege puterea cuvântului, însă puținul pe care-l cunosc despre ceea ce reprezentați îmi umple sufletul de sfială și de dorința de închinare înaintea voastră, ca în fața unui altar sacru! Eminescu și Veronica sunt un tot, simbolul uniunii supreme, cosmice, uniți prin steaua nașterii și cea a morții!

La mormântul Veronicăi…

De-ai ști, frumoasă muză,
cât dor aprins stârnești,
De-acea iubire pură,
simțiri nepământești…
Doar unul este geniul,
Unică vi-i iubirea,
Și-atât de îngerească străbate nemurirea!
Citindu-ți epitaful,
cu lacrime pe-obraz
Simții de-ajuns micimea
în care trăim azi!
S-or scrie poate tomuri
și mii și mii de versuri,
În veci nu egalează
a voastre universuri!
Și îngerii din ceruri,
de dorul vost’ răniți
V-au dat eternitatea,
pe veci să vă iubiți!
Îmi plânge sufletul de dor nemărginit
Din drag de versul vostru, genii în infinit!
Mi-i slova prea puțină, să pot mărturisi
Ce-n suflet mi se zbate și nu mai pot opri….
Îmi strigă universul un dor de vis nebun,
Iubirii voastre cuvântul să închin!
Mi-e sacru. Mi-e Luceafăr și mi-e cer
Umila-mi cuvântare, în versul meu stingher….

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Emoții

Te simt în mine ca o șoaptă,
un murmur blând
ce mă alină,
chiar dacă afara-i noapte,
în suflet văd lumină,

îți simt parfumul și mă înfior,
de iarnă adâncă și de dor,
de florile de argint ce înfloreau pe la ferești
de anii ce sau scurs,
dar tu nu ești…

te văd, te simt, cu ochii închiși,  
cum te strecori
la mine în gând
copil timid, sfios și blând, 
cu chip frumos și trup plăpând 

te văd, te simt și te aud…
surâsu-ți firav de copil
prin iernile ce viscoleau înaltul
și când zăpezile erau cât gardul
ca niște munți cu creste ascuțite,
noi îi escaladăm viteji și fără frică…

te văd, te simt cu mâinile înghețate
când seara ne adunam cu toți în casă,
pe lângă soba caldă, lampa-n cui,
dar azi poveștile cu noi, cui să-i mai spui …

de patul nostru mic de după sobă
și de dușăg, de frați ce stau de vorbă,
dormeam cu toții la un loc
să încăpem ne mai dădeam câte un ghiont
și glasul mamei cald și blând îl mai    aud ….
da, să vă potoliți, n-aveți de gând ?
ce hincuială, șușoteală și râs pe înfundate,
și lacrimi mari de supărare, așa erau frații odată…

dar toate-s duse, se trecură,
azi nimeni nu-i prin bătătură
doar iarna urlă dezbrăcată
prin casă, prin odăi cu ușa descuiată,

nici foc în sobă astăzi nu-i,
doar lampa fără gaz rămasă e în cui…
și pe un perete-n colț, icoana, busuiocul și ștergarul…
rămase sunt să îndulcească golul și amarul…
și sufletul bogat în amintiri,
te văd , te aud… dulci amăgiri,
și simt parfumul tău de liliac și trandafiri…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

TRĂIASCĂ NAȚIA

DE CE NU VII ?…
Poezie dedicată poetului național Mihai Eminescu

Marin Rada

Ai obosit, sau pașii iar te poartă
pe lângă plopii fără soț, din cer,
pe-aici copiii trec din poartă-n poartă
și-un cor de îngeri cântă leru-i ler.

De la o margine la alta, zarea
se ține-ntr-un fuior de nor,
un bucium răscolește depărtarea,
se-aude-n mine-un murmur de izvor,

Mă înfior când glasul tău mă cheamă,
mă tot întreb și eu adeseori,
,, de ce nu vii ” la noi, de bună seamă,
și ne trimiți mereu din cer ,, Scrisori”?.

Ai obosit sau pașii iar te poartă
pe lângă plopii fără soț, din cer ,
pe-aici copiii trec din poartă-n poartă
și-un cor de îngeri cântă leru-i ler…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dinspre pleoapa nopții
de Sohrab Sepehri

Era o noapte copleșitoare.
Râul curgea din tălpile molizilor, spre dincolo.
Valea era acoperită de razele lunii, iar muntele strălumina de se vedea Dumnezeu.

Pe înălțimi, noi
stăteam înstrăinați și pierduți, tăpșanele erau spălate, iar privirile ni se subțiau în noapte.
Mâinile tale îmi predară mugurul verde al unui mesaj
și cu respirațiile tale, ceramica intimității se crăpă încet,
iar pulsațiile noastre se revărsară pe stâncă.
Dintr-un vechi vin, nisipurile verii curgeau prin vene
și smalțul lunii iriga zbaterile tale.
Erai uimitoare, liberă și vrednică de-acest pământ.

Verdea șansă-a vieții se contopea aerului tare de munte.
Umbrele plecară.
Și cu toate-acestea, în calea zefirului,
tufișurile încă mai tremură
și misterele încă se atrag.

traducere din spaniolă – Gabriel Cristea

Sohrab Sepehri (n. la 7 octombrie 1928 – m. la 21 aprilie 1980) a fost un notabil poet, traducător și pictor iranian. A aparținut unei familii cu preocupări artistice. Sepehri a primit pregătire academică în arte plastice. Expozițiile sale au atins un public considerabil atât în ​​Asia, cât și în Europa și SUA.
În ceea ce privește poezia, Sepehri a devenit una dintre figurile centrale ale modernismului persan și a făcut parte din generația poetică care a mers pe urmele lui Nima Yushij și a dorinței sale de a rupe structura rigidă a poeticii tradiționale iraniene.
Poeziile transcendentale ale lui Sepehri evidențiază pur și simplu un profund respect pentru natură, o calitate care reflectă influența sufismului și a filozofiilor din Asia de Est, cum ar fi taoismul și budismul Zen. Idei pe care le-a cunoscut în timpul călătoriilor sale lungi în locuri precum Japonia, China, India, Pakistan și Orientul Mijlociu. Cu vocea sa singulară și mistică, înclinația poetică a lui Sepehri și-a descris legătura cu natura și a evidențiat deconectarea tot mai mare între umanitate și pământ.

Desde el parpado de la noche
por Sohrab Sepehri

Era una noche desbordante.
El río fluyó desde los pies de las píceas, al más allá.
El valle estaba cubierto por la luz de la luna, y la montaña brillaba tanto que dios era visible.

En las alturas, nosotros
estábamos lejos y perdidos, las superficies estaban lavadas, y las miradas eran más delgadas en la noche.
Tus manos me entregaron el brote verde de un mensaje
y con tus alientos, la cerámica de la intimidad lentamente se agrietaba
nuestros latidos se derramaron sobre la roca.
De un vino viejo, las arenas del verano fluyen en las venas
y el esmalte de la luna irrigaba tus acciones.
Fuiste maravillosa, libre, y digna de la tierra.

La oportunidad verde de la vida se unió al aire fresco de la montaña.
Las sombras volvieron.
Y sin embargo, en el camino de la brisa
aún los arbustos tiemblan
y los misterios se atraen.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

RUGĂCIUNE

Bat clopotele-n turle de biserici
Să ne unească-n cuget și simțiri
Căci suntem încă vii și nu himerici
Câți suntem ai acestei Românii.

Veniți să-l pomenim pe Cuza Vodă
Aduceți la Altar prescură, vin
Că nu îl pomenim în vreo pagodă,
Ci la Altar, căci Domnul e creștin.

Să-l pomenim pe el, poporul, țara,
Mitropolitul care l-a uns Domn
Și-apoi să ne rugăm pentru amara
Grăbire a căzuților în somn.

,,În somnul cel de moarte” ce cuprinde
În mod pandemic, astăzi, neamul meu…
O, Doamne, te coboară și aprinde
Candela pâlpâindă că ni-i greu!

E greu cum i-a tot fost lui Moș Ion Roată,
Îl scuipă iar boierii în obraz,
Nici Vodă nu e cel de altădată,
Nu mai sărută moșii la necaz.

Primește rugăciunea Doamne-Tată
Și fă în cerul Tău Divan ad-hoc,
Ascultă ce ți-o spune Moș Ion Roată
De neamul nostru fără de noroc.

Așa precum ai sărutat la Cină
Doamne Iisuse, ucenicul Tău,
Sărută-le obrazul în Lumină
Și ocrotește, Doamne, neamul meu!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tablou de iarnă

E iarnă cruntă-n margine de sat!
Zăpada a cuprins în pumnii moi
O liniște scăldată în nevoi…
Doar gerul mai tușește apăsat.

Și plopii par fantome înghețate,
Se mișcă mugurii pe ram lucios,
Căci le pătrunde frigul pân’ la os…
Printre copaci o rază mai străbate.

Pe drumul care duce spre-o căsuță
Se vede o bătrână-ncet mergând.
E-atâta-nverșunare-n al ei gând,
Că n-a ajuns-o-n drum nicio căruță.

A fost să se închine la icoane,
Să-i spună Domnului că anii-s grei,
Că oamenii din jur sunt tot mai răi
Și bat credinței tot mai des piroane.

S-a-ntors acum la marginea pădurii:
Odaia o primește-n cuibul ei.
A mers pe jos și-i înghețată stei,
Dar pune-o stavilă în calea urii.

E-atâta pace-n iarna ei săracă!
Doar lemnele mai scot scântei acum
Și scârțâie zăpada de pe drum,
Când umbra serii haina și-o dezbracă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț