Nely Vieru

Atât de tu

Când mă trezesc,
atât de eu
n-aș fi dacă n-ai fi
atât de tu!…
Chiar dacă ești
sau nu,
în vis, în gând,
în fața mea,
când zorii îmi răsar
sub pleoapa de pământ,
n-aș fi atât de eu
dacă n-ai fi
atât de tu !…
Atât de eu
mă-înclin
în brațe să te țin
pân’la atât de tu.
Când stelele apar pe cer
sau nu,
când se aprind în iriși
sclipiri de giuvaier,
n-aș fi atât de eu
dacă n-ai fi
atât de tu!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Ioan Avram

Pașii
Autor Ioan Avram

Pornim în viață unul câte unul,
Cu pași vioi sau poate doar târâș,
Cu inima umflată ca păunul
Sau strânsă-n chingi, bătând adesea câș.

Și pașii noștri-aleargă ca nebunii,
Spre ținte noi din visuri, pe poteci,
Prin flăcările vieții, cum străbunii
Au alergat în zilele mai reci.

Pașii ne duc prin filele de carte,
Sorbind licoarea cuvintelor cuminți,
Să înălțăm noi aripi, mai departe,
Să ne luăm zborul spre zările fierbinți.

Alții petrec cu frica de a atinge
Vreo filă veche sau un cuvânt lepros
Și nu le pasă de gintă sau de sânge,
Trecând cum pot, pe ușile din dos.

Așa sunt pașii, cu zestrea de la noi,
Scăldați în rouă sau lâncezind în țoale,
Trecuți prin lupte cu multele nevoi,
Mai iuți din fire sau vegetând agale.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Flori Cristea

Mă-ntorc la tine azi

Azi mă întorc la tine cum se întoarce valul,
Înfrigurat și dornic, purtând un aprig dor,
Să-îmbrățișeze tandru și să sărute malul,
Și-apoi să piară-n larg cu dulcele-i fior.

Am să mă-ntorc cum seara se-ntorc la mal pescarii,
Cu fruntea asudată, cu ochi strălucitori,
Cu gândul la iubita ce-și plimbă icusarii,
Iubind-o cu nesaț pănă-n vărsat de zori.

Am să-ți aduc sub gene azur și rouă nouă,
Iar brațele-ți voi umple cu dorul meu nebun,
Nu-mi lua în seamă vorba ce taie pe din două
Și nu-mi mai ține-n seamă chiar tot ce am să-ți spun!

Primește-mă , cât ziua mai lasă-n urmă clipe,
Anume să zidească o punte pentru noi,
Și vezi-mă, iubite, am astăzi noi aripe,
De vei dori, doar spune-o, zbura-vom amândoi.

Flori Cristea

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Nicolae Toma

Trăiesc
Și trăiesc acum
Și trăiam și ieri
Și poate voi trăi
Și mâine în zori
Cum îmi pierd gândul cel bun
Între două labirinturi
Ca un nătâng
Mă pierd când într-unul
Când într-altul
Disperare construind
Și eu cel adevărat
Sunt aici și vă chem
Și voi oare auziți
Venirea mea
Sunt aici și clipesc
Și oare am mai fost cândva
Sau mâine-n zori voi mai privi
Înserarea așteptând
Aceste gânduri țâșnesc
Înfometate de chemare
De necuprins
Și cine se crede acest timp
Și cum de-mă-mparte-n
Între atâtea limite
De spațiu și de vânt
Trăiesc alături de voi
Ca un bătrân ceaslov
Căptușit cu dorința de-a zbura
Și câteodată vibrez
Iertare invocând
Nicolae TOMA

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Ștefan Olaru

Te chem
Te chem lângă mine iubire de vară,
Izvor contopit în preasfântul ocean…
Când plouă și ninge pe-un plâns pământean
Și lampa se scurge aproape să moară,

Te chem lângă mine iubire de-o clipa,
Când ninge păgân pe-al iubirilor fard…
Ca-n brațele tale aproape să ard
Cu umărul smuls din a vieții aripa …

Te chem lângă mine iubire sfioasă,
Când lumea te scuipă prin aprige căi…
Tu veșnic rămâi surâzând la ai tai
Și-n ceasul cel tainic ești cea mai frumoasă!

