Zbor spre înălțimi

Acrostih,
Foșnetul ultimelor frunze

F ur dorul din frunzele moarte
O ftez, mă cuprinde o liniște aparte
Ș oaptele nopții sunt neștiute
N oaptea, visele devin plăcute.
E dorul ce scutură sufletul zdravăn
T imid, năstrușnic, nebunatic și lacom
U imit, fără frunze vrea să adoarmă
L ovit de durere, pe-o alee de toamnă.

U n ropot de ploaie se-aude acum
L iniștea nopții se scutură-n drum
T impul înnoadă multe amintiri
I ubesc toamna cu lacrimile din priviri.
M ulțimi de culori se țes între gene
E moții timide se strecoară în vene
L as toamna aceasta să-mi pătrundă în suflet
O blonul verii îl închid c-un zâmbet
R ăsună vântul cu un dulce vuiet…

F runzele de-acum sunt îngălbenite
R enasc mai apoi din primăveri cernite
U rme de-așteptări sunt spulberate
N insori se-abat peste toamne brumate
Z orii se-agață de-un ultim răstimp
E iarna ce arde frunza în timp.
Carmen Pinte

Redactor șef: Camelia Boț

Să vorbim, despre iubire

Să vorbim, despre iubire, este lucrul cel mai sfânt,
Sunt surprinsă, de uimire, când vorbirea nu-i cuvânt.
Vorbe cu fictivitate, să dea bine la fațadă,
Doar, trei zile țin minuni și apoi devin șaradă.

Clăi aprinse-n timp de vară, flăcări urcă pân’la cer,
Inima îți înfioară și o ține într-un mister.
Din ipocrizia lungă, reușitele n-or fi,
Vorbele spuse pe dungă, zboară unde-o nimeri.

Hai! La vorbe spuse-n har, că naivul minte n-are,
Cântărite pe-un cântar, norocu-i pierdut pe zare.
Ca să vezi și să nu crezi, stau la rând, muște grămadă,
Roiuri, să-le venerezi, pregătesc dulce paradă.

Cât ține iubirea, frate? Când e șubred neuronul?
Lacrimile mult vărsate, va uda strident peronul.
Socoate și ia aminte, iubirea nu-i de vânzare,
N-o găsești printre sorginte, chiar așa la drumul mare.

Ea există are cheie, cu inima o descui,
Când îți vine o ideie, care are căpătâi.
Rostu-i suflet năvădit, are fire numărate,
Mii de raze-n răsărit, luminând iubiri curate.

Cine vrea-n adins iubire, spre inimă facă-și drum,
Să-și găsească alipire, pe din două, nu oricum.
Să-ntâlnești suflet pereche, e mai greu, dar se prea poate,
Cum spune o vorbă veche, cine poate oase roade!

Din iubire pentru tine, se mută munții din loc,
Doar așa îți va fi bine, când ești fir de busuioc,
Înflorit vara pe rouă, răspândind parfum de dor,
Fire împărțite-n două, spre Iubirea, sfânt odor!

Redactor șef: Camelia Boț

DESPĂRȚIRE
Florentina Savu

Ne despărțim acum pentru a zecea oară,
Plec cu același tren, tot din aceeași gară.
Lacrimile îmi curg, în șuvoi, peste față,
Fiindcă simt în suflet că s-a sfârșit speranță!

Batista nu-mi ajunge să sting curgerea lor,
În lumea asta largă eu sunt rătăcitor…
Cu inima pustie, cu viața la apus,
Departe de iubire și de-a spera mai sus!

Te las pe caldarâmul rece și întristat,
Pe unde pașii noștri ades au colindat,
Trenul mă va duce în lumi îndepărtate
Unde, cert, voi trăi ca într-un somn de moarte.

Te las în gara vieții, știind c-o să mă uiți,
Că n-o să poți, ca mine, singurătăți să-nfrunți.
Și nici nu vreau, iubito, să mi te pedepsești,
Dacă-ți găsești pe altul, te rog să îl iubești!

Viața e dureroasă în a noastră țară
Și-așa, după cum vezi, ne izgonește-afară.
Pentru părinți, copii, uităm de noi, prea mulți
Și acceptăm, atâția, dureri și umilinți!

Corupția la noi înseamnă sărăcie,
Și-o viață în mizerii și mereu pustie,
Ei ne plesnesc cu biciul peste fericire,
Și destramă totul: și casă, și iubire!

Adio, draga mea, rămâi în astă gară,
Așa ne e ursita, rece și amară.
Să ai grijă de tine dar și de toți cei dragi,
Viața nu e doar miere ori aromă de fragi!

Uită-mă, iubito, că îți va fi mai bine,
Lasă-mă pe mine în lacrimi și-n suspine!
Valul vieții m-o duce unde se va putea,
Mi-o fi o stâncă traiul și-o lespede lumea!

Redactor șef: Camelia Boț

AȘ VREA SĂ-ȚI FIU

Aș vrea să-ți fiu cântec
purtat de zorii dimineții
atunci când soarele
îți cheamă privirea
spre Răsărit.

Aș vrea să-ți fiu floare
purtată la reverul hainei
atunci când viața
ninge cu ani
peste Tine!

Dar mai mult,
aș vrea să-ți fiu Suflet ascuns
în tăcerea cuvintelor tale
atunci când sufletul tău
uită de Tine!

Mihaela Avram
(din vol. ,,Zbor alb,,)

Redactor șef: Camelia Boț

PLOI DE TOAMNĂ

Am adunat atâta toamnă
În ochi cu ploile-n priviri
Și viața încă ne condamnă
Să adunăm în iriși toamnă
Din anotimpuri care-ndeamnă
La vânt, la plumb, la amintiri,
Am adunat atâta toamnă
În ochi cu ploile-n priviri.

Și plouă… plouă în neștire…
De-atâtea ploi am obosit,
Ne-am întomnat de neiubire,
De vânt, de plumb, de amintire,
Cad ploile… fără oprire
Pe frunți cu zâmbetul strivit
Și plouă… plouă în neștire…
De-atâtea ploi… am obosit!
Mirela Cocheci

Redactor șef: Camelia Boț