Te chem langa mine iubire rănită
De-atâta trădare și-atâți farisei,
Când nu mai sunt lacrimi nici sânge nici miei
Tu veșnic rămâi pentru noi răstignită!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Peteleu Alex

Mireasma florilor de tei
( rondel)

Mireasma florilor de tei
A adunat îndrăgostiți
Pe lângă teii înfloriți
Împrăștiați printre alei.

Și par atât de fericiți !
Un el pășea în urma ei,
Mireasma florilor de tei
Liantul dintre doi iubiți.

El privea chipul doritei,
De vraja din jur ispitiți
Cu ochii în ochi ațintiți
Sărută buzele fetei.

Mireasma florilor de tei!

Autor Peteleu Alexandru
19-06-2022

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Lorica Mihăilă

Mână de
        înger
    
De vrei ca să cunoști un om,
privește-i mâna ce ți-a-ntins,
cu ea a răsădit un pom
și l-a vegheat până s-a prins.
   Cu-aceeași mână te-a pansat
când rana a-nceput să doară
și părul ți l-a mângâiat
și te privea ca pe-o comoară.
    O mână  caldă ți-a întins
când i-ai călcat în bătătură,
pe după umeri te-a cuprins
cu dragoste peste măsură.
   De vrei ca să cunoști un om,
privește-i mâna de ger arsă,
ți-a fost alături ca un domn
cărări făcându-ți către casă.
   Cu-aceeași mână a săpat
și-a folosit-o și la coasă,
a scris povești și i-a cântat
copilei când i-a fost mireasă.
    Dar să nu uiți, nu-i mână dură
și e plăcută la vedere,
să nu o strângi peste măsură
c-o să rămâi fără putere…

E-un înger ce miroase-a om
și-a vechi pământ și-a crengi de pom!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Mariana Blaj

Flori de câmp…
-Mariana Blaj-

Flori de câmp… împodobesc
Privirea ce-mi stă pe gânduri…
Fluturi albi în zbor rotesc
Macii înfloriți în rânduri…

Vântul pletele-mi alintă
Și mă-mbracă într-o poveste…
Din flori împletesc cunună
Așezată sus pe creste…

Gândul mi-e plecat pe cale…
Plutind cu fluturi-n zbor,
Mirosind parfum de floare,
Poposește la izvor…

Razele căldura stoarce
Prin lumina arzătoare,
Nori de fum pământul coace,
Arșița dogoritare…

Soarele ne încălzește,
Admirând câmpu-nflorit…
Urzind umbra umezește
De departe de zenit…

Norii netezesc culoarea
Picurând câmpul cu rouă.
Gându-și clatină strigarea,
Strecurând picuri când plouă.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Petronela Mocanu

Pe aripi de timp

Doar o picătură-‘i timpul în amurg spre seară
Pictat pe vreme de un fir de ceară,
Fiecare zi e un nou început
Cu gânduri mărețe și dor de mai mult

Fără de milă-aș distruge zidul de piatră
Să scufund în adâncuri clipa de gheață
Și-‘n locul rămas de ură brăzdat
Să răsară vise fără de păcat

Însă timpul dansează pe fire de rouă
Ignorând dorința, rupând-o în două
Și la poarta deschisă la vreme de mâine
El citește din cartea mai multor destine

Timpul îndrăzneț și sculptor de temut
Nu aruncă în lături nici o filă mai mult
Doar trece în zbor, sigur și grăbit
Pe aripi purtând, un colț de infinit

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Felicia Percec

Grădina cu amintiri

În grădină casei mele, pe covorul ierbii, verde,
Mă visez, câteodată, soarele să mă dezmierde,
Slobod gândul, furișată, printre amintiri plăcute,
Din anii cei fără griji și-ncărcați cu visuri multe.

Miresmele florilor îmi alunecă ușor,
Peste clipele frumoase, strânse-n inimă, cu dor,
Din frământări de trăiri ies aburi de pâine coaptă,
Învelită de măicuța în ștergaru-ntins pe vatră.

Prispa casei, scrijelită, cu podelele de lut,
Poartă urmele lăsate de pașii ce s-au pierdut,
Trei fire de busuioc se anină-n cui, pe grindă,
Lăsând roua, din ochi scursă, peste prag, să se prelingă.

Când dorul mă arde tare și m-afundă în durere,
Aici îmi găsesc liniștea și mă umplu cu putere…
Rai, coborât pe pământ, c-un sobor, întreg, de sfinți,
Tu îmi alini supărarea, pace-aduci sleitei minți!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